Efectele radiațiilor emise de pilonii și antenele de telefonie mobilă – Andrei Drăgulinescu

3:46 pm, februarie 27, 2011 în Telefoanele mobile de admin

În cartea sa „Antennes de téléphonie mobile, technologies sans fil et santé”, dr. Jean Pilette oferă numeroase cazuri de pacienţi care se îmbolnăviseră de când fuseseră instalaţi piloni de telefonie mobilă în vecinătatea locuinţelor acestora, sau antene pe blocul în care locuiau. Iată câteva dintre aceste mărturii:

• Dl D…, de când au fost instalate antene de telefonie mobilă în apropierea locuinţei sale, nu mai poate să meargă în grădina casei sale fără să aibă dureri de cap, iar în unele zile chiar greaţă, simptome pe care nu le mai acuzase niciodată până atunci când intra în grădina sa. El a observat faptul că intensitatea acestor simptome variază de‑a lungul unei zile. „La prânz, spune el, şi spre seară e mai bine să rămân în casă. Dacă ies în acele momente, capăt cu siguranţă nişte dureri de cap.”

• Dnei E… a început să i se înrăutăţească sănătatea de când a fost instalat un pilon de telefonie mobilă la o distanţă de 500 de metri de locuinţa sa. Acest pilon este amplasat la marginea unei păduri în care ea avea obiceiul să‑şi facă plimbarea zilnică. Acum ea nu mai poate face acest lucru. Când se apropie de acel pilon, încă de la aprox. 400 m distanţă începe să se simtă rău, are dureri de cap, simte apăsări în tâmple şi nu mai are decât un singur gând: să se întoarcă înapoi!

În mod progresiv se instalează diferite simptome: oboseală, pal­pitaţii, hipertensiune, proastă digestie. Pentru a se putea reface, d‑na E iese adesea din casă şi merge în direcţie opusă celei în care se află pilonul, sau se duce să se odihnească în pivniţă, unde se simte mai bine. Însă de când o a treia companie de telefonie mobilă şi‑a instalat antenele pe pilonul existent, starea sa de sănătate s‑a agravat. Ea nu mai poate să se refacă şi se vede forţată să îşi schimbe domiciliul.

Trebuie subliniat că d‑na E nu se uită decât foarte rar la televizor, că nu utilizează vreun computer şi n‑a avut niciodată telefon mobil sau telefon fix fără fir. Simptomatologia este în mod evident rezultatul ac­ţiunii radiaţiilor de microunde emise de antenele de telefonie mobilă.

• D‑l şi Dna G… locuiesc într‑o casă situată la 20 de metri de un castel de apă. Pe acest castel de apă au fost instalate 3 antene de telefonie mobilă. Una dintre aceste antene este îndreptată chiar înspre casa lor. Distanţa dintre mijlocul acestei antene şi uşa de intrare în casă este de 30 m. La aproximativ 2 ani de la instalarea acestor antene, cuplul a început să fie asaltat de probleme serioase de sănătate. Iată ce declară D‑l G: „În mai multe rânduri am căzut la pământ în casa noastră. Căderi bruşte, inexplicabile, ale amândurora: şi eu, şi soţia mea. Fiind de fiecare dată transportaţi la spital, nu ni s‑a găsit nimic. Medicii ne‑au spus că erau accidente vasculare, „mici tromboze”. Trebuia să luăm nişte medicamente anticoagulante. Nu mai puteam dormi bine în nicio noapte. Ne trezeam tot timpul şi ne simţeam rău. Pentru a ne putea reface puţin, am fost foarte adesea obligaţi să mergem să dormim în altă parte, la cumnata mea sau în incinta unei şcoli neocupate. Însă, o dată ce ne întorceam acasă, problemele re­încep: senzaţii de înţepături la ochi, zgomote în urechi, furnicături ale pielii, nopţi nedormite. Aceste antene ne otrăvesc viaţa. Ne‑am pierdut memoria, însă ceea ce n‑am putut încă uita a fost pierderea câinelui nostru. La câţiva ani după punerea în funcţiune a acelor antene de telefonie mobilă, a trebuit să‑l operăm de o tumoare cancerigenă la testicule. A murit la scurtă vreme după operaţie. Am chemat experţi ca să efectueze măsurători, însă valorile măsurate sunt mult sub cele admise de normele în vigoare în Belgia, după cum ni s‑a spus…””1

Latura întunecată a tehnologiei wireless

Meredith şi soţul ei sunt nişte fermieri americani care deţineau un pământ de 150 de acri ce fusese transmis din generaţie în generaţie. Ei se obişnuiseră să iubească stilul de viaţă simplu, cu munca în aerul curat de la fermă. Împreună cu cei patru copii ai lor, se bucurau de o sănătate bună şi de zile fericite.

Atunci când, cu vreo 15 ani în urmă, s‑a construit pilonul de te­lefonie celulară, ei n‑au fost prea îngrijoraţi, deşi evident nu le plăcea că fusese amplasat chiar lângă marginea proprietăţii lor, şi la o distanţă de doar 250 de metri faţă de casa lor. Nu era o privelişte plăcută ochiului, însă au fost asiguraţi de compania care instalase pilonul că erau în perfectă siguranţă. „E la fel ca un bec obişnuit de 100 de waţi”, le spuneau oamenilor cei de la companie.

„Eram naivi”, recunoaşte Meredith. „În următoarele câteva luni, am văzut cum turma noastră care păştea în apropierea pilonului a devenit agitată şi slăbită – ceea ce era o schimbare faţă de starea lor dinainte, când erau grase şi mulţumite. Medicul veterinar era nedumerit, iar tes­tul sângelui nu a adus nicio lămurire.”

Între timp, la şase luni după ce fusese instalat pilonul de telefonie celulară, părinţii au observat schimbări la copiii lor. Aceştia au început să aibă urticarii – „pete roşii” neobişnuite; de asemenea, începuseră să aibă repetate infecţii la rinichi. Cei doi copii mai mici au devenit îngrijorător de hiperactivi, iar cei doi copii mai mari au început să se plângă de tulburări de memorie şi de concentrare. Apoi au apărut şi tulburări ale somnului. Meredith, care de‑abia împlinise 30 de ani, a început să aibă dureri de articulaţii.

„Simptomele tuturor se înrăutăţeau şi mai mult – explică ea – în zilele ceţoase sau ploioase. De atunci am aflat că explicaţia este aceea că umiditatea duce la creşterea conductivităţii electrice. Câteodată copilul meu preşcolar pur şi simplu simţea nevoia să se învârtească mereu în cerc.” Într‑o zi, ea a aflat că pilonul din vecinătatea lor de­venise staţia de bază pentru întreg statul. „În acea iarnă am în­gro­pat mai multe vaci”, îşi aminteşte ea.

Căutând soluţii şi variante, ei au întâlnit un cercetător ştiinţific de la Agenţia de Protecţie a Mediului Înconjurător, care a fost prima per­soană de la care au primit un sfat util. El le‑a spus că, în calitate de persoană oficială, ca membru în guvern, ar trebui s‑o asigure că sunt în siguranţă. Însă în calitate de cetăţean, îi dădea sfatul că ar trebui să se mute numaidecât.

În speranţa că se vor reîntoarce într‑o bună zi, ei şi‑au vândut turma, mai puţin vacile, pe care le‑au lăsat în grija cuiva. În decursul a 2‑3 luni după mutarea lor în Michigan, într‑o zonă fără poluare e­lectromagnetică, starea sănătăţii lor a început să se îmbunătăţească. După un an, se simţeau iarăşi în putere la fel ca odinioară. Singura problemă era că ferma rămăsese părăsită, iar ei nu mai aveau bani şi de aceea aveau din nou nevoie disperată de veniturile pe care le aducea ferma.

Cam în aceeaşi vreme, ei au vorbit cu noii proprietari ai companiei de telefonie mobilă care amplasase acel pilon în vecinătatea fermei lor. Stafful şi‑a exprimat dezaprobarea pentru flagrantele încălcări ale siguranţei din partea foştilor proprietari ai pilonului de telefonie celulară. Familia a primit asigurarea că, dacă se vor întoarce acum, totul va merge bine. Entuziasmaţi de aceste veşti, s‑au întors cu toţii la fermă.

Însă nu după multă vreme simptomele au reapărut. Copiii au în­ceput să piardă în greutate, iar fetelor a început să le cadă părul. Meredith era însărcinată, dar nu lua deloc în greutate. Din nefericire, acel copil s‑a născut cu malformaţii congenitale ce nu corespundeau niciunui sindrom cunoscut. Vecinii lor se plângeau şi ei; rata si­nu­ci­derilor crescuse în oraş şi fuseseră raportate afecţiuni şi accese ne­obişnuite.

Acum, se născuseră la ferma lor şi viţei care aveau picioarele din faţă mai scurte decât cele din spate şi copite deformate; unii viţei aveau tumori de dimensiuni mari – una dintre tumori avea un diametru de 90 cm (aproape un metru!), iar viţelul nu a mai putut fi salvat. Iar aceste tumori nu erau tipice pentru specie.

Trecuseră trei ani de când se întorseseră la fermă, când un medic pediatru l‑a consultat pe fiul lor cel mai mic, a văzut malformaţiile lui pe care le avea de la naştere, a aflat de la părinţi ce se întâmplase şi le‑a spus să părăsească oraşul. De ce a trebuit să rămână acolo atât de multă vreme? „Trebuia să ne câştigăm existenţa. Şi, într‑un fel, atunci când lucrurile se întâmplă treptat, tinzi să negi evidenţa”, a spus Meredith.

Au reuşit să cumpere o fermă într‑o regiune ce prezenta siguranţă şi au luat‑o de la capăt. „Soţul meu a insistat să luăm vacile cu noi, şi după trei zile au început să se hrănească normal, cum nu se mai în­tâmplase în cei trei ani anteriori.” Totuşi, băieţelul lor a rămas e­lec­trosensibil şi hiperactiv. Meredith spune că, dacă se apropie până la 4 km de vreun pilon de telefonie mobilă, el dezvoltă erupţii cutanate. Terminalele computerelor şi luminile fluorescente din magazine îi în­răutăţesc simptomele. El este sensibil şi la anumite alimente, iar vremea umedă continuă să‑l afecteze.

Şi ce s‑a întâmplat cu fosta proprietate? Meredith oftează. „Se află acolo, părăsită. Nu am luat în discuţie eventualitatea vinderii ei. Cum am putea suporta ca altora să li se întâmple acelaşi lucru ca şi nouă?”

Pilonii de telefonie mobilă: înlesnire wireless? sau pericol pentru mediul înconjurător?

Pilonii de telefonie mobilă se ivesc pretutindeni, precum ciupercile. Îi vedem plasaţi neadecvat în vecinătăţi rezidenţiale, pe terenurile şcolilor, de‑a lungul frumoaselor drumuri de ţară şi al şoselelor pi­toreşti – de obicei în pofida obiecţiilor vehemente ale celor din ve­ci­nătate, ale părinţilor şi ale ecologiştilor. Pilonii sunt adesea plasaţi în acele locuri chiar de acei oameni pe care noi i‑am ales să ne protejeze comunităţile.

Mulţi dintre agenţii americani municipali au fost intimidaţi de o prevedere oneroasă dintr‑o lege federală – numită secţiunea 704 a Actului Telecomunicaţiilor din 1996, precum şi de o agresivă industrie a telecomunicaţiilor care ameninţă cu darea în judecată. Cei din oraş, temându‑se de nişte reclamaţii judecătoreşti, au ajuns să aibă impresia că au mâinile legate şi că siguranţa unei părţi din populaţie, situată în vecinătatea acestor piloni, trebuie sacrificată de dragul comunităţii mai mari. Iar în condiţiile apariţiei atâtor arii de antene necesare pentru a susţine tot mai multe structuri wireless, acum aproape toată lumea trebuie să se supună acestui „sacrificiu”. Nicio regiune, nicio privelişte pitorească sau construcţie istorică nu este exclusă de la amplasarea în vecinătate a acestor piloni.

Agenţii municipali se simt extrem de frustraţi şi neputincioşi în faţa unei industrii de multe miliarde de dolari care se pare că are de partea ei Congresul. E ca şi cum am fi devenit lumânări în furtuna wireless, deşi continuă să existe o serioasă incertitudine ştiinţifică asupra si­gu­ranţei acestei tehnologii.

Nu există nicio comunitate care să nu fie afectată astăzi de pilonii de telefonie mobilă. Amplasarea lor este una dintre cele mai litigioase puncte din legea utilizării terenurilor, atât în America, cât şi în multe ţări europene unde au fost stabilite standarde de expunere mult mai stricte pentru radiaţiile din domeniul radiofrecvenţelor – domeniul din spectrul electromagnetic folosit pentru această tehnologie wireless.

Cu numai câţiva ani în urmă această situaţie nu exista. Într‑adevăr, dezvoltarea rapace a acestei tehnologii a luat complet prin surprindere cele mai multe comunităţi.

Cum s‑a întâmplat să ajungem în acest punct în care simţim că am pierdut controlul fundamental asupra celui mai preţuit drept şi anume acela de a ne proteja sănătatea, siguranţa şi bunăstarea comunităţilor noastre, şi de a ne păstra valorile proprietăţii? Cât de reale sunt în­grijorările pentru sănătate privind această tehnologie? Cum putem să ne recăpătăm drepturile? Ce este rezonabil să cerem, ţinând cont de faptul că mulţi americani doresc să beneficieze de serviciile oferite de telefonia mobilă?

În decembrie 2000 a avut loc o conferinţă în districtul Lichfield, Connecticut, la care au luat cuvântul specialişti foarte buni din do­me­niu, pentru a oferi răspunsuri la astfel de întrebări. Cartea ce conţine lucrările prezentate la conferinţă împărtăşeşte această experienţă unui public mai larg. Niciunei comunităţi nu trebuie să‑i lipsească aceste informaţii, deoarece un lucru e sigur – milioane de oameni îndrăgesc te­lefoanele celulare, dar nimeni nu îndrăgeşte infrastructura necesară pentru a susţine un sistem civil de telefonie wireless. Noile tehnologii wireless – TV wireless, computere wireless, faxuri wireless, modemuri wireless, ca să menţionăm doar câteva – au fost deja lansate. Toate acestea vor necesita spectru şi antene suplimentare, pentru radiaţia corespunzătoare – iar aceasta în condiţiile în care nu există o înţelegere clară a consecinţelor biologice pentru oameni sau pentru alte specii.

Este imperativ să dobândim mult mai multă înţelepciune în a cântări nevoile conflictuale ale celor care doresc să beneficieze de astfel de servicii şi ale acelora care nu vor să trăiască în vecinătatea acestor infrastructuri, şi să căutăm soluţii.

Antenele de telefonie mobilă şi efectele instalării lor

Multe persoane sunt îngrijorate deoarece locuiesc la ultimele etaje ale unor blocuri pe terasa cărora administratorii acestora au permis unor firme de telefonie mobilă amplasarea de antene pentru recepţia semnalului. Legea prevede ca hotărârea de a amplasa o astfel de antenă pe un bloc nu poate fi luată decât prin votul asociaţiei de proprietari a imobilului respectiv, luat cu cvorumul prevăzut în actele constitutive ale asociaţiei (act constitutiv şi statut) şi atunci când şedinţa respectivă a fost convocată legal, prin afişare la avizier, astfel încât toţi locatarii imobilului să fie anunţaţi pentru a participa şi a‑şi exercita dreptul de a decide în această problemă. Adeseori, firmele de telefonie mobilă care instalează antene pe blocuri se obligă prin con­tract cu asociaţia la repararea acoperişului sau la alte cheltuieli legate de repararea unei părţi din spaţiile comune ale blocului, fapt care îi face pe cei mai mulţi locatari, care altfel ar fi fost obligaţi la acele cheltuieli, să accepte contractul cu firma de telefonie mobilă, fără a se mai preocupa prea mult de efectele posibile pe termen lung ale emi­siilor de radiaţii din domeniul microundelor produse de antena de te­lefonie mobilă amplasată pe imobilul lor. Totuşi aceasta este o pro­blemă reală, iar fiecare persoană are dreptul de a se opune unei decizii care ar putea să‑i afecteze sănătatea. În ţările civilizate această pro­blemă este de multă vreme reglementată prin legi specifice şi res­trictive care, dincolo de marile interese financiare ale companiilor de telefonie mobilă, acordă prioritate protecţiei cetăţenilor şi eliminării ori­­căror potenţiale riscuri.4

Consiliul de conducere al liceului West Linn din Wilsonville a cerut demontarea pilonilor de telefonie mobilă

Membrii consiliului de conducere al liceului West Linn din Wilsonville, SUA, sunt îngrijoraţi de efectele asupra sănătăţii pe care aceste emisii electromagnetice le pot avea asupra celor 8 300 de elevi ai liceului. În prezent, liceul West Linn are în vecinătate un pilon de telefonie mobilă, chiar la marginea campusului. Consiliul de con­du­cere al şcolii a decis în septembrie 2008 să interzică siturile comerciale de tehnologie wireless şi a afirmat că se va opune celor propuse pentru a fi instalate în vecinătatea şcolii.

Aceasta nu este o decizie uşor de luat. Chiria plătită de companii pentru amplasarea de piloni sau de echipamente de telefonie mobilă pe o clădire le poate aduce aproximativ 2 000 de $ pe lună, pentru fiecare locaţie. Spre exemplu, cele nouă situri de telefonie celulară / wireless din vecinătatea a două licee şi a două gimnazii din districtul Lake Oswego aduc venituri de 200 000 de $ pe an.

Liceul West Linn are un pilon care se afla acolo în 1998 atunci când a cumpărat terenul, însă plănuieşte să lase contractul să expire. Districtul câştigă 27 000 de $ pe an de la cele trei companii care uti­lizează pilonul de lângă liceul West Linn.

Barry Albertson, membru în consiliul director al şcolii din Tigard‑Tualatin, SUA, deţinător al unui doctorat în biologie, biochimie şi endocrinologie, şi care efectuează cercetare ştiinţifică pentru o clinică medicală, a afirmat că copiii au o sensibilitate mai mare decât adulţii la radiaţiile electromagnetice. „Nu vreau să risc”, a spus el, „copiii sunt mult prea importanţi pentru mine.”

Astfel de reacţii pun companiile de telefonie celulară într‑o poziţie dificilă. „Clienţii noştri ne cer din ce în ce mai multe servicii, însă singura modalitate de a le furniza este cu ajutorul infrastructurii (a pilonilor de telefonie mobilă)”, a afirmat Joe Farren de la CTIA – The Wireless Association. Numărul utilizatorilor de telefonie celulară a crescut de la aproximativ 28 de milioane în 1995 la 262 de milioane în 2008 (numai în SUA). Conform asociaţiilor din industria wireless, în SUA se găsesc aproximativ 120 000 de piloni de telefonie mobilă5.

Reacţii ale populaţiei împotriva pilonilor de telefonie mobilă

În dimineaţa zilei de 14 iulie 2007, un australian în vârstă de 45 de ani, pe nume John Patterson, s‑a urcat într‑un tanc şi l‑a condus pe străzile din Sydney, dărâmând în drumul său şase piloni de telefonie celulară şi o substaţie electrică. Patterson, fost lucrător în tele­co­mu­nicaţii, localizase pe o hartă pilonii care, susţinea el, erau vătămători pentru sănătate.

În ultimii ani, protestatarii din Anglia şi din Irlanda de Nord au doborât mai mulţi piloni de telefonie celulară, tăindu‑i cu ferăstrăul, scoţându‑le şuruburile sau trăgându‑i cu ajutorul unor camioane‑remorcă şi cu funii. Într‑unul dintre aceste cazuri, localnicii au cumpărat struc­tura doborâtă şi au vândut bucăţi din ea ca suveniruri, pentru a strânge fonduri pentru viitoarele proteste.

Au început să se audă din ce în ce mai multe proteste în cadrul întâlnirilor din consiliile orăşeneşti, din comisiile de planificare şi din alte corpuri guvernamentale. De asemenea, în Statele Unite au avut loc eforturi ale cetăţenilor de a bloca instalarea de noi piloni de telefonie celulară în California, New Jersey, Maryland, Illinois, Dakota de Nord, precum şi în regiunile canadiene Ontario şi British Columbia. În nu­me­roase districte este interzisă amplasarea de antene de telefonie mo­bilă pe acoperişul şcolilor.

De asemenea, de multă vreme, în Marea Britanie pilonii de te­le­fonie mobilă sunt încă şi mai puţin bineveniţi şi s‑au înregistrat dispute de‑a lungul întregii ţări.

Majoritatea oponenţilor citează nu doar argumente legate de es­te­tică, ci în special îngrijorările legate de efectele asupra sănătăţii pro­duse de câmpurile electromagnetice generate de aceşti piloni. Odi­ni­oa­ră ridiculizaţi, oponenţii încep acum să fie sprijiniţi de studiile co­mu­ni­tă­ţii ştiinţifice.

Îngrijorările existente nu sunt legate doar de telefoanele celulare. Regiunea Tottenham din Londra a început să ia în considerare su­primarea tuturor tehnologiilor wireless în şcoli. În 2006, Fred Gilbert, un respectat om de ştiinţă şi preşedinte al Universităţii Lakefield din Ontario, a interzis internetul wireless în campusul său.

La întrunirea din anul 2006 a Comisiei Internaţionale pentru Si­guranţă Electromagnetică, ce a avut loc la Benevento, în Italia, 42 de oameni de ştiinţă din 16 ţări au semnat o rezoluţie prin care cereau o reglementare mult mai strictă pentru câmpurile electromagnetice ge­nerate în cadrul comunicaţiilor wireless.

Cu patru ani înainte, un grup de medici întruniţi la Freiburg, în Germania, semnaseră un document prin care cereau standarde mai stric­te pentru comunicaţiile wireless, precum şi interzicerea utilizării dispozitivelor wireless de către copii. În anii următori, mai mult de 3000 de medici au semnat aşa‑numitul „Apel de la Freiburg” şi do­cumentele bazate pe acesta.

Oamenii de ştiinţă şi mai multe grupuri îngrijorate cu privire la standardele stabilite pentru câmpurile electromagnetice au criticat Or­ganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi alte organizaţii pentru faptul că minimalizează riscurile. Mai multe voci au evidenţiat interesele fi­nanciare imense implicate în legătură cu o industrie de comunicaţii globale despre care se aşteaptă că va vinde până în 2011 telefoane mobile şi alte dispozitive wireless în valoare de aproximativ 250 de miliarde de dolari. Microwave News au citat nişte rapoarte belgiene apărute spre sfârşitul anului 2006 care arătau că două grupuri in­dustriale – Asociaţia GSM şi Forumul Fabricanţilor de Telefoane Mobile – au furnizat mai mult de 40 % din bugetul pentru proiectul de studiu OMS al câmpurilor electromagnetice din anii 2005‑2006.

Autorii unui articol publicat în ianuarie 2007 în revista Environmental Health Perspectives au descoperit că, atunci când studiile erau fi­nan­ţate de cei din industria telefoniei mobile, acestea nu au găsit o relaţie semnificativă între utilizarea telefoanelor celulare şi problemele de sănătate, iar atunci când studiile erau independente, acestea au găsit în marea majoritate o astfel de legătură6.

În Noua Zeelandă, pilonii de telefonie mobilă sunt interzişi pe pro­prietăţile şcolilor din cauza posibilelor efecte dăunătoare sănătăţii. Dar reglementările în vigoare în multe state, ca de exemplu cele ale aso­ci­aţiei Health Canada, ignoră pericolele ascunse ale telefoanelor ce­lu­lare, care emit semnale ce vibrează prin cutia craniană într‑un mod pe care un expert îl aseamănă cu lovituri de ciocan în creier. „Codul de siguranţă 6” ia în considerare doar microundele care ard pielea. „În esenţă, Health Canada pretinde că dacă nu te prăjesc, înseamnă că nu‑ţi fac rău”, spune Walter McGinnis. „Este ca şi cum ai spune că ţi­gările nu sunt periculoase dacă nu te ard.”7

Orange: o staţie de emisie interzisă

Prin decizia din 5 martie 2009, Tribunalul din Angers a dat dreptate locuitorilor din Notre Dame d’Allençon, districtul francez Maine‑et‑Loire, care protestau contra instalării unei antene de telefonie mobilă Orange în clopotniţa bisericii. Magistratul a hotărât să interzică această ins­talare, relatează ziarul francez Le Figaro. Locuitorii au invocat pro­xi­mitatea grădiniţei de copii şi a şcolii primare, situate la mai puţin de 50 de metri.

După cum a spus magistratul, „există un risc sanitar pentru po­pu­laţiile riverane”. Judecătorul s‑a bazat pe un raport al Direcţiei Ge­ne­rale de Sănătate care precizează: „Este preferabil să se reducă la mi­nimum nivelul de expunere a persoanelor potenţial sensibile cum sunt copiii sau anumite persoane bolnave.”8

Staţiile de emisie de telefonie mobilă şi justiţia: niciodată două fără trei

(Comunicat de presă al asociaţiei Robin des Toits, 6 martie 2009)

Prin decizia din 5 martie 2009, Tribunalul din Angers a interzis societăţii Orange France să efectueze instalarea unei staţii de emisie de telefonie mobilă în clopotniţa unei biserici din Notre Dame d’Allençon, districtul francez Maine‑et‑Loire, invocând „riscul sanitar pentru po­pulaţiile riverane”.

După recentele procese prin care firmele de telefonie mobilă Bouygues Telecom şi SFR au fost condamnate să demonteze staţiile de emisie de telefonie mobilă din motive de risc pentru sănătate, această a treia decizie la puţin timp după celelalte două confirmă că Justiţia a început să ia măsuri într‑o problemă sanitară ce poate afecta populaţia în to­talitatea ei.

Aşadar Justiţia a mers mai repede decât Politica, aceasta din urmă continuând să servească interesele Industriei telefoniei mobile în de­trimentul Sănătăţii Publice.

Extras din sentinţa judecătorească:

„În condiţiile incertitudinilor asupra caracteristicilor tehnice ale instalării proiectate privitoare la riscurile dovedite pentru sănătatea publică în cazul depăşirii normelor actualmente în vigoare, norme care au fost dovedite că sunt extrem de puţin restrictive şi de­nunţate ca atare, în condiţiile incertitudinilor asupra garanţiilor aduse pentru protecţia clădirii sensibile pe care o constituie grădiniţa de co­pii, în sfârşit în condiţiile absenţei justificării imposibilităţii amplasării într‑un alt spaţiu, principiul precauţiei ne obligă să ordonăm in­ter­zi­cerea efectuării proiectului de amplasare a staţiei de emisie de te­lefonie mobilă pe clopotniţa bisericii din Notre Dame d’Allençon, in­ter­dicţie ce constituie o măsură potrivită şi eficientă ce urmăreşte să prevină riscul unor daune grave şi ireversibile ale mediului înconjurător, la un cost acceptabil economic.”9

Telefonia mobilă – scrisoare deschisă din partea asociaţiei Robin des Toits adresată politicienilor francezi – februarie 2009

Starea lucrurilor

Curtea de Apel de la Versailles, printr‑o decizie judecătorească din data de 4 februarie 2009, a condamnat compania de telefonie mobilă BOUYGUES TELECOM să‑şi demonteze antenele amplasate în co­muna Tassin La Demi‑Lune ce face parte din Grand Lyon.

Această decizie judecătorească s‑a bazat pe necesitatea de aplicare a Principiului constituţional (în Franţa) al Precauţiei şi a menţionat principalele documente care în stadiul actual al cunoştinţelor de­mon­strează că vătămările grave ale Sănătăţii Publice în urma radiaţiilor emise de telefonia mobilă sunt recunoscute pe plan ştiinţific.

În lista documentelor enumerate la judecată figurează ca document principal „Raportul internaţional BIOINITIATIVE”, publicat în august 2007. Acest raport trece în revistă şi analizează mai mult de 1 500 de articole ştiinţifice publicate şi necontestate. Acestea corespund unei pe­rioade de peste 10 ani de activitate ştiinţifică. Toate capitolele a­ces­tui raport , prezentând diversele forme de patologii constatate, încep cu cuvintele: „S‑a dovedit că”.

Consecinţe politice

Având în vedere stadiul actual al cunoştinţelor şi extinderea pro­blemei, nu mai este posibil nici să ignorăm, nici să negăm vătămările grave ale sănătăţii publice în urma emisiilor de radiaţii generate în cadrul telefoniei mobile (GSM – UMTS sau 3G – WiFi – WiMax – DECT – BLUETOOTH etc.).

De aici – se propune în scrisoarea deschisă a asociaţiei Robin des Toits – trebuie să rezulte o linie clară de acţiune pentru toţi politicienii:

• să se distanţeze de dezinformarea organizată de grupurile din industria telefoniei mobile;

• să aibă acces la studiile ştiinţifice care au demonstrat efectele negative ale acestor radiaţii asupra sănătăţii;

• în consecinţă, să facă distincţie între interesele legate de economia publică şi interesele private şi să acţioneze pentru ca forţele economice să se pună în slujba interesului public10.

Într‑un comunicat intitulat „Pericolul pentru sănătate al antenelor de telefonie mobilă este în fine recunoscut”, semnat de Jean Desessard, grupul senatorilor din Partidul Verde din Franţa le oferă un exemplu11.

„Cât costă viaţa ta?”

Oferim în cele ce urmează un articol realizat în 2005 de Active Information Media, referitor la problemele pe care le pune amplasarea de antene de telefonie mobilă în vecinătatea locuinţelor noastre.

„S‑au extins amplasamentele antenelor de emisie‑recepţie GSM (microunde) pe blocurile de locuinţe şi, mai ales, la nivelul apartamentelor.

Acoperirea cât mai bună cu semnal în zonele locuite este o pro­blemă foarte complicată pentru inginerii care răspund de planificarea reţelei operatorilor mobili: nimic din ceea ce este pe hârtie nu se po­triveşte sută la sută în teren unde apar reflexii, perturbaţii, toata gama de bruiaje posibile. O soluţie la problema lor este coborârea antenelor spre nivelurile 9,8,7 ale blocurilor pentru o mai bună “penetrare” a clădirilor din jur.

Aici încep problemele. Lumea din apartamentele care au pe pereţii exteriori astfel de “monştri” a început să se plângă că nu mai merg bine televizoarele, radiourile, chiar şi telefoanele mobile (zumzăitul acela clasic) şi să acuze şi stări de oboseală continuă, ameţeli etc…

Pentru că în România nu sunt reglementări în privinţa am­pla­sa­men­tului antenelor GSM, ca în ţările civilizate (distanţa minimă de 150 m de şcoli, de spitale şi interzicerea amplasării pe blocuri de locuinţe etc), companiile de telefonie mobilă de pe piaţa românească licitează cu administratorii de bloc şi contra unor chirii grase (şi probabil a unor şpăgi la fel de grase), permit amplasarea unor BS‑uri (unităţi compuse din mai multe antene de recepţie şi emisie a microundelor) în de­tri­men­tul tuturor locatarilor, pentru că efectiv acestea sunt un mic Cer­nobâl pentru fiecare locatar.

Sfaturi:

• Nu cumpăraţi apartamente care au astfel de BS‑uri pe bloc şi nici chiar în blocuri vecine care au antene pe ele.

• Evitaţi să locuiţi în construcţii care sunt vizate direct de la mică distanţă de aceste instalaţii.

• Refuzaţi‑le orice încercare firmelor de telefonie mobilă care do­resc amplasarea instalaţiilor pe locuinţa dumneavoastră sau în apro­pi­ere. E sănătatea dumneavoastră în joc.

Oamenii ăia sunt chiar inconştienţi?

Acum să trecem la cifre.

După frecvenţele planificate, un BS poate să aibă de la un singur transceiver (partea de amplificare pentru o singură frecvenţă) până la 16 astfel de frecvenţe. Un transceiver are ca putere maximă de emisie 40 W pentru reţelele de 1800 MHz şi circa 36 W pentru 900 MHz (frecvenţele generale de operare a reţelelor de telefonie mobilă).

Dacă înmulţim 16 cu 40 avem o putere de emisie ameţitoare de 640 W, pentru un singur BS. Totuşi, în oraşe puterea nu are valori chiar atât de mari, datorită reflexiilor, perturbaţiilor şi a faptului că nu este necesară o propagare pe spaţii mari, deoarece celulele reţelei sunt apropiate una de alta, şi astfel se face un management strict al emisiei din punct de vedere al puterii.

Pe şosele, unde se folosesc de regulă maxim 3 frecvenţe (respectiv 3 transceivere), câte una pe fiecare din cele 3 zone sectoriale (de 120 de grade) în care se împarte câmpul geometric de 360 grade, puterea ajunge până la 500 W pe frecvenţă, pentru că se doreşte o acoperire foarte mare şi de obicei se folosesc şi antene combinate, adică transceiver‑ul se află montat în antenă. Normele de protecţie pentru cei care întreţin sau montează astfel de echipamente specifică clar să nu se intervină la un BS fără a fi total oprit. Când ele sunt în funcţiune nu se stă sub nici o formă în faţa antenelor, iar în spatele lor la minim 1,5 m, dar această distanţă este pur speculativă, fiindcă aria de acoperire reală a câm­purilor periculoase este mult mai întinsă.

Am urcat pe un bloc unde sunt 4 instalaţii sectoriale de la Connex şi o alta ce realizează o legătură dublă de la Cosmorom. Nu am putut sta acolo mai mult de 10 minute. Nu pot să descriu cum mă simţeam. Locatarii de acolo spun că, de când au fost puse antenele, au început să se defecteze frigiderele, televizoarele, şi acuza tot felul de dureri ciudate.

Preţul sănătăţii

Exemplu: 2000 $ pe an (în Bucureşti) pentru o antenă Connex pusă pe un bloc plin cu locatari.

Stăteam la stop la Nerva Traian şi mă uitam la clădirea CONNEX, şi ce văd eu? NICI O ANTENĂ, DE NICIUN FEL pe clădirea lor şi nici în apropiere! Hmmm, am zis, ia să vedem, nu cumva şefii sunt aco­lo şi se protejează de radiaţii? Am verificat, şi, pe lângă Managementul superior Mobifon, tot acolo este şi partea de Vânzari şi Marketing. Concluzia este clară: ei ştiu pericolul la care s‑ar expune dacă ar avea echipamente de transmisiune pe clădire şi ne fentează pe toţi, inclusiv pe propriii lor angajaţi.

Să vedem ce e cu angajaţii. Mobifon are în Bucureşti 3 sedii mari. Unul din ele este cel de care v‑am vorbit mai sus, iar celelalte sunt: Avrig, mai precis lângă Obor, şi Valea Cascadelor pe Bulevardul Pă­cii. Acestea din urmă au turnuri de transmisiuni destul de bine echipate; la prima vedere, cel din Păcii pare mai “ocupat”.

Oricum, ideea e că sunt “tunuri” de microunde de putere foarte mare şi o serie de relee cu puteri relativ asemănătoare, TOATE con­centrate pe un singur stâlp, la o înălţime de cel mult 30 m în zonă locuită, astfel încât bate puţin deasupra blocurilor. La Obor, stâlpul este mai înalt doar pentru că sunt blocuri turn împrejur. Vă daţi seama că cei care stau pe acolo sunt practic nişte mici fiinţe radioactive de la atâta expunere, fie că sunt simpli locatari la bloc sau angajaţi în bi­rourile Connex. Probabil că angajaţii Connex de la tehnic, cei ce se a­flă în sediile acestea şi copiii lor vor fi cei care vor avea cele mai multe probleme cu sănătatea în viitor. Nu este de glumă cu radiaţiile. Tur­nu­rile ce găzduiesc “pădurea” cu antene de microunde (adevăraţi copaci artificiali) SE POT MUTA, dar lipseşte voinţa. Nu le mută nimeni, în­tru­cât aceasta ar însemna bani pentru investiţii, pe care nicio firmă nu este dispusă să îi dea. Patronii se gândesc doar la profit.

Problema este foarte gravă. Şi mai grav, guvernul nu face nimic pentru a reglementa această situaţie. În 1997, când a început am­pla­sa­rea intensivă a acestor antene pe blocuri, oamenii au fost încântaţi că vor avea mai puţin de plată la întreţinere. Ei nu ştiau (şi nu ştiu nici acum) ce cancer o să îi aştepte peste câţiva ani. Asta dovedeşte încă o dată că în România nimeni nu are vreun respect pentru viaţă şi să­nă­tatea oamenilor.”

În altă parte, se poate…

Agenţia France Presse anunţa că „Parisul şi alte oraşe din Franţa urmăresc reducerea numărului de antene ale telefoniei mobile”. An­tenele folosite de companiile de telefonie mobilă, în număr de 30.000 în Franţa, sunt contestate de mai multe asociaţii şi primării, printre care şi cea din Paris, care cer reducerea emisiilor de unde elec­tro­mag­netice, suspectate că ar fi periculoase pentru sănătate.

Atentat la sănătate

Este evident şi de bun‑simţ pentru oricine a făcut puţină fizică în şcoală că orice depăşire a nivelului natural al radiaţiilor îţi va afecta să­nătatea. Toţi angajaţii firmelor de telecomunicaţii care lucrează în me­diu încărcat electromagnetic au, prin contractul colectiv de muncă, alocate sporuri de tot felul – inclusiv cei din vechile centrale e­lec­tro­magnetice, staţii de frecvenţă şi radiorelee.

Cei din Ministerul Apărării care lucrează cu echipamentele de transmisiuni au spor de toxicitate şi concediu suplimentar; cei care întreţin releul de pe Coştila îşi bazează alimentaţia foarte mult pe lapte şi brânzeturi şi nu urcă la antene decât dacă sunt oprite. Am un prieten care a muncit în New York ca alpinist utilitar şi care monta antene pe zgârie‑nori unde existau deja alte echipamente GSM, care nu erau o­prite când el executa lucrări. Un coleg de‑al lui american (care a lucrat o perioadă mai lungă în acel serviciu) a făcut o formă rară de cancer bucal şi la ora asta este mort; un altul are o problemă cu ficatul; chiar şi prietenul de care spuneam se simţea slăbit şi fără vlagă şi s‑a întors în România să facă altceva decât acolo. Dacă l‑aţi vedea cum arată acum, v‑aţi schimba opinia despre ce vă spun eu; este îmbătrânit şi foar­te obosit, arată de 35 ani, când el are în jur de 26.

La Tâncăbeşti se află staţia de emisie a Radiodifuziunii Române, care emite cu 750 KW, putere măsurată la antenă. Locuitorii de acolo nu mai fac copii, mai fac în schimb câte un cancer, iar neoanele la ei în casă nu se pot stinge din cauza radiaţiilor. Dacă aveţi o vilă la ţară, lân­gă care este un stâlp de telecomunicaţii, e timpul să părăsiţi casa sau… să mutaţi stâlpul împreună cu vecinii dumneavoastră.

La Păltiniş în judeţul Sibiu şi la Dumbrăviţa de Codru în judeţul Bihor sunt montate relee ale TVR care emit la peste 700 KW. Telemobil are montate pe aceleaşi relee antenele pentru NMT/Suntel, care emit de asemeni la o putere incredibilă (650 KW) pentru a acoperi cu un singur echipament întreaga zonă a munţilor Retezat, respectiv Apuseni!

Mai nou, pe lângă antenele NMT, Telemobil montează acum şi an­tene CDMA la frecvenţa de 450 MHz pentru Zapp. Închipuiţi‑vă ce se va alege din Păltiniş şi Dumbrăviţa de Codru… Vor deveni, din staţiuni turistice, staţiuni de îmbătrânire rapidă.

Gândiţi‑vă, vreţi 600‑800 $ acum, sau să prindeţi a doua jumătate a vieţii? De fapt, cât costă viaţa noastră? Asta e întrebarea la care trebuie să răspundem atunci când Connex, Orange, Zapp sau Cosmorom vin cu “oferta” lor.”12

Operatorii de telefonie mobilă din România

În prezent, în România există patru operatori publici de telefonie mobilă:

• Vodafone – operator GSM şi 3G‑UMTS în bandă de frecvenţe de 900 MHz şi 2 GHz;

• Orange – operator GSM 900 MHZ şi 3G‑EDGE în bandă de frecvenţe de 900MHz şi 2GHz;

• Telemobil (Zapp) – operator CDMA şi EV‑DO în bandă de frecvenţe de 450MHz;

• Cosmote – operator DCS în bandă de frecvenţe de 1800MHz.

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România a solicitat în mod oficial celor patru companii de telefonie mobilă informaţii despre puterea de emisie a unui transceiver şi în baza căror re­gle­men­tări sunt instalate astfel de echipamente pe miile de blocuri şi clădiri din România, precum şi dacă s‑au făcut studii privind radiaţia şi dacă locatarii au fost atentionaţi asupra pericolelor la care se expun.

După zece zile de aşteptare, Vodafone nu a vrut să ofere date teh­nice despre echipamentele pe care le montează pe clădiri. La fel a pro­cedat şi firma Cosmote. Singura firmă care a răspuns cât de cât, ofe­rind unele date despre puterea transceiverelor, dar total neconcludente, a fost Orange. De la compania care operează reţeaua ZAPP nu a venit niciun răspuns.

În România instituţiile autorizate de lege să facă măsurători şi să dea explicaţii referitoare la limitele care implică sau nu riscuri asupra sănătăţii sunt Direcţia de Sănătate Publică, Direcţiile Judeţene de Să­nătate şi Direcţia de Sănătate din Ministerul Apărării şi Direcţia de Sănătate din Ministerul Transporturilor.

Chiar dacă oficial nimeni nu recunoaşte că aceste BS‑uri sunt per­iculoase, personalul din unele instituţii publice ale statului a început să primească “spor de antenă”. Angajaţii Direcţiei Generale de E­vi­denţă a Persoanelor (DGEP) din Municipiul Bucureşti vor beneficia de un spor salarial de 10% şi trei zile suplimentare de concediu pentru condiţii vătămătoare de muncă.

Pe clădirea din Bulevardul Dimitrie Cantemir din Bucureşti, unde se află sediul DGEP, se găsesc mai multe antene de tip satelit şi antene aparţinând unei firme de telecomunicaţii. Directorii de la evidenţa persoanelor au făcut o cerere, solicitând măsurători specifice. În urma măsurării câmpurilor electromagnetice s‑a constatat că personalul este radiat. Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti a eliberat un act prin care se arată că sănătatea angajaţilor de la evidenţa persoanelor este pusă în pericol de câmpurile magnetice. De asemenea, mai multe cadre medicale care lucrează în Spitalul Judeţean din Zalău, mai ales cele de la etajele superioare, au sesizat conducerea unităţii în privinţa dis­con­fortului şi chiar a unor stări de rău care ar fi cauzate de radiaţiile antenelor de telefonie mobilă amplasate pe clădire.

O privire de la înălţime arată că Bucureştiul este împânzit de astfel de antene GSM. Însă multe dintre ele au fost instalate fără acordul tuturor proprietarilor, firmele respective profitând de naivitatea şi ne­cunoştinta oamenilor, sau de multe ori fiind mai degrabă nişte afaceri ale administratorilor de bloc. Şi asta deoarece firmele plătesc o chirie lunară asociaţiei.

Legislaţia ce reglementează vânzarea telefoanelor mobile, montarea staţiilor de bază pentru acestea a apărut un pic mai târziu. Mai exact, este vorba de Ordinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei nr.125, care respectă recomandarea Comunităţii Europene 519/1999 cu privire la anumite măsuri privind comercializarea telefoanelor mobile. Un al doilea Ordin, cu privire la limita de expunere a populaţiei la radiaţiile electromagnetice, a intrat în vigoare în 2003.

Principiul precauţiei, înscris în Tratatul de la Maastricht, semnat de Statele Membre ale Uniunii Europene, este prevăzut şi în Re­co­man­darea Comisiei Europene (CE) 519/1999. Conform principiului, atunci când există elemente ştiinţifice suficiente, chiar în absenţa unor cer­titudini sau probe absolute, dar ţinând cont de cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice ale momentului, autorităţile trebuie să protejeze, înainte de toate, cetăţenii, contra riscului şi prejudiciilor cauzate de expunerea la câmpurile electromagnetice. Normele UE prevăd limitarea expunerii publicului la câmpurile electromagnetice şi protejarea de efectele no­cive ale acestora.

Radiaţiile de tip ELF (de la celulare şi emiţătoare ale telefoniei mobile) sunt considerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca potenţial periculoase pentru om, respectiv “pot fi cancerigene pen­tru om” (conform unei Circulare a OMS). Nocivitatea potenţială este, aşadar, oficial recunoscută şi, ca urmare, ar trebui aplicat nu principiul precauţiei, ci principiul prevenţiei. Conform tratatului, Statele Membre au posibilitatea de a prevedea un nivel de protecţie superior celui prevăzut prin recomandarea CE. În România, nivelul este mult peste cel admis în state dezvoltate din UE.

Frecvenţele la care operează telefonia mobilă în România sunt 450, 900 şi 1800 MHz.

Se recomandă adoptarea principiului precauţiei (deja adoptat în Italia, Franţa, Belgia), care presupune reconsiderarea limitelor propuse de ICNIRP pentru anumite frecvenţe, precum şi măsuri administrative, de exemplu, amplasarea antenelor de telefonie mobilă la distanţă de zonele în care se desfăşoară activităţi cu copii sau persoane bolnave, interzicerea utilizării telefoanelor mobile de către copii cu vârsta mai mică de 16 ani, informarea şi formarea populaţiei, şi nu în ultimul rând susţinere din partea factorilor de decizie privind dezvoltarea unei lo­gistici adecvate de monitorizare a câmpurilor şi a efectelor, gestionată de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti din structura Ministerului de Sănătate13.

Efecte asupra sănătăţii ale radiaţiilor emise de pilonii de telefonie mobilă

Siguranţa prezentată de pilonii de telefonie mobilă este subiectul unor dezbateri ştiinţifice extinse. Există un corp în creştere de dovezi ştiinţifice că radiaţiile electromagnetice pe care acestea le emit, chiar şi la nivele joase, sunt periculoase pentru sănătatea oamenilor.

Industria telefoniei celulare se extinde rapid, cu o rată de creştere a numărului de piloni de telefonie mobilă de zece ori în numai cinci ani. Industria a setat ceea ce ei numesc a fi „nivelele de siguranţă” ale ex­­punerii la radiaţii, însă un număr tot mai mare de doctori, oameni de ştiinţă şi oficiali din domeniul sănătăţii publice le dezaprobă ferm şi prevăd o criză a sănătăţii publice.

Aceşti piloni emit pe o distanţă de până la 4‑5 km. Radiaţiile au în esenţă aceeaşi frecvenţă ca şi microundele dintr‑un cuptor cu mi­crounde.

Studiile au arătat că şi la nivele reduse ale acestei radiaţii există do­vezi de deteriorări ale ţesutului celular şi ADN‑ului, şi aceste radiaţii au fost puse în legătură cu tumorile cerebrale, cancere, suprimarea funcţiilor imunitare, depresii, avorturi spontane, boala lui Alzheimer şi cu numeroase alte afecţiuni grave.

Copiii sunt supuşi unui risc încă şi mai mare, din cauza craniului lor mai subţire şi a ratei rapide de creştere. De asemenea, la un risc spo­rit sunt supuse şi persoanele mai în vârstă, cele cu o constituţie mai fragilă, precum şi femeile însărcinate. Medicii din Marea Britanie au emis avertizări, îndemnându‑i pe copiii sub 16 ani să nu utilizeze te­le­foanele celulare, pentru a reduce expunerea lor la radiaţii.

Peste 100 de medici şi de oameni de ştiinţă de la Şcolile de Sănă­tate Publică din cadrul Universităţilor Harvard şi Boston au numit pi­lonii de telefonie mobilă „un risc pentru sănătate”, iar 33 de medici delegaţi din 7 ţări au declarat că pilonii de telefonie celulară sunt „o urgenţă pentru sănătatea publică”.

Comisia FCC (Federal Communications Commission) a Statelor Unite are sarcina de a seta standardele de expunere a publicului şi pre­tinde că, pe baza studiilor ştiinţifice, nivelele curente prezintă sigu­ranţă. Însă FCC nu este o agenţie de sănătate publică, şi a fost criticată ca fiind „o prelungire a braţului industriei”. Mulţi dintre cei care lu­crează pentru FCC sunt foşti, actuali sau viitori angajaţi chiar ai in­dus­triei de telefonie mobilă a cărei activitate ar trebui să o supună re­glementărilor. Fiind în joc o industrie extrem de bănoasă ce aduce pes­te 40 de miliarde de dolari pe an, criticii au afirmat că „poţi pune pariu că studiile lor vor arăta orice vor ei să arate”.

„Guvernul nostru federal ne‑a spus de asemenea, mai demult, că azbestul, ţigările, talidomida14 şi altele nu ar prezenta vreun pericol, însă mai târziu s‑a dovedit că acestea sunt vătămătoare”, a afirmat Cathy Bergman‑Veniza, în cadrul Conferinţei Centrului de Drept al Mediului Înconjurător ţinute în 1996 la Şcoala de Drept din Vermont.

Standardul american actual pentru expunerea la radiaţiile expuse de pilonii de telefonie mobilă este de 580‑1000 mW/cm2, printre cele mai puţin protectoare din lume pentru sănătatea populaţiei. Multe ţări eu­ropene progresiste au setat standarde de 100 sau chiar de 1000 de ori mai reduse decât cele din Statele Unite. Să comparăm cu Australia, cu 200 mW/cm2, cu Rusia, Italia şi regiunea Toronto din Canada, cu 10 mW/cm2­ , China cu ­6 mW/cm2 şi Elveţia cu 4 mW/cm2. În Salzburg, Austria, nivelul este de 1 mW/cm2­­, de 1000 de ori mai mic decât în SUA. Noua Zeelandă a propus nivele încă şi mai stricte, la 0,02 mW/cm2, de 50 000 de ori mai protectoare pentru sănătatea populaţiei decât standardul american.

Contrar faţă de ce susţin cei din industria telecomunicaţiilor, există numeroase dovezi ştiinţifice, epidemiologice şi medicale care con­fir­mă faptul că expunerea la radiaţii din domeniul RF şi al microun­delor emise de pilonii de telefonie mobilă, chiar şi la nivele reduse, poate avea efecte adverse semnificative asupra sistemelor biologice.

Oamenii de ştiinţă afirmă că standardele actuale de „securitate” ale FCC se bazează pe cercetările de până în anul 1985, şi nu iau în consi­derare studiile ştiinţifice mai recente care au descoperit efecte precum: cancere cerebrale, tulburări de memorie, ruperi ale lanţului ADN şi probleme neurologice în urma expunerii la radiaţii de nivele mult mai joase decât nivelul limită al standardului de siguranţă oficial. Studiile mai vechi luau în considerare doar efectele „termice” sau cele de în­călzire produse de aceste radiaţii – cu alte cuvinte, nivelul la care radi­aţiile vor încălzi ţesuturile sau „vor coace” o persoană, exact în acelaşi mod în care funcţionează un cuptor cu microunde. Nivelele FCC ne pot asigura că ţesuturile noastre „nu ni se coc”, însă ele eşuează în încercarea lor de a evita efectele adverse ale expunerii cronice pe termen lung la nivele reduse ale radiaţiilor, numite de obicei efecte „non‑termice”.

Doctorii spun că radiaţiile RF deteriorează funcţiile biologice nor­male ale celulelor. „RF alterează fiziologia ţesuturilor”, afirmă Dr.George Carlo, care a descoperit deteriorări genetice în cadrul unui program de cercetare de 28 de milioane de dolari, finanţat de industria telefoniei mobile. Acum el luptă pentru coborârea nivelului maxim de iradiere con­­siderat sigur de standarde.

În 1998, Rezoluţia de la Viena, semnată de 16 dintre cei mai pro­eminenţi cercetători din domeniul bioelectromagnetismului, arăta că există un acord ştiinţific asupra faptului că există efecte biologice în urma expunerii la nivele de joasă intensitate ale radiaţiilor RF. Aceeaşi rezoluţie afirma insuficienţa cunoştinţelor ştiinţifice de până atunci (1998) pentru a putea stabili standarde de expunere care să prezinte siguranţă.

Rezoluţia de la Salzburg, adoptată în 2000 la Conferinţa Internaţio­nală despre amplasarea pilonilor de telefonie mobilă, interzicea orică­rui site celular să emită mai mult de 1 mW/cm2 – un standard de 1000 de ori mai strict decât actualul standard american. Această limită ia în considerare dovezile tot mai multe ale bioefectelor radiaţiilor RF non‑termice.

Pilonii de telefonie celulară expun publicul la radiaţii RF involun­tare, cronice şi cumulative. S‑a arătat că inclusiv nivele reduse de radi­aţii au fost asociate unor modificări ale proliferării celulelor şi deterio­rării ADN‑ului. Alte studii ştiinţifice au arătat efecte adverse asupra sănătăţii raportate pentru domeniul situat între 0,01 şi 100 mW/cm2, deci la nivele de sute sau chiar mii de ori sub limita minimă stabilită de standardul american oficial. Aceste radiaţii de nivele joase pot ajunge până la o milă distanţă de pilonul de telefonie mobilă. Proble­mele de sănătate raportate includ dureri de cap, tulburări de somn, de memorie, hemoragii nazale, probleme ale barierei sânge‑creier, viteze crescute ale bătăilor inimii, micşorarea numărului celulelor spermatice şi tulburări ale sistemului nervos. Expunerea cumulată pe termen lung la radiaţiile emise de pilonii de telefonie celulară nu are niciun prece­dent în istorie. Nu există nici un studiu concludent asupra siguranţei unor astfel de expuneri, iar numărul în creştere de studii ştiinţifice ara­tă că astfel de efecte adverse asupra sănătăţii sunt foarte răspândite.

Dr. Neil Cherry, biofizician din Noua Zeelandă, raportează că: „Nu există nici un nivel de siguranţă al expunerii la radiaţiile electro­mag­netice”. El a afirmat că standardele sunt bazate pe efectele termice, însă au loc şi efecte non‑termice importante precum moartea celulelor şi ruperea lanţului ADN. Dr. Cherry a elaborat o trecere în revistă, în 120 de pagini, a 188 de studii ştiinţifice. „Radiaţia elec­tromagnetică produce o modificare a celulelor într‑un mod care le face producătoare de cancer”. De asemenea, a afirmat că riscul de cancer creşte de 2 până la 5 ori. „În faţa unui corp de dovezi atât de mare nu mai poţi pretinde că nu există vreun efect advers al pilonilor de telefo­nie mobilă”, scrie Dr. Cherry. De asemenea, Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA – Environmental Protection Agency) nu este de acord cu standardele FCC, iar analiştii au recomandat ca radiaţiile elec­tromagnetice să fie clasificate ca „probabil cancerigene pentru om”.

Directorul Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane, Elisabeth Jacobsen, a afirmat că siguranţa radiaţiilor „nu a putut fi sta­bilită, nici cercetările ştiinţifice nu au putut‑o testa”, şi citează riscurile de cancer cerebral, de tumori şi de ruperi ale lanţului ADN. Comisia de Servicii Publice din California i‑a îndemnat pe cei din industria producătoare de telefoane mobile să nu‑şi amplaseze pilonii în apropi­erea şcolilor sau a spitalelor.

„Corpul nostru este extrem de sensibil la undele electromag­netice, şi noi depindem de micile impulsuri electrice care dirijează pro­cesele complexe ale vieţii”, spunea reputatul Dr. Robert Becker, autorul cărţilor The Body Electric şi Cross Currents, The Perils of Electropollution. El afirma că „în prezent, elementul cel mai poluant al mediului înconjurător este constituit de proliferarea acestor câmpuri electro‑magnetice”. Dr. Becker adăuga că radiaţiile despre care odi­ni­oa­ră se credea că prezintă siguranţă sunt astăzi corelate cu creşterea nu­mărului de malformaţii la nou‑născuţi, depresii, boala lui Alzheimer, dizabilităţi de învăţare, sindromul de oboseală cronică şi cancer.

Incidenţa cancerului cerebral a crescut cu 25% din 1973, iar în 2002, 185 000 de persoane fuseseră diagnosticate cu cancer cerebral numai în SUA. Tumorile cerebrale reprezintă cea de‑a doua cauză de deces în urma cancerului la copii şi tineri.

Unele efecte adverse ale radiaţiilor se manifestă imediat, însă altele apar numai după mulţi ani de expunere – spre exemplu, între 3 şi 10 ani în cazul cancerului. Numeroşi cercetători, oficialităţi din domeniul sănătăţii publice şi cetăţeni cred că utilizatorii de telefoane mobile nu ar trebui forţaţi să joace în următorii 20 de ani rolul de cobai într‑un experiment care să demonstreze efectele radiaţiilor asupra sănătăţii.

Dr. Gerard Hyland, fizician, afirmă că liniile directoare de securi­tate pentru pilonii de telefonie celulară sunt complet inadecvate, de­oarece se concentrează doar pe efectele termice ale acestei expuneri. Hyland, care a fost de 2 ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Me­dicină, spune că liniile directoare de securitate existente „nu oferă nici o protecţie în faţa influenţelor non‑termice”. „În mod destul de justifi­cat – continuă Hyland – publicul rămâne sceptic la încercările guver­nelor şi ale industriei de telefonie mobilă de a‑i asigura că totul este în regulă, având în vedere în special modul non‑etic în care [guvernul şi industria] colaborează adeseori astfel încât să‑şi poată realiza intere­sele lor ascunse.”

În 1996, industria de telefonie mobilă a făcut lobby cu 39 de mi­lioane de dolari la Congresul American pentru a‑i convinge să voteze o lege care în esenţă urma să le dea dreptul de a‑şi plasa aceşti piloni de telefonie în vecinătatea noastră şi pentru ca mai apoi să fie aproape imposibil să te mai opui lor cu argumente ce vizează efectele adverse ale radiaţiilor asupra sănătăţii. Nu este nici o coincidenţă că, în acelaşi an 1996, organizaţiei EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului Înconju­rător) i s‑au tăiat fondurile alocate pentru studiul efectelor radiaţiilor electromagnetice asupra sănătăţii. Numeroase comunităţi au protestat împotriva obligaţiei expunerii involuntare, 24 de ore din 24, la radiaţii din domeniul microundelor, fără nivele de siguranţă dovedite. După cum a afirmat, „nu mai ai nici un loc unde să scapi”.

De asemenea, o dată ce este construit un pilon de telefonie celulară, s‑a dovedit că este foarte dificil să verifici dacă radiaţiile emise se încadrează măcar în limitele legale. Nu s‑au luat nici un fel de măsuri pentru a ne asigura că pilonii nu emit la nivele de radiaţii mai mari decât cele permise de lege. În Statele Unite un cetăţean frustrat a chel­tuit 7000 de dolari ca să‑şi cumpere propriul echipament pentru a testa pilonul de telefonie celulară ce fusese amplasat chiar lângă locu­inţa lui, şi a descoperit că emitea radiaţii la nivele cu 250% mai mari decât limita legală. S‑a observat şi că preţurile proprietăţilor lângă care s‑au construit piloni de telefonie celulară au scăzut brusc din cauza riscului perceput al efectelor negative asupra sănătăţii.

Avocatul Mark Berthiaume din Massachusetts, opunându‑se am­pla­sării pilonilor de telefonie celulară, a spus: „Municipalităţile (…) sunt în fiecare zi terorizate de furnizorii de servicii de telefonie wireless, care folosesc banii şi legea pentru a intimida comunităţile astfel încât să le forţeze să accepte amplasarea de piloni mari de te­lefonie mobilă în locaţii necorespunzătoare”.

Câteva întrebări şi răspunsuri

1. – Dar nu avem nevoie şi nu depindem de telefoanele celulare?

– Desigur. Nimeni nu spune să interzicem telefoanele celulare şi pilonii, ci numai să le facem să prezinte siguranţă. Dacă Austria poate avea nivele de siguranţă de 10 000 de ori mai protectoare (decât SUA de exemplu), la fel putem avea şi noi. Este doar puţin mai costisitor pentru companiile producătoare. De asemenea, nu trebuie să lăsăm in­dustria să amplaseze pilonii oriunde vor ei. Putem să cerem să nu li se permită să amplaseze mai multe decât numărul minim necesar pen­tru a furniza o acoperire adecvată, precum şi să le pună în locurile ce pre­zintă cea mai mare siguranţă.

2. – Oare n‑ar fi mai bine ca pur şi simplu să ne opunem construirii de piloni de telefonie celulară în regiunea noastră?

– Printr‑o mutare strategică, industria telefoanelor celulare a încer­cat să impună guvernului [american] să adopte o lege care să stipuleze că este ilegal ca cetăţenii, invocând îngrijorările legate de efectele asu­pra sănătăţii publice, să se opună amplasării pilonilor. Prin Actul Te­lecomunicaţiilor, adoptat în SUA încă din 1996, drepturile cetăţenilor erau sever limitate în ce priveşte opoziţia pe care aveau voie să o aibă împotriva pilonilor atunci când aduceau ca argument efectele negative ale acestora asupra sănătăţii. Caracterul constituţional al acestui Act a fost contestat la Curtea Supremă. Totuşi, vor trece ani până când se va lua o decizie, în vreme ce publicul continuă să fie expus în mod cronic şi cumulativ la radiaţii cu fiecare nou pilon de telefonie mobilă construit.

3. – Aşadar, ce putem noi să facem?

– Actul Telecomunicaţiilor îi împiedică pe cetăţeni să se opună pilonilor, luând ca argumente îngrijorările legate de emisiile de ra­di­a­ţii, însă aceştia se pot opune invocând şi numeroase alte motive valide. Există încă drepturi ale oamenilor care permit controlul local al numă­rului, dimensiunilor şi locului de amplasare ale pilonilor de telefonie celulară, menţinându‑se în acelaşi timp o acoperire adecvată. Nume­roa­se comunităţi au cerut moratorii asupra construirii pilonilor, astfel încât să se emită ordonanţe stricte, care să ceară industriei să respecte dorinţele comunităţilor, cum ar fi construirea doar a numărului necesar şi suficient de piloni, în locaţiile corespunzătoare. În cadrul acestor moratorii, comunităţile pregătesc studii efectuate de oameni de ştiinţă ce nu lucrează pentru industria telefoniei celulare, şi creează planuri de protecţie a drepturilor şi a sănătăţii cetăţenilor, în limitele legale.

Amplasarea pilonilor de telefonie celulară este una dintre funcţiile importante ale „aleşilor noştri”. Protecţia sănătăţii cetăţeanului şi drep­turile de proprietate ar trebui să se numere printre principalele res­pon­sabilităţi ale autorităţilor locale. „Aleşii noştri” ar trebui să pro­tejeze sănătatea şi bunăstarea oamenilor ce locuiesc acolo, iar nu să‑şi urmă­rească interesele din care să obţină ei profituri cu multe zerouri, fără să le pese deloc de cei pe care îi guvernează15.

Rezultatele celor mai recente studii ştiinţifice din diverse ţări despre efectele radiaţiilor emise de piloni şi antene de telefonie mobilă

Un studiu egiptean a evaluat efectele neurocomportamentale în rândul persoanelor locuind în vecinătatea antenelor de telefonie mo­bilă (Abdel‑Rassoul şi colab., 2007). Studiul a fost efectuat pe 37 de per­soane locuind într‑o clădire pe care fuseseră amplasate antene de telefonie mobilă, pe 48 de persoane locuind vizavi şi pe un grup de con­trol alcătuit din 80 de persoane. În grupurile ce fuseseră expuse radiaţiilor s‑au constatat efecte neuropsihice precum: dureri de cap, tul­burări de memorie, vertije, tremurături, simptome de depresie, tul­burări ale somnului, efectele fiind mai accentuate la cei care locuiau în clădire, sub antene. Câmpul electromagnetic măsurat în interiorul clă­dirii avea o valoare de 0,2 V/m (deci mult inferior nivelelor maxime de expunere acceptate de normele în vigoare).

Şi în Austria au fost studiate efectele neuropsihice asupra persoa­nelor locuind în vecinătatea staţiilor de bază de emisie de telefonie mo­bilă. Un grup de cercetători ştiinţifici de la Universitatea de Medi­cină din Viena a realizat un studiu epidemiologic pe oamenii ce lo­cuiesc în mediul rural la distanţe de 24 – 600 metri faţă de staţia de emisie (o valoare medie a expunerii de 0,05 , sau 0,3 V/m) şi în mediul urban la distanţe de 20 – 250 metri faţă de staţia de emisie (o valoare medie a expunerii de 0,02 , sau 0,12 V/m), cu un maxim al expunerii la 4,1 , sau 25 V/m. Măsurătorile au fost efectuate în camera de dormit în cazul a 365 de persoane, locuind în vecinătatea a 10 staţii de bază de emisie de telefonie mobilă. S‑a găsit o relaţie semnificativă între expunerile la radiaţiile emise de staţiile de bază de telefonie mobilă şi simptome ca dureri de cap (simptomul cel mai semnificativ) şi diminuarea performanţelor cognitive (în funcţie de gradul de expunere), relaţie ce nu poate fi atribuită vreunei temeri a persoanelor faţă de antenele de telefonie mobilă (Hutter şi colab., 2006).

Într‑un alt studiu s‑au cercetat efectele posibile ale câmpurilor electromagnetice emise de staţiile de bază de telefonie mobilă asupra unei populaţii de cocostârci (Ciconia ciconia) ce îşi aveau cuiburile în apropierea acestora. Rezultatele au fost o scădere cu 50% a fertilită­ţii în cazul cuiburilor situate la mai puţin de 200 m faţă de antene în comparaţie cu cele situate la mai mult de 300 m distanţă. 40% dintre cuiburile situate la mai puţin de 200 m erau lipsite de pui, comparativ cu doar 3% dintre cele situate la mai mult de 300 m. Mai multe obser­vaţii comportamentale interesante, compatibile cu rezultatele, au fost revelate în cazul cocostârcilor care îşi făcuseră cuiburile la distanţe mai mici de 100 m faţă de antene: certuri frecvente între mascul şi fe­melă în timpul construirii cuibului, construire mult mai laborioasă a a­ces­tuia, cuiburile cele mai afectate nu sunt terminate niciodată, frec­vent puii mor la o vârstă precoce, cocostârcii rămân în cuib în faţa an­te­ne­lor, pasivi, fără să facă nimic (Balmori şi colab., 2005).

Mai mulţi oameni de ştiinţă din Austria au cercetat legătura dintre staţiile de bază de telefonie mobilă şi modificarea formei electroen­cefalogramei. Ei au descoperit că radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă la o distanţă de 80 metri (aprox. 0,003 , sau 1 V/m) provoacă modificări semnificative ale curenţilor electrici în creierul persoanelor testate (măsurate prin intermediul electroencefa­lo­gramei EEG). Toate persoanele testate au recunoscut că se simţeau rău în timp ce au fost expuse la radiaţiile emise de staţia de bază, iar o parte dintre ele au avut simptome foarte severe. După autorii studiului, acesta a fost prima dovadă mondială a modificărilor cruciale ale cu­renţilor electrici în creier în urma expunerii la radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă la o astfel de distanţă (Oberfeld şi colab., 2005).

Simptomele resimţite de persoanele ce locuiesc în apropierea sta­ţiilor de bază de telefonie mobilă au fost evidenţiate şi în studii reali­zate în Polonia. Într‑un astfel de studiu au fost raportate simptome di­verse, în special probleme ale sistemului circulator, dar şi tulburări ale somnului, iritabilitate, depresii, vedere înceţoşată, dificultăţi de con­cen­trare, greaţă, lipsă a poftei de mâncare, dureri de cap şi vertije. Stu­diile efectuate au arătat relaţia dintre incidenţa simptomelor indivi­duale, nivelul de expunere şi distanţa dintre o zonă locuită şi o staţie de emi­sie de telefonie mobilă. Această legătură a fost observată în am­bele gru­puri de persoane supuse studiului, adică atât în cei care cre­deau că problemele lor sunt legate de staţia de bază de telefonie mo­bilă, cât şi de cei care nu cunoşteau că ar fi posibilă o astfel de legă­tură, eli­mi­nând astfel orice posibilitate ca simptomele să fie induse prin auto­su­gestie sau vreun alt tip de subiectivism (Bortkiewicz şi colab., 2004).

Probleme similare au fost evidenţiate şi într‑un studiu realizat în colaborare de către oameni de ştiinţă din Austria şi din Spania. Simp­tomele acuzate de persoanele ce locuiau în apropierea a două sta­ţii de bază de telefonie mobilă au cuprins tendinţe depresive, oboseală, tul­bu­rări ale somnului, dificultăţi de concentrare şi probleme cardio­vas­cu­lare (Oberfeld şi colab., 2004).

Un alt studiu, realizat în Israel în oraşul Netanya, a indicat o creş­tere puternică a cazurilor de cancer în vecinătatea staţiilor de bază de emisie de telefonie mobilă. La acest studiu epidemiologic a partici­pat un grup de 622 de persoane (grupul A) ce au locuit pe o durată în­tre 3 şi 7 ani în apropierea unei staţii de transmisie de telefonie celu­lară, precum şi un grup de 1222 de persoane (grupul B), având caracte­ristici foarte asemănătoare cu celălalt grup (în privinţa mediului în­conjurător, locului de muncă şi caracteristicilor profesionale; singura diferenţă: lipsa vecinătăţii unei staţii de emisie de telefonie mobilă) şi care a fost folosit pentru comparaţie. Scopul studiului a fost de a de­termina dacă există sau nu o creştere a numărului de cazuri de cancer în rândul unei populaţii locuind în cadrul unei suprafeţe de mică întin­dere, expusă la radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă. În grupul A al celor expuşi la radiaţii s‑au înregistrat, numai într‑un singur an, opt cazuri de diferite tipuri de cancer (din totalul de 622 de persoane supuse studiului), în timp ce în grupul B au fost diagnosticaţi doar 2 persoane din 1222. În timp ce în grupul femeilor, procentul re­lativ al cancerelor a fost de 10,5 pentru grupul A şi de 0,6 pentru gru­pul B. Concluzia studiului a fost o legătură între incidenţa crescută a can­cerelor şi faptul de a locui în vecinătatea unei staţii de transmisie de telefonie mobilă (Wolf şi colab., 2004).

Un alt studiu epidemiologic, studiul NAILA, a fost realizat în Germania şi a cercetat de asemenea influenţa proximităţii faţă de an­tenele de telefonie mobilă asupra incidenţei cancerelor. Studiul a cuprins aproximativ 1000 de pacienţi, care au fost urmăriţi între anii 1994 şi 2004. Rezultatele studiului au arătat că proporţia de noi cazuri de îmbolnăvire de cancer a fost semnificativ crescută în rândul paci­enţilor ce au trăit timp de 10 ani la o distanţă de până la 400 de metri de locul în care erau amplasate staţiile de emisie de telefonie mobilă, care sunt în funcţiune din anul 1993, comparativ cu pacienţii ce locu­iau la distanţe mai mari faţă de acestea şi că acei pacienţi ce locuiau în vecinătatea staţiei de bază se îmbolnăviseră în medie cu 8 ani mai de­vreme decât cei ce locuiau la distanţe mai mari faţă de aceasta. De asemenea, în perioada dintre anii 1999 şi 2004 riscul relativ de a con­tracta un cancer s‑a triplat pentru locuitorii zonei din apropierea staţiei de emisie comparativ cu cei ce locuiau în acelaşi oraş (Naila), dar în afara acestei zone (Eger şi colab., 2004).

Studii şi cercetări realizate pe riveranii antenelor de te­lefonie mobilă

În ceea ce priveşte telefonia mobilă, pericolul provine atât de la te­lefonul mobil, cât şi de la antenele emiţătoare.

Contrar aserţiunilor industriei de telecomunicaţii, care susţine că opo­zanţii antenelor au o teamă exagerată de acestea, un studiu austriac a arătat că, prin comparaţie cu un grup de control, riveranii antenelor nu arătau o teamă neobişnuită faţă de această tehnologie (Hutter şi colab., 2004). Această constatare a fost confirmată şi de un studiu el­veţian (Siegrist şi colab., 2005). Aceste studii arată că simptomele acuzate de riveranii antenelor de telefonie mobilă sunt reale şi nu exagerate.

Un studiu polonez realizat pe riveranii de antene de telefonie mo­bilă arată că simptomele cele mai frecvent induse de staţiile de bază de telefonie mobilă sunt: o proastă funcţionare a sistemului circulator, tul­burări ale somnului, iritabilitate, depresie, dificultăţi de concentrare, tul­burări ale vederii, greţuri, lipsă a poftei de mâncare, dureri de cap şi vertije (Bortkiewicz şi colab., 2004).

Un studiu realizat pe riveranii spanioli de antene emiţând pe 900 MHz, a evidenţiat o corelaţie semnificativă între simptomele prezen­tate de aceste persoane şi densitatea de putere a câmpului electromag­netic de microunde, măsurată în locuinţele lor. Cu cât densitatea era mai ridicată, cu atât simptomele erau mai grave (Navarro şi colab., 2002).

Un alt studiu, realizat tot pe riverani spanioli de antene de telefonie mobilă, dar pe 1800 MHz, a evidenţiat de asemenea o corelaţie semni­ficativă între simptome şi densitatea de putere a câmpului electromag­netic. În cadrul acestui studiu, au fost constituite două grupuri. Persoa­nele din primul grup locuiau la mai puţin de 250 de metri de antene şi erau expuse la densităţi de putere de aprox. 1100 (1,1 ). Persoanele din cel de‑al doilea grup locuiau la mai mult de 250 de metri de antene, fiind expuse la densităţi de putere de aprox. 100 . Primul grup, mai expus, a prezentat o severitate a simp­­tomelor mai mare decât al doilea grup, mai puţin expus. Simpto­mele, a căror corelaţie cu intensitatea câmpului electromagnetic era sem­ni­fica­tivă, au fost următoarele: iritabilitate, dureri de cap, obo­seală, pier­de­rea poftei de mâncare, stare generală proastă, tulburări ale somnului, de­­pre­sie, dificultăţi de concentrare, vertije şi probleme cardio‑vasculare (Navarro şi colab., 2003).

Un studiu epidemiologic realizat în Franţa a revelat la riveranii de antene de telefonie mobilă simptome acuzate în legătură cu expunerea la microunde. În cadrul studiului au fost constituite două grupuri. Pri­mul includea persoane locuind într‑un perimetru de 300 de metri în jurul antenei. Al doilea, grupul de control, cuprindea persoane care lo­cu­iau la distanţe mai mari de 300 de metri de antenă, sau al căror do­miciliu era situat în afara influenţei unei staţii de bază de emisie de telefonie mobilă. Simptomele acuzate în legătură cu expunerea la radi­aţii de microunde au apărut în grupul persoanelor care locuiau într‑un perimetru de 300 de metri în jurul antenei. Unele simptome erau sem­nificativ crescute în anumite intervale de distanţe faţă de antenă:

• de la 0 la 10 m de antenă: greţuri, pierderea poftei de mâncare, tulburări de vedere, dificultăţi de deplasare;

• de la 10 la 100 m de antenă: iritabilitate, tendinţe depresive, difi­cultăţi de concentrare, pierderi de memorie, vertij, scăderea libidoului;

• de la 100 la 200 m de antenă: dureri de cap, tulburări de somn, senzaţie de disconfort, probleme cutanate;

• de la 200 la 300 m de antenă: oboseală cronică (Santini şi colab., 2001).

Anumite simptome erau mai marcate la femei decât la bărbaţi (Santini şi colab., 2002).

Vârsta subiecţilor expuşi a fost de asemenea un factor al sensibili­tăţii la microunde. La subiecţii cu vârste de peste 60 de ani, efectele erau mai intense pentru anumite simptome decât la tineri (Santini şi colab., 2003).

Numeroase simptome aveau intensitatea cea mai mare în cazul în care locuinţa subiecţilor se afla chiar „în faţa” antenelor (Santini şi colab., 2003).

La Naila, în Germania, mai multe antene de telefonie mobilă au fost puse în funcţiune în 1993. Examinarea a circa 1000 de fişe medi­cale ale pacienţilor din Naila pe perioada dintre anii 1994 şi 2004 a arătat că, dintre persoanele care au locuit în aceşti 10 ani într‑un peri­metru de 400 m în jurul antenelor, numărul cazurilor noi de cancer era semnificativ mai mare decât în rândul persoanelor care au locuit în aceeaşi perioadă în afara acestei arii. S‑a remarcat de asemenea că aceste cazuri noi de cancer apăreau la vârste mai tinere la cei care lo­cuiau într‑un perimetru de 400 m în jurul antenelor, decât la cei care locuiau în afara acestui perimetru. (Eger şi colab., 2004)

Un alt studiu, realizat la Netanya, în Israel, pe o populaţie locuind într‑un perimetru de 350 m în jurul unei antene GSM şi expusă unei densităţi de putere de 5300 , a evidenţiat un număr de 4,15 ori mai mare de cazuri de cancer în rândurile acestei populaţii, compa­rativ cu un grup de control locuind în afara acestui perimetru, şi aceas­ta la doar un an de expunere la radiaţiile de microunde emise de aceas­tă antenă. (Wolf şi Wolf, 2004)

Un studiu epidemiologic austriac din mai 2006 a arătat că într‑un mediu rural, până la o distanţă de 600 m de antenele de telefonie mo­bilă şi cu o expunere medie de 50 , adică aprox. 0,135 V/m, exista o relaţie semnificativă între această expunere şi simptome ca dureri de cap, precum şi diminuarea performanţelor cognitive. (Hutter şi colab., 2006)

Această valoare de 50 la care se întâlnesc deja efecte sem­nificative a fost evaluată din măsurătorile efectuate în dormitorul din locuinţele persoanelor expuse. Acest fapt ne conduce la concluzia că trebuie să fie stabilite, ca măsură de precauţie, norme de expunere mai joase de 50ca densitate maximă admisibilă de putere a câmpului electromagnetic al microundelor în interiorul clădirilor. Ast­fel de norme au fost impuse în unele regiuni, cum ar fi de pildă nor­mele propuse în 2002 de ministerul sănătăţii publice din Salzburg, Austria, care sunt de 10 pentru exteriorul clădirilor şi de 1 în interiorul clădirilor, ceea ce corespunde unor valori de 0,06 V/m, respectiv de 0,02 V/m. (Cf. Apelul de la Freiburg, 2002)

Un alt studiu epidemiologic, apărut în august 2006, a fost realizat la Menoufiya în Egipt pe persoanele locuind într‑o clădire pe acoperişul căreia se găseşte o antenă emiţătoare (37 de persoane), precum şi pe cele locuind într‑o clădire situată în faţa acestei antene (48 de persoane). Un alt grup, de 80 de persoane, neexpuse la radiaţiile emise de antenă, a fost ales ca grup de control. Simptomele raportate sunt no­tate, în procente, în tabelul de mai jos.

Valorile câmpului electromagnetic provenind de la antenă erau mai joase decât normele în vigoare în acea regiune.

În cadrul aceluiaşi studiu au fost efectuate şi teste cognitive, care au evidenţiat alterări semnificative ale funcţiilor cognitive la grupul expus în comparaţie cu grupul de control. (Abdel‑Rassoul şi colab., 2007)

Doctorul Neil Cherry din Noua Zeelandă a prezentat în 29 iunie 2000 la colocviul organizat de Partidul Verzilor în Parlamentul Euro­pean un raport privind microundele, raport pe care l‑a adus la zi în 2002. Pentru el, orice substanţă care produce o alterare cromozomială sau a moleculei de ADN, sau care provoacă modificări ale activităţii genetice a celulei este genotoxică, iar o substanţă genotoxică gene­rea­ză mutaţii, malformaţii şi cancere.

„Acţiunea microundelor asupra cromozomilor, asupra moleculei de ADN, asupra ionilor de calciu, asupra substanţelor care pot să se trans­forme în produşi cancerigeni, precum şi asupra producerii de mela­tonină, arată că microundele trebuie să fie considerate genotoxice”, subliniază şi doctorul belgian Jean Pilette, autorul cărţii Antennes de téléphonie mobile, technologies sans fil et santé.

Doctorul Cherry şi‑a încheiat raportul afirmând următoarele: „Ins­ta­larea miilor de piloni şi antene de telefonie mobilă în comu­nităţi înseamnă o creştere semnificativă a expunerii a milioane de oa­meni la nivele ale radiaţiilor de microunde despre care se cunoaşte că provoacă probleme serioase de sănătate. Problemele se vor agrava dacă nu se va acţiona rapid şi eficient şi dacă se vor instala noi piloni şi antene şi în alte locuri în afară de cele în care acestea nu vor produce decât nivele de expunere extrem de joase, ceva în genul unei densităţi de putere sub 10 .” (Cherry, 2002; Pilette, 2008)

Cum ne putem proteja de radiaţiile emise de antenele de telefonie mobilă? – soluţii propuse de medicul belgian Jean Pilette

• Atunci când se deschide o anchetă publică privind instalarea unei antene de telefonie mobilă în vecinătatea locuinţei noastre (lucru vala­bil în ţările occidentale, însă la noi, din păcate, de cele mai multe ori aceste antene sunt instalate fără să ni se ceară în vreun fel acordul) este recomandabil să ne manifestăm, individual sau colectiv, dezacordul. Este mai uşor să împiedicăm instalarea unei antene decât să înlăturăm o antenă deja instalată.

• Trebuie să evităm să ţinem în locuinţa noastră obiecte cu su­pra­feţe metalice mari, oglinzi mari şi structuri metalice prea volumi­noase pe care se reflectă microundele, sporind astfel densitatea câm­pului electromagnetic.

• Orice structură metalică trebuie să aibă legătură la pământ.

• Este preferabil să amplasaţi fotoliul şi patul la distanţă de ferestre. Valorile câmpului datorate microundelor ce vin din exterior se măresc semnificativ atunci când ne apropiem de ferestre, deoarece geamurile, chiar şi cele duble, protejează mai puţin decât pereţii în faţa microun­delor.

• Sunt de preferat paturile cu armătură din lemn în locul celor cu armătură metalică.

• O bună instalaţie electrică, cu cabluri blindate şi cu legătură la pământ poate duce la diminuarea valorii câmpurilor electromagnetice de microunde în interiorul locuinţei. În fapt, microundele sunt trans­por­tate şi prin cablurile electrice care pătrund în casă. O bună îm­pă­mântare a cablurilor permite curenţilor paraziţi să se scurgă în pământ.

• Este recomandabil să purtăm haine confecţionate din fibre natu­rale (lână, bumbac, mătase, in, cânepă etc.), în scopul evitării acumulă­rii de electricitate statică în corp.

• Ferestrele duble oferă o mai bună protecţie decât ferestrele sim­ple. Ferestrele duble cu film metalic, precum şi obloanele şi storurile metalice pot oferi protecţie împotriva unei iradieri din exterior cu mi­crounde, deoarece acestea din urmă se reflectă în mare parte pe aceste suprafeţe. Însă dacă microundele pătrund în locuinţă prin alte locuri decât prin ferestre şi prin uşi, ca de exemplu dacă intră traversând acoperişul sau pereţii subţiri, ele pot ajunge să se reflecte de suprafaţa internă a acestor ferestre sau de acele obloane sau storuri şi astfel pot duce la creşterea intensităţii câmpului electromagnetic în interiorul locuinţei. Aceleaşi efecte pot avea loc şi dacă în casă se găsesc surse de radiaţii de microunde (de exemplu telefoane mobile, telefoane fixe fără fir etc.). Aşadar beneficiul acestor ferestre ce conţin un film me­talic sau al acestor storuri metalice trebuie examinat cu atenţie în fi­ecare caz.

• O alegere foarte bună o constituie interpunerea între antenă şi locuinţa noastră a unor perdele de vegetaţie, arbori sau arbuşti, care ab­sorb parţial microundele.

• O măsură eficientă de protecţie o constituie îmbrăcarea pereţilor interiori ai casei cu unul sau mai multe straturi de argilă. Un strat de argilă chiar şi de numai 3 cm grosime reduce densitatea de putere a unui câmp electromagnetic de microunde.

• Diverse firme specializate în protecţia împotriva microundelor (în ţările occidentale; la noi în ţară, după cunoştinţa noastră, încă nu există) oferă perdele, cuverturi, tapete pentru pereţi sau pentru duşu­mea, care atenuează microundele. Totuşi, eficacitatea acestor sisteme de­­pinde de numeroşi factori.

• De asemenea, se găsesc de vânzare (cu aceeaşi menţiune ca şi la punctul anterior) aparate şi dispozitive care pot fi instalate în casă sau în locul în care se află antenele şi care au proprietatea de a atenua nivelul radiaţiilor. Aceste dispozitive necesită o studiere mai apro­fundată.

Cum fiecare caz are particularităţile proprii, nu există o soluţie standard pentru a ne proteja de radiaţiile emise de antenele de telefonie mobilă.

Atunci când ne alegem o locuinţă nouă, este bine să ţinem cont şi de următoarele puncte:

• Dacă este posibil, să ne alegem locuinţa într‑o zonă situată la distanţă mai mare de locurile în care sunt amplasaţi piloni de telefonie mobilă şi antene.

• Este bine să nu alegeţi un apartament care se găseşte la aceeaşi înălţime cu o antenă de telefonie mobilă şi este preferabil să evitaţi imobilele care au antene de telefonie mobilă pe acoperiş.

• O casă cu ziduri groase şi prevăzută cu pivniţe bune constituie o alegere mai bună decât o casă cu ziduri subţiri şi fără pivniţe. Zidurile sunt un ecran parţial în faţa microundelor care, atunci când le traver­sează, îşi pierd o parte din energia lor. Pământul se comportă de ase­menea ca un ecran în faţa microundelor; în consecinţă, densitatea de putere măsurată într‑o pivniţă este semnificativ mai redusă decât cea măsurată la parterul sau la etajele casei. Astfel, pivniţa poate fi un loc de refugiu.16

NOTĂ FINALĂ: Cititorului interesat să afle mai multe în domeniu îi recomandăm cartea „Idolii fără fir. Telefonia mobilă şi poluarea electromagnetică”, Editura Christiana, 2010 (376 pag., inclusiv o vastă bibliografie) pentru un studiu temeinic al întregului fenomen, precum şi celelalte broşuri apărute în această serie.