Despre falsa vinovăție – Jean Claude Larchet – Sursele spirituale ale bolilor psihice

7:26 pm, octombrie 24, 2010 în Boli psihice de admin

Pentru a aborda acest subiect, o buna metoda ar fi sa examinam succesiv diferite boli psihice de acest fel, prezentand izvoarele spirituale ale fiecareia dintre ele. Aceasta metoda are insa doua inconveniente. Pe de o parte, clasificarea bolilor psihice se supune conditiilor si variatiilor istorice si culturale, fiind de aceea intotdeauna contestabila. Pe de alta parte, la obarsia unor boli psihice diferite aflam aceleasi izvoare spirituale, variind doar proportiile si combinarea lor. Ni se pare de aceea mai judicios sa prezentam principalele surse spirituale ale bolilor psihice, precizand care sunt bolile psihice – asa cum sunt ele in general identificate in nomenclatura actuala cea mai des uzitata – in care ele se manifesta mai pronuntat.

1. Falsa vinovatie

Sentimentul de vinovatie apare in multe boli psihice si rolul sau patogen a fost adesea remarcat. Morala si religia au fost socotite de cele mai multe ori sursa acestul sentiment, din pricina importantei pe care o acorda greselii sau pacatului1, si depasirea lor a fost adesea infatisata drept cel mai bun mijloc de tratament.2 Insa nu sentimentul de vinovatie este producator de boala, ci „falsa vinovatie” este cea care imbolnaveste.

Falsa vinovatie are diferite chipuri.

E sentimentul de vinovatie care intrece masura greselii savarsite, insotit de remuscari care macina sufletul si de o puternica injosire de sine. Se intalneste adesea in depresii.

E si sentimentul de vinovatie pentru o vina inchipuita, care, in gradul cel mai inalt, e intalnit in [psihoza]. Fondat, in acest caz, pe o idee deliranta, e insotit de vointa de autopedepsire, care poate merge pana la automutilare sau suicid.3

Fiind legata de greseala si pacat, falsa vinovatie tine de bolile spirituale si cere, asadar, tratament duhovnicesc.

Rostul lui este sa-l faca pe bolnav sa inteleaga ce inseamna cu adevarat pacat si greseala, si care e adevarata masura a vinei sale. De e indreptatit, sentimentul de vino­vatie trebuie intors spre pocainta, parere de rau si intristare pentru pacatele savarsite, care inceteaza odata cu iertarea si dezlegarea acestora. Taina Spovedaniei are de aceea un mare rost tamaduitor (fireste, ea nu trebuie privita drept mijloc de tratament psihic, ci duhovnicesc, al carui scop este restaurarea relatiei omului cu Dumnezeu).

Un astfel de tratament e potrivit in starile nevrotice, nu si in [psihoza], unde falsul sentiment de vinovatie e intemeiat pe o idee deliranta, care rezista oricarei argumentatii din afara. Suntem insa convinsi, pe baza multor observatii, ca psihopatul, care in general pare ca nu reactioneaza la ce i se spune, in realitate e deosebit de sensibil la atitudinile si cuvintele incurajatoare si mangaietoare izvorate dintr-o inima care radiaza iubire.