Hiperactivitatea (sindromul ADHD/Deficit de atenţie/Tulburare hiperkinetică) – o tulburare postvaccinală 

11:00 pm, octombrie 16, 2010 în Despre vaccinuri, Hiperactivitatea de admin

De la apariţia primelor simptome şi până în prezent s-au încercat mai multe definiţii şi clasificări ale hiperactivităţii.

a) “Hiperactivitatea” şi “Disfuncţie cerebrală minimă”

În jurul anului 1955, la 10 ani de la apariţia autismului, atenţia medicilor pediatrii este acaparată de o nouă manifestare patologică  apărută la copiii şcolari, sub forma unei tulburări nervoase, pe care o denumesc “Hiperactivitate.” (Harris L.Coulter, 2004, (5): 78). Copiii sunt mereu hiperactivi, depăşind limita normalului. Părinţii spun despre aceştia că sunt precoce, mergând în două picioare mai devreme decât alţi copii.  (Laufer, M.W.and Dehoff, E.,1957, 463).

În anul 1963, în America specialiştii numără deja în jur de 100 de semne şi simptome care se asociază cu hiperactivitate, motiv pentru care termenul de “Hiperactivitate” se schimbă în cel de “Disfuncţie cerebrală minimă”. Profesorii de pediatrie de la Facultatea Yale scriau în 1984 despre aceste manifestări patologice că

“ele  reprezintau în perioada respectivă cea mai răspândită tulburare psihică diagnosticată la copii în Spitalele de Psihiatrie Infantilă.” (Shaywitz,Sally E. and Bennet A., 1984, 429).

Procentul copiilor şcolari care suferă de această tulburare este estimat de unii autori la 15-20% ! ( U.S.Department of Health and human Services, 1984. Cowart, V.S. 1988 (b), 2647).

Cazuri descrise de părinţi

- “fiul meu are 2 ani dar deja din primul lui an de viaţă ne-a creat probleme, ne-a întors toată casa pe dos, nu şi-a făcut prieteni fiindcă loveşte în toţi cu picioarele  şi strigă la ei. Deschide frigiderul şi încearcă să stea în el, se urcă pe  mobilă, scoate boilerul din priză şi apasă pe toate butoanele, nu se mulţumeşte niciodată cu nimic…”

- “Tommy nu poate sta liniştit. La şcoală deranjează fiindcă vorbeşte încontinuu. Părăseşte clasa cănd vrea el fără să-l întrebe pe  învăţător. Deşi are o inteligenţă peste medie, are probleme la citit şi scris. Vorbeşte prea repede şi nu-l înţelege nimeni…”

- Joe nu vrea să meargă la şcoală, dar în schimb face toată ziua “excursii” prin casă. Când a fost destul de mare ca să deschidă uşa, a aflat şi vecinul ce poate fi în stare. Era un copil care enerva pe toţi. Odată l-am găsit plimbându-se în mijlocul străzii. Arată ca un copil maltratat, este lovit mereu fiindcă intră în tot ce-i stă în cale.” (U.S.Department of Health and human Services, 1984. Cowart, V.S. 1988 (b), 2).

În trecut, epidemiile se soldau cu numeroase cazuri de encefaliă infecţioasă iar  simptomul cel mai frecvent la aceşti bolnavii aflaţi în convalescenţă era hiperactivitatea. (Annel, A. L. ,1953, 75-76).

Se credea atunci că  tulburările de hiperactivitate vor trece odată cu vârsta şi copilul se va vindeca până va ajunge la vârsta adultă. Astăzi se ştie că acest lucru se întâmplă doar rar şi numai în cazurile uşoare. Hiperactivitatea este cea care uneori mai cedează, în schimb alte simptome precum lipsa de atenţie şi concentrare rămân, fără să existe vreun tratament. (Harris L.Coulter, 2004, (5): 77)

b) “Sindromul cu  afectare cerebrală minimă “

După ce s-a ajuns la concluzia că  este vorba de un sindrom, medicii specialişti psihiatrii l-au denumit MBD-Syndrom (Minimal Brain Damage), trad. “Sindromul cu afectare cerebrală minimă”. Spre surprinderea lor însă, ca şi în cazul autismului, la acest sindrom apari şi sechele  neurologice : convulsii, paralizii, retard psihic, etc, care nu pot fi încadrate în tulburări psihice minime, respectiv în “tulburări emoţionale sau de comportament”. Manualul de Diagnostic şi Statistică (Diagnostical and Statistical Manual) arată că la un procent de 5% din copiii care au Sindromul MBD, sunt prezente şi simptome grave. (American Psychiatric Association, 1980, 42).

c) “Sindromul cu afectare cerebrală minimă”  şi “Autismul“ Cauze comune?

Unii specialişi consideră că există o legătură  între  cele două afecţiuni, amândouă având la început o manifestare subclinică a creierului (care trece neobservată, neavând manifestări clinice, ci doar paraclinice) care apoi, în timp, dau naştere la simptome psihiatrice. (Rutter, M., 1982, 31. )

Alţii se întreabă “care ar putea fi cauzele care duc la asemenea tulburări neurologice  masive?” (Elliot, Frank, 1986, 231).

Ar putea fi o encefalită postvaccinală, din copilărie… ?