Zero

1:31 pm, noiembrie 22, 2012 în Ajutor umanitar, Manastiri, Uncategorized de

ZERO

Ce sant. Ce-am fost. Unde voi ajunge. Afirmatii care transformate in intrebari au toate un raspuns dar ne este frica cateodata sa-l rostim. De ce ? Priviti. Uitati-va la mine. Am doi ochi, doua urechi, doua picioare si doua maini. Boala care ma macina face asa niste simplificari ca la matematica cand simplificam pe patru cu doi si ne ramanea jumatate. Da matematica este exacta, dar viata nu are aceleasi reguli. Doi ochi simplificati cu boala da ceva ce te face ca in unele momente sa ghicesti lumea. Doua urechi prin acelasi procedeu face sa rezulte ori aproape lipsa sunetelor sau doar un vuiet enervant. Doua picioare simplificate, atunci cand pasesti simti cum se scurg de parca se scurteaza si intra in pamant. Doua maini care se pot reduce si ele la niste „unelte” fara putere si devenite imprecise nu mai sunt de mare ajutor. Scapi tot din mana, genunchii nu te mai sustin, auzi un ciripit ca pe o masina turata, ochii nu-ti mai arata lumea cum o stiai. Asta sunt.

Ce-am fost? Am fost o fiinta care a avut idealuri, sperante, mai ales sperante care s-au naruit sub loviturile de baros ale vietii si pentru care nu am fost prevenit din timp ca vor veni. Dar cine sa ma previna ? Eu nu am stiut ca sa previn. Nimeni nu a stiut. Credem ca noua nu ni se poate intampla nimic.

Si deodata vine nenorocirea si ne transforma in ceva ce nu ne-am gandit vreodata ca vom ajunge. Si vin intrebarile. De ce ? De ce mie ? Inca mai credem ca noi suntem speciali. Dupa aceea vom astepta sa fim ajutati si in final salvati.

Slabe sperante. Daca astepti ca lumea sa se opreasca in loc sa plangi pe umarul ei sa stii ca acest lucru nu se va intampla. Viata merge inainte si tu ramai in urma pana cand te vei opri. Incet incet toti te vor parasi si vei ramane cu boala car-ti va fi fidela pana cand moartea va va desparti.

Da te vor parasi toti fiindca fata in fata vor sta doar boala si cu tine. Cunoscutii, mai putin cazurile de exceptie se vor preface ca le pasa si te vor invata ce sa faci. Nu conteaza ca nu poti face ce-ti spun ei. Trebuie doar un pretext ca ei sa spuna „Noi am vrut. El(ea) nu a vrut. Ce sa-i facem?”

Ce esti ? Ce-ai fost ? Unde vei ajunge ? Gandeste-te si-ti vei raspunde in gand. Gand care-l vei reprima prima data cu violenta, apoi din ce in ce vei incepe sa-ti accepti soarta. De parca nu acolo ajungem toti.

Daca am accepta aceasta, lumea ar fi mai buna si poate ca ar fi si oameni ajutati si macar unul salvat. In rugaciunile mele rog divinitatea sa faca in asa fel ca eu sa fiu ultimul bolnav de scleroza multipla din istorie. As vrea ca boala aceasta sa aiba o data cand a fost descoperita si o data cand a murit.

Am spus ca vreau sa fiu ultimul bolnav de scleroza multipla din istorie si am fost nedrept. Sunt altii care au alte boli incurabile si poate ar vrea ca ele sa dispara. Boala te face sa fi nedrept, dar in sufletul tau ai vrea ca nici o boala sa nu mai fie. Cei ce pot hotari destinul oamenilor bolnavi ar trebui sa-si inchipuie ca sunt bolnavi si ei. Doar sa-si inchipuie; sa nu fie bolnavi niciodata. Divinitatea, se spune ca are un plan cu noi pe care in micimea noastra nu-l intelegem. Poate planul va fi inteles de altii mai tarziu. Suntem atat de mici ca nici nu contam. Ce ni se intampla poate va fi o invatatura pentru cei ce vin. Noi suntem prea mici. Conteaza doar invatatura realizata cu ajutorul nostru.

Ce esti? Ai inceput si aproape ai ajuns un titlu. Titlul acestor ganduri e un mare ZERO. Ai inteles ? ZERO !. Dar cred ca toti bolnavii sunt, sau ajung sa devina egoisti si se razvratesc. Niciunul nu vrea sa devina un mare ZERO.

Oameni buni ! Nu vreau sa fiu un ZERO.