Sfaturi si solutii pentru reducearea expunerii la radiatiile emise in cadrul telefoniei mobile – Andrei Dragulinescu

3:36 pm, martie 5, 2011 în Radiații de admin

O abordare preventivă

Dacă privim în urmă la cele mai multe bătălii care s‑au purtat în jurul unor probleme de sănătate publică în ultimele câteva decenii – azbestul, pesticidele, erbicidele, dioxina, ţigările şi poluarea generală a mediului – toate acestea au fost câştigate în cele din urmă datorită celor care activează în domeniul sănătăţii publice, care au insistat ca moderatorii guvernamentali să‑şi însuşească o abordare preventivă, în timp ce industriile implicate încercau să convingă guvernele să nu aplice măsuri restrictive înainte de apariţia unor „dovezi ştiinţifice” irevocabile.

Corporaţiile ştiu foarte bine că descoperirea „dovezilor ştiinţifice” este virtual imposibilă înainte ca răul să se fi făcut deja, iar dacă sunt luate în considerare efectele de‑a lungul întregii vieţi, va trece atâta timp cât să fie afectată şi următoarea generaţie.

În domeniul telefoanelor celulare, disputa este foarte asemănătoare. În cazul bolilor cronice precum cancerul cerebral este absolut im­po­sibil să se obţină în doar câţiva ani vreun fel de „dovadă ştiinţifică” ce să poată fi susţinută la tribunal „dincolo de orice îndoială rezonabilă”. De aceea, reglementatorii raţionali tind să ia în considerare posi­bili­tatea vătămării sănătăţii şi fericirii unei largi comunităţi. Drept care ei pronunţă judecăţi preventive, bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice disponibile în acel moment, chiar dacă unele dintre aceste descoperiri pot fi discutabile.

Astfel de măsuri au fost favorabile în trecut pentru Australia şi Statele Unite, de exemplu în protejarea Statelor Unite împotriva ra­va­giilor talidomidei sau a bolii vacii nebune. Pe măsură ce globalizarea tinde tot mai mult să ne transforme treptat într‑o piaţă universală fără un sistem corespunzător de reglementare globală a acţiunilor comune sau fără finanţări independente ale cercetării în domeniul sănătăţii, esenţiale pentru comunitate, aceste măsuri preventive devin chiar mai importante atât la nivel personal cât şi la nivel naţional.

În opoziţie cu această abordare preventivă se află puterea crescândă a corporaţiilor asupra politicienilor şi ingeniozitatea desfăşurată de cei din corporaţii pentru a face trafic de influenţă, prin societăţi de sondare a opiniei publice, precum şi prin consultanţi ai opiniei publice pentru manipularea opiniei publice. Aceste grupuri sunt ajutate şi instigate de oameni de ştiinţă care sunt uneori vădit corupţi, dar e mai probabil să fie pur şi simplu corupţi de sistemul de finanţare şi de control al cercetărilor.

Sau, după cum menţionează succint Joseph Hotchkiss de la Uni­versitatea Cornell:

„Există o mulţime de tehnici de manipulare a protocoalelor cer­ce­tă­rii pentru a produce studii ale căror concluzii să se potrivească cu inte­resele predeterminate ale celor care le‑au sponsorizat. Aceste teh­nici includ ajustarea timpului unui studiu, astfel încât efectele toxice să nu aibă timp să iasă la iveală, manipulări subtile ale grupurilor ţintă şi ale grupurilor de control sau ale nivelelor de dozare, precum şi inter­pretări subiective ale datelor complexe. Adesea astfel de metode merg până aproape de frauda făţişă, însă conduc la rezultate previzibile. De obicei asociaţiile care sponsorizează cercetarea cunosc destul de bine care va fi rezultatul, în caz contrar neoferind fonduri pentru aceasta.”

Pentru cele aproximativ 700 de milioane de persoane care utili­zează astăzi (2001) telefoane mobile, asigurările industriei telefoanelor celulare asupra siguranţei folosirii lor sunt lipsite de temei atunci când se iau în considerare ştiinţa şi încercările evidente ale industriei de a o influenţa pe aceasta. În opinia unei părţi tot mai mari a corpului juridic mondial, încercările industriei de a „perverti mersul ştiinţei” vor con­duce la propria lor distrugere, exact la fel cum s‑a întâmplat în cazul corporaţiilor tutunului.

Totuşi, în acest context nu sunt implicaţi numai fabricanţii (şi vân­zătorii) de telefoane mobile. George Carlo, fostul şef al proiectului WTR al industriei americane de telefoane celulare, a avertizat asupra responsabilităţii generale a membrilor corporaţiilor. Carlo a afirmat că directorii generali executivi „trebuie să se asigure că angajaţii com­paniilor lor produc telefoane celulare şi alte aparate wireless într‑un mod care să reducă riscurile pentru sănătate asociate radiaţiilor emise [de te­lefoanele celulare] – sau să suporte consecinţele.”

Acelaşi punct de vedere asupra riscurilor prezentate de telefoanele mobile a fost exprimat în emisiunea Insight de la postul de televiziune australian SBS de avocatul Peter Cashman de la biroul de avocatură Maurice Blackman & Cashman:

„După părerea mea, există acum dovezi suficiente pentru ca orice patron care îngăduie ca angajaţii săi să fie expuşi să trebuiască să ia măsuri preventive, să furnizeze telefoane mobile hands‑free, să fie atent la design‑ul aparatelor şi să reducă la minimum durata expunerii. Este interesant că unele din cele mai moderne telefoane sunt acum reproiectate pentru a încerca să se reducă la minimum riscurile, deşi industria nu vrea să facă public acest lucru (prin radio sau TV). Ei nu vor să sugereze că designul anterior ar putea fi deficient şi astfel să fie expuşi la o posibilă tragere la răspundere.”

O analiză a principiului preventiv realizată de oameni de ştiinţă britanici a conchis:

„Noi trebuie să acţionăm pe bază de fapte folosind informaţii ştiin­ţifice. Aceasta nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile încrucişate până când avem 100% dovezi despre orice. Când sănătatea publică este în pericol, riscurile pot fi atât de grave, iar costurile unei acţiuni ulterioare de corectare atât de mari, încât este evident că e mai bine să previi decât să vindeci. Acolo unde sunt riscuri semnificative de vătă­mare a sănătăţii publice, trebuie să fim pregătiţi să luăm măsuri pentru a diminua acele riscuri, chiar şi atunci când cunoştinţele ştiinţifice nu sunt inatacabile, dacă balanţa între costuri şi beneficii o justifică.”

Exemple

A. Spitalul North Shore Hospital, care este şi principala instituţie medicală de învăţământ din Sydney, a emis în martie 2000 pentru personalul spitalului, ca măsură preventivă, recomandarea de a evita folo­sirea nenecesară a telefoanelor mobile pentru a minimiza riscul poten­ţial din partea microundelor emise. Acest spital este de asemenea im­plicat în studii despre posibila legătură între telefoanele NSW cu­rente şi tumorile cerebrale, studii care examinează utilizarea tele­foa­nelor mobile de către pacienţii cu tumori cerebrale;

B. Tot în anul 2000, Uniunea Serviciilor Britanice Publice şi Co­merciale, care cuprinde aproximativ 266.000 de membri, a emis reco­mandări membrilor săi asupra căilor de a reduce expunerea la ra­dia­ţiile din domeniul microundelor în urma utilizării telefoanelor celulare.

Recomandări (D. Maisch, Australia)

A. Pentru motivele menţionate mai sus, copiii trebuie să fie con­vinşi să nu folosească telefoane mobile (şi telefoane cordless) pentru că organismul lor în dezvoltare poate fi mai uşor predispus la vătăma­rea produsă de radiaţii;

B. Apelurile primite pe telefonul mobil trebuie să fie cât mai scurte posibil şi returnate pe un telefon tradiţional cu fir;

C. Când folosiţi un telefon mobil, acesta trebuie ţinut cât mai de­parte posibil de corp, nu apăsat pe ureche sau prins de centură. Unele telefoane au un microfon încorporat care permite conversaţii cu antena ţinută departe de cap;

D. Pe cât posibil, folosiţi pagere sau serviciul de mesagerie al te­lefonului mobil şi returnaţi apelurile pe un telefon tradiţional;

E. Există opinii contradictorii asupra faptului că utilizarea echipa­mentelor hands‑free împreună cu telefonul mobil ar putea totuşi să‑l ex­pună pe utilizatorul lor la emisii de radiaţii din domeniul microun­delor datorate unui „efect de cuplare” cu plumbul care intră în alcătui­rea căştilor. Dimensiunile acestei probleme depind foarte mult de tipul de telefon celular, însă în general echipamentele hands‑free reduc în mare măsură expunerea. Echipamente hands‑free sunt acum disponi­bile pentru majoritatea telefoanelor celulare, încorporând filtre de fe­rită pentru a elimina orice emisie de microunde care ar putea pătrunde în căşti. Utilizarea lor trebuie preferată celor „fără filtru”.1

Sfaturi pentru utilizarea telefonului mobil

Sfaturi generale pentru acasă

Prin intermediul câtorva măsuri simple, poţi împiedica faptul ca dvs. şi familia dvs. să fie inutil afectate de câmpurile electromagnetice.

• Unde se află baza telefonului dvs. cordless? Nu are ce căuta lân­gă pat sau în camera copilului. Dacă e necesar, mutaţi‑l.

• Un grad mai ridicat de flexibilitate este atins prin utilizarea de baze separate de încărcătorul unităţii mobile. Acest lucru este valabil chiar şi atunci când aparatul original îmbină încărcătorul cu unitatea de bază. Puteţi cumpăra un încărcător separat.

• Telefonul cordless trebuie să funcţioneze şi noaptea? Dacă dis­ponibilitatea în timpul nopţii este asigurată printr‑un telefon mobil sau printr‑un telefon fix cu fir, atunci DECT‑ul poate fi oprit.

• Orice telefon mobil cu modulul bluetooth activat reprezintă o sursă de unde electromagnetice. Mai bine dezactivaţi‑l!

• Access Point‑ul WLAN poate fi activat doar atunci când aveţi într‑adevăr nevoie de conexiunea wireless la Internet. În mod alterna­tiv, se poate seta şi aici dezactivarea programată a modulului. Unele produse, ca Fritz!Box‑urile AVM, activează sau dezactivează modulul WLAN la anumite ore prestabilite.

• După câţiva ani de utilizare, reparaţi‑vă cuptorul cu microunde, deoarece garniturile uşii acestuia se uzează.

• Scăpaţi din dormitor de ceasurile cu alarmă pe 220 volţi de exem­plu, ce creează în jurul lor un câmp electromagnetic de joasă frecvenţă.

• Procuraţi‑vă display‑uri TFT moderne la calculator, în locul ve­chilor monitoare ce utilizează radiaţii Roentgen.2

• Racordaţi cât mai multe dintre aparatele electrice la pământ. Scoateţi‑le din priză atunci când nu le folosiţi. Trebuie să vă îndepăr­taţi la cel puţin doi metri de un aparat care nu este legat de pământ. De asemenea, trebuie evitat pe cât se poate să folosim prelungitoare şi prize multiple, precum şi statul în spatele sau lateral faţă de ecranul unui calculator.3

Sfaturi pentru utilizarea telefonului mobil

• Nu purtaţi conversaţii îndelungate la telefonul mobil. Discuţiile cu cea mai bună prietenă sunt de obicei mai confortabile atunci când le faceţi pe telefonul fix sau prin handsfree.

• Nu purtaţi convorbiri prelungite de pe telefonul mobil în locurile în care acoperirea nu este ideală.

• În locurile în care telefonul pierde aproape în totalitate contactul cu baza, trebuie să compenseze puternic prin creşterea nivelului emisiei/recepţiei, pentru ca legătura să nu se piardă. Emisia creşte în aceste condiţii la nivel maxim.

• Nu purtaţi mobilul 24 ore din 24 asupra dumneavoastră. Aceasta pentru că aparatul se conectează periodic la reţea chiar şi atunci când nu se poartă nicio convorbire.

• În mijloacele de transport, dezactivaţi pe cât posibil telefoanele mobile. Ceea ce este obligatoriu în avion, poate avea sens şi în maşină sau în tren. Aceasta pentru că telefonul este încontinuu ocupat cu păs­trarea conexiunii cu cea mai apropiată bază, din cauza vitezei mari de deplasare. Rezultatul este o emisie continuă, ceea ce se traduce prin golirea inutilă a acumulatorului.

• Încercaţi să controlaţi utilizarea telefonului mobil de către copii. Numeroase studii au arătat că sensibilitatea copiilor la câmpurile e­lectromagnetice este mai mare decât la adulţi. Aşadar, copiii sub 14 ani ar trebui să folosească telefonul mobil doar în situaţii de excepţie. Nici convorbirile prelungite cu telefonul cordless nu ar trebui să fie permise.

• Nu vă bazaţi pe aşa‑numitele instalaţii de blocare a radiaţiilor. Pietrele miraculoase sau cristalele pentru antenă sau acumulator nu au niciun efect. În cazul în care ar avea totuşi un efect de “absorbant” al radiaţiilor, rezultatul ar fi creşterea emisiei mobilului pentru a păstra calitatea conexiunii – ceea ce ar avea exact efectul invers faţă de cel scontat.

“Fiecare ar trebui să aibă grijă de el însuşi”

(fragment dintr‑un interviu cu Wolfram König, Preşedintele Biro­ului Federal pentru Protecţie împotriva Radiaţiilor)

connect: Ce le recomandaţi utilizatorilor de telefoane mobile?

Wolfram König: Valoarea SAR a mobilului nu are voie să depă­şească 2 W/kg. Recomandată este însă o valoare maximă preventivă de 0,6 W per kilogram corp. Scurtaţi convorbirile cu mobilul pe cât posi­bil şi efectuaţi‑le doar în zonele cu recepţie bună. Cei ce folosesc headset‑uri, scriu SMS‑uri, sau profită de prezenţa unei conexiuni de telefonie fixă reduc la minim expunerea.

connect: Care sunt sfaturile dumneavoastră pentru utilizatorii te­lefoanelor cordless?

Wolfram König: În cazul în care nu vreţi să renunţaţi la utilizarea unui telefon cordless, alegeţi unul cu un grad cât mai scăzut de emisie, sau nul, atunci când unitatea mobilă este plasată în bază. Plasaţi baza acolo unde nu petreceţi prea mult timp. Convorbirile telefonice să fie cât mai scurte. În cazul telefoanelor cordeless, ar trebui stabilit în vii­torul apropiat un standard pentru reglementarea nivelului de emisie4.

Soluţii propuse de oamenii de ştiinţă pentru reducerea expunerii la radiaţiile emise de telefoanele mobile

Laboratorul Naţional al Radiaţiilor din cadrul Ministerului Sănătăţii din Noua Zeelandă a recomandat utilizatorilor de telefoane mobile:

folosirea telefoanelor doar în locurile cu semnal puternic. Acest fapt permite ca telefonul să transmită cu o putere redusă (de până la 100 de ori mai mică decât valoarea sa maximă), reducând corespun­zător expunerea;

minimizarea duratei convorbirilor;

desfăşurarea antenei şi menţinerea ei departe de cap;

folosirea unui kit hands‑free cu antenă externă.5

7 sfaturi de protecţie împotriva radiaţiilor emise de telefoanele mobile

Specialistul Taraka Serrano propune şapte recomandări pentru mi­nimizarea efectelor expunerii la radiaţiile emise de telefoanele mobile:

1. Limitaţi folosirea telefonului mobil la apelurile cele mai im­portante şi limitaţi durata convorbirilor. Rezultatele cercetărilor au arătat că şi numai o convorbire de două minute modifică acti­vi­tatea electrică naturală a creierului timp de până la o oră după acea convorbire.

2. Copiilor nu trebuie să li se permită folosirea telefonului mobil decât în cazuri de urgenţă. Deoarece craniul copiilor se află încă în creştere, radiaţia îl poate penetra mult mai adânc.

3. Nu ţineţi telefonul mobil în buzunar în apropierea vreunui organ vital (de exemplu inima) sau la centura pantalonilor. Ţesutu­rile corpului din partea inferioară prezintă o bună conductivitate a radiaţiei şi o absorb mai repede decât o absoarbe creierul. Rezultatele unor studii arată că bărbaţii care îşi ţin telefoanele mobile în apropie­rea organelor genitale sunt supuşi riscului unei scăderi a numărului de spermatozoizi cu până la 30%.

4. Nu folosiţi telefoanele mobile în spaţii închise ai căror pereţi conţin metal, precum autovehiculele şi lifturile. Acestea se com­portă ca o cuşcă Faraday care captează radiaţia şi o reflectă înapoi către ocupanţii acestora.

5. Nu efectuaţi un apel atunci când semnalul este slab, deoarece expunerea la radiaţii se măreşte în mod corespunzător, telefonul având nevoie de o putere mai mare pentru a realiza conexiunea.

6. Nu cumpăraţi un telefon mobil cu o rată specifică de ab­sorbţie (SAR) mare. Multe dintre telefoanele mobile conţin în ma­nualul lor de folosire indicaţia nivelului SAR. Aceasta reprezintă o modalitate de a măsura cantitatea de energie RF (de radiofrecvenţă) care este ab­sorbită în corp. Evident, SAR trebuie să fie cât mai mic. (Nu uitaţi, totuşi, că studiile care au fost efectuate folosind radiaţii si­tuate chiar şi de sute de ori sub limitele SAR curente au dovedit că aceste radiaţii prezintă efecte biologice negative).

7. Folosiţi un dispozitiv de protecţie validat ştiinţific împotriva radiaţiilor electromagnetice.

Desigur, această listă nu este exhaustivă, dar prezintă câteva nivele de intervenţie rapidă pentru protecţia dumneavoastră şi a copiilor dumneavoastră.6

Faptul că rezultatele studiilor privind activitatea telefoniei mobile şi fixe fără fir şi sfaturile specialiştilor de bună credinţă îngrijorează, dar nu diminuează numărul utilizatorilor, ci dimpotrivă, trecerea este ex­po­nenţială, este o dovadă de dependenţă instalată.

Totuşi, situaţia nu este fără speranţă

Acasă, fiecare părinte poate să realizeze cu uşurinţă următorul ex­periment: chiar în seara aceasta, înainte ca familia dvs. să se culce, deconectaţi toate aceste dispozitive pe care le puteţi avea în casă: te­levizorul, computerul, unitatea de bază a telefonului fix wireless, com­bina audio‑video şi sistemul de supraveghere a bebeluşului. Aparatele trebuie însă complet scoase din priză, nu doar trecute pe stand‑by. Observaţi îmbunătăţirea calităţii somnului fiecăruia, felul în care vă sim­­ţiţi dimineaţa la trezire, şi observaţi dacă dvs. şi copilul dvs. păreţi mai calmi decât de obicei.7

În finalul unui studiu, redat de revista WICH, specialiştii au oferit consumatorilor de servicii de telefonie mobilă următoarele sfaturi:

• „Când vă aflaţi în maşină, nu telefonaţi fără o antenă externă co­rect conectată, în caz contrar mobilul emite cu putere maximă. Dacã nu se foloseşte o antenă externă, undele radio sunt reflectate de carose­rie, iar intensitatea radiaţiilor din interior creşte semnificativ;

• Nu vă lansaţi în conferinţe telefonice în locurile unde există pro­bleme de semnal, pentru că acolo mobilul emite cu putere maximă şi riscaţi o expunere îndelungată la radiaţii puternice;

• În trenurile care se deplasează rapid, mobilul trece permanent de la o staţie de bază la alta şi emite frecvent cu putere maximă. Dacă nu aveţi neapărată nevoie de el, opriţi mobilul în tren. Dacă vă aflaţi într‑un tren rapid, în străinătate, utilizaţi vagoanele speciale, care sunt marcate pentru mobile dotate cu “repeatere” (dispozitiv care serveşte la trans­miterea unui semnal radioelectronic, amplificându‑l);

• Dispozitive precum „blocatoarele de radiaţie” nu sunt deloc folo­sitoare. Materialele folosite pentru a “înghiţi” radiaţiile nu fac decât să forţeze telefonul să treacă automat la putere maximă. Veţi fi astfel su­pus unor radiaţii de intensitate mai mare.”

Cercetătorii străini au propus şi metode pentru reducerea efec­telor utilizării mobilului, respectiv:

• evitarea conversaţiilor telefonice lungi – apelurile trebuie astfel planificate în aşa fel încât să se folosească mai mult telefonul fix pen­tru convorbiri lungi şi nu telefonul mobil;

• evitarea conversaţiilor telefonice efectuate din maşină – dacă totuşi nu se poate evita acest lucru, se montează o antenă exterioară;

• protejarea copilului – nu se pune un telefon mobil pornit în că­ruciorul copilului, întrucât emite unde electromagnetice chiar dacă nu se vorbeşte la telefon;

• evitarea curelelor – nu se poartă telefonul mobil la curea. Este inutilă expunerea oaselor şoldurilor şi organelor din zonă undelor electromagnetice. Cel mai bun loc în care se poate purta mobilul este buzunarul de la picior al unor pantaloni militari;

• direcţionarea antenei – se scoate întotdeauna antena (dacă este rabatabilă) când se vorbeşte la telefonul mobil şi se direcţionează de­parte de cap, nu în sus, paralel cu capul. Pare o diferenţă nesemnifi­ca­tivă, dar reduce într‑o anumită măsură radiaţiile.8

PERICOLUL TELEFOANELOR MOBILE: APELUL MEDICILOR

David Servan‑Schreiber şi alţi 19 cancerologi avertizează – zece recomandări ale lor

• Nu permiteţi copiilor mai mici de 12 ani să folosească un telefon mobil, în afară de cazuri de urgenţă. Organele în dezvoltare sunt cele mai sensibile la influenţe negative în urma expunerii la câmpurile electromagnetice.

• În timpul convorbirii, menţineţi telefonul la o distanţă cât mai mare de corp (amplitudinea câmpului scade de 4 ori la o distanţă de 10 cm şi de 50 de ori la o distanţă de 1 m), folosind eventual kitul hands‑free.

• Depărtaţi‑vă la o distanţă de mai mult de 1 m de o persoană ce vorbeşte la telefonul mobil şi evitaţi să folosiţi telefonul mobil în lo­curi precum metrou, tren sau autobuz, unde îi supuneţi pe cei din jurul dumneavoastră la o expunere pasivă la radiaţiile emise de telefonul mobil.

• Evitaţi pe cât posibil să purtaţi la dvs. un telefon mobil, chiar şi în stand‑by. Nu‑l lăsaţi în timpul nopţii în apropierea corpului sau puneţi‑l în mod off‑line, caz în care nu mai emite radiaţii elec­tro­magnetice.

• Dacă trebuie să aveţi la dvs. telefonul, asiguraţi‑vă că antena este îndreptată spre exterior, nu spre corpul vostru.

• Utilizaţi telefonul mobil doar pentru a stabili o întâlnire sau pen­tru conversaţii de numai câteva minute (efectele biologice sunt direct legate de durata expunerii). E preferabil să reapelaţi de la un telefon fix obişnuit şi nu de la unul fix fără fir (cordless, DECT) care foloseşte o tehnologie cu microunde înrudită cu cea a telefoanelor mobile.

• Când folosiţi telefonul portabil, schimbaţi în mod regulat la dife­rite conversaţii partea capului de care sprijiniţi telefonul şi, înainte de a pune telefonul mobil la ureche, aşteptaţi până când cel cu care vorbiţi a ridicat receptorul.

• Evitaţi să folosiţi telefonul mobil când semnalul este slab sau în cazul deplasărilor rapide, precum cele cu maşina sau cu trenul.

• Comunicaţi mai degrabă prin SMS decât prin telefon (aceasta limitează durata expunerii şi proximitatea corpului).

• Alegeţi (la cumpărare) un telefon cu o rată de absorbţie spe­ci­fică (SAR – ce măsoară puterea absorbită de corp) cât mai scăzută posibil9.

Cum ne putem proteja de radiaţiile emise de antenele de telefonie mobilă? – soluţii propuse de medicul belgian Jean Pilette

• Atunci când se deschide o anchetă publică privind instalarea unei antene de telefonie mobilă în vecinătatea locuinţei noastre (lucru vala­bil în ţările occidentale, însă la noi, din păcate, de cele mai multe ori aceste antene sunt instalate fără să ni se ceară în vreun fel acordul) este recomandabil să ne manifestăm, individual sau colectiv, dezacordul. Este mai uşor să împiedicăm instalarea unei antene decât să înlăturăm o antenă deja instalată.

• Trebuie să evităm să ţinem în locuinţa noastră obiecte cu su­pra­feţe metalice mari, oglinzi mari şi structuri metalice prea volumi­noase pe care se reflectă microundele, sporind astfel densitatea câm­pului electromagnetic.

• Orice structură metalică trebuie să aibă legătură la pământ.

• Este preferabil să amplasaţi fotoliul şi patul la distanţă de ferestre. Valorile câmpului datorate microundelor ce vin din exterior se măresc semnificativ atunci când ne apropiem de ferestre, deoarece geamurile, chiar şi cele duble, protejează mai puţin decât pereţii în faţa microun­delor.

• Sunt de preferat paturile cu armătură din lemn în locul celor cu armătură metalică.

• O bună instalaţie electrică, cu cabluri blindate şi cu legătură la pământ poate duce la diminuarea valorii câmpurilor electromagnetice de microunde în interiorul locuinţei. În fapt, microundele sunt trans­por­tate şi prin cablurile electrice care pătrund în casă. O bună îm­pă­mântare a cablurilor permite curenţilor paraziţi să se scurgă în pământ.

• Este recomandabil să purtăm haine confecţionate din fibre natu­rale (lână, bumbac, mătase, in, cânepă etc.), în scopul evitării acumulă­rii de electricitate statică în corp.

• Ferestrele duble oferă o mai bună protecţie decât ferestrele sim­ple. Ferestrele duble cu film metalic, precum şi obloanele şi storurile metalice pot oferi protecţie împotriva unei iradieri din exterior cu mi­crounde, deoarece acestea din urmă se reflectă în mare parte pe aceste suprafeţe. Însă dacă microundele pătrund în locuinţă prin alte locuri decât prin ferestre şi prin uşi, ca de exemplu dacă intră traversând acoperişul sau pereţii subţiri, ele pot ajunge să se reflecte de suprafaţa internă a acestor ferestre sau de acele obloane sau storuri şi astfel pot duce la creşterea intensităţii câmpului electromagnetic în interiorul locuinţei. Aceleaşi efecte pot avea loc şi dacă în casă se găsesc surse de radiaţii de microunde (de exemplu telefoane mobile, telefoane fixe fără fir etc.). Aşadar beneficiul acestor ferestre ce conţin un film me­talic sau al acestor storuri metalice trebuie examinat cu atenţie în fi­ecare caz.

• O alegere foarte bună o constituie interpunerea între antenă şi locuinţa noastră a unor perdele de vegetaţie, arbori sau arbuşti, care ab­sorb parţial microundele.

• O măsură eficientă de protecţie o constituie îmbrăcarea pereţilor interiori ai casei cu unul sau mai multe straturi de argilă. Un strat de argilă chiar şi de numai 3 cm grosime reduce densitatea de putere a unui câmp electromagnetic de microunde.

• Diverse firme specializate în protecţia împotriva microundelor (în ţările occidentale; la noi în ţară, după cunoştinţa noastră, încă nu există) oferă perdele, cuverturi, tapete pentru pereţi sau pentru duşu­mea, care atenuează microundele. Totuşi, eficacitatea acestor sisteme de­­pinde de numeroşi factori.

• De asemenea, se găsesc de vânzare (cu aceeaşi menţiune ca şi la punctul anterior) aparate şi dispozitive care pot fi instalate în casă sau în locul în care se află antenele şi care au proprietatea de a atenua nivelul radiaţiilor. Aceste dispozitive necesită o studiere mai apro­fundată.

Cum fiecare caz are particularităţile proprii, nu există o soluţie standard pentru a ne proteja de radiaţiile emise de antenele de telefonie mobilă.

Atunci când ne alegem o locuinţă nouă, este bine să ţinem cont şi de următoarele puncte:

• Dacă este posibil, să ne alegem locuinţa într‑o zonă situată la distanţă mai mare de locurile în care sunt amplasaţi piloni de telefonie mobilă şi antene.

• Este bine să nu alegeţi un apartament care se găseşte la aceeaşi înălţime cu o antenă de telefonie mobilă şi este preferabil să evitaţi imobilele care au antene de telefonie mobilă pe acoperiş.

• O casă cu ziduri groase şi prevăzută cu pivniţe bune constituie o alegere mai bună decât o casă cu ziduri subţiri şi fără pivniţe. Zidurile sunt un ecran parţial în faţa microundelor care, atunci când le traver­sează, îşi pierd o parte din energia lor. Pământul se comportă de ase­menea ca un ecran în faţa microundelor; în consecinţă, densitatea de putere măsurată într‑o pivniţă este semnificativ mai redusă decât cea măsurată la parterul sau la etajele casei. Astfel, pivniţa poate fi un loc de refugiu10.

Kit-urile hands‑free

Un studiu preluat de revista WICH arată că, dacă se folosesc kit‑uri hands‑free pentru protejarea împotriva radiaţiilor emise de telefoanele mobile, nivelul radiaţiei în interiorul capului este mai ridicat decât dacă telefonul mobil ar fi ţinut lângă ureche. Scuturile care ar trebui să blocheze radiaţia nu oferă, de altfel, nicio protecţie. În realitate, firul din dispozitivul hands‑free care se găseşte lângă ureche funcţionează ca un transmiţător (aerial) şi transmite de 3 ori mai multă radiaţie către cap. Hands‑free‑urile telefoanelor mobile care au fost testate triplează radiaţia care pătrunde în cap. Pentru a măsura nivelul radiaţiilor, cei care au efectuat studiul redat în revista WICH au folosit un laborator cu o reputaţie internaţională în ceea ce priveşte testele pentru telefoane mobile. Au fost testate două kit‑uri hands‑free, două ataşamente şi trei scuturi.

Referitor la kit‑urile hands‑free, în studiu se arată că Nokia a de­clarat că a efectuat teste independente şi că, de altfel, kit‑urile lor hands‑free reduc nivelul radiaţiilor, dar nu au fost de acord să arate re­zultatele. Ericsson şi Panasonic au declarat că telefoanele lor şi kit‑urile hands‑free sunt în concordanţă cu standardele – dar nu au de­clarat şi dacă kit‑urile măresc sau reduc radiaţiile care ajung la cap. Mulţi oa­meni au instrumente care să ţină radiaţia departe de capul lor – kit‑uri hands‑free, scuturi şi alte ataşamente. Unele dintre acestea sunt vân­dute în Marea Britanie de către distribuitori sau sunt împa­chetate la un loc cu telefonul. Altele sunt disponibile prin comanda prin internet sau poştă. Dar cele care au fost testate au un lucru în co­mun – nu func­ţi­onează. Kit‑urile hands‑free emit mai multe radiaţii către cap, ata­şa­men­tele nu funcţionează şi, chiar când scuturile mai reduc din nivelul de radiaţie, telefonul poate să‑şi mărească capacitatea şi deci nivelul de radiaţii emis11.

De ce seturile hands‑free obişnuite NU vă protejează de radiaţiile emise de telefoanele mobile

Riscurile pentru sănătate ale radiaţiilor electromagnetice emise de telefoanele celulare sunt acum un fapt dovedit ştiinţific. Chiar şi in­dustria de telefonie mobilă şi oficialii guvernamentali care încă neagă astfel de riscuri emit precauţii pentru a calma îngrijorările publice. Una dintre cele mai obişnuite măsuri de precauţie sugerate este utilizarea setului hands‑free când vorbim la telefonul mobil.

Dr. George Carlo, omul de ştiinţă care a scris cartea deschi­ză­toare de drum Cell Phones – Invisible Hazards of the Wireless Age („Telefoanele mobile – pericole invizibile în era wireless”), chiar re­comanda acolo utilizarea setului hands‑free. Ideea din spatele func­ţi­onă­rii acestora este simplă. Intensitatea radiaţiilor electromagnetice des­creşte rapid, proporţional cu distanţa faţă de telefon. Expunerea la ra­diaţiile emise de un telefon mobil, chiar şi numai la zece centimetri distanţă faţă de cap, este mult mai joasă decât dacă telefonul este ţinut lipit de ureche. Antena telefonului mobil este locul de unde sunt emise radiaţiile şi, dacă ţinem antena departe de cap, expunerea se va reduce.

Dar în ultima vreme chiar şi această practică este pusă sub semnul întrebării. În prezent, industria telefoniei celulare încurajează folosirea setului hands‑free numai pentru că acesta dă impresia publicului că este mai sigur, şi nu pentru că este într‑adevăr. Singurul avantaj real al opţiunii hands‑free este că oferă mai multă libertate celui care îl foloseşte, nimic altceva.

Adevărul este că seturile hands‑free nu oferă nicio garanţie a reducerii emisiilor de radiaţii de la telefoanele mobile. În unele cazuri, acestea chiar cresc.

În timp ce unele teste recente au arătat că folosirea unui dispozitiv hands‑free poate reduce expunerea capului la emisii de radiaţii elec­tromagnetice cu aproximativ 70%, acest fapt nu înseamnă nicidecum că restul corpului ar fi protejat. Dacă purtaţi telefonul la brâu, de e­xem­plu, sunt expuse la radiaţii ficatul, rinichii, prostata, uterul şi ova­rele. Noi cercetări au arătat că bărbaţii care de regulă poartă telefoane mobile aproape de testicule – pe o curea sau în buzunar – prezintă o reducere cu până la 30% a numărului spermatozoizilor. Tot această practică este implicată şi într‑un număr crescut de cazuri de cancer testicular. Şi asta nu e tot.

Deşi expunerea la nivelul capului poate fi diminuată prin folosirea unui set hands‑free, acest lucru poate să nu fie suficient pentru a scă­dea nivelul radiaţiei sub pragul la care apar efectele biologice. Studii ştiinţifice au evidenţiat efecte biologice produse de radiaţii la in­tensităţi de câteva mii de ori sub nivelul emis în mod obişnuit de telefoanele mobile, ceea ce înseamnă că o reducere chiar cu 70% a expunerii capului la radiaţii electromagnetice nu este atât de eficientă pe cât s‑ar părea.

Aşa că tot ceea ce se realizează prin folosirea echipamentului hands‑free este că radiaţia este transferată într‑o altă parte a cor­pului, care ar putea fi mai vulnerabilă, deoarece nu posedă grosimea craniului pentru a se proteja.

Dar realitatea poate fi mult mai rea.

Studii şi teste în legătură cu echipamentele hands‑free realizate de oameni de ştiinţă şi de grupuri de utilizatori din Europa au constatat că înseşi căştile setului hands‑free servesc drept antene care direcţio­nează mai multă radiaţie electromagnetică în urechi. Modelele de te­lefoane pot diferi între ele prin gradul în care conexiunile lor in­terne conduc electricitatea. Dar aceste studii arată că echipamentul hands‑free intensifică expunerea la radiaţii către canalul auricular, şi în realitate poate mări cantitatea de radiaţie direcţionată spre cap cu mai mult de 300%!

Când foloseşti un set hands‑free şi porţi o convorbire ţinând te­lefonul mobil prins la cingătoare, telefonul mobil va funcţiona la un nivel de putere mai mare. Şi asta pentru că în general e mai greu să transmiţi de la înălţimea taliei decât de la cea a capului. Cu cât te­le­fonul respec­tiv trebuie să facă un „efort” mai mare pentru a realiza convorbirea, cu atât e mai mare cantitatea de radiaţii emise. Asta în­seamnă că ţesutul corpului din zona inferioară a acestuia – care are conductibilitate mai bună şi absoarbe radiaţia mai repede decât capul – primeşte mai multă radiaţie când folosim setul hands‑free decât ar fi primit capul dacă telefonul ar fi folosit fără căşti. În plus, deoarece oamenii cred că seturile hands‑free sunt mai sigure, ei tind să vorbească mai mult la telefonul mobil atunci când folosesc un astfel de echipament.

Cu toate acestea, chiar şi autorităţile guvernamentale şi‑au re­tras susţinerea făcută setului hands‑free deoarece siguranţa uti­li­zării lui este pusă la îndoială. Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie a hotărât în 2002 să nu aprobe folosirea echipamentelor hands‑free. În broşura pentru utilizatori „Telefoanele mobile şi sănătatea”, publicată în anul 2000, Ministerul îi informează pe utilizatorii de telefoane ce­lulare că „gradul de eficacitate al echipamentelor hands‑free de a reduce rata de absorbţie specifică este încă nesigur.” (Microwave News, ianuarie‑februarie 2002).

„În privinţa informaţiilor despre folosirea seturilor hands‑free, există rezultate contradictorii. Unele studii sugerează că expunerea la ra­di­aţie poate fi chiar mai ridicată în cazul folosirii setului hands‑free, deoarece căştile sunt mai aproape de creier.”, a afirmat Martin Whild, de la Comisia Naţională de Protecţie contra Radiaţiilor din Marea Britanie, informând atât publicul cât şi guvernul asupra riscurilor radi­aţiilor. (Evening Times, Londra, 30 aprilie 2004).

Dar seturile hands‑free wireless? Acestea prezintă un risc chiar mai mare, pentru că firul de la setul hands‑free obişnuit este înlocuit cu un transmiţător şi un receptor care funcţionează cu putere joasă la nivele de frecvenţă între 900 MHz şi 2,4 GHz. Cuptoarele cu mi­crounde funcţionează la 2,4 GHz, iar frecvenţele maxime pentru pro­dusele wireless, în conformitate cu specificaţiile Bluetooth şi 3G, sunt 2,497 GHz şi respectiv 2,17 GHz12.

Câteva soluţii propuse şi implementate în Suedia

În Suedia, electrosensibilitatea este recunoscută oficial ca di­zabi­litate. Studiile arată că aproximativ 230.000 – 290.000 de bărbaţi şi femei din Suedia, dintr‑un total al populaţiei de 9 milioane de locu­itori, acuză o varietate de simptome atunci când se află în apropierea unor surse de câmpuri electromagnetice.

În capitala Stockholm, astfel de persoane au posibilitatea de a‑şi pro­teja casele de radiaţiile electromagnetice. Aceasta presupune de exemplu înlocuirea cablurilor obişnuite de electricitate cu cabluri spe­ciale. Mai mult, încălzirea electrică poate fi înlocuită cu o sobă cu gaz, iar pereţii, tavanul şi podelele pot fi acoperite cu tapet sau vopsele speciale care să împiedice pătrunderea radiaţiilor electromagnetice din exterior (de la vecini şi de la staţiile de bază de emisie de telefonie mobilă). Chiar şi ferestrele pot fi acoperite cu o folie subţire de alumi­niu, ca măsură eficientă de a opri pătrunderea înăuntru a radiaţiilor electromagnetice. Dacă toate aceste modificări se dovedesc a fi insufi­ciente, aceste persoane mai au şi posibilitatea de a închiria căsuţe la ţară, deţinute de municipalitatea din Stockholm. Aceste zone au nivele mai reduse de iradiere decât celelalte. Municipalitatea din Stockholm in­tenţionează de asemenea să construiască un sat întreg alcătuit din ca­se special proiectate pentru persoanele electrosensibile, satul fiind am­plasat într‑o zonă cu nivele foarte reduse ale radiaţiilor electromagnetice.

De asemenea, în Suedia persoanele electrosensibile au dreptul (conferit prin lege) de a fi ajutate de angajatorii lor, astfel încât să poa­tă lucra în pofida dizabilităţii lor. Spre exemplu, aceste persoane pot primi echipamente speciale precum computere cu ecran de tip low‑emission; tuburile cu fluorescenţă (neon) pot fi înlocuite cu becuri obişnuite; în biroul de lucru nu există niciun telefon fix fără fir etc.

Unele spitale din Suedia (de exemplu cele din localităţile Umeå, Skellefteå şi Karlskoga) şi‑au construit camere speciale în care nive­lele radiaţiilor electromagnetice sunt foarte reduse, astfel încât per­soanele electrosensibile să poată veni şi ele pentru a primi îngrijire me­di­cală. Un alt exemplu îl constituie posibilitatea persoanelor elec­tro­sensibile de a primi un automobil special proiectat şi protejat astfel ca aceste persoane să poată avea asigurat transportul între casă şi locul de muncă.

Mai mult chiar, recent, nişte politicieni suedezi din Stockholm au propus politicienilor responsabili cu metroul din capitala Suediei ca o parte (de exemplu un vagon) din fiecare metrou să fie liber de radiaţi­ile telefoanelor mobile, în acest vagon comutatoarele să blocheze aco­perirea pentru telefonia mobilă, pentru a permite astfel şi persoanelor electrosensibile să călătorească cu metroul (a se compara acest lucru cu cazul persoanelor ce au alergie la blana animalelor, cauză din care în Suedia în anumite vagoane ale fiecărui tren este interzis persoanelor să transporte împreună cu ele câini, pisici sau orice alte animale)13.

Câteva întrebări legate de telefonul mobil

Ce telefon mobil să cumpărăm?

Medicul Jean Pilette ne sfătuieşte ca, la cumpărarea unui telefon mobil, să ne uităm la valoarea ratei de absorbţie specifică (SAR) înscrisă pe ambalaj. „Acest parametru este legat de efectul termic pro­dus de către aparat. Valoarea ratei SAR variază cu fiecare aparat. Aceasta poate fi, de pildă, de 0,46 W/kg pentru un telefon Panasonic X70 şi de 1,41 W/kg pentru un Sony Ericsson 21010 model 3G. Din categoria aparatelor dintre care selectaţi în vederea cumpărării, mai mulţi specialişti recomandă alegerea telefonului care prezintă cea mai redusă valoare a ratei SAR.”14

Rata SAR şi telefoanele mobile

Nu toţi oamenii de ştiinţă sunt însă de părere că rata SAR este sin­gurul element pe care trebuie să îl luăm în considerare atunci când cumpărăm un telefon mobil.

Specialiştii de pe www.stilxxi.com spun: „Ceea ce este valabil acasă, se poate aplica şi în momentul în care ieşiţi din locuinţă. Deşi cea mai mare parte a câmpurilor electromagnetice nu poate fi nici de­tectată şi nici controlată, împotriva unor vârfuri de sarcină putem face şi noi ceva. Nu celulele de telefonie mobilă sau hotspot‑urile WLAN sunt cele care ne afectează cel mai tare, ci modul în care folosim pro­priul telefon mobil. La urma urmei, nu există nici o altă sursă de câmp electromagnetic pe care să o ţinem la cap intenţionat. Se ştie că s‑a stabilit prin lege comercializarea doar a acelor telefoane mobile a căror valoare SAR nu depăşeşte valoarea limită de 2W/kg. În acest fel sunt eliminate riscurile unor deteriorări ale ţesuturilor din cauza efectelor termice (ceea ce nu exclude însă efectele non‑termice, care pot fi mult mai grave decât cele termice). Cine vrea să ia măsuri suplimentare de precauţie, o poate face prin aplicarea câtorva reguli simple, împiedi­când astfel expunerea inutilă la alte radiaţii. Un alt lucru important: nu vă lăsaţi influenţaţi de nebunia valorii SAR, care de ceva vreme a început să fie trecută de producători în manualul ce vine cu orice telefon nou. Aceasta pentru că valoarea SAR reprezintă doar un singur aspect, fără a oferi o imagine completă: efectul termic al emisiei mo­bilului asupra capului se măsoară la puterea de emisie maximă. La valoarea SAR nu se ia în considerare o bună parte a emisiei‑recepţiei. Mobilele de calitate comunică însă foarte eficient cu baza, fiind ca­pa­bile aşadar de o emisie mult mai redusă ca intensitate decât mobilele ce au inclus un modul de emisie recepţie mai slab calitativ. Connect oferă informa­ţii mai exacte în acest domeniu prin factorul de emisie connect, obţinut prin raportarea valorii SAR la puterea de emisie efectivă a unui telefon mobil. Astfel, un factor de emisie mai scăzut determinat la un moment dat oferă informaţii legate de eficienţa co­mu­nicării telefonului mobil cu baza, având în acelaşi timp o valoare SAR scăzută. Înarmaţi cu a­ceste informaţii şi cu sfaturile din celelalte pagini despre acest subiect, sunteţi pregătiţi pentru pericolul reprezentat de undele invizi­bile”15.

Telefonul mobil aflat în stand‑by emite şi el radiaţii?

Un telefon mobil GSM aflat în stand‑by continuă să emită mi­cro­unde şi nu încetează să le emită decât atunci când este închis. De aceea este recomandabil să închideţi telefonul GSM ori de câte ori acest lu­cru este posibil.

Cum să utilizăm telefonul nostru mobil?

Trebuie, în măsura în care este posibil, să evităm contactul direct al telefonului mobil GSM cu capul nostru. Este bine să‑l ţinem la o anu­mită distanţă faţă de cap, în special atunci când telefonul caută reţeaua persoanei apelate, moment în care emisia de microunde poate fi mult mai puternică (Santini şi colab., 1998).

S‑a făcut un studiu asupra utilizatorilor de telefoane mobile dintr‑un cartier al oraşului Singapore. Dintre aceştia, 80% aveau te­lefoane ce funcţionau pe frecvenţele GSM de 900 MHz, iar 20% dintre ei aveau telefoane pe frecvenţele DCS de 1800 MHz. Dintre toţi aceşti uti­li­zatori, peste 50% acuzau dureri de cap. S‑a observat că acest pro­centaj prezenta variaţii în funcţie de modul în care era utilizat telefonul mobil. Dintre utilizatori, 65% ţineau telefonul mobil la ure­che în tim­pul conversaţiilor, iar ceilalţi utilizau întotdeauna un set hands‑free (Chia şi colab., 2000a; Chia şi colab., 2000b).

Totuşi, setul hands‑free nu face decât să diminueze anumite efecte negative, aşadar nu constituie nicidecum o garanţie a securităţii absolute.

De asemenea, este recomandat să nu ţinem la noi telefonul mobil aflat în stand‑by (deschis) şi mai ales nu în buzunarul pantalonilor, în apropierea organelor genitale, ori într‑un buzunar de la piept, aproape de inimă.

De unde putem telefona de pe mobil?

Nu este bine să utilizăm un telefon mobil într‑un spaţiu închis, în pivniţele sau în subsolul clădirilor, în parcajele subterane sau în oricare alt loc în care conexiunea cu reţeaua este insuficientă pentru o comu­nicare optimă. În aceste cazuri, câmpul electromagnetic emis de te­le­fonul mobil are valori mult mai ridicate decât într‑o situaţie normală.

Folosirea unui telefon mobil într‑un autoturism, în tren sau în me­trou este nerecomandată. Telefonul trebuie să caute permanent o altă staţie de bază de emisie, atunci când vehiculul se deplasează, pentru a putea permite menţinerea conversaţiei, fapt care‑l face să‑şi crească puterea cu care emite microunde.

Puterea de emisie a telefonului mobil este mai ridicată în zonele rurale decât în cele urbane, deoarece acoperirea este mai redusă în acele zone (Hillert şi colab., 2006). Aşadar este bine să nu vorbim mult la telefonul mobil atunci când mergem la ţară.

Nu trebuie să telefonăm de pe mobil atunci când ne aflăm în apro­pierea unor produse inflamabile precum benzina, alcoolul sau eterul. Aşadar trebuie să fim prudenţi în locurile în care se găsesc astfel de substanţe (staţii de benzină, spitale etc.). În prezenţa acestor substanţe, un telefon mobil este capabil să declanşeze un incendiu; nu trebuie să uităm acest lucru (Potokar şi colab., 2003).

Când să dăm un telefon de pe un mobil?

Trebuie să evităm să dăm telefon de pe un mobil pe timp de ploaie, ninsoare sau ceaţă, deoarece în acele condiţii comunicaţiile sunt uneori mai dificile, iar telefonul trebuie să îşi crească puterea de emisie pen­tru a putea efectua convorbirea (Santini, 1998). Pe timp de furtună, este mai bine să evitaţi orice conversaţie la telefonul celular şi chiar să‑l închideţi complet pentru a evita orice risc de electrocutare.

Universitatea Catolică din Leuven, Belgia, a realizat un studiu pen­tru a cunoaşte efectele utillizării telefonului mobil după stingerea lu­minii asupra stării de oboseală a adolescenţilor. Un prim chestionar a privit utilizarea telefonului mobil după stingerea luminii. Un al doilea chestionar, realizat un an mai târziu s‑a referit la starea de oboseală. Din cei 1656 de adolescenţi interogaţi 62% utilizau telefonul mobil şi după stingerea luminii ca să trimită sau să primească SMS‑uri şi pentru a apela sau a primi telefoane. Acest fapt arată că utilizarea telefonului mobil noaptea este o practică foarte larg răspândită în rândul elevilor de liceu.

Riscul de oboseală foarte pronunţată sporeşte considerabil atunci când telefonul mobil este folosit noaptea mai des decât o dată pe lună (vezi tabelul următor). Utilizarea telefonului mobil în intervalul orar dintre miezul nopţii şi ora 3 dimineaţa multiplică de 4 ori riscul de oboseală pronunţată (Van den Bulck, 2007).

Tabel. Riscul de oboseală foarte pronunţată la adolescenţii ce utilizau telefonul mobil după ora de stingere a luminii.

În ce situaţii trebuie să evităm să folosim un telefon mobil?

Un studiu a arătat că şoferii care vorbeau la telefonul mobil (chiar şi folosind setul hands‑free) când se află la volan sunt susceptibili gre­şelilor şi accidentelor în aceeaşi măsură ca şi şoferii având o alcoole­mie ce depăşeşte limita maximă admisă pentru a putea conduce un vehicul (Strayer şi colab., 2006).

Acest fapt poate fi explicat nu numai prin distragerea ocazională a atenţiei ca urmare a conversaţiei la telefonul mobil, ci şi în special prin acţiunea microundelor asupra barierei sânge‑creier, fapt care permite substanţelor nocive să pătrundă în creier şi să perturbe comportamen­tul şoferului.

Comportamentele şi gesturile agresive se întâlnesc mai frecvent la şoferii care vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc, decât la cei care nu vorbesc la celular atunci când sunt la volan (McGarva şi colab., 2006).

Numărul şoferilor ce vorbesc la telefonul mobil la volan este în permanentă creştere, după cum arată şi un studiu italian (Lorini şi colab., 2007).

De asemenea, pietonii care vorbesc la celular în timp ce merg pe stradă sunt supuşi unui risc sporit de accidente, în special la traversa­rea străzii şi în intersecţii (Hatfield şi Murphy, 2007).

Cine trebuie să evite folosirea telefonului mobil?

Radiaţiile emise de telefoanele mobile sunt în particular nocive pentru următoarele categorii de persoane:

copiii

femeile însărcinate

persoanele în vârstă

persoanele suferind de maladii imunodepresive

persoanele cu hipersensibilitate la radiaţiile electromagnetice.

Utilizarea telefonului mobil va trebui să fie evitată:

dacă luăm anumite medicamente, în special picăturile pentru afecţiuni oculare (Kues şi colab., 1992);

dacă purtăm, în momentul în care telefonăm, ochelari ce con­ţin metal (de exemplu, cu rame metalice), deoarece ab­sorbţia microunde­lor la nivelul ochilor se intensifică, valoarea ratei specifice de absorb­ţie putând creşte cu 9% până la 29% (Anderson şi Joyner, 1995);

dacă în corp se află implantat material medical metalic (de exem­­plu, în amalgamuri dentare);

în cazul în care electroencefalograma este perturbată;

în timpul perioadelor depresive sau de stres;

în cazul maladiilor grave;

când traversăm perioade de oboseală.

Mai mulţi oameni de ştiinţă ridică problema unei legături între utilizarea telefonului mobil şi autism. Numărul cazurilor de autism a crescut într‑adevăr considerabil în ultimii ani în ţările cu nivel de trai ridicat. Studii epidemiologice realizate în Anglia, în regiunea Stafford, au arătat, pentru anii 1998‑1999, un caz de autism la 595 de copii, iar pen­tru anul 2002, un caz la doar 454 de copii (Chakrabarti şi Fombonne, 2001; 2005). În Statele Unite, în Minnesota, în perioada 1991‑1992 se întâlnea un caz de autism la 3.300 de copii; în anii 2001‑2002, rata autismului ajunsese la o valoare alarmantă de un caz la doar 192 de copii (Gurney şi colab., 2003). Pentru întreg teritoriul Statelor Unite, pe perioada 1992‑2003, s‑a găsit o relaţie aproape lini­ară între nu­mărul cazurilor de autism diagnosticate în şcoli şi numărul tele­foa­­nelor mobile vândute. În SUA, numărul cazurilor de autism a crescut de la aproximativ 8.200 de cazuri în 1992 până la 148.200 de cazuri în anul 2003, în timp ce numărul telefoanelor mobile vândute a crescut de la aproximativ 15 milioane în 1992 până la 140 de milioane în 2003 (Thornton, 2006).

La persoanele ce suferă de autism apare o disfuncţie a sistemului celular special ce este implicat în capacitatea de imitare, de învăţare a limbajului şi de învăţare a conduitelor sociale. Acest sistem celular special este compus din celule nervoase ale cortexului cerebral, celu­lele „oglindă”, situate în regiunile frontală, parietală şi temporală ale creierului. Microundele pot altera buna funcţionare a acestor celule şi pot astfel favoriza apariţia de probleme de autism.

Deoarece sistemul nervos al copiilor se află în plină dezvoltare, este esenţial ca aceştia să nu folosească telefoane mobile. Acest sfat este valabil şi pentru femeile însărcinate, deoarece expunerea fătului la ra­diaţii electromagnetice poate duce la o creştere a numărului cazurilor de autism (Kane, 2004).

Trebuie de asemenea să evităm să dăm telefon de pe mobil atunci când ne aflăm în prezenţa femeilor însărcinate, a nou‑născuţilor sau a copiilor.

Expunerea unei femei însărcinate la undele emise de un telefon mobil timp de 10 minute conduce la creşterea frecvenţei cardiace a fătului şi la diminuarea cantităţii de sânge evacuat de inima acestuia la fiecare bătaie. De asemenea, acest efect are loc şi la expunerea nou‑născutului la aceleaşi radiaţii emise de telefonul mobil, tot timp de 10 minute (Rezk şi colab., 2008).

Expunerea unui copil la radiaţiile emise de telefonul mobil, în spe­cial pe perioada vieţii sale intra‑uterine, dar şi după naştere, duce la creşterea probabilităţii ca el să sufere de tulburări com­por­ta­men­ta­le atunci când va merge la şcoală. Aceşti copii sunt predispuşi în spe­cial la contractarea tulburării de hiperactivitate (Divan şi colab., 2008).

Cât timp putem vorbi la telefonul mobil?

Asociate utilizării telefoanelor mobile, pot să apară simptome precum senzaţii de căldură în jurul urechii şi dureri de cap. Aceste simptome survin mai frecvent atunci când durata apelurilor creşte sau atunci când creşte numărul apelurilor efectuate zilnic (Sandstrom şi colab., 2001).

Într‑un studiu realizat în facultăţile din cadrul Universităţii din Alexandria, Egipt, s‑au observat tulburări ale sănătăţii la 72,5% dintre utilizatorii de telefoane mobile. Dintre aceştia, 43% s‑au plâns de du­reri de cap, 38,3% de dureri ale urechilor, 31,6% de senzaţii de obo­seală, 29,8% de tulburări ale somnului, 28,5% de dificultăţi de con­centrare şi 19,2% de senzaţii de arsuri ale feţei.

Bazându‑se pe frecvenţa şi pe durata apelurilor ce produc aceste probleme de sănătate, autorii acestui studiu recomandă limitarea du­ratei fiecărui apel la 4 minute, limitarea numărului apelurilor la 6 pe zi şi nedepăşirea duratei de 22 de minute de expunere zilnică la radiaţiile emise de telefonul mobil (Salama şi colab., 2004).

Prudenţa ne îndeamnă aşadar să limităm utilizarea telefonului mo­bil. În practică, trebuie să limităm conversaţiile la telefonul mobil doar la ceea ce este esenţial, indispensabil sau urgent.16

Vitaminele şi suplimentele alimentare pot atenua efectele nocive ale microundelor?

Numeroase studii ştiinţifice au arătat că microundele provoacă formarea radicalilor liberi în ţesuturile expuse acestor radiaţii, iar aceşti radicali liberi sunt responsabili de o creştere a stresului oxidativ (vezi anexa).

Substanţe anti‑oxidante precum melatonina (Koylu şi colab., 2006; Ayata şi colab., 2004; Oktem şi colab., 2005), CAPE (esterul feniletilic al acidului cafeic) (Ozguner şi colab., 2005; Yildiz şi colab., 2006) şi plante ca Gingko Biloba (Ilhan şi colab., 2004) sunt capabile să dimi­nueze stresul oxidativ provocat de microunde.

În cadrul unui studiu, opt femele de şobolan, expuse radiaţiilor GSM 900 MHz emise de un telefon mobil, au prezentat, la nivelul mu­coasei lor uterine, leziuni ale ţesuturilor, precum şi o creştere a stresu­lui oxidativ. Aceste efecte au fost mult atenuate la un alt grup de opt femele de şobolan, care au fost expuse la aceleaşi radiaţii, însă au pri­mit în acelaşi timp vitaminele C şi E. (Guney şi colab., 2007)

Numeroase studii au arătat că mai mulţi antioxidanţi au capacitatea de a ne proteja împotriva consecinţelor negative ale expunerii la radi­aţii electromagnetice. Totuşi, fiecare antioxidant lucrează diferit în corp; unii antioxidanţi oferă mai multă protecţie pentru anumite organe ale corpului (de exemplu, s‑a arătat că silimarina oferă o protecţie spe­cifică ficatului), în vreme ce alţi antioxidanţi au o acţiune conjugată. De aceea, unii autori (ex. Doyon, 2007) au propus analogia dintre antioxidanţi şi o „echipă de fotbal”, fiecare dintre aceşti antioxidanţi îndeplinind o funcţie specifică, însă lucrând împreună ca o echipă. Următorii antioxidanţi au fost recomandaţi în mai multe studii ca substanţe ce oferă o anumită protecţie împotriva radiaţiilor elec­tro­mag­netice: acidul alfa‑lipoic (ALA), acetil‑L‑carnitina, vitamina C, vita­mina A, vitamina E, vitaminele B, carotenul, criptoxantina, luteina, zeaxantina, licopenul, flavonoizii, Gingko Biloba, picnogenolul, uleiul din seminţe de struguri, quercetina, izoflavonele, silimarina, afinele, coa­căzele, păducelul, glutationul (din zer praf), n‑acetil‑L‑cisteina, superoxid dismutaza (SOD), seleniul, catalaza, propolisul şi coenzima Q10. De asemenea, s‑a arătat că produse precum Noni Juice (suc ex­tras din fructul Noni din Tahiti), coacăzele, propolisul, veninul de şar­pe, anumite plante chinezeşti, inozitolul ş.a. stimulează producerea în corp a celulelor NK (natural killers). (Doyon, 2007)

Aşadar poate fi de folos consumul regulat de substanţe antioxi­dante, sub formă de suplimente alimentare. Însă nu trebuie uitat faptul că principala sursă din care trebuie luate aceste substanţe o constituie alimentele naturale. Substanţele antioxidante se găsesc în special în legumele şi fructele proaspete (vitaminele A şi C) şi în cerealele inte­gra­le (vitamina E).

Soluţii precum folosirea de substanţe antioxidante ca supliment alimentar sunt însă doar soluţii pe termen scurt. „Singura soluţie pe termen lung – afirma prof. Paul Raymond Doyon de la Universitatea Yunnan din China – este de a reduce drastic actualul nivel, periculos şi inacceptabil, al radiaţiilor electromagnetice din mediul înconjurător.” Acelaşi om de ştiinţă propune „regiuni umbrelă” (similare pentru zonele speciale pentru fumători) pentru cei ce utilizează radiaţiile emise de telefoanele mobile sau de echipamentele WiFi, aceste regiuni „având o întindere foarte limitată şi în care cei care vor să se ducă să‑şi coacă la microunde creierul pot să facă acest lucru fără a‑i afecta şi pe cei ce nu vor aşa ceva”. În final, acelaşi cercetător îndeamnă la acţi­u­ne, citând o maximă ce afirmă: „Pentru ca răul să triumfe este sufi­cient ca oamenii buni să nu facă nimic”.

Concluzii

Începând din anul 2002, companiile de asigurări au încetat să mai ofere asigurări pentru „vreo vătămare de orice natură cauzată direct sau indirect, rezultând din sau legată într‑un mod de câmpurile elec­tromagnetice” (cf. Santini şi colab., 2004).

„Companiile de asigurări – precizează Jean Pilette – cunosc faptul că radiaţiile electromagnetice sunt capabile de a provoca efecte ne­gative pe care nu le pot asigura, la fel cum nu pot asigura nici riscurile nucleare, care sunt excluse din politica lor de asigurări.”

Cum tehnologia microundelor nu generează nici poluanţi chimici lichizi, nici emisii gazoase toxice, nici deşeuri radioactive, ea este considerată o tehnologie „curată”. Cu toate acestea, nocivitatea ei este încă şi mai insidioasă întrucât microundele sunt invizibile, incolore şi inodore.

Dr. Jean Pilette, bazându‑se pe cele peste o mie de studii care au evidenţiat efectele negative ale radiaţiilor emise de telefoanele mobile asupra sănătăţii, conchidea că „antenele de telefonie mobilă, tele­foa­nele mobile şi dispozitivele fără fir care funcţionează cu microunde constituie un veritabil pericol pentru sănătatea umană”.

Un studiu apărut în 2005 şi în care au fost chestionaţi numeroşi medici generalişti austrieci a arătat că 66% dintre aceştia au avut pacienţi ce sufereau de hipersensibilitate electromagnetică şi că 96% dintre aceşti medici credeau că există o influenţă negativă a „poluării electromagnetice din mediul înconjurător” asupra sănătăţii (Leitgeb şi colab., 2005).

David Servan‑Schreiber, medic şi doctor în ştiinţe medicale, pro­fesor la Universitatea din Lyon, Franţa, şi la Universitatea din Pittsburgh, S.U.A., a lansat în iunie 2008, împreună cu alţi 19 oameni de ştiinţă (în majoritate oncologi) din întreaga lume, un apel prin care avertiza asupra riscurilor la care este expus creierul ca urmare a utilizării te­lefoanelor mobile (Philippin şi Quemener, 2008).

Medicul belgian Jean Pilette, în încheierea cărţii sale Antennes relais de téléphonie mobile, technologies sans fil et santé (2008), afirma următoarele: „Ne aşteptăm din partea autorităţilor publice la o preocupare reală pentru sănătatea populaţiei. Ne aşteptăm ca ei să re­cu­noască realitatea efectelor nefaste ale microundelor şi să informeze populaţia, şi în mod special pe părinţi, ai căror copii sunt expuşi la aceste radiaţii încă de la cea mai fragedă vârstă sau chiar au ei înşişi acces la aceste tehnologii fără fir.”

Fumatul este reglementat în locurile publice; în acelaşi mod, utilizarea tehnologiilor „fără fir” în locurile publice, şi cu pre­că­dere în toate mijloacele de transport în comun, ar trebui supusă reglementărilor. Spre exemplu, ar trebui ca în metrouri şi în trenuri să existe compartimente în care să nu fie permisă utilizarea telefoanelor mobile sau a echipamentelor WiFi.

Noi cerem ca autorităţile publice să ia în cele din urmă măsurile necesare pentru a proteja oamenii de aceste noi pericole şi să pună sănătatea populaţiei mai presus de interesele financiare”17.

„Industria de telefonie celulară – remarca Paul Raymond Doyon, profesor la Universitatea Yunnan din China – câştigă în fiecare an sute de miliarde de dolari. Ei deţin banii şi puterea prin care îi pot influenţa pe politicieni, controlează şi mass‑media şi chiar şi o parte însemnată din cercetare (cele pe care le finanţează ei). Cercetătorii lipsiţi de sim­ţul moral primesc fonduri uriaşe de la această industrie şi se exer­cită presiune asupra lor ca să ne spună că nu e niciun pericol, în timp ce cercetătorilor care ne informează că pericolele sunt reale li se taie în mod consecvent fondurile.”

În prezent există aproximativ 40.000 de semnatari ai Apelului de la Freiburg, întocmit după ce mai mulţi doctori germani au recunoscut o legătură între multe dintre simptomele enumerate mai sus şi expunerea la radiaţia de microunde şi la alte radiaţii electromagnetice – după ce guvernul german a refuzat să acţioneze ca să‑şi protejeze cetăţenii. În unele ţări, ca Israel şi Irlanda, au existat cazuri în care cetăţenii au luat decizia de a acţiona singuri pentru a‑şi proteja sănătatea, atunci când şi‑au dat seama că guvernele lor nu îi protejează pe ei şi pe copiii lor de acest pericol. „Fireşte – observă acelaşi Paul Raymond Doyon – noi toţi avem dreptul de a nu fi expuşi la această radiaţie care ne afectează sănătatea şi ne îmbolnăveşte pe noi şi pe familiile noastre. Din păcate, se pare că guvernele noastre favorizează corporaţiile de telefonie mo­bilă şi desigur banii lor, şi nu drepturile noastre.”

Singura cale prin care industria telefoniei mobile îşi obţine puterea rezultă din faptul că utilizatorii serviciilor acesteia le plătesc banii lor. Ei au creat o nevoie imaginară, care adeseori se transformă într‑o ade­vărată dependenţă. „Dar – adaugă Paul Doyon – dacă ţineţi seama de informaţiile de mai sus, atunci veţi realiza că nu aveţi cu adevărat ne­voie de acest „rău NE‑necesar” – sau mai degrabă aveţi nevoie de el tot aşa cum aveţi nevoie de o tumoare cerebrală. Utilizatorii trebuie să devină conştienţi că au puterea de a produce schimbarea. Deci, con­sumatorul este sau parte a problemei, sau parte a soluţiei! Consu­matorul poate decide. El poate să aleagă – dacă nu este inconştient! Lăcomia, egoismul, conformismul, ignoranţa, apatia, obedienţa, frica, scepticismul orb şi negativismul sunt forţe puternice în societăţile noastre, pe care industriile le folosesc pentru a manipula populaţia. Totuşi, ele sunt forme ale inconştienţei. Şi numai o persoană inconşti­entă care, deşi îşi dă seama de daunele grave pe care această tehnolo­gie le produce, ar plăti unei industrii ca să le facă rău lor, familiilor lor şi altora. Numai o persoană inconştientă ar fi un partener benevol într‑o crimă gravă comisă împotriva altor fiinţe umane, plantelor, in­sectelor şi animalelor care trăiesc pe această planetă. Socio‑psihologii au arătat că le este mult mai uşor oamenilor să îi vatăme pe alţi oameni atunci când fac aceasta la ordinele unei personalităţi cu autoritate – şi în plus dacă aceasta se face indirect şi cu profit.

Dacă adăugăm la elementele de inconştienţă ale conformismului (toţi ceilalţi fac asta, aşa că trebuie să fie OK), comodităţii, egoismu­lui, lă­comiei şi negării, atunci avem toate ingredientele pentru un dezastru. Dacă cineva te ucide direct şi imediat, este dus la închisoare; totuşi, dacă cineva te ucide indirect şi în timp, scapă de orice pe­deapsă.”

Paul Doyon subliniază în studiul său că „ceea ce trebuie până la urmă pus în evidenţă este că armele de distrugere în masă nu sunt în Irak, ci mai degrabă în buzunarele noastre, şi noi nu doar comitem ge­nocid în masă cu aceste arme, ci şi un lent suicid în masă.”

Ce putem face pentru a ne proteja pe noi şi pe familiile noastre de această inconştienţă? Un lucru ar fi să limităm expunerea noastră şi a familiei noastre la electrosmog cât de mult posibil. Aceasta se poate re­aliza stabilindu‑ne în alt loc (deşi devine din ce în ce mai greu să găseşti un loc fără aceste radiaţii), iar dacă aceasta nu este posibil, atunci să ne ecranăm locuinţa. Recent (2007) s‑a construit în Buda­pes­ta o asemenea clădire, care a fost proiectată astfel încât să blocheze expu­nerea locatarilor la radiaţii electromagnetice, dovadă că oamenii încep într‑adevăr să trateze serios această problemă. Tot mai mulţi oameni stu­diază posibilitatea creării unor comunităţi libere de radiaţii electromag­netice, şi ne putem aştepta ca în viitor doctorii să înceapă să trimită pacienţii în acele zone.

Profesorul Doyon, care nu este optimist în privinţa „trezirii din inconştienţă a lumii civilizate în viitorul apropiat”, consideră că acum „singura alternativă posibilă este să ne îndreptăm atenţia înspre fibrele optice – lucru propus de regretatul biofizician din Noua Zeelandă, Dr. Neil Cherry, şi susţinut de asemenea şi de Dr. George Carlo. Aşa că, în loc să iradiem întreaga planetă cu microunde de înaltă frecvenţă, ar fi mult mai sigur să avem peste tot cabluri de fibră optică, având pretu­tindeni posibilitatea de a ne conecta aparatele electronice, inclusiv te­lefoanele celulare şi computerele.”18

NOTĂ FINALĂ: Cititorului interesat să afle mai multe în domeniu îi recomandam cartea „Idolii fără fir. Telefonia mobilă şi poluarea electromagnetică”, Editura Christiana, 2010 (376 pag., inclusiv o vastă bibliografie) pentru un studiu temeinic al întregului fenomen, precum şi celelalte broşuri apărute în această serie.