Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Doamne ajută! Bine ai venit în cadrul Sinaxei.
Te rugăm să îți creezi un cont nou sau să te autentifici în secțiunea din dreapta.
După înregistrare poți contribui cu articole noi în cadrul Sinaxei.


Pagina 2 din 212

de admin

Ioan Ianolide – Mărturie despre experimentul de la Pitești

1:31 am, martie 25, 2011 în Comunism, Martiri de admin

Ioan Ianolide:

“Eu am supraviețuit temnițelor.

Prietenii mei, mii în stânga și zeci de mii în dreapta, au căzut apărându-și ființa eternă, căci atât ne-a mai rămas, să murim spiritual.

Din experiența noastră trebuie făcută cunoscută apocalipsa piteșteană, fenomem de chintesență a satanismului acestui secol, un fel de acumulare a tuturor energiilor satanice din istorie, devenite sistem de ucidere a sufletului creștin.

Hristos a stat față-n față cu antihrist.

Deși acolo au avut de suferit alte religii și neamuri, cele două duhuri, Hristos și antihrist au dominat.

Un evreu, colonelul Zeller, a condus așa numita reeducare marxist-leninistă din temnița pitești, prin jurul anului 1950, când revoluția mondială era în plină ofensivă.

În Pitești erau tineri studenți anticomuniști. Erau credincioși și oameni de o înaltă ținută umană și etică. Experiența reeducării trebuia făcută pe sufletele lor tinere, generoase și entuziaste.

Zeller a găsit repede între deținuți cozile de topor și casapii care să-i execute ordinele. El era un inițiat. Venise cu un plan dinainte stabilit și deja experimentat, care se constituia ca o metodă științifică fără greș. Și cu adevărat, nici nu se putea rezista, omenește vorbind, mijloacelor ce s-au folosit acolo. Nimeni, în condițiile de acolo, nu putea să-și salveze sufletul.

Se cerea sufletul celor tineri, iar de nu, vor fi torturați fără drept de moarte, până ce vor ceda și se vor întina. Căci omul nou, reeducatul, era conceput ca un animal dresat.

În reeducare erau două faze: faza “sincerității”, care în limbajul lor se numea “autodemascare”, prin care omul era obligat să divulge și să batjocorească absolute tot trecutul său, familie, credință, neam, concepție, prieteni, ideal; faza a doua era a “restructurării”, în care omul “autodemascat” se “restructurat” prin însușirea concepției ateismului istoric, devenind el însuși “activist revoluționar” și dovedindu-și “restructurarea” prin “reeducarea” ce trebuia să o aplice prietenilor săi.

Cele ce se petreceau în Pitești erau considerate “mica revoluție”, care urma să dezlănțuie apoi “marea revoluție internațională”. Deci experimentul piteștean trebuia să devină universal, în scopul “restructurării” omenirii întregi conform legilor materialismului istoric.

Aceasta este schema generală a fenomenului “reeducării” piteștene. El s-a mai produs și în alte părți, dar nicăieri nu a dat rezultatele din Pitești, ori cel puțin nu avem informații în acest sens.

Practic, s-a procedat în modul următor. S-a izolat penitenciarul de lume. S-a izolat celulă de celulă. S-au înfometat, torturat și îngrozit deținuții de către administrație. După un an de astfel de regim, numai câțiva deținuți periferici au acceptat “reeducarea”.

Zeller a inițiat “tura”, pe care a încredințat-o unui deținut ce s-a declarat gata să treacă peste cadavre pentru a-și revedea familia. Sub supravegherea indirectă a administrației au fost formați cei câțiva bătăuși, care au început să-i tortureze pe colegii lor. Rezistența acestora a fost înfrântă de ciomagele administrației. Tortura s-a aplicat sub pavăza administrației, care supraveghea totul din spatele ușilor.

Deținutul era chinuit cu cele mai îngrozitoare sisteme pe care le-a cunoscut istoria, plus unele forme noi, proprii nebuniei piteștene. Torturile fizice sunt cunoscute lumii și nu merită să întârziem asupra lor: ciomag, rangă, linșaj, smuls unghii și păr, sare, picătură chinezească, etc. Ele se aplicau neîntrerupt zi și noapte. Le aplicau deținuții între ei, fără drept de apel, fără responsabilitate, fără riposte, fără lege. Când s-a reclamat, s-a trecut la linșaj. Unii au murit. Zeller a spus medicului care completa certificatele de deces: “Scrie, doctore, sifilis terțiar!”.

Autodemascările erau scrise și trimise la București. Zi de zi se îngroșa rândul torționarilor, căci “restructurații” trebuiau să-și dovedească “sinceritatea” prin torturarea prietenilor și fraților lor.

Demența creștea zi de zi. Fantezia criminală și sadică a zămislit sisteme de o hidoșenie inimaginabilă: perversiuni sexuale publice, “botez” în tineta de fecale, “cuminecătură” din gamela cu fecale, batjocorirea celor mai sfinte momente din viața lui Hristos.

Se făcea haz demonic pentru scârboșenia iadului devenit realitate. Oamenii aceia înnebuniseră, le era teamă să fie ei înșiși, să mai gândească la ce au fost și se antrenau în noi fantasme ale materializării pe pământ.

Ura cea mai cumplită era împotriva celor credincioși, a eroilor și personalităților puternice. Pentru aceștia se refuză până și dreptul la restructurare și se prevedea tortura permanentă.

Eu am trecut prin Pitești, dar microbii trimiși de Providență[1] m-au ferit de “tură” și am fost transferat într-un spital. Cunosc deci fenomenul piteștean și pot vorbi ca din mijlocul lui, și totuși cu distanța pe care mi-o dă faptul de a fi fost și în afara lui, încât am o vedere obiectivă.

Am fost confidentul multora dintre cei ce au trecut pe acolo și mărturisirile lor m-au copleșit. Le simt ca pe o povară ce trebuie să o mărturisesc. Am văzut sfinți și am văzut demoni. Am fost în rai și am fost în iad.

Armătura duhovnicească mi-a fost scut în acel împrejurări. În așteptarea “turei”, mă rugam zece, șaisprezece ori chiar douăzeci de ore pe zi, iar noaptea rugăciunea se spunea singură prin somn. N-am avut o prăbușire în acele împrejurări fiindcă m-a ocrotit Dumnezeu, dar mărturisesc că aș fi ales să mor decât să fiu ucis sufletește și mi-aș fi căutat moartea dacă aș fi văzut că nu pot rezista. Însă am fost salvat și așa am ajuns până la bătrânețe.

Experiența piteșteană a eșuat, dar dacă omenirea nu va înțelege la timp ce o așteaptă, va fi o beznă piteșteană internațională.

Experiența piteșteană s-a terminat printr-un proces înscenat unor țapi ispășitori. Conducătorul ei, Zeller, s-a sinucis, fiind unica pedeapsă binemeritată. Dar nu s-a dezvăluit adevărul ideologic, politic și organizatoric al “reeducării”.

Victimele Piteștiului se împart în trei categorii: unii care au fost uciși, alții care au rămas mutilați psihic pentru toată viața, iar alții – cei mai mulți și mai buni – care au descoperit cerurile când erau în adâncul iadului și astfel au ajuns creștini conștienți și râvnitori.

Chiar și aceste rânduri se datorează în mare parte experienței piteștene.

Reeducarea de la Pitești a creat monștri și nu oameni. N-am crezu nici eu că este posibil ceea ce am văzut în Pitești. Opacitatea mentală a omenirii mă umple de grijă pentru viitorul ei, că de nu va înțelege ce o așteaptă, nici nu va fi capabilă să se deschidă unei viziuni sfinte.

Omenirea zace în minciună. Minciuna macină omenirea mai mult decât decât teroarea, o pervertește și o alienează. Minciuna în simbioză cu teroarea sunt chintesența satanismului modern.”

Notă: [1] La Pitești, Ioan Ianolide s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a fost transferat la penitenciarul-sanatoriu Târgu-Ocna.

Fragment din cartea “Deținutul profet” de Ioan Ianolide, 1985.

de admin

Interviu cu parintele Eftimie Mitra despre Miscarea Legionara

1:27 am, februarie 27, 2011 în Miscarea Legionara de admin

- Cum vedeti aparitia unei emisiuni la televiziune in care parintele Iustin Parvu este acuzat ca a fost legionar.

- Nu stiu despre ce e vorba ca nu ma uit la televizor. E normal sa il acuze de acest lucru deoarece nici comunistii si nici capitalistii nu au aprobat existenta unei miscari nationaliste in Romania. Tocmai din acest motiv in manualele scolare, atat cele din perioada comunista cat si cele de azi, din capitalism, legionarii sunt prezentati ca si niste raufacatori. Aceasta este politica. Probabil ca daca nationalistii ar fi la guvernarea Romaniei ar scrie in manualele scolare acelasi lucru despre comunisti sau capitalisti. Televiziunea sau massmedia in general se conformeaza curentelor de la putere, altfel nu ar fi capabile sa existe si sa reziste mult timp dupa infiintare.

- Cum vedeti existenta legionarilor in Romania?

- Nicicum pentru ca ei nu mai exista. Sunt doar acei batrani care mai supravietuiesc si de la care aflam o alta istorie decat ceea ce ne ofera sistemul. Marturiile supravietuitorilor se bat cap in cap cu ceea ce suntem invatati in scoli. Aceasta e un capitol de istorie pe care il gasim in literatura bisericeasca atunci cand citim despre jertfele celor inchisi atat de capitalisti inainte de 1948 cat si de comunisti dupa venirea lor la putere cum e si cazul lui Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide si altii despre care se pot gasi in carti.

Poate ca nu ar strica sa reinvie acest spirit, dar nu-i cine. In acesti batrani vad chipul adevaratilor legionari, oameni care au suferit si s-au jertfit pentru neam si Biserica. Astia, tineri de azi, multi sunt doar niste galagiosi. Cel putin asa ii vad din punctul meu de vedere.

- Legionarii sunt prezentati niste razvratiti…

- Probabil ca asa si este… dar impotriva cui sunt razvratiti? Impotriva lui Hristos? Nu, in nici un caz. Mai degraba s-au razvratit impotriva unor sisteme si curente politice si ideologice care l-au eliminat pe Hristos din gandirea si simtamintele omenirii, din vata individului dar si a societatii. Se pare ca acesti razvratiti au sfinte moaste si nu cei ce ii calomniaza. Vedeti pe parintele Ilie Lacatusu, a fost legionar si are sfinte moaste, mergeti la Aiud si veti vedea moaste ale acestor razvratiti sau cum io mai fi numind ei.

- Care ei?

- Puternicii zilei. Astia care conduc lumea dupa principiile lor.Cu siguranta nu veti vedea niciodata sfinte moaste a celor din televiziune care vorbesc rau despre acesti marturisitori, si nici a politicienilor sau a celor ce slujesc acestor curente.

- Dar ati vazut ce spune patriarhia si Mitropolia Iasilor?

- Nu, n-am vazut.

- Spun ca ei nu aproba nici o vrasmasie rasiala, etnica sau religioasa. Si clericii sa se rezume strict la invatatura Evangheliei.

- Si ce legatura are asta cu cantecele maicilor, poate ca se referea la altceva. In cantecele acelea au discriminat pe cineva?

- Probabil ca se refera la doctrina legionara.

- Nu stiu prea multe despre doctrina legionara dar, din cate am vorbit cu cativa batrani ce au facut parte din aceasta miscare, stiu ca legionarii nu erau de acord ca evreii si masonii sa puna stapanire pe bunurile materiale ale Romaniei, sa conduca administrativ si financiar multe din afacerile economice interne si externe ale romanilor. Probabil ca asta sa ii fi deranjat, ca in ideile lor, legionarii, nu erau de acord cu cei ce azi detin monopolul economic si financiar al lumii. Daca e vorba de evrei atunci da, ii inteleg pe cei cu functii in administratia Bisericii. La fel si in cazul cipurilor sau a pedepsirii celor doi ierarhi de la Oradea si Timisoara, care au slujit cu catolicii, nu au luat decizii dupa invatatura Bisericii, se tem si ei. Nu prea le place sa fie criticati, se straduiesc mult sa tina imaginea nederanjata in fata opiniei publice si pe langa asta tin mult si de acele functii. Ce sa le faci? Sunt si ei oameni. Nu trebuie sa ii judecam, fiecare avem putinte si neputinte.

Problema evreilor e foarte sensibila in lume, daca zici ceva de ei esti rasist, antisemit sau cum si cum mai stiu ei sa iti zica, sa te acuze. Daca zice cineva rau de romani nu e nici o problema, nimeni nu te acuza ca esti antiroman. Azi fereasca-te Dumnezeu sa zici ceva rau de catolici, evrei, maghiari sau tigani ca iti sare in cap un sistem intreg. Acest sistem e antinationalist, bineinteles. Ca sa fi pe placul lor trebuie sa renunti la tot ce e romanesc, sa il condamni pe Stefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Mihai Eminescu si sa fi ecumenist. Cand vi sa sustii valorile tale nationale zice ca esti fanatic. Asta e, ce sa ii faci. Datoria noastra e sa mergem inainte, cat putem, si sa nu ne lasam afectati de aceste denigrari. E si asta o metoda psihologica prin care sa te faca sa te opresti din drumul tau. Sa te retragi de dragul sa nu fi criticat si astfel sa stai cuminte in banca ta. Ei vedeti acesti razvratiti din inchisori nu aveau sfinte moaste daca stateau cuminti in banca lor dupa cum voiau conducatorii sistemului. Daca e sa ne luam dupa Evanghelie am putea spune ca si Hristos a fost antisemit ca i-a mustrat pe liderii evreilor spunandu-le ca sunt pui de vipera si morminte varuite. Ei asta e vedeti… Trebuie sa ascunzi ca evreii nu prea ii iubesc pe crestini. Asta-i sistemul. Au format o comisie compusa si din catolici in care s-au decis ca, in timp, sa scoata din Biblie pasajele unde scrie ca evreii l-au rastignit pe hristos si l-au batjocorit. Deocamdata hotararile acelei comisii nu sunt puse in practica dar arata modul de a proceda. Ei prin comisii, si simpozioane decid mersul lumii fara a tine seama de ceea ce invata Sfintii Parinti.

- Dar in Evanghelie nu spune sa fim supusi stapaniilor?

- Ba da, asa spune, dar asta pana la pacat. Gasim exemple in cartea Faptele Apostolilor cum Sfantul Apostol Pavel indemna sa se asculte de Dumnezeu mai mult decat de oameni, asta doar in cazul in care ti se interzice sa marturisesti crezul tau. Aici e vorba de crez nu de chestiuni administrative. In cele administrative trebuie sa ascultam si sa ne supunem dar cand e vorba de credinta trebuie sa urmam pe sfinti. Cititi vietile sfintilor si veti vedea ca multi ierarhi au fost exilati deoarece s-au impotrivit pacatelor savarsite de imparati si i-au mustrat. Au renuntat la functiile lor, si la avantajele lumesti de pe urma acestor ranguri, pentru a marturisi pe Hristos, nu s-au spalat pe maini cu niste comunicate date la comanda.

- Daca legionarii ar fi trait in timpurile noastre ati fi facut parte din aceasta miscare?

- Nu, pentru ca nu simt nevoia sa fac parte din vreo anume organizatie sau partid. Dar in ce priveste convingerile lor i-as fi sustinut acolo unde gandirea mea e la fel cu a lor. Daca parintele Iustin a avut aceasta simpatie e dreptul lui. Se pare ca democratia functioneaza doar pana acolo unde n-ai voie sa superi pe stapanii vremii, convingerile lor si modul lor de viata.



de admin

Un rezumat sintetic al Miscarii Legionare

7:21 pm, februarie 26, 2011 în Miscarea Legionara de admin

Preluat de pe Razboi Intru Cuvant

SCANDALUL PROVOCAT SE AMPLIFICA, SUNT IMPLICATE PARCHETUL SI SRI, iar in vizor intra parintele Iustin si parintele Teodor Stanescu de la Aiud. Provocatorii pot sa fie satisfacuti, in sfarsit!

Este acuzata pana si comemorarea lui Valeriu Gafencu de pe siteul Mitropoliei Moldovei!

PATRIARHIA ARUNCA PISICA IN CURTEA MITROPOLITULUI TEOFAN:

*

Din pacate, se confirma mult prea rapid ceea ce scrisesem in materialul mai amplu de mai jos: scandalul serveste drept pretext ideal pentru organizatiile care au misiunea de vanare a antisemitismului real sau inchipuit, de a ataca cinstirea, de catre Biserica, a Sfantului Mucenic Valeriu Gafencu si, prin extensie, a Sfintilor Inchisorilor.

Alexandru Florian, director al Institutului “Elie Wiesel”, a declarat pentru EVZ că “e şocant să vezi cum la unele lăcaşuri de cult se vinde propagandă legionară”, subliniind că astfel se ultragiază “memoria tuturor victimelor asasinate de Mişcare în perioada interbelică”.

“Nu înţelegem cum lideri ai Bisericii Ortodoxe asistă cu pasivitate la astfel de manifestări care au loc în unele mănăstiri. În acest context amintesc că, la 18 februarie, Arhiepiscopia Iaşilor a comemorat prin omagiere 59 de ani de la moartea lui Valeriu Gafencu, numit «sfânt al închisorilor». Doar că această înaltă instituţie ortodoxă a uitat să menţioneze apartenenţa lui Gafencu la Mişcarea Legionară, din cauza căreia a şi fost condamnat de regimul Antonescu. El e prezentat pe site-ul Arhiepiscopiei ca activist naţionalist-creştin”, a indicat Florian.

Asadar, acum toate tunurile se vor pozitiona spre Mitropolitul Teofan, ca si asupra parintelui Justin Parvu. Si, bineinteles, acum se aduc in fata TOATE temele esentiale, nu doar comemorarea Sfintilor Inchisorilor – ecumenismul, actele biometrice etc.

De cealalta parte, provocatorii jubileaza in felul lor si apasa si mai tare pe pedala incitarilor. Scopul lor este doar sa faca agitatie. Asta se numeste, in fisa postului, meserie de agent provocator. Niciunul din blogurile ”ortodoxiste” nu s-a delimitat de gruparile para-legionare si extremiste, care, de altfel, desi functioneaza de atatia ani, nu au fost atinse niciodata de ancheta autoritatilor. De ce oare? Pentru ca benficiaza de membri si avocati cu parghii undeva sus? Este limpede: miza este atacarea BISERICII.

***

Doua videoclipuri postate pe youtube.com arata un grup de maicute cintind “Sfinta tinerete legionara” in prezenta arhimandritului Justin Pirvu, staretul Manastirii Petru Voda din Piatra [sic!!] Neamt. Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului – MCA Romania transmite un protest oficial Patriarhiei Romane, atragind atentia asupra “promovarii, in lacasurile de spiritualitate ortodoxa, de catre membrii Bisericii Ortodoxe Romane, a ideologiei extremei drepte”.

UPDATE: Reprezentantii Manastirii Petru Voda si cei ai Patriarhiei Romane nu au putut fi contactati pana la aceasta ora pentru a exprima un punct de vedere oficial in legatura cu acest incident.

UPDATE (ora 17:10): Contactat in mod repetat, purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane, Constantin Stoica, nu a raspuns la telefon si nici la mesajul HotNews.ro, prin care ii era solicitata o pozitie oficiala in acest caz.

Cele doua inregistrari video, postate pe contul utilizatorului tooberme, arata doua scene relativ identice, datate 2009 si 2011: cite un grup de maicute (autorul sustinind ca sint de la Manastirea Petru Voda) cintindu-i “Sfinta tinerete legionara” parintelui Justin Parvu, la aniversarea a 90 si, respectiv, 92 de ani.

VIDEO Maicute cintind la aniversarea de 92 de ani a lui Justin Parvu (Cintecul “Sfinta tinerete legionara” incepe la minutul 1’52”):

Cintecul este unul dintre simbolurile miscarii legionare si Garzii de Fier, autorul versurilor fiind poetul Radu Gyr.

Parintele Justin Parvu s-a remarcat intre slujitorii Bisericii drept unul dintre cei mai duri contestatari ai pasapoartelor biometrice. Intr-un comunicat postat pe site-ul Manastirii pe care o conduce, Justin Parvu scrie: “Cei care nu se opun implementarii actelor de identitate electronice si nu vad un pericol in acceptarea lor, trebuie sa fie constienti ca savarsesc un pacat impotriva evidentei Apocalipsei si se fac partasi, mai mult sau mai putin, acestui sistem care incepe sa semene din ce in ce mai mult cu fiara apocaliptica. Dupa cum ne invata Sfanta Scriptura si Sfintele Canoane, avem datoria de a primi pe oricine vine la spovedanie cu duh umilit si dorinta de indreptare. Asadar nu excludem pocainta si indreptarea celor ce au acceptat actele cu cip”.

Site-ul Manastirii Petru Voda arata ca in cadrul asezamintului filantropic exista momentan 70 de maicute. Aici functioneaza un orfelinat si un asezamint pentru batrini.

Intre timp, stirea a facut ocolul mass-media online, pana acum fiind publicata, cu inregistrari cu tot, in:

Si o reactie critica fata de ignoranta presei [desi nu asta credem noi ca este problema, altele sunt, evident, mizele reale ale scandalului declansat, mass-media a cautat numai sa exploateze comericial un subiect "manos"]:

*

De la bun inceput trebuie precizat ca maicile (cel putin in imaginile din 2009) au intonat o varianta initiala a cantecului legionar. Scris in anii interbelici, cantecul a suferit si el o schimbare esentiala, asa cum mai toti legionarii trecuti prin inchisori au suferit la randul lor, in sensul intelegerii greselilor si al trecerii de la idealismul justitiar si de la zelotismul politic la induhovnicire si la asumarea Crucii.

Modificarea a fost facuta de insusi autorul sau, Radu Gyr. Poezia, in forma initiala, observam, nu are nimic antisemit, insa… are, totusi, niste probleme de ordin duhovnicesc (se va vedea mai jos) care il fac, intr-adevar, incompatibil, cu invatatura ortodoxa, cu morala crestina – fara nicio legatura cu agenda cercurilor evreiesti, stipendiate sau nu de fundatii care urmaresc dezintegrarea noastra.

Evident, intonarea cantecului in acel context (aniversarea parintelui Iustin) are simpla semnificatie de a-i aduce acestuia o bucurie prin rememorarea idealurilor “tineretii” sale. Trebuie sa fii de rea-credinta sau complet ignorant sa nu vezi asta, fiindca nu este nimic belicos sau periculos acolo. Asa dupa cum imnul nostru national, Un rasunet” (“Desteapta-te, romane”) nu este inteles de nimeni astazi ca o chemare la razvratire “cu braţele armate” (!) impotriva tiraniei “barbare”… E pur si simplu un imn istoric, evocator al unor vremuri apuse.

Iata deci versurile “Imnului tineretii legionare”:

Sfânta tinerete legionara,

Cu piept calit de fier si sufletul de crin

Iures ne-nfrânat de primavara

Cu fruntea ca un iezer carpatin,

Cu bratele suim în soare

Catapetesme pentru veac;

Le zidim din stânci, din foc, din mare

Si dârz le tencuim cu sânge dac…

Garda, Capitanul

Ne preschimba-n soimi de fier

Tara, Capitanul

Si Arhanghelul din cer.

Moartea, numai moartea legionara

Ne este cea mai scumpa nunta dintre nunti,

Pentru sfânta cruce, pentru tara

Înfrângem codrii si supunem munti;

Nu-i temnita sa ne-nspaimânte,

Nici chin, nici viforul dusman;

De cadem cu toti, izbiti în frunte,

Ni-i draga moartea pentru Capitan!

Refren

Sfânta tinerete legionara,

Suim biserici, stam viteji în închisori…

În prigoana orisicât de-amara

Cântam si ne gândim la Nicadori,

Purtam în crivat si în soare

Lumini pentru biruitori,

Pentru cei viteji zidim altare

Si-avem doar gloante pentru tradatori!

Versul modificat de Radu Gyr in inchisoare, conform marturiei date de dl. Ilie Tudor (tatal artistului Tudor Gheorghe), este chiar: “Si-avem doar gloante pentru tradatori” – cu “Urcand pe trepte mari de rugaciuni“. Si sa recunoastem ca avea de ce sa fie modificat! Chiar daca, trebuie sa o spunem, aceste versuri aveau alta rezonanta si erau receptate altfel de vechii legionari (adica nu drept indemnuri la asasinate). Totusi, moartea “pentru Capitan” si “gandul la Nicadori” (asasinii legionari ai unui prim-ministru, care s-au predat apoi) ar fi meritat si ele inlocuite cu moartea pentru Hristos (unicul adevarat “Capitan” si singurul pentru care trebuie sa murim, orice om fiind failibil si netrebuind idolatrizat) si cu “gandul la martirii” Bisericii.

Si mai aberant este dictonul legionar din Indreptarul Fratiilor de Cruce conform caruia Capitanul nu greseste niciodata. Este vorba de exagerari sau chiar mentalitati ce frizeaza erezia sau cultul personalitatii, dar e o realitate, totusi, ca legionarii, in frunte chiar cu Corneliu Zelea Codreanu, au trecut printr-un laborios proces de transformare, de la haiducie si razbunari pana la suferinta, pocainta si, intr-un final, chiar la martiriu, la Cruce.

Fiindca numai aceasta este calea Bisericii, calea stramta a Crucii, cum insusi Codreanu avea sa inteleaga si sa admita, mai tarziu. Iar aceasta cale, a rastignirii de sine (nu a altora!) a fost si este cu adevarat, dintotdeauna, ca sa-l parafrazam pe Apostolul neamurilor, “sminteala” pentru multi evrei, dar si “nebunie” pentru fanaticii zeloti, care intotdeauna au preferat altceva… Si nu putem recupera din legionarism decat STRICT ceea ce este compatibil cu aceasta cale a crestinismului.

Nu putem scuza cele de nejustificat! Altminteri ne inselam si inselam si pe altii foarte grav!

***

Scandalul mediatic vine, oare, la “timp” pentru a astupa marturia data despre Sfintii Inchisorilor?

Deja raspandita fulger, stirea despre cantecul legionar dedicat parintelui Iustin Parvu genereaza un nou fenomen de inflamare a spiritelor. Intr-o asemenea stare de spirit prima consecinta este tulburarea majora in care toata lumea intra, ca intr-o vrie. Cei care slujesc zelos neo-religia “tolerantei” (mincinoase) si a corectitudinii politice, precum au si aratat-o, se agita febril, avertizand asupra pericolului legionar ascuns, chipurile, in lacasurile Bisericii Ortodoxe Romane. De altfel, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Anti semitismului din România s-a facut deja remarcat in acuzatiile aduse filmului lui C-tin Popescu jr. despre Ion Gavrila-Ogoranu, Portretul luptatorului la tinerete.

Si ar putea fi numai inceputul, caci nu ar fi de mirare sa inceapa si celelalte organizatii evreiesti de lobby [LATER UPDATE: au si inceput :( ], plus CNCD-ul, ASUR-istii si toti “umanistii” negri in cerul gurii: infierari, puneri la zid, istericale, condamnarea fara drept de apel a… Bisericii Ortodoxe Romane si a “fundamentalismului” ortodox. Poate, Doamne fereste, inclusiv un caz Tanacu la puterea a zecea! Fiindca de cand nu se cauta un motiv pentru asa ceva.. Iar extremistii sau diversionistii nostri de meserie isi dau mana sarguincios la grabirea momentului…

Bineinteles, la loc de frunte, pentru aceste organizatii militante, sta eterna marota a acuzatiei de antisemitism. Insa versurile incriminate (desi nu fara probleme din punct de vedere crestin) chiar nu au nicio legatura cu problema evreiasca, iar autorul lor – Radu Gyr – este cel care a infiintat Teatrul Evreiesc care dainuie si astazi, pe cand era… ministru legionar al culturii!

Apoi, strict istoric, problema raportului dintre Miscarea Legionara si evrei ar trebui pusa in contextul epocii, in problemele sociale care existau atunci, si nu in mod ideologic si revansard, asa cum este pusa acum de organizatiile de lobby care isi fac o meserie din vanarea “antisemitismului” (e drept ca nu lipsesc nici provocatorii - ortodoxisti, dar nu ortodocsi - de astazi care au toata ziua numai “jidani” in dinti, doar-doar vor declansa o reactie care sa arunce in aer intreaga Ortodoxie. UPDATE: IATA CA AU SI REUSIT!).

Mai intai trebuie precizat foarte clar ca TRIBUNALUL INTERNAŢIONAL DE LA NÜRNBERG, PRIN COMISIA DE ANCHETĂ, A SCOS DE SUB ACUZARE MIŞCAREA LEGIONARA, asa ca acuzatiile de ordin penal pe aceasta tema sunt si tardive, si caduce. Pe de alta parte, legislatia antisemita – in cea mai mare parte a ei – fusese deja elaborata de regele Carol al II-lea si de Maresalul Antonescu (ironia istoriei: maresalul este infierat si el, fara drept de apel de aceleasi organizatii). In plus, una era legea, si alta era realitatea sociala, asa cum o dovedesc arhivele vremii. Evident ca in discurs chestiunea evreiasca era pusa in mod radical, insa nu in mod rasist, ci social. Asta inseamna ca evreul nu era considerat de M.L. drept un sub-om, sau drept un om inferior (precum era vazut de nazisti), si nici nu era obiectul programatic al unor politici de exterminare. Sa nu uitam ca Miscarea a fost o organizatie foarte bine inchegata si disciplinata, care ar fi putut face mare rau daca ar fi fost orientata catre astfel de scopuri. Ca au fost abuzuri din partea unor legionari, asta este real, regretabil si condamnabil, si o recunosc chiar si unii dintre ei. Nu toti membrii Miscarii Legionare au facut ca Radu Gyr sau ca parintele martir Stefan Marcu, care a deschis o cantina pentru evrei. Dar acest lucru nu justifica sub nicio forma campaniile de vanare a supravietuitorilor Miscarii Legionare si de infierare de tip comunistoid, bolsevic. Din pacate, e aproape imposibil sa mai abordezi in mod calm si onest trecutul istoric recent in acest climat revansard, otravit de patimi si agende ascunse, atat la stanga, cat si la dreapta, unde pana si un ziarist oportunist precum Ion Cristoiu, ori un ministru de externe slugarnic si politic corect, precum Th. Baconschi, ajung sa fie acuzati de fascism si rasism!

Pana in acest moment, de pilda, pentru a generaliza problema si a iesi de sub spectrul subiectului Miscarea Legionara, au ramas in vigoare condamnarile proceselor organizate sub presiune sovietica in anii ’46-’47 impotriva “criminalilor de razboi”. Practic, desi pare de necrezut, pana in ziua de astazi un Mircea Vulcanescu este, juridic, in actele statului roman, criminal de razboi! Va dati seama din aceasta si cat de adevarata a fost condamnarea comunismului (facuta de un presedinte si de niste asa-zisi istorici care au fost printre cei mai profitori ai oricarui regim posibil!)

Aceste procese au fost organizate pentru a extermina elita politica a tarii de catre comunisti sub pretextul de-fascizarii tarii, de-nazificarii ei. Si exista organizatii de lobby antisemitism care le considera si astazi drept corecte!

Asadar, vedem bine ca pentru partea ideologizata (“progresista”) a opiniei publice, nuantele sunt ca si interzise.

Or, acest lucru nu va duce decat la o spirala a violentei. Atacul acesta violent mediatic in care se incrimineaza antisemitismul inexistent al unuia dintre duhovnicii emblematici ai acestui neam, intretinerea unei atmosfere de teroare intelectuala politic corecta, amenintand cu Legea statului pentru delict de opinie, in care nu se mai poate face niciun film, nicio conferinta, in care nu se mai poate canta cuiva niciun cantec care sa nu aiba aprobarea cercurilor sioniste, miroase urat, urat de tot, a vremuri grele…

Si parca ne aduce aminte de constatarea trista a Fericitului Martir Mircea Vulcanescu, – care, altminteri, a stat departe de Miscarea Legionara – facuta in momentul arestarii sale:

Ce minte talmudica se va fi indarjit sa intretina invrajbirea de-a lungul mai multor generatii, persecutand si copiii? (Jurnalul de la Arsenal, in Ultimul Cuvant, Ed. Crater, p. 23).

Si este vorba despre acelasi om care a sarit in apararea unui evreu atunci cand, in toiul tulburarilor studentesti din anii ’20 ai secolului trecut, o grupare de extremisti sarise sa il bata pe “jidanul” ce se afla in aceeasi sala de curs. Acelasi om, un adevarat model de crestin pentru noi toti, din toate punctele de vedere, fara rest, este cel care a lasat scris ca unul din motivele pentru care nu s-a inrolat in Miscarea Legionara au fost derapajele sale violente.

Noi consideram, ca Dostoievski, ca toti am gresitsi romani, si evrei, si legionari, si nelegionari. Si mai consideram ca e datoria noastra de oameni si de crestini sa dorim binele (fara sa i-l si facem cu forta!) oricarui om, indiferent de etnia sa, atat binele social, cat si pe cel spiritual. Dar, pentru a nu se ajunge la derapaje, ar trebui ca atitudinea sa fie reciproca.

In orbirea fanatica a celor de-a stanga, toti vor fi etichetati drept ”legionari” (pentru ca exista un clar interes ca acest cuvant sa ramana un stigmat), toti vor fi ”fundamentalisti” – adica noi toti, cei care avem o atitudine crestin-ortodoxa, o atitudine romaneasca. Toti care au ceva de comentat referitor la “maretele progrese” ale societatii secularizate de astazi – cum ar fi cinismul cu care se ucid oamenii prin experimente medicale, prin OMG-uri sau cum ar fi inchisoarea electronica ce se edifica cu elan socialist – ei bine, toti vom fi asimilati, la pachet, acelorasi grupari/curente care se revendica (si inca abuziv, pe nedrept), astazi, de la Miscarea Legionara.

Acelasi lucru se va crea si de catre cealalta tabara – a gruparilor care fac multa galagie vanturand numele Miscarii Legionare, pana acolo unde, incredibil, dar adevarat, se pune semnul egal intre a fi ortodox si a promova cultul – idolatrie si cult total exagerat si neortodox, haideti sa recunoastem – “Capitanului“! Si aici nuantele sunt interzise, dupa cum au aratat-o chiar de curand, cand au existat destui care au aruncat cu noroi in contributiile duhovnicesti ale unor parinti legate de cinstirea memoriei martirilor din temnitele comuniste, doar pentru ca nu au vorbit si despre Corneliu Zelea Codreanu si nu au pus sfintenia celor din inchisori pe seama Miscarii Legionare.

De fapt, aceste grupari “de asalt” sau acesti instigatori de pe bloguri rareori au si ceva consistent si ziditor de spus, insa profita de posibilitatea pe care internetul o ofera de a-ti masca perfect golurile de formare duhovniceasca sau de sapte ani de acasa, refuzul vietii in Hristos si al luptei cu patimile proprii si, mai grav, “neputintele” majore de caracter. Toate acoperite sub aparentele “eroice” ale… marturisirii si ale intransigentei totale. Intransigenta curat fariseica, numai cu altii, nu si cu propriile lor – grave – probleme de imbisericire, de infilitrare si de profanare, de… spurcare a nationalismului ortodox cu violenta “ultrasilor” de pe stadioane, cu new-age-istii avocati MISA ai lui Bivolaru, Dan Diaconescu si ai altor lideri de opinie dubiosi, cu oameni care faceau, public, pe bloguri sau la OTV, singuri sau impreuna cu actuali “cavaleri de Malta, apologia sexului liber, a pornografiei lingvistice si a orgiilor tantrice! Sau cum pot sa ne convinga de nobletea si puritatea ortodoxiei lor acesti ultrasi, atunci cand amesteca manifestatile de strada cu hard-rockul psihedelic, nu doar ascultat, ci si cantat, in “brigazi de asalt”, de insisi liderii acestor miscari jenante in impostura lor? [Despre penibilul folosirii in scris a unei limbi romane desfigurate si toturate nemilos, nu are rost sa mai vorbim, e de ajuns sa le urmariti lupta din vorbe "dupa bloguri" (sau poate dupa blocurile din cartier?)]. Cine se inhaiteaza sau ii gireaza, ii apara, ii legitimeaza pe unii ca acestia, care dau atat de rau in gard cu Ortodoxia, cum mai are obraznicia sa dea altora lectii? Cum au nerusinarea sa lase numele parintelui Iustin patat de asocierea cu elementele murdare care sustin exact contrariul liniei sale, si anume solutiile lumesti, politice, revolutionare! Oare nu cineva care are interesul sa il compromita atat pe parinte, cat si intregul curent de rezistenta traditionala din Biserica?

Acum un an si jumatate preveneam intr-un comentariu, asupra acestei tendinte, care, intre timp, a luat un contur mult mai pervers, mai subtil si mai de amploare, in acelasi timp:

…Dupa cum se mai poate si ca planul sa fie tocmai starnirea, prin amenintarea cu masuri extreme, totalitare, a unor reactii “revolutionare”, anarhice, conduse de falsi lideri anti-sistem (…), care sa fie controlati tot de “ei”, de fapt, pentru a canaliza si deturna inspre o directie dezastruoasa toate fortele inca sanatoase din societate. Cum fac la noi, de pilda, unii dintre cei de la Noua Dreapta, amestecati cu unii yoghini, si cu unii ziaristi implicati in serviciile secrete. Ghiveci perfect ca sa compromita orice “miscare anti-sistem”. Ei au preluat si lupta anti-cip si au discreditat-o. Si probabil vor fi si acum varfuri de lance. (…) Ca in politica, unde si opozitia, ca si puterea, inseamna “tot ai lor”. Si “societatea civila” la fel. De asta trebuie multa intelepciune si o atitudine echilibrata, crestineasca, duhovniceasca in toate aceste lupte.

Si atunci, pentru ca multi dintre acestia nu sunt in stare sa realizeze mai nimic in afara de a bombani plangacios pe la colturi si subsoluri de blog/bloc, a se imbatosa virtual clamandu-si propriul eroism de parada, a cleveti si chibita forumistic si bloggeristic, asa, “la o tigara”, atunci fac si ei ce se pricep mai bine, anume o singura lucrare majora, indiferent de tema (sfintii inchisorilor, actele biometrice, papa, FMI-UE, americanii, etc.): provoaca! Asta pentru ei trece drept un act de vitejie: sa faca multa, multa, larma, sa imprastie perdele groase de fum si sa-i arunce in fata si sa-i expuna pe altii - mai ales preoti, duhovnici, ierarhi – care isi pun la bataie propriul nume si propria persoana, pe cand ei insisi stau bine mersi la adapost, in umbra, cu spatele asigurat, neriscand niciodata nimic, insa permitandu-si sa dea altora, arogant si necrutator, note de buna-purtare si lectii de curaj, vanand oricui “deviatiile” de la propria lor linie extremista, intocmind, inchizitorial, “liste negre” virtuale, impartite pe categorii, de oameni pe care sa-i supuna oprobriului public. Si, mai ales, umbland cu batul prin gard in mod ostentativ, aruncand fitile aprinse, instigand, asmutind, incitand si, dupa ce focul s-a aprins, turnand in plus gaz peste el…

Inutil si retoric sa ne intrebam daca unii ca acestia care il expun pe batranul duhovnic Iustin sau pe altii, o fac cu binecuvantarea acestuia, fiindca nu e nici prima oara, si probabil, nici ultima, cand ajung pe internet filmari fara stiinta sa, care ii creeaza acestuia probleme. Iar dupa aceea e chemat cineva sa repare oalele sparte si sa dea dezmintiri si explicatii (vezi cazul afiselor si filmarii ciudate de acum 1 an, aparute si disparute apoi de pe un blog al casei). Multora din aceste tabere belicoase, care inteleg crestinismul ca fanatism (fie si numai din vorbe), niciodata nu le-a pasat de vreo binecuvantare a cuiva, tot timpul au dispretuit fara scrupule ideea de “binecuvantare” (si cand a fost vorba sa faca publice inregistrarile unor duhovnici care au oprit aceasta – parintii Adrian Fageteanu, Amfilohie si Mihail), tradandu-si prin aceasta, ei, adevaratii impostori si meta-intrusi, lipsa de legatura sincera, launtrica si vie cu Biserica, ramanand niste simpli ideologi, activisti si diversionisti ai ortodoxismului internautic, care scot castanele incinse din foc numai si numai cu mainile altora… Vezi: PARINTELE SAVATIE despre lipsa de responsabilitate sau cum să iei focul cu mîini străine

*

(sursa foto)

Iar acum, un comentariu referitor la fondul problemei. In multe din evenimentele dedicate Sfintilor Inchisorilor subiectul Legiunii este tratat, prea deseori, lipsit de probitate si de tact. Fie ca se bate toba in mod ignorant-apologetic, fie ca se oculteaza sau se reneaga aproape complet, subiectul Miscarii legionare nu este tratat asa cum se cuvine: cu simtul contextului, al nuantei, al adevarului istoric.

De altfel, greseala (voita sau nu) a celor care mitizeaza Legiunea este tocmai faptul ca “ard etapele” si nu lasa sa se dezvolte tocmai un curent realist de recuperare a istoriei interbelice. Aceste curente, de fapt, nu doresc atat canonizarea Sfintilor Inchisorilor, cat incearca sa provoace “canonizarea” Miscarii legionare. Ei vor neaparat, falsificand grosier realitatea, sa o prezinte ca pe o miscare mistica, asemanatoare cu miscarea isihasta a Sf. Grigorie Palama. Uita un lucru elementar – ca insusi Corneliu Zelea Codreanu, a trecut printr-o schimbare esentiala in privinta acestui aspect, spre sfarsitul vietii. Primele sale comentarii cu adevarat crestine sunt prilejuite de lectura (ce pare a fi facuta oarecum in premiera) a epistolelor pauline, pe cand era la inchisoarea Jilava (adica abia in 1938!). Lectura l-a impresionat profund si i-a confirmat intuitia pe care o avea pregnant in ultima sa perioada – aceea ca miscarea ar fi avut nevoie de alte mijloace de exprimare decat cele politice si cele de ordin para-militar.

Intuitie care a luat si forma unui ordin circular dat Miscarii:

(…) Noi nu voim sa intrebuintam forta.

Nu voim sa intrebuintam violenta.

Ne este suficienta experienta din trecut, cand fara voia noastra am fost atrasi pe calea violentei. La orice violentare, noi nu mai raspundem in niciun fel: suportam. Si chiar cand intreaga natiune romana este tratata ca o turma de animale inconstiente.

Lovitura de Stat nu voim sa dam. (…) Nu vom intrebuinta aceste mijloace, pentru ca tineretul de astazi are prea adanc infipta constiinta misiunii sale istorice si a raspunderii sale, pentru a nu face acte necugetate, care sa transforme Romania intr-o Spanie insangerata.

Generatia noastra intreaga vede manusa care i s-a aruncat. Manusa aruncata va ramanea, insa, jos.

Noi refuzam sa o ridicam.

Ceasul biruintei inca nu a sosit. E inca ceasul lor. (…)

(Sursa: Circulara nr. 148, 21 februarie 1938)

Si din notele scrise de Corneliu Zelea Codreanu la Jilava:

“…cu cat patrundem mai mult in citirea scrisorilor [Epistolelor Noului Testament], ajungem la concluzia:

1. Ca nu suntem crestini, ca suntem departe de a fi crestini. Cat de departe…

2. Ca ne crestinam in forma, dar ne descrestinam in continut.

3. Ca omenirea a suferit acest proces de descrestinare de-a lungul veacurilor pana la noi, cu mici svacniri spre adancuri… Crestinarea in suprafata pare ca a preocupat mai mult lumea.

4. Caracteristica timpului nostru:

Ne ocupam cu lupta dintre noi si alti oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfant si poftele firei noastre pamantesti.

Ne preocupa si ne plac victoriile asupra oamenilor, nu victoriile impotriva Diavolului si pacatului. Toti oamenii mari ai lumii de ieri si de azi: Napoleon, Mussolini, Hitler etc. [N.B.: aceste randuri sunt scrise in 1938!!] sunt preocupati mai mult de aceste biruinte.

Miscarea legionara face exceptie, ocupandu-se dar insuficient, si de biruinta crestina in om, in vederea mantuirii lui.

Insuficient!

Raspunderea unui conducator este foarte mare. El nu trebuie sa delecteze ochii armatelor sale cu biruinti pamantesti, nepregatindu-le in acelasi timp pentru lupta decisiva, din care sufletul fiecaruia se poate incununa cu biruinta vesniciei sau cu infrangerea vesnica. ”

(Insemnari de la Jilava, Ed. Sanziana, p. 50).

Nu am vazut aceste randuri promovate de cei care fac atata caz pe seama Capitanului si a Miscarii Legionare. Codreanu insusi scrie explicit ca e insuficienta lucrarea crestina a Miscarii Legionare, iar unii “apologeti” o compara cu miscarea isihasta a Sf. Grigorie Palama! Nici nu am vazut urma de respect fata de aceste cuvinte ale Capitanului:

La orice violentare, noi nu mai raspundem in niciun fel: suportam. Si chiar cand intreaga natiune romana este tratata ca o turma de animale inconstiente.

Deci nici macar sub pretextul dreptatii neamului nu mai era de acord cu actiunea violenta – si daca vrem sa fim cat de cat crestini, intelegem prin violenta nu doar glontul (de care totusi era vorba in Imnul initial!), ci si cuvantul transformat in calomnie si injurie.

In schimb, se face mult caz de o perioada haiduceasca a Miscarii, cand se raspundea la provocarile represive ale autoritatii cu gloante justitiare (vezi ce au reprezentat Nicadorii invocati in cantec).

Cat de mare legatura are aceasta modalitate de a raspunde provocarilor cu crestinismul? Ne-o spune Sfantul adevarat al inchisorilor, Valeriu Gafencu:

Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul! Duceti Duhul mai departe!

O alta sursa de discutie era tema greselilor colective din trecut. Valeriu spunea:

- Cine se afirma crestin trebuie sa se poarte ca un crestin. Nu e ingaduita crima ca arma de lupta crestina. E necesar sa marturisim public greselile trecutului, pentru a pune un inceput nou. Nu sunt ingaduite nici tirania, faradelegea si abuzul.

Toate acestea erau referiri la unele evenimente din trecut, pe care insa nu toata lumea era pregatita sa le priveasca astfel”.

Si scriam zilele trecute pe marginea acestor cuvinte:

Si multi inca nu sunt ‘pregatiti’ nici macar acum sa le priveasca astfel. :( Si mai multi il cinstesc formal, fatarnic, interesat sau rastalmacit, falsificat, ii folosesc numele, sfintenia, jertfa pentru a servi unor scopuri si unor agende (politice, ideologice, provocatoare de scandal si dezbinare, para-ecleziale [schismatice], comerciale si de propaganda, de imagine, de slava sau/si de putere), totalmente straine de duhul si de marturisirea Sfantului emblematic al inchisorilor, neinteresati deloc de testamentul sau duhovnicesc foarte limpede si dispretuind, mai fatis sau mai ascuns, dimensiunea sa “mistica” (=duhovniceasca). Anume pe cea care i-a si daruit sfintenia, si pentru care a si murit in temnita, refuzand atat oferta libertatii, cat si pe cea a luptelor politice.

O alta personalitate a Legiunii, Maica Mihaela, a lasat drept marturie ultimele sale cuvinte:

„Vor veni multi care va vor sili sa recunoasteti ca Miscarea a avut un drum gresit si ca tot restul luptei a fost o ratacire. Tuturor acestora le veti raspunde raspicat: Ei nu au gresit. Ei ne-au scos din fundul unei adanci prapastii de intuneric, dezmat si necredinta. Au aprins o faclie si am mers cu totii tinta spre ea. Daca am gresit ca am scos sabia, am si acceptat sa fim rapusi prin ea si este adevarat ca au curmat vieti de oameni pe care nu aveam dreptul sa le frangem. Dar astazi, ridicati pe jertfele scumpe ale celor ce ne-au fost calauze, vedem cararea cea adevarata si suntem siguri de lumina. Am vorbit despre Hristos si am mers in parte, dupa puteri, pe urmele Lui. Acum suntem total ai lui Hristos si, alaturi de El, drumul nostru inseamna dragoste si lasarea tuturor celorlalte, inclusiv a razbunarii, pe seama lui Dumnezeu, iar grija noastra sa fie una singura: aceea de a cunoaste voia Lui si apoi de a o indeplini intocmai”.

Nicadorii

Asadar, oricat de tare s-ar opune unii evidentelor, exista aspecte inacceptabile si demne de condamnat de catre orice constiinta crestina sanatoasa in cadrul Miscarii Legionare, aspecte repudiate, chiar daca tardiv, de insusi liderul acesteia (fara sa mai facem referire si la perioada mult mai grava a conducerii lui Horia Sima!).

Si nu ne referim la acuzele ideologice, mistificatoare, care nu lipsesc, dar care falsifica grosolan istoria (gen “crimele de la abator”, despre care si parintele Nicolae Steinhardt pune marturie ca erau o inscenare), ci la fapte vadit iesind din sfera oricarei normalitati crestine: asasinatele (prefectul de politie Manciu, primul ministru liberal I.G. Duca, Mihai Stelescu, primul ministru Armand Calinescu), tendintele de cult al personalitatii, spiritul para-militar, spiritul de bravada, regretat si denuntat apoi si de pr. Calciu, Ianolide, etc.).

Dar stiti care poate fi cea mai grava consecinta a acestor acte provocatoare?

Faptul ca acesta poate fi pretextul perfect de a declansa o “vanatoare de vrajitoare”, la nivel mediatic, impotriva Bisericii si a oricarui cleric care va indrazni sa se asocieze cu vreun eveniment duhovnicesc de promovare a marturiei celor din inchisori. Abia ce se mai dezghetase putin atmosfera, tocmai ce se organizasera in multe parti ale tarii (Bucuresti, Iasi, Sibiu, cel putin!) o serie uimitoare de conferinte – mediatizate pana si pe canalele oficiale – despre cei din inchisori si, in mod special, despre Valeriu Gafencu. Daca tapajul mediatic va continua, in paralel cu provocarile extremistilor, va fi foarte greu de continuat a da marturia cea buna, deoarece aceasta va fi sufocata de teroarea ideologizanta instituita dinspre ambele extreme…

Intre atatea diversiuni ale diavolului, din toate partile, e tot mai greu de deosebit duhurile si de rezistat asaltului confuziei generale… Dar nu imposibil, daca ramanem in Domnul si in Duhul lui, iar nu in cel al lui Barabas!

Si daca ramanem alaturi, cu inima, de blandul parinte Iustin, insa nu si de provocatori si de lupii in piele de oaie, in uniforma verde sau neagra care-si urmaresc propriile interese, sub acoperirea numelui sau.

Sa ne amintim de cuvintele Parintelui Proclu si sa ramanem cu trezvie, pe calea imparateasca:

M-am folosit de Parintele Cleopa Ilie, care a plecat la vesnicie, si se strangeau imprejurul lui mai multi ucenici pentru interes. Ca sa zica ca o fost si el ucenicul lui. Si Parintele Cleopa a spus asa:

Mai frate, de ce dati navala ca sa fiti ucenicii mei? Ca pe mine poti sa ma vezi ca sfant azi, si poti sa ma vezi peste cateva minute ca pe un drac”,

ca se poate, ca Dumnezeu daca vrea sa smereasca pe cineva, sa ingaduie asupra lui napaste, necazuri, si atuncea… Noi suntem in mana lui Dumnezeu, si El o vrut asa… Ca daca vrea sa fie ucenic – sa asculte de staret, sa nu faca voia lor, sa ajute, sa fie cu frica de Dumnezeu.

Dar… ca sa spun, odata Parintele Cleopa, cand s-o sculat de la masa i-o lasat sa mai steie pe calugari oleaca, acolo, la masa si o pus un parinte batran sa zica asa: iertati-ma parintilor, ca Parintele Cleopa mi-o dat ascultare sa va spun asa: interesul poarta fesul, asa, (si atuncea)… ca parintele Cleopa n-o vrut sa-i jigneasca, si i-o spus mare si tare [vorba cu] cu interesul, sa stie el, fara sa-i spuie cineva. Nu-i nevoie sa-i mai spui, stie el mai bine, ca poarta fesul interesul [cel care venise sa fie ucenic al parintelui Cleopa doar de ochii lumii - n.n.].

Legaturi:

de admin

Lupta românilor din Transilvania pentru a rămâne în Biserica Strămoșească

11:39 pm, februarie 9, 2011 în Ocupația din Transilvania de admin

,,-De ce nu vrei să te supui împărătesei şi să devii Greco-catolic, lăsând ortodoxia? (comisia imperială)

-Cojocul acesta, de pe mine, acum i-al meu. Dacă mi-l cere împărăteasa i-l dau, n-am ce face. Cu mâinile şi cu picioarele acestea şi cu tot trupul meu, am lucrat zi şi noapte ca să plătesc dările. Dacă le vrea, ale ei sunt. Dar am numai un suflet, pe care îl păstrez pentru Dumnezeu din ceruri şi nicio putere omenească nu-l va putea îndoi.’’

(un ţăran român din Ardeal.)

Situaţia românilor din Transilvania în timpul dominaţiei maghiare este binecunoscută. Deşi majoritari, deşi se aflau în Transilvania atunci când au venit ungurii, românii nu făceau parte din naţiunile privilegiate. Împăratul Leopold I a încercat să-i atragă pe ortodocşii din Imperiu la catolicism. El a emis o diplomă prin care acordă românilor, care se uneau cu Roma unele drepturi şi privilegii (1691).

Rezoluţia din 14 aprilie 1698 stipula: ,,Aceia dintre preoţii români de rit grec, care păstrându-şi ritul, se vor declara pentru catolici cu recunoaşterea pontificelui roman, se vor bucura de privilegiile preoţilor catolici, iar aceia dintre ei care socotesc că nu pot face numita mărturisire sau se vor uni cu una din celelalte religii recepte ori vor rămâne în statul religiei în care se află acum, se vor bucura de privilegiile religiei pentru care se vor declara sau vor fi consideraţi în starea şi dreptul religiei în care trăiesc acum.” Noua religie s-a numit greco-catolică. Viclenia era că în schimbul acordării unor drepturi – care li se cuveneau românilor – ortodocşii trebuiau să renunţe la ,,legea românească’’ adică la ortodoxie.

Viclenia se poate observa şi din faptul că noua religie fabricată stabilea ca uniţii să-şi păstreze  ritualul tradiţional, li se garanta respectarea sărbătorilor ortodoxe. În schimb, greco-catolicii recunoaşteu supremaţia papală, existenţa purgatoriului, împărtăşirea cu azima şi Filioque. ,,Se ţintea atragerea ortodocşilor români într-o Biserică nouă, fără nicio acţiune de convertire, ci lăsându-i în convingerea că nu li se cere nicio schimbare. Uniatismul se dovedeşte şi prin aceasta a fi fost o creaţie politică. Catolicismul nu se angaja într-o operă de convertire, pentru că n-avea încredere în succesul ei. S-a ales calea mai comodă a înşelării ortodocşilor români şi a presiunilor de stat asupra lor.’’ Părintele  Dumitru Stăniloae

Mulţi dintre românii ortodocşi au avut discernământul să vadă viclenia şi să înţeleagă faptul că noua religie îi îndepărta de mântuire.

,,Ar trebui volume pentru descrierea persecuţiilor neîntrerupte suportate de poporul român din Transilvania, pentru voinţa lui de a rămâne în Biserica Ortodoxă, mai ales de la anul 1701 până la anul 1761, când o parte a lui a reuşit să obţină un episcop ortodox şi prin patenta imperială din 6 noiembrie 1762, o toleranţă condiţionată, iar altă parte mult mai mică a fost înregistrată cu forţa ca unită’’ Părintele Dumitru Stăniloae.

Părintele Dumitru Stăniloaie a cercetat numeroase documente privind perioada la care ne referim şi le-a adunat într-o lucrare de mare valoare ,,Uniatismul din Transilvania, Încercare de dezbinare a poporului român.’’ Am ales o mică parte din aceste documente pentru a arăta tăria românilor, credinţa lor puternică şi felul în care au fost prigoniţi. Ortodocşii români mureau în toate părţile ca martiri pentru credinţa lor, fie împuşcaţi sau spînzuraţi, fie în bătăi şi în temniţe. Împărăteasa Maria Tereza a recunoscut în 1760 că ,,mulţimea a fost tratată în acel principat al nostru cu moartea şi cu alte mijloace de cruzime pentru religia neunită de rit grec.”

Am amintit de discernământul românilor transilvăneni: atunci când au înţeles ce presupunea unirea cu Roma, credincioşii au început să refuze să mai asiste la slujbele preoţilor uniţi şi-şi trimiteau tineri să se hirotonească la episcopiile din Principate sau primeau preoţi de peste munţi. E interesant de văzut şi acest aspect: legătura care exista între Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.

,,Curtea din Viena a ordonat arestarea acestor preoţi şi călugări în diferite rânduri, ceea ce echivala cu interdicţia cultului ortodox. Astfel a început lupta între români şi autorităţile imperiale, luptă în care poporul n-a putut fi niciodată învins.’’ Părintele Dumitru  Stăniloae.

de admin

Sfanta Tinerete Legionara

10:48 am, ianuarie 25, 2011 în Muzica romaneasca de admin

de admin

Bade Ioane

10:47 am, în Muzica romaneasca de admin

de admin

Credibilitatea Sfintei Scripturi

1:17 pm, ianuarie 23, 2011 în Sfânta Scriptura de admin

Sunt mulţi cei care, fără să fi citit măcar Sfânta Scriptură, repetă papagaliceşte diferite acuzaţii împotriva ei, neavând înşişi nici cea mai mică cunoaştere a ceea ce spun; suficient e să pară „progresişti”, un cuvânt accentuat de cei care promovează teoriile perimate materialiste ale Revoluţiei Franceze.

Aceste persoane, asadar, repetă argumentele din secolele trecute, ignorând faptul că ştiinţa a dat explicaţii finale şi incontestabile în favoarea Sfintei Scripturi. Pentru aceşti „progresişti”, ai culturii secolului al 18-lea şi al 19-lea, începem cu acest capitol o serie de probleme cu răspunsuri la argumentele lor vechi.

Date juridico-istorice

Există diferite metode de evaluare ştiinţifică a datelor. De exemplu, într-un experiment de chimie, noi folosim metoda „ştiinţelor naturale”. Însă nu putem utiliza aceeaşi metodă într-un alt domeniu, cum ar fi cel al istoriei!

Aici este nevoie de o metodologie ştiinţifică diferită. Este METODA JURIDICO-ISTORICĂ.

Se numeşte „istorică”, pentru că se ocupă cu fapte din istorie. Au avut loc în trecut. Şi „juridică”, deoarece, ca o instanţă, emite decizii pe baza unor dovezi testate şi constatate a fi fiabile şi corecte.

Deci, în conformitate cu această metodă, un punct de vedere este corect dacă:

1. Se sprijină pe baza unor dovezi autentice.

2. Nu provoacă contradicţii în documentele justificative istorice.

Dovezile pentru un fapt istoric documentat sunt de trei feluri:

A. Mărturii orale

B. Mărturii scrise

C. Dovezi reale

Din moment ce Iisus Hristos a trăit ca un om pe pământ acum 2000 de ani, nu este posibil să utilizăm dovezi fizice despre El, ci doar metoda istorico-dogmatică.

Pentru viaţa umană a lui Iisus Hristos, avem următoarele mărturii:

A. Din surse non-creştine (Plinius, Tacitus, Suetonius, Iosif). Mărturii puţine. Şi arată doar că Hristos a fost o persoană reală istorică. Nimic mai mult.

B. Din surse ebraice. Este Talmudul şi Toledoth Yeshu, cărţi ulterioare de la al treilea până la al 12-lea secol şi scrise cu patimă împotriva lui Hristos. Indică faptul că a existat, că a făcut multe miracole, că a fost răstignit, că a înviat… şi încearcă să dea la toate acestea nişte explicaţii ale lor.

C. Din surse creştine, care sunt scrise în primul rând în Sfânta Scriptură şi în special în Evanghelii.  Acestea sunt scrise de martori oculari, care au VĂZUT şi AUZIT. Dau despre Iisus informaţii excepţional de bogate, după care, dacă sunt corecte, ar trebui să ne orânduim viaţa noastră.

Dar, pentru că anume aceste mărturii vorbesc despre Iisus Hristos, ele sunt puse la îndoială de mulţi ca fiind părtinitoare, căci se presupune că sunt false şi sunt idealizări special concepute pentru a induce în eroare în favoarea lui Hristos.

Fiindcă folosim pentru Sfânta Scriptură metoda juridico-istorică, vom folosi metodele de verificare a credibilităţii acesteia.

Credibilitatea textului Sfintei Scripturi

Care este numărul de codice în baza căruia sunt păstrate cărţile Sfintei Scripturi

2.500 codice conţin întreaga Sfântă Scriptură, Vechiul şi Noul Testament.

25.000 codice conţin părţi mari din Sfânta Scriptură. (De obicei doar Noul Testament).

Codicele de mai sus provin din întreaga lume creştină.

În comparaţie cu alţi scriitori antici, avem:

50 doar exemplarele lui Eschil

100 ale lui Sofocle

8 ale lui Tucidide

200 ale lui Plinius

500 ale lui Horaţius

Prin urmare, după numărul de codice păstrate, Sfânta Scriptură este textul cel mai de încredere pe care îl avem.

În ceea ce priveşte vechimea acestor codice:

Istoria lui Tucidide, relatează evenimentele din perioada 460-400 î.Hr. Nu s-a păstrat originalul. Cele 8 manuscrise care au supravieţuit sunt toate scrise după anul 900 d.Hr., adică 1300 ani mai târziu!

Poetica lui Aristotel a fost scrisă în 343 î.Hr. Cel mai vechi codice al ei, provine din anul 1100 d.Hr., adică cu 1400 ani mai târziu!

Războiul galic al lui Iulius Cezar, a fost scris în anul 50 d.Hr. Se păstrează în câteva codice, toate scrise după anul 1000 d.Hr.

Contestă cineva aceste cărti? Nimeni!

În schimb, Noul Testament a fost scris între anii 50 – 98 d.Hr. (în funcţie de fiecare carte). Este păstrat în 25.000 de codice. Cele mai vechi (Sinaiticus, Alexandria, Vatican) au fost scrise în jurul anului 250 d.Hr., adică mai puţin de 200 ani după original.

Cu alte cuvinte: În ceea ce priveşte vechimea codicelor, Noul Testament este cea mai veche carte de încredere din lume.

După Sfânta Scriptură, a doua ca veridicitate, în ceea ce priveşte controlul bibliografic al cărţii antice, este Iliada lui Homer. Sunt păstrate 643 de codice. Toate scrise după anul 1200 d.Hr. Adică distanţa dintre scrierea Iliadei şi copia codicelor păstrate, depăşeşte 1800 ani!

Cu alte cuvinte, codicele Noului Testament sunt cu mult mai aproape de perioada când au fost scrise manuscrisele originale.

După toate aceste date, cineva trebuie să fie sau complet subiectiv ca să conteste Sfânta Scriptură sau să nu aibă încredere în nimic în lume.

Mărturii externe despre Sfânta Scriptură

Există şi mărturii externe despre Sfânta Scriptură. Acestea sunt:

A. Mărturiile altor scriitori

B. Descoperirile arheologice

Vom începe cu mărturiile altor scriitori antici:

A. Mărturiile altor scriitori

Papia, episcop în Hierapolis din Frigia, un discipol al lui Ioan, descrie în jurul anul 130 d.Hr., modul în care a fost înregistrată Evanghelia lui Marcu. Subliniez că atunci încă nu exista „canonul” Sfintei Scripturi pe care îl avem din sec. al 4-lea şi nu exista nici motiv să aibă loc încercarea oricărei tăinuiri. Un fragment din Papia este păstrat în cartea lui Eusebiu „Historia Ecclesiastica” III, 39.

Irineu, episcop de Lugdunum (177-204 î.Hr.) confirmă datele pe care le avem cu privire la Evangheliile după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan. (Irineu, episcop de Lugdunum, III, 7)

Cu greu va găsi cineva în registru mondial atâtea mărturii externe reale despre un oarecare tratat. Şi subliniez faptul că încă nu exista canonul Sfintei Scripturi, ca cineva să poată presupune că toate acestea „sunt fabricate”.

B. Descoperirile arheologice

Joseph Free, un remarcabil arheolog american spune: „Arheologia a confirmat nenumărate pasaje biblice care fuseseră respinse de către critici pe motiv că ar fi fost inexacte din punct de vedere istoric sau s-ar fi aflat în contradicţie cu fapte cunoscute”. (Archaeology and Bible History, Wheaton III. 1969, pag. 1).

F.Bruce, un alt remarcabil arheolog american, scrie: „Avem tot dreptul de a spune că descoperirile arheologice confirmă Noul Testament. Astăzi toate pasajele din Luca, care în trecut erau considerate neadevărate de către istorici, datorită mărturiilor externe ale cercetărilor arheologice, au fost pe deplin recunoscute ca fiind adevărate şi demne de încredere”. (Bruce, F.F., Archaeological Confirmation of the New Testamentεν Carl Henry, Revelation and Bible, Grand Rapids 1969, pag. 331).

A.N. Sherwin White, un cercetător al istoriei antice, scrie: „Astăzi avem atâtea elemente care ne arată că mărturiile Noului Testament sunt adevărate, încât confirmarea istoricităţii lui este copleşitoare. Nu avem nevoie de mai mult! Orice încercare de a respinge istoricitatea acestei cărţi, chiar şi în chestiuni de detaliu, trebuie să fie privită acum ca absurdă”. (Roman Society and Roman Law in the New Testament, Oxford 1963, σελ. 189).

Burrows Millar, de la Universitatea Yale (SUA), scrie: „O comparaţie a Evangheliilor cu limba papirusurilor din primul secol d.Hr., a fixat convingerea mea în acurateţea transmiterii textului Noului Testament. Asemenea descoperiri (papirusurile din sec.1), au sporit încrederea cercetătorilor în validitatea textului biblic”. (Burrows Millar, What mean these stones, New York 1956, σελ. 52).

W. Albright, cel mai de seamă arheolog biblic al lumii, scrie că putem să afirmăm deja cu certitudine că nu există absolut niciun motiv de a crede că măcar o carte din Noul Testament ar fi fost scrisă după secolul 1, d.Hr. (Albright, W.F. Recent Discoveries in Bible Landw, NewYork 1955 pag. 136)

Sir William Ramsey este indiscutabil cel mai mare arheolog din întreaga lume din epoca sa. Despre Faptele Apostolilor spunea cândva că s-ar fi scris dupa anul 150 d.Hr. şi nu considera că erau importante şi demne de atenţie. Dar a fost nevoit să-şi schimbe părerea. Săpăturile din Asia Mică l-au forţat să declare că până atunci a fost greşit, că Faptele Apostolilor este o valoroasă carte cu informaţii istorice, că scriitorul lor, Luca, trebuie să fie plasat printre cei mai mari scriitori ai lumii, că toate informaţiile furnizate sunt absolut exacte. (Ramsay, William, The Bearing of Recent Discovery on the New Testament, London 1915, pag. 222).

Datele au fost preluate din cartea Mitropolitului Nicopolei Meletie: „Ce este Hristos?”

Selectarea datelor: N.M.

Traducere: M.Dinu

de admin

A fost odata in Transilvania. Atrocitatile ungurilor asupra romanilor. DOCUMENTAR

12:57 pm, în Ocupația din Transilvania de admin

http://www.youtube.com/watch?v=mhTREs3cuTM

de admin

Evanghelizarea slavilor: misiunea sfinților

12:12 am, ianuarie 20, 2011 în Evanghelizarea slavilor de admin

Convertirea popoarclor slave nu a fost rodul unei decizii subite de a trimite misionari catre popoare necunoscute sau al vreunui proiect general de organizare a convertirii popoarelor pagâne. Aceasta s-a facut in cadi ul unui proces istoric complex, in care destinele unor popoare s-au intalnit si s-au impletit atat cultural cat si politic. Convertirea slavilor in secolul al IX-lea nu se poate intelege fara a se lua in considerare relatia lor cu civilizatia latina si bizantina, respectiv cu Biserica din Apus si cea din Rasarit, care-si exercitau influenta asupra spatiului balcanic si al Europei centrale.

Antrenati in marea migratie a popoarelor germanice si a triburilor turcofone din stepa (huni, avari, proto-bulgari), slavii, originari din zona Niprului (Ucraina de azi), se extind spre nord, pe Volga, spre vest pana pe Oder si Elba si, in fine, spre peninsula balcanica (secolul al VII-lea). Ii intalnim ca aliati ai avarilor si ai imperiului persan la marele asediu al Constantinopolului din anul 626, care esueaza, dar reușesc sa se instaleze durabil in imperiul bizantin, patrunzand pana in Grecia, in Peloponez.

Ei se vor organiza statal sub stapanirea hanilor bulgari, care la sfârșitul secolului al VII-lea se impun in Balcani, dupa o zdrobitoare infrangere a  armatei bizantine pe Dunare. Imperiul bizantin va trebui sa faca fata continuei amenintari din partea acestei noi puteri de la portile Constaniinopolului. In schimb, slavii din nordul Europei se confrunta cu expansiunea militara si si culturala a francilor, inclusiv a Bisericii lor de rit latin, reformata de Carol cel Mare. In secolul al IX-lea, slavii reuscsc sa constituie un mare regat in Moravia (Cehia de azi), care se lupta sa reziste in fata imparatului germanic si de accea tinde sa se apropie de Bizant.

In acest context, printul Moraviei, Rostislav, ii scrie imparatului bizantin sa-i trimita un om sfant care sa-i invee pe slavi crestinismul in limha lor: “au venit la noi sa ne invete crestini de multe feluri, italieni, greci, germani, dar noi, slavii, suntem oameni simpli si nu avem pe nimeni sa ne invete adevarul si sa ne talmaceasca Scriptura; trimite-ne, deci, Stapane, îun om vrednic de a ne invata tot Adevarul  (Viața lui Metodiu).

Atunci, imparatul Mihail si patriarhul Fotie il cheama pe Constantin (viitorul Chiril, dupa numele de monah) si pe fratele sau Metodiu, si ii trimit la printul Rostislav. Alegerea nu era deloc intamplatoare. Cei doi frati erau din Tesalonic, oras inconjurat la vremea aceea de asezarile slavilor, unde bilingvismul greco-slav era foarte prezent. In plus, imparatul a ales un mare erudit (Chiril) si un excelent administrator (Metodiu).

Metodiu ocupase inalte functii in imperiu inainte de a deveni monah si egumen pe muntele Olimp. Constantin/Chiril, numit si “Filosoful”, se distinsese din tinerete nu numai prin credinta sa, ci si prin darurile sale intelectuale iesite din comun, cultivate la marea universitate din Constantinopol, care-l apropiasera de mrele invatat al epocii, patriarhul Fotie (despre care s-a scris ultima oara). Foarte inzestrat in mestesugul limbilor, el primise deja o misiune pe langa regatul kazarilor (la nordul Marii Negre), unde explicase Scriptura, adresandu-se in chiar limba lor, invatata in scurt timp. Insa contributia sa cea mai rodnica, ca lingvist, a fost crearea unui alfabet specific pentru limba slava (alfabetul glagolitic), derivat din greaca, ce se gaseste la originea alfabetului slavon care-i poarta numele pana astazi (alfabetul chirilic).

Aceasta i-a permis sa traduca in scris Sfanta Liturghie si mai multe texte din Scriptura, in limba slavilor. Insa, odata ajunsi in Moravia, cei doi frati au avut de infruntat impotrivirea episcopilor si a preotilor romano-germanici, pentru care nu puteau exista decat “trei limbi sacre”: latina, greaca si ebraica, iar Liturghia nu putea fi slujita decat in latina si in greaca. Inconjurat de acestia, “care se adunasera contra lui precum corbii in fata vulturului”, Sfantul Chiril le raspunde: “Nu trimite soarele lumina asupra intregii lumi? /…/ Nu va rușinați sa fixati numai trei limbi si sa dispuneti ca toate celelalte popoare sa ramana oarbe si mute?

Spuneti-mi, oare nu faceti astfel din Dumnezeu un neputincios care nu ar putea face aceasta sau un gelos care nu ar vrea aceasta? Noi stim multe popoare care cunosc Scriptura si-L slavesc pe Dumnezeu, fiecare pe limba lui” (Viata lui Constantin). Acuzat de erezie, el le amintește ca, de la inceput, Evanghelia a fost propovaduita in multe limbi (a sirienilor, a armenilor, a georgienilor, a gotilor etc). Trebuie spus ca asa-zisa teorie a celor „trei limbi sacre” era împărtășită si de catre multi eruditi bizantini, cei doi frati avand de infruntat, chiar la ei acasa, suspiciunea anumitor cercuri, ce considerau traducerea intr-o limba barbara ca o posibila cale spre erezie.

Fiind denuntati la papa de catre episcopii germanici, cei doi frati au trebuit sa mearga la Roma pentru a se apara si a cere sprijin pentru continuarea misiunii lor. In drum spre Roma, ei s-au oprit la slavii din Panonia (Ungaria de azi), unde au format ucenici. La Roma, papa Adrian al II-lea, care tocmai succedase lui Nicolae I, avand el insusi de infruntat tendintele hegemonice ale imparatului si clerului germanic, i-a sprijinit si a admis Sfanta Liturghie in slavona. Insa sfantul Chiril nu a plecat mai departe: el a murit la Roma in februarie 869, corpul sau fiind depus in biserica sfantului Clement al Romei, un loc deosebit de venerat, de catre pelerinii slavi pana astazi.

Inaintea mortii, el l-a incurajat pe fratele sau sa continue misiunea, acesta intorcandu-se in Moravia. Aici, episcopii germanici au dispretuit cuvantul papei si au dispus ca Metodiu sa fie batut si aruncat in inchisoare, unde a ramas doi ani si jumatate, fiind eliberat doar prin interventia insistenta a papei Ioan al VIII-lea, revoltat de nesupunerea episcopilor germanici. Papa dorea sa-l incurajeze pe Metodiu in misiunea sa, dar sub egida Romei, in ideea ca popoarele slave vor trece astfel sub dominatia papala.

Insa, in final, papa a cedat presiunilor Bisericii germanice si a interzis liturghia in slavona: „am aflat ca tu slujesti liturghia in limba barbara, adica in limba slava; /…/ nu iti este permis sa o faci decat in limba latina si greaca, curn se slujește in Biserica lui Dumnezeu raspandita in toata lumea si la toate neamurile” (scrisoarea papei Ioan al VIII-lea catre Metodiu, din 868). Izolat si prigonit, sfantul Metodiu și-a sfârșit viata in retragere, dedicandu-se traducerii acelor carti din Scriptura ce mai ramaneau de tradus, impreuna cu randuielile canonice (Nomocanon) si cu uncle texte din Sfintii Parinti. Dupa moartea sfantului Metodiu (885), ucenicii sai, sfintii Clement si Naum, impreuna cu cei 200 de ucenici, preoti si diaconi, au fost expulzati din Moravia si Panonia, unii indurand multe suferinte, fiind incarcerati sau vanduti ca sclavi.

Daca Moravia si Panonia au trecut sub dominatia definitiva a Imperiului germanic, opera sfintilor Chiril si Metodiu a fost salvata si a dat roade bogate in alta parte, si anume, in regatul slavo-bulgar al hanului Boris. Acesta a dorit sa se converteasca la creștinism, dar a oscilat o vreme intre jurisdictia Romei si cea a Constantinopolului. Incercand sa dobandeasca mai multa autonomie pentru regatul sau in raport cu marele imperiu vecin, Bizantul, Boris, care initial se convertise in Biserica bizantina, se adreseaza papei in anul 866. Papa Nicolae I se grabeste sa-i raspunda si sa-i trimita misionari, dar insista ca acesta sa rupa orice legaturi cu Patriarhia Constantinopolului.

Drept care, Boris expulzeaza intregul cler grecesc si il inlocuieyte cu preotii si monahii trimiși de la Roma. Insa sperantele de autonomie ale hanului bulgar au fost repede distruse de politica hegemonica a papei, care era departe de a admite crearea unui patriarhat bulgar. De aceea, Boris se intoarce din nou spre Constantinopol si accepta sa-i primeasca pe ucenicii sfintilor Chiril si Metodiu izgoniti din Moravia, in frunte cu sfintii Clement si Naum, care continua opera apostolica a acestora, inclusiv prin traducerea din greaca a numeroase carti bisericești si scrieri ale Sfintilor Parinti. Astfel, se naște Biserica ortodoxa slavo-bulgara si, in scurt timp, o adevarata cultura ortodoxa slava in jurul a doua centre Ohrid (in Macedonia occidentala) si Preslav (la estul Bulgariei).

In vremea urmașului lui Boris, marele tar Simeon, un invatat si un mare om de credinta, aceasta cultura s-a raspandit pe o arie larga in Balcani. Nascuta chiar in sanul Bisericii, ea isi va dovedi valoarea in raport cu cultura greaca si latina. fiind adoptata un secol mai tarziu de catre ruși, prin convertirea printului Vladimir de Kiev.

de admin

Despre Sinaxa Istorică

6:31 pm, ianuarie 15, 2011 în Uncategorized de admin

Despre Sinaxa Istorică

Pagina 2 din 212