Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Radiații.

de admin

Sfaturi si solutii pentru reducearea expunerii la radiatiile emise in cadrul telefoniei mobile – Andrei Dragulinescu

3:36 pm, martie 5, 2011 în Radiații de admin

O abordare preventivă

Dacă privim în urmă la cele mai multe bătălii care s‑au purtat în jurul unor probleme de sănătate publică în ultimele câteva decenii – azbestul, pesticidele, erbicidele, dioxina, ţigările şi poluarea generală a mediului – toate acestea au fost câştigate în cele din urmă datorită celor care activează în domeniul sănătăţii publice, care au insistat ca moderatorii guvernamentali să‑şi însuşească o abordare preventivă, în timp ce industriile implicate încercau să convingă guvernele să nu aplice măsuri restrictive înainte de apariţia unor „dovezi ştiinţifice” irevocabile.

Corporaţiile ştiu foarte bine că descoperirea „dovezilor ştiinţifice” este virtual imposibilă înainte ca răul să se fi făcut deja, iar dacă sunt luate în considerare efectele de‑a lungul întregii vieţi, va trece atâta timp cât să fie afectată şi următoarea generaţie.

În domeniul telefoanelor celulare, disputa este foarte asemănătoare. În cazul bolilor cronice precum cancerul cerebral este absolut im­po­sibil să se obţină în doar câţiva ani vreun fel de „dovadă ştiinţifică” ce să poată fi susţinută la tribunal „dincolo de orice îndoială rezonabilă”. De aceea, reglementatorii raţionali tind să ia în considerare posi­bili­tatea vătămării sănătăţii şi fericirii unei largi comunităţi. Drept care ei pronunţă judecăţi preventive, bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice disponibile în acel moment, chiar dacă unele dintre aceste descoperiri pot fi discutabile.

Astfel de măsuri au fost favorabile în trecut pentru Australia şi Statele Unite, de exemplu în protejarea Statelor Unite împotriva ra­va­giilor talidomidei sau a bolii vacii nebune. Pe măsură ce globalizarea tinde tot mai mult să ne transforme treptat într‑o piaţă universală fără un sistem corespunzător de reglementare globală a acţiunilor comune sau fără finanţări independente ale cercetării în domeniul sănătăţii, esenţiale pentru comunitate, aceste măsuri preventive devin chiar mai importante atât la nivel personal cât şi la nivel naţional.

În opoziţie cu această abordare preventivă se află puterea crescândă a corporaţiilor asupra politicienilor şi ingeniozitatea desfăşurată de cei din corporaţii pentru a face trafic de influenţă, prin societăţi de sondare a opiniei publice, precum şi prin consultanţi ai opiniei publice pentru manipularea opiniei publice. Aceste grupuri sunt ajutate şi instigate de oameni de ştiinţă care sunt uneori vădit corupţi, dar e mai probabil să fie pur şi simplu corupţi de sistemul de finanţare şi de control al cercetărilor.

Sau, după cum menţionează succint Joseph Hotchkiss de la Uni­versitatea Cornell:

„Există o mulţime de tehnici de manipulare a protocoalelor cer­ce­tă­rii pentru a produce studii ale căror concluzii să se potrivească cu inte­resele predeterminate ale celor care le‑au sponsorizat. Aceste teh­nici includ ajustarea timpului unui studiu, astfel încât efectele toxice să nu aibă timp să iasă la iveală, manipulări subtile ale grupurilor ţintă şi ale grupurilor de control sau ale nivelelor de dozare, precum şi inter­pretări subiective ale datelor complexe. Adesea astfel de metode merg până aproape de frauda făţişă, însă conduc la rezultate previzibile. De obicei asociaţiile care sponsorizează cercetarea cunosc destul de bine care va fi rezultatul, în caz contrar neoferind fonduri pentru aceasta.”

Pentru cele aproximativ 700 de milioane de persoane care utili­zează astăzi (2001) telefoane mobile, asigurările industriei telefoanelor celulare asupra siguranţei folosirii lor sunt lipsite de temei atunci când se iau în considerare ştiinţa şi încercările evidente ale industriei de a o influenţa pe aceasta. În opinia unei părţi tot mai mari a corpului juridic mondial, încercările industriei de a „perverti mersul ştiinţei” vor con­duce la propria lor distrugere, exact la fel cum s‑a întâmplat în cazul corporaţiilor tutunului.

Totuşi, în acest context nu sunt implicaţi numai fabricanţii (şi vân­zătorii) de telefoane mobile. George Carlo, fostul şef al proiectului WTR al industriei americane de telefoane celulare, a avertizat asupra responsabilităţii generale a membrilor corporaţiilor. Carlo a afirmat că directorii generali executivi „trebuie să se asigure că angajaţii com­paniilor lor produc telefoane celulare şi alte aparate wireless într‑un mod care să reducă riscurile pentru sănătate asociate radiaţiilor emise [de te­lefoanele celulare] – sau să suporte consecinţele.”

Acelaşi punct de vedere asupra riscurilor prezentate de telefoanele mobile a fost exprimat în emisiunea Insight de la postul de televiziune australian SBS de avocatul Peter Cashman de la biroul de avocatură Maurice Blackman & Cashman:

„După părerea mea, există acum dovezi suficiente pentru ca orice patron care îngăduie ca angajaţii săi să fie expuşi să trebuiască să ia măsuri preventive, să furnizeze telefoane mobile hands‑free, să fie atent la design‑ul aparatelor şi să reducă la minimum durata expunerii. Este interesant că unele din cele mai moderne telefoane sunt acum reproiectate pentru a încerca să se reducă la minimum riscurile, deşi industria nu vrea să facă public acest lucru (prin radio sau TV). Ei nu vor să sugereze că designul anterior ar putea fi deficient şi astfel să fie expuşi la o posibilă tragere la răspundere.”

O analiză a principiului preventiv realizată de oameni de ştiinţă britanici a conchis:

„Noi trebuie să acţionăm pe bază de fapte folosind informaţii ştiin­ţifice. Aceasta nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile încrucişate până când avem 100% dovezi despre orice. Când sănătatea publică este în pericol, riscurile pot fi atât de grave, iar costurile unei acţiuni ulterioare de corectare atât de mari, încât este evident că e mai bine să previi decât să vindeci. Acolo unde sunt riscuri semnificative de vătă­mare a sănătăţii publice, trebuie să fim pregătiţi să luăm măsuri pentru a diminua acele riscuri, chiar şi atunci când cunoştinţele ştiinţifice nu sunt inatacabile, dacă balanţa între costuri şi beneficii o justifică.”

Exemple

A. Spitalul North Shore Hospital, care este şi principala instituţie medicală de învăţământ din Sydney, a emis în martie 2000 pentru personalul spitalului, ca măsură preventivă, recomandarea de a evita folo­sirea nenecesară a telefoanelor mobile pentru a minimiza riscul poten­ţial din partea microundelor emise. Acest spital este de asemenea im­plicat în studii despre posibila legătură între telefoanele NSW cu­rente şi tumorile cerebrale, studii care examinează utilizarea tele­foa­nelor mobile de către pacienţii cu tumori cerebrale;

B. Tot în anul 2000, Uniunea Serviciilor Britanice Publice şi Co­merciale, care cuprinde aproximativ 266.000 de membri, a emis reco­mandări membrilor săi asupra căilor de a reduce expunerea la ra­dia­ţiile din domeniul microundelor în urma utilizării telefoanelor celulare.

Recomandări (D. Maisch, Australia)

A. Pentru motivele menţionate mai sus, copiii trebuie să fie con­vinşi să nu folosească telefoane mobile (şi telefoane cordless) pentru că organismul lor în dezvoltare poate fi mai uşor predispus la vătăma­rea produsă de radiaţii;

B. Apelurile primite pe telefonul mobil trebuie să fie cât mai scurte posibil şi returnate pe un telefon tradiţional cu fir;

C. Când folosiţi un telefon mobil, acesta trebuie ţinut cât mai de­parte posibil de corp, nu apăsat pe ureche sau prins de centură. Unele telefoane au un microfon încorporat care permite conversaţii cu antena ţinută departe de cap;

D. Pe cât posibil, folosiţi pagere sau serviciul de mesagerie al te­lefonului mobil şi returnaţi apelurile pe un telefon tradiţional;

E. Există opinii contradictorii asupra faptului că utilizarea echipa­mentelor hands‑free împreună cu telefonul mobil ar putea totuşi să‑l ex­pună pe utilizatorul lor la emisii de radiaţii din domeniul microun­delor datorate unui „efect de cuplare” cu plumbul care intră în alcătui­rea căştilor. Dimensiunile acestei probleme depind foarte mult de tipul de telefon celular, însă în general echipamentele hands‑free reduc în mare măsură expunerea. Echipamente hands‑free sunt acum disponi­bile pentru majoritatea telefoanelor celulare, încorporând filtre de fe­rită pentru a elimina orice emisie de microunde care ar putea pătrunde în căşti. Utilizarea lor trebuie preferată celor „fără filtru”.1

Sfaturi pentru utilizarea telefonului mobil

Sfaturi generale pentru acasă

Prin intermediul câtorva măsuri simple, poţi împiedica faptul ca dvs. şi familia dvs. să fie inutil afectate de câmpurile electromagnetice.

• Unde se află baza telefonului dvs. cordless? Nu are ce căuta lân­gă pat sau în camera copilului. Dacă e necesar, mutaţi‑l.

• Un grad mai ridicat de flexibilitate este atins prin utilizarea de baze separate de încărcătorul unităţii mobile. Acest lucru este valabil chiar şi atunci când aparatul original îmbină încărcătorul cu unitatea de bază. Puteţi cumpăra un încărcător separat.

• Telefonul cordless trebuie să funcţioneze şi noaptea? Dacă dis­ponibilitatea în timpul nopţii este asigurată printr‑un telefon mobil sau printr‑un telefon fix cu fir, atunci DECT‑ul poate fi oprit.

• Orice telefon mobil cu modulul bluetooth activat reprezintă o sursă de unde electromagnetice. Mai bine dezactivaţi‑l!

• Access Point‑ul WLAN poate fi activat doar atunci când aveţi într‑adevăr nevoie de conexiunea wireless la Internet. În mod alterna­tiv, se poate seta şi aici dezactivarea programată a modulului. Unele produse, ca Fritz!Box‑urile AVM, activează sau dezactivează modulul WLAN la anumite ore prestabilite.

• După câţiva ani de utilizare, reparaţi‑vă cuptorul cu microunde, deoarece garniturile uşii acestuia se uzează.

• Scăpaţi din dormitor de ceasurile cu alarmă pe 220 volţi de exem­plu, ce creează în jurul lor un câmp electromagnetic de joasă frecvenţă.

• Procuraţi‑vă display‑uri TFT moderne la calculator, în locul ve­chilor monitoare ce utilizează radiaţii Roentgen.2

• Racordaţi cât mai multe dintre aparatele electrice la pământ. Scoateţi‑le din priză atunci când nu le folosiţi. Trebuie să vă îndepăr­taţi la cel puţin doi metri de un aparat care nu este legat de pământ. De asemenea, trebuie evitat pe cât se poate să folosim prelungitoare şi prize multiple, precum şi statul în spatele sau lateral faţă de ecranul unui calculator.3

Sfaturi pentru utilizarea telefonului mobil

• Nu purtaţi conversaţii îndelungate la telefonul mobil. Discuţiile cu cea mai bună prietenă sunt de obicei mai confortabile atunci când le faceţi pe telefonul fix sau prin handsfree.

• Nu purtaţi convorbiri prelungite de pe telefonul mobil în locurile în care acoperirea nu este ideală.

• În locurile în care telefonul pierde aproape în totalitate contactul cu baza, trebuie să compenseze puternic prin creşterea nivelului emisiei/recepţiei, pentru ca legătura să nu se piardă. Emisia creşte în aceste condiţii la nivel maxim.

• Nu purtaţi mobilul 24 ore din 24 asupra dumneavoastră. Aceasta pentru că aparatul se conectează periodic la reţea chiar şi atunci când nu se poartă nicio convorbire.

• În mijloacele de transport, dezactivaţi pe cât posibil telefoanele mobile. Ceea ce este obligatoriu în avion, poate avea sens şi în maşină sau în tren. Aceasta pentru că telefonul este încontinuu ocupat cu păs­trarea conexiunii cu cea mai apropiată bază, din cauza vitezei mari de deplasare. Rezultatul este o emisie continuă, ceea ce se traduce prin golirea inutilă a acumulatorului.

• Încercaţi să controlaţi utilizarea telefonului mobil de către copii. Numeroase studii au arătat că sensibilitatea copiilor la câmpurile e­lectromagnetice este mai mare decât la adulţi. Aşadar, copiii sub 14 ani ar trebui să folosească telefonul mobil doar în situaţii de excepţie. Nici convorbirile prelungite cu telefonul cordless nu ar trebui să fie permise.

• Nu vă bazaţi pe aşa‑numitele instalaţii de blocare a radiaţiilor. Pietrele miraculoase sau cristalele pentru antenă sau acumulator nu au niciun efect. În cazul în care ar avea totuşi un efect de “absorbant” al radiaţiilor, rezultatul ar fi creşterea emisiei mobilului pentru a păstra calitatea conexiunii – ceea ce ar avea exact efectul invers faţă de cel scontat.

“Fiecare ar trebui să aibă grijă de el însuşi”

(fragment dintr‑un interviu cu Wolfram König, Preşedintele Biro­ului Federal pentru Protecţie împotriva Radiaţiilor)

connect: Ce le recomandaţi utilizatorilor de telefoane mobile?

Wolfram König: Valoarea SAR a mobilului nu are voie să depă­şească 2 W/kg. Recomandată este însă o valoare maximă preventivă de 0,6 W per kilogram corp. Scurtaţi convorbirile cu mobilul pe cât posi­bil şi efectuaţi‑le doar în zonele cu recepţie bună. Cei ce folosesc headset‑uri, scriu SMS‑uri, sau profită de prezenţa unei conexiuni de telefonie fixă reduc la minim expunerea.

connect: Care sunt sfaturile dumneavoastră pentru utilizatorii te­lefoanelor cordless?

Wolfram König: În cazul în care nu vreţi să renunţaţi la utilizarea unui telefon cordless, alegeţi unul cu un grad cât mai scăzut de emisie, sau nul, atunci când unitatea mobilă este plasată în bază. Plasaţi baza acolo unde nu petreceţi prea mult timp. Convorbirile telefonice să fie cât mai scurte. În cazul telefoanelor cordeless, ar trebui stabilit în vii­torul apropiat un standard pentru reglementarea nivelului de emisie4.

Soluţii propuse de oamenii de ştiinţă pentru reducerea expunerii la radiaţiile emise de telefoanele mobile

Laboratorul Naţional al Radiaţiilor din cadrul Ministerului Sănătăţii din Noua Zeelandă a recomandat utilizatorilor de telefoane mobile:

folosirea telefoanelor doar în locurile cu semnal puternic. Acest fapt permite ca telefonul să transmită cu o putere redusă (de până la 100 de ori mai mică decât valoarea sa maximă), reducând corespun­zător expunerea;

minimizarea duratei convorbirilor;

desfăşurarea antenei şi menţinerea ei departe de cap;

folosirea unui kit hands‑free cu antenă externă.5

7 sfaturi de protecţie împotriva radiaţiilor emise de telefoanele mobile

Specialistul Taraka Serrano propune şapte recomandări pentru mi­nimizarea efectelor expunerii la radiaţiile emise de telefoanele mobile:

1. Limitaţi folosirea telefonului mobil la apelurile cele mai im­portante şi limitaţi durata convorbirilor. Rezultatele cercetărilor au arătat că şi numai o convorbire de două minute modifică acti­vi­tatea electrică naturală a creierului timp de până la o oră după acea convorbire.

2. Copiilor nu trebuie să li se permită folosirea telefonului mobil decât în cazuri de urgenţă. Deoarece craniul copiilor se află încă în creştere, radiaţia îl poate penetra mult mai adânc.

3. Nu ţineţi telefonul mobil în buzunar în apropierea vreunui organ vital (de exemplu inima) sau la centura pantalonilor. Ţesutu­rile corpului din partea inferioară prezintă o bună conductivitate a radiaţiei şi o absorb mai repede decât o absoarbe creierul. Rezultatele unor studii arată că bărbaţii care îşi ţin telefoanele mobile în apropie­rea organelor genitale sunt supuşi riscului unei scăderi a numărului de spermatozoizi cu până la 30%.

4. Nu folosiţi telefoanele mobile în spaţii închise ai căror pereţi conţin metal, precum autovehiculele şi lifturile. Acestea se com­portă ca o cuşcă Faraday care captează radiaţia şi o reflectă înapoi către ocupanţii acestora.

5. Nu efectuaţi un apel atunci când semnalul este slab, deoarece expunerea la radiaţii se măreşte în mod corespunzător, telefonul având nevoie de o putere mai mare pentru a realiza conexiunea.

6. Nu cumpăraţi un telefon mobil cu o rată specifică de ab­sorbţie (SAR) mare. Multe dintre telefoanele mobile conţin în ma­nualul lor de folosire indicaţia nivelului SAR. Aceasta reprezintă o modalitate de a măsura cantitatea de energie RF (de radiofrecvenţă) care este ab­sorbită în corp. Evident, SAR trebuie să fie cât mai mic. (Nu uitaţi, totuşi, că studiile care au fost efectuate folosind radiaţii si­tuate chiar şi de sute de ori sub limitele SAR curente au dovedit că aceste radiaţii prezintă efecte biologice negative).

7. Folosiţi un dispozitiv de protecţie validat ştiinţific împotriva radiaţiilor electromagnetice.

Desigur, această listă nu este exhaustivă, dar prezintă câteva nivele de intervenţie rapidă pentru protecţia dumneavoastră şi a copiilor dumneavoastră.6

Faptul că rezultatele studiilor privind activitatea telefoniei mobile şi fixe fără fir şi sfaturile specialiştilor de bună credinţă îngrijorează, dar nu diminuează numărul utilizatorilor, ci dimpotrivă, trecerea este ex­po­nenţială, este o dovadă de dependenţă instalată.

Totuşi, situaţia nu este fără speranţă

Acasă, fiecare părinte poate să realizeze cu uşurinţă următorul ex­periment: chiar în seara aceasta, înainte ca familia dvs. să se culce, deconectaţi toate aceste dispozitive pe care le puteţi avea în casă: te­levizorul, computerul, unitatea de bază a telefonului fix wireless, com­bina audio‑video şi sistemul de supraveghere a bebeluşului. Aparatele trebuie însă complet scoase din priză, nu doar trecute pe stand‑by. Observaţi îmbunătăţirea calităţii somnului fiecăruia, felul în care vă sim­­ţiţi dimineaţa la trezire, şi observaţi dacă dvs. şi copilul dvs. păreţi mai calmi decât de obicei.7

În finalul unui studiu, redat de revista WICH, specialiştii au oferit consumatorilor de servicii de telefonie mobilă următoarele sfaturi:

• „Când vă aflaţi în maşină, nu telefonaţi fără o antenă externă co­rect conectată, în caz contrar mobilul emite cu putere maximă. Dacã nu se foloseşte o antenă externă, undele radio sunt reflectate de carose­rie, iar intensitatea radiaţiilor din interior creşte semnificativ;

• Nu vă lansaţi în conferinţe telefonice în locurile unde există pro­bleme de semnal, pentru că acolo mobilul emite cu putere maximă şi riscaţi o expunere îndelungată la radiaţii puternice;

• În trenurile care se deplasează rapid, mobilul trece permanent de la o staţie de bază la alta şi emite frecvent cu putere maximă. Dacă nu aveţi neapărată nevoie de el, opriţi mobilul în tren. Dacă vă aflaţi într‑un tren rapid, în străinătate, utilizaţi vagoanele speciale, care sunt marcate pentru mobile dotate cu “repeatere” (dispozitiv care serveşte la trans­miterea unui semnal radioelectronic, amplificându‑l);

• Dispozitive precum „blocatoarele de radiaţie” nu sunt deloc folo­sitoare. Materialele folosite pentru a “înghiţi” radiaţiile nu fac decât să forţeze telefonul să treacă automat la putere maximă. Veţi fi astfel su­pus unor radiaţii de intensitate mai mare.”

Cercetătorii străini au propus şi metode pentru reducerea efec­telor utilizării mobilului, respectiv:

• evitarea conversaţiilor telefonice lungi – apelurile trebuie astfel planificate în aşa fel încât să se folosească mai mult telefonul fix pen­tru convorbiri lungi şi nu telefonul mobil;

• evitarea conversaţiilor telefonice efectuate din maşină – dacă totuşi nu se poate evita acest lucru, se montează o antenă exterioară;

• protejarea copilului – nu se pune un telefon mobil pornit în că­ruciorul copilului, întrucât emite unde electromagnetice chiar dacă nu se vorbeşte la telefon;

• evitarea curelelor – nu se poartă telefonul mobil la curea. Este inutilă expunerea oaselor şoldurilor şi organelor din zonă undelor electromagnetice. Cel mai bun loc în care se poate purta mobilul este buzunarul de la picior al unor pantaloni militari;

• direcţionarea antenei – se scoate întotdeauna antena (dacă este rabatabilă) când se vorbeşte la telefonul mobil şi se direcţionează de­parte de cap, nu în sus, paralel cu capul. Pare o diferenţă nesemnifi­ca­tivă, dar reduce într‑o anumită măsură radiaţiile.8

PERICOLUL TELEFOANELOR MOBILE: APELUL MEDICILOR

David Servan‑Schreiber şi alţi 19 cancerologi avertizează – zece recomandări ale lor

• Nu permiteţi copiilor mai mici de 12 ani să folosească un telefon mobil, în afară de cazuri de urgenţă. Organele în dezvoltare sunt cele mai sensibile la influenţe negative în urma expunerii la câmpurile electromagnetice.

• În timpul convorbirii, menţineţi telefonul la o distanţă cât mai mare de corp (amplitudinea câmpului scade de 4 ori la o distanţă de 10 cm şi de 50 de ori la o distanţă de 1 m), folosind eventual kitul hands‑free.

• Depărtaţi‑vă la o distanţă de mai mult de 1 m de o persoană ce vorbeşte la telefonul mobil şi evitaţi să folosiţi telefonul mobil în lo­curi precum metrou, tren sau autobuz, unde îi supuneţi pe cei din jurul dumneavoastră la o expunere pasivă la radiaţiile emise de telefonul mobil.

• Evitaţi pe cât posibil să purtaţi la dvs. un telefon mobil, chiar şi în stand‑by. Nu‑l lăsaţi în timpul nopţii în apropierea corpului sau puneţi‑l în mod off‑line, caz în care nu mai emite radiaţii elec­tro­magnetice.

• Dacă trebuie să aveţi la dvs. telefonul, asiguraţi‑vă că antena este îndreptată spre exterior, nu spre corpul vostru.

• Utilizaţi telefonul mobil doar pentru a stabili o întâlnire sau pen­tru conversaţii de numai câteva minute (efectele biologice sunt direct legate de durata expunerii). E preferabil să reapelaţi de la un telefon fix obişnuit şi nu de la unul fix fără fir (cordless, DECT) care foloseşte o tehnologie cu microunde înrudită cu cea a telefoanelor mobile.

• Când folosiţi telefonul portabil, schimbaţi în mod regulat la dife­rite conversaţii partea capului de care sprijiniţi telefonul şi, înainte de a pune telefonul mobil la ureche, aşteptaţi până când cel cu care vorbiţi a ridicat receptorul.

• Evitaţi să folosiţi telefonul mobil când semnalul este slab sau în cazul deplasărilor rapide, precum cele cu maşina sau cu trenul.

• Comunicaţi mai degrabă prin SMS decât prin telefon (aceasta limitează durata expunerii şi proximitatea corpului).

• Alegeţi (la cumpărare) un telefon cu o rată de absorbţie spe­ci­fică (SAR – ce măsoară puterea absorbită de corp) cât mai scăzută posibil9.

Cum ne putem proteja de radiaţiile emise de antenele de telefonie mobilă? – soluţii propuse de medicul belgian Jean Pilette

• Atunci când se deschide o anchetă publică privind instalarea unei antene de telefonie mobilă în vecinătatea locuinţei noastre (lucru vala­bil în ţările occidentale, însă la noi, din păcate, de cele mai multe ori aceste antene sunt instalate fără să ni se ceară în vreun fel acordul) este recomandabil să ne manifestăm, individual sau colectiv, dezacordul. Este mai uşor să împiedicăm instalarea unei antene decât să înlăturăm o antenă deja instalată.

• Trebuie să evităm să ţinem în locuinţa noastră obiecte cu su­pra­feţe metalice mari, oglinzi mari şi structuri metalice prea volumi­noase pe care se reflectă microundele, sporind astfel densitatea câm­pului electromagnetic.

• Orice structură metalică trebuie să aibă legătură la pământ.

• Este preferabil să amplasaţi fotoliul şi patul la distanţă de ferestre. Valorile câmpului datorate microundelor ce vin din exterior se măresc semnificativ atunci când ne apropiem de ferestre, deoarece geamurile, chiar şi cele duble, protejează mai puţin decât pereţii în faţa microun­delor.

• Sunt de preferat paturile cu armătură din lemn în locul celor cu armătură metalică.

• O bună instalaţie electrică, cu cabluri blindate şi cu legătură la pământ poate duce la diminuarea valorii câmpurilor electromagnetice de microunde în interiorul locuinţei. În fapt, microundele sunt trans­por­tate şi prin cablurile electrice care pătrund în casă. O bună îm­pă­mântare a cablurilor permite curenţilor paraziţi să se scurgă în pământ.

• Este recomandabil să purtăm haine confecţionate din fibre natu­rale (lână, bumbac, mătase, in, cânepă etc.), în scopul evitării acumulă­rii de electricitate statică în corp.

• Ferestrele duble oferă o mai bună protecţie decât ferestrele sim­ple. Ferestrele duble cu film metalic, precum şi obloanele şi storurile metalice pot oferi protecţie împotriva unei iradieri din exterior cu mi­crounde, deoarece acestea din urmă se reflectă în mare parte pe aceste suprafeţe. Însă dacă microundele pătrund în locuinţă prin alte locuri decât prin ferestre şi prin uşi, ca de exemplu dacă intră traversând acoperişul sau pereţii subţiri, ele pot ajunge să se reflecte de suprafaţa internă a acestor ferestre sau de acele obloane sau storuri şi astfel pot duce la creşterea intensităţii câmpului electromagnetic în interiorul locuinţei. Aceleaşi efecte pot avea loc şi dacă în casă se găsesc surse de radiaţii de microunde (de exemplu telefoane mobile, telefoane fixe fără fir etc.). Aşadar beneficiul acestor ferestre ce conţin un film me­talic sau al acestor storuri metalice trebuie examinat cu atenţie în fi­ecare caz.

• O alegere foarte bună o constituie interpunerea între antenă şi locuinţa noastră a unor perdele de vegetaţie, arbori sau arbuşti, care ab­sorb parţial microundele.

• O măsură eficientă de protecţie o constituie îmbrăcarea pereţilor interiori ai casei cu unul sau mai multe straturi de argilă. Un strat de argilă chiar şi de numai 3 cm grosime reduce densitatea de putere a unui câmp electromagnetic de microunde.

• Diverse firme specializate în protecţia împotriva microundelor (în ţările occidentale; la noi în ţară, după cunoştinţa noastră, încă nu există) oferă perdele, cuverturi, tapete pentru pereţi sau pentru duşu­mea, care atenuează microundele. Totuşi, eficacitatea acestor sisteme de­­pinde de numeroşi factori.

• De asemenea, se găsesc de vânzare (cu aceeaşi menţiune ca şi la punctul anterior) aparate şi dispozitive care pot fi instalate în casă sau în locul în care se află antenele şi care au proprietatea de a atenua nivelul radiaţiilor. Aceste dispozitive necesită o studiere mai apro­fundată.

Cum fiecare caz are particularităţile proprii, nu există o soluţie standard pentru a ne proteja de radiaţiile emise de antenele de telefonie mobilă.

Atunci când ne alegem o locuinţă nouă, este bine să ţinem cont şi de următoarele puncte:

• Dacă este posibil, să ne alegem locuinţa într‑o zonă situată la distanţă mai mare de locurile în care sunt amplasaţi piloni de telefonie mobilă şi antene.

• Este bine să nu alegeţi un apartament care se găseşte la aceeaşi înălţime cu o antenă de telefonie mobilă şi este preferabil să evitaţi imobilele care au antene de telefonie mobilă pe acoperiş.

• O casă cu ziduri groase şi prevăzută cu pivniţe bune constituie o alegere mai bună decât o casă cu ziduri subţiri şi fără pivniţe. Zidurile sunt un ecran parţial în faţa microundelor care, atunci când le traver­sează, îşi pierd o parte din energia lor. Pământul se comportă de ase­menea ca un ecran în faţa microundelor; în consecinţă, densitatea de putere măsurată într‑o pivniţă este semnificativ mai redusă decât cea măsurată la parterul sau la etajele casei. Astfel, pivniţa poate fi un loc de refugiu10.

Kit-urile hands‑free

Un studiu preluat de revista WICH arată că, dacă se folosesc kit‑uri hands‑free pentru protejarea împotriva radiaţiilor emise de telefoanele mobile, nivelul radiaţiei în interiorul capului este mai ridicat decât dacă telefonul mobil ar fi ţinut lângă ureche. Scuturile care ar trebui să blocheze radiaţia nu oferă, de altfel, nicio protecţie. În realitate, firul din dispozitivul hands‑free care se găseşte lângă ureche funcţionează ca un transmiţător (aerial) şi transmite de 3 ori mai multă radiaţie către cap. Hands‑free‑urile telefoanelor mobile care au fost testate triplează radiaţia care pătrunde în cap. Pentru a măsura nivelul radiaţiilor, cei care au efectuat studiul redat în revista WICH au folosit un laborator cu o reputaţie internaţională în ceea ce priveşte testele pentru telefoane mobile. Au fost testate două kit‑uri hands‑free, două ataşamente şi trei scuturi.

Referitor la kit‑urile hands‑free, în studiu se arată că Nokia a de­clarat că a efectuat teste independente şi că, de altfel, kit‑urile lor hands‑free reduc nivelul radiaţiilor, dar nu au fost de acord să arate re­zultatele. Ericsson şi Panasonic au declarat că telefoanele lor şi kit‑urile hands‑free sunt în concordanţă cu standardele – dar nu au de­clarat şi dacă kit‑urile măresc sau reduc radiaţiile care ajung la cap. Mulţi oa­meni au instrumente care să ţină radiaţia departe de capul lor – kit‑uri hands‑free, scuturi şi alte ataşamente. Unele dintre acestea sunt vân­dute în Marea Britanie de către distribuitori sau sunt împa­chetate la un loc cu telefonul. Altele sunt disponibile prin comanda prin internet sau poştă. Dar cele care au fost testate au un lucru în co­mun – nu func­ţi­onează. Kit‑urile hands‑free emit mai multe radiaţii către cap, ata­şa­men­tele nu funcţionează şi, chiar când scuturile mai reduc din nivelul de radiaţie, telefonul poate să‑şi mărească capacitatea şi deci nivelul de radiaţii emis11.

De ce seturile hands‑free obişnuite NU vă protejează de radiaţiile emise de telefoanele mobile

Riscurile pentru sănătate ale radiaţiilor electromagnetice emise de telefoanele celulare sunt acum un fapt dovedit ştiinţific. Chiar şi in­dustria de telefonie mobilă şi oficialii guvernamentali care încă neagă astfel de riscuri emit precauţii pentru a calma îngrijorările publice. Una dintre cele mai obişnuite măsuri de precauţie sugerate este utilizarea setului hands‑free când vorbim la telefonul mobil.

Dr. George Carlo, omul de ştiinţă care a scris cartea deschi­ză­toare de drum Cell Phones – Invisible Hazards of the Wireless Age („Telefoanele mobile – pericole invizibile în era wireless”), chiar re­comanda acolo utilizarea setului hands‑free. Ideea din spatele func­ţi­onă­rii acestora este simplă. Intensitatea radiaţiilor electromagnetice des­creşte rapid, proporţional cu distanţa faţă de telefon. Expunerea la ra­diaţiile emise de un telefon mobil, chiar şi numai la zece centimetri distanţă faţă de cap, este mult mai joasă decât dacă telefonul este ţinut lipit de ureche. Antena telefonului mobil este locul de unde sunt emise radiaţiile şi, dacă ţinem antena departe de cap, expunerea se va reduce.

Dar în ultima vreme chiar şi această practică este pusă sub semnul întrebării. În prezent, industria telefoniei celulare încurajează folosirea setului hands‑free numai pentru că acesta dă impresia publicului că este mai sigur, şi nu pentru că este într‑adevăr. Singurul avantaj real al opţiunii hands‑free este că oferă mai multă libertate celui care îl foloseşte, nimic altceva.

Adevărul este că seturile hands‑free nu oferă nicio garanţie a reducerii emisiilor de radiaţii de la telefoanele mobile. În unele cazuri, acestea chiar cresc.

În timp ce unele teste recente au arătat că folosirea unui dispozitiv hands‑free poate reduce expunerea capului la emisii de radiaţii elec­tromagnetice cu aproximativ 70%, acest fapt nu înseamnă nicidecum că restul corpului ar fi protejat. Dacă purtaţi telefonul la brâu, de e­xem­plu, sunt expuse la radiaţii ficatul, rinichii, prostata, uterul şi ova­rele. Noi cercetări au arătat că bărbaţii care de regulă poartă telefoane mobile aproape de testicule – pe o curea sau în buzunar – prezintă o reducere cu până la 30% a numărului spermatozoizilor. Tot această practică este implicată şi într‑un număr crescut de cazuri de cancer testicular. Şi asta nu e tot.

Deşi expunerea la nivelul capului poate fi diminuată prin folosirea unui set hands‑free, acest lucru poate să nu fie suficient pentru a scă­dea nivelul radiaţiei sub pragul la care apar efectele biologice. Studii ştiinţifice au evidenţiat efecte biologice produse de radiaţii la in­tensităţi de câteva mii de ori sub nivelul emis în mod obişnuit de telefoanele mobile, ceea ce înseamnă că o reducere chiar cu 70% a expunerii capului la radiaţii electromagnetice nu este atât de eficientă pe cât s‑ar părea.

Aşa că tot ceea ce se realizează prin folosirea echipamentului hands‑free este că radiaţia este transferată într‑o altă parte a cor­pului, care ar putea fi mai vulnerabilă, deoarece nu posedă grosimea craniului pentru a se proteja.

Dar realitatea poate fi mult mai rea.

Studii şi teste în legătură cu echipamentele hands‑free realizate de oameni de ştiinţă şi de grupuri de utilizatori din Europa au constatat că înseşi căştile setului hands‑free servesc drept antene care direcţio­nează mai multă radiaţie electromagnetică în urechi. Modelele de te­lefoane pot diferi între ele prin gradul în care conexiunile lor in­terne conduc electricitatea. Dar aceste studii arată că echipamentul hands‑free intensifică expunerea la radiaţii către canalul auricular, şi în realitate poate mări cantitatea de radiaţie direcţionată spre cap cu mai mult de 300%!

Când foloseşti un set hands‑free şi porţi o convorbire ţinând te­lefonul mobil prins la cingătoare, telefonul mobil va funcţiona la un nivel de putere mai mare. Şi asta pentru că în general e mai greu să transmiţi de la înălţimea taliei decât de la cea a capului. Cu cât te­le­fonul respec­tiv trebuie să facă un „efort” mai mare pentru a realiza convorbirea, cu atât e mai mare cantitatea de radiaţii emise. Asta în­seamnă că ţesutul corpului din zona inferioară a acestuia – care are conductibilitate mai bună şi absoarbe radiaţia mai repede decât capul – primeşte mai multă radiaţie când folosim setul hands‑free decât ar fi primit capul dacă telefonul ar fi folosit fără căşti. În plus, deoarece oamenii cred că seturile hands‑free sunt mai sigure, ei tind să vorbească mai mult la telefonul mobil atunci când folosesc un astfel de echipament.

Cu toate acestea, chiar şi autorităţile guvernamentale şi‑au re­tras susţinerea făcută setului hands‑free deoarece siguranţa uti­li­zării lui este pusă la îndoială. Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie a hotărât în 2002 să nu aprobe folosirea echipamentelor hands‑free. În broşura pentru utilizatori „Telefoanele mobile şi sănătatea”, publicată în anul 2000, Ministerul îi informează pe utilizatorii de telefoane ce­lulare că „gradul de eficacitate al echipamentelor hands‑free de a reduce rata de absorbţie specifică este încă nesigur.” (Microwave News, ianuarie‑februarie 2002).

„În privinţa informaţiilor despre folosirea seturilor hands‑free, există rezultate contradictorii. Unele studii sugerează că expunerea la ra­di­aţie poate fi chiar mai ridicată în cazul folosirii setului hands‑free, deoarece căştile sunt mai aproape de creier.”, a afirmat Martin Whild, de la Comisia Naţională de Protecţie contra Radiaţiilor din Marea Britanie, informând atât publicul cât şi guvernul asupra riscurilor radi­aţiilor. (Evening Times, Londra, 30 aprilie 2004).

Dar seturile hands‑free wireless? Acestea prezintă un risc chiar mai mare, pentru că firul de la setul hands‑free obişnuit este înlocuit cu un transmiţător şi un receptor care funcţionează cu putere joasă la nivele de frecvenţă între 900 MHz şi 2,4 GHz. Cuptoarele cu mi­crounde funcţionează la 2,4 GHz, iar frecvenţele maxime pentru pro­dusele wireless, în conformitate cu specificaţiile Bluetooth şi 3G, sunt 2,497 GHz şi respectiv 2,17 GHz12.

Câteva soluţii propuse şi implementate în Suedia

În Suedia, electrosensibilitatea este recunoscută oficial ca di­zabi­litate. Studiile arată că aproximativ 230.000 – 290.000 de bărbaţi şi femei din Suedia, dintr‑un total al populaţiei de 9 milioane de locu­itori, acuză o varietate de simptome atunci când se află în apropierea unor surse de câmpuri electromagnetice.

În capitala Stockholm, astfel de persoane au posibilitatea de a‑şi pro­teja casele de radiaţiile electromagnetice. Aceasta presupune de exemplu înlocuirea cablurilor obişnuite de electricitate cu cabluri spe­ciale. Mai mult, încălzirea electrică poate fi înlocuită cu o sobă cu gaz, iar pereţii, tavanul şi podelele pot fi acoperite cu tapet sau vopsele speciale care să împiedice pătrunderea radiaţiilor electromagnetice din exterior (de la vecini şi de la staţiile de bază de emisie de telefonie mobilă). Chiar şi ferestrele pot fi acoperite cu o folie subţire de alumi­niu, ca măsură eficientă de a opri pătrunderea înăuntru a radiaţiilor electromagnetice. Dacă toate aceste modificări se dovedesc a fi insufi­ciente, aceste persoane mai au şi posibilitatea de a închiria căsuţe la ţară, deţinute de municipalitatea din Stockholm. Aceste zone au nivele mai reduse de iradiere decât celelalte. Municipalitatea din Stockholm in­tenţionează de asemenea să construiască un sat întreg alcătuit din ca­se special proiectate pentru persoanele electrosensibile, satul fiind am­plasat într‑o zonă cu nivele foarte reduse ale radiaţiilor electromagnetice.

De asemenea, în Suedia persoanele electrosensibile au dreptul (conferit prin lege) de a fi ajutate de angajatorii lor, astfel încât să poa­tă lucra în pofida dizabilităţii lor. Spre exemplu, aceste persoane pot primi echipamente speciale precum computere cu ecran de tip low‑emission; tuburile cu fluorescenţă (neon) pot fi înlocuite cu becuri obişnuite; în biroul de lucru nu există niciun telefon fix fără fir etc.

Unele spitale din Suedia (de exemplu cele din localităţile Umeå, Skellefteå şi Karlskoga) şi‑au construit camere speciale în care nive­lele radiaţiilor electromagnetice sunt foarte reduse, astfel încât per­soanele electrosensibile să poată veni şi ele pentru a primi îngrijire me­di­cală. Un alt exemplu îl constituie posibilitatea persoanelor elec­tro­sensibile de a primi un automobil special proiectat şi protejat astfel ca aceste persoane să poată avea asigurat transportul între casă şi locul de muncă.

Mai mult chiar, recent, nişte politicieni suedezi din Stockholm au propus politicienilor responsabili cu metroul din capitala Suediei ca o parte (de exemplu un vagon) din fiecare metrou să fie liber de radiaţi­ile telefoanelor mobile, în acest vagon comutatoarele să blocheze aco­perirea pentru telefonia mobilă, pentru a permite astfel şi persoanelor electrosensibile să călătorească cu metroul (a se compara acest lucru cu cazul persoanelor ce au alergie la blana animalelor, cauză din care în Suedia în anumite vagoane ale fiecărui tren este interzis persoanelor să transporte împreună cu ele câini, pisici sau orice alte animale)13.

Câteva întrebări legate de telefonul mobil

Ce telefon mobil să cumpărăm?

Medicul Jean Pilette ne sfătuieşte ca, la cumpărarea unui telefon mobil, să ne uităm la valoarea ratei de absorbţie specifică (SAR) înscrisă pe ambalaj. „Acest parametru este legat de efectul termic pro­dus de către aparat. Valoarea ratei SAR variază cu fiecare aparat. Aceasta poate fi, de pildă, de 0,46 W/kg pentru un telefon Panasonic X70 şi de 1,41 W/kg pentru un Sony Ericsson 21010 model 3G. Din categoria aparatelor dintre care selectaţi în vederea cumpărării, mai mulţi specialişti recomandă alegerea telefonului care prezintă cea mai redusă valoare a ratei SAR.”14

Rata SAR şi telefoanele mobile

Nu toţi oamenii de ştiinţă sunt însă de părere că rata SAR este sin­gurul element pe care trebuie să îl luăm în considerare atunci când cumpărăm un telefon mobil.

Specialiştii de pe www.stilxxi.com spun: „Ceea ce este valabil acasă, se poate aplica şi în momentul în care ieşiţi din locuinţă. Deşi cea mai mare parte a câmpurilor electromagnetice nu poate fi nici de­tectată şi nici controlată, împotriva unor vârfuri de sarcină putem face şi noi ceva. Nu celulele de telefonie mobilă sau hotspot‑urile WLAN sunt cele care ne afectează cel mai tare, ci modul în care folosim pro­priul telefon mobil. La urma urmei, nu există nici o altă sursă de câmp electromagnetic pe care să o ţinem la cap intenţionat. Se ştie că s‑a stabilit prin lege comercializarea doar a acelor telefoane mobile a căror valoare SAR nu depăşeşte valoarea limită de 2W/kg. În acest fel sunt eliminate riscurile unor deteriorări ale ţesuturilor din cauza efectelor termice (ceea ce nu exclude însă efectele non‑termice, care pot fi mult mai grave decât cele termice). Cine vrea să ia măsuri suplimentare de precauţie, o poate face prin aplicarea câtorva reguli simple, împiedi­când astfel expunerea inutilă la alte radiaţii. Un alt lucru important: nu vă lăsaţi influenţaţi de nebunia valorii SAR, care de ceva vreme a început să fie trecută de producători în manualul ce vine cu orice telefon nou. Aceasta pentru că valoarea SAR reprezintă doar un singur aspect, fără a oferi o imagine completă: efectul termic al emisiei mo­bilului asupra capului se măsoară la puterea de emisie maximă. La valoarea SAR nu se ia în considerare o bună parte a emisiei‑recepţiei. Mobilele de calitate comunică însă foarte eficient cu baza, fiind ca­pa­bile aşadar de o emisie mult mai redusă ca intensitate decât mobilele ce au inclus un modul de emisie recepţie mai slab calitativ. Connect oferă informa­ţii mai exacte în acest domeniu prin factorul de emisie connect, obţinut prin raportarea valorii SAR la puterea de emisie efectivă a unui telefon mobil. Astfel, un factor de emisie mai scăzut determinat la un moment dat oferă informaţii legate de eficienţa co­mu­nicării telefonului mobil cu baza, având în acelaşi timp o valoare SAR scăzută. Înarmaţi cu a­ceste informaţii şi cu sfaturile din celelalte pagini despre acest subiect, sunteţi pregătiţi pentru pericolul reprezentat de undele invizi­bile”15.

Telefonul mobil aflat în stand‑by emite şi el radiaţii?

Un telefon mobil GSM aflat în stand‑by continuă să emită mi­cro­unde şi nu încetează să le emită decât atunci când este închis. De aceea este recomandabil să închideţi telefonul GSM ori de câte ori acest lu­cru este posibil.

Cum să utilizăm telefonul nostru mobil?

Trebuie, în măsura în care este posibil, să evităm contactul direct al telefonului mobil GSM cu capul nostru. Este bine să‑l ţinem la o anu­mită distanţă faţă de cap, în special atunci când telefonul caută reţeaua persoanei apelate, moment în care emisia de microunde poate fi mult mai puternică (Santini şi colab., 1998).

S‑a făcut un studiu asupra utilizatorilor de telefoane mobile dintr‑un cartier al oraşului Singapore. Dintre aceştia, 80% aveau te­lefoane ce funcţionau pe frecvenţele GSM de 900 MHz, iar 20% dintre ei aveau telefoane pe frecvenţele DCS de 1800 MHz. Dintre toţi aceşti uti­li­zatori, peste 50% acuzau dureri de cap. S‑a observat că acest pro­centaj prezenta variaţii în funcţie de modul în care era utilizat telefonul mobil. Dintre utilizatori, 65% ţineau telefonul mobil la ure­che în tim­pul conversaţiilor, iar ceilalţi utilizau întotdeauna un set hands‑free (Chia şi colab., 2000a; Chia şi colab., 2000b).

Totuşi, setul hands‑free nu face decât să diminueze anumite efecte negative, aşadar nu constituie nicidecum o garanţie a securităţii absolute.

De asemenea, este recomandat să nu ţinem la noi telefonul mobil aflat în stand‑by (deschis) şi mai ales nu în buzunarul pantalonilor, în apropierea organelor genitale, ori într‑un buzunar de la piept, aproape de inimă.

De unde putem telefona de pe mobil?

Nu este bine să utilizăm un telefon mobil într‑un spaţiu închis, în pivniţele sau în subsolul clădirilor, în parcajele subterane sau în oricare alt loc în care conexiunea cu reţeaua este insuficientă pentru o comu­nicare optimă. În aceste cazuri, câmpul electromagnetic emis de te­le­fonul mobil are valori mult mai ridicate decât într‑o situaţie normală.

Folosirea unui telefon mobil într‑un autoturism, în tren sau în me­trou este nerecomandată. Telefonul trebuie să caute permanent o altă staţie de bază de emisie, atunci când vehiculul se deplasează, pentru a putea permite menţinerea conversaţiei, fapt care‑l face să‑şi crească puterea cu care emite microunde.

Puterea de emisie a telefonului mobil este mai ridicată în zonele rurale decât în cele urbane, deoarece acoperirea este mai redusă în acele zone (Hillert şi colab., 2006). Aşadar este bine să nu vorbim mult la telefonul mobil atunci când mergem la ţară.

Nu trebuie să telefonăm de pe mobil atunci când ne aflăm în apro­pierea unor produse inflamabile precum benzina, alcoolul sau eterul. Aşadar trebuie să fim prudenţi în locurile în care se găsesc astfel de substanţe (staţii de benzină, spitale etc.). În prezenţa acestor substanţe, un telefon mobil este capabil să declanşeze un incendiu; nu trebuie să uităm acest lucru (Potokar şi colab., 2003).

Când să dăm un telefon de pe un mobil?

Trebuie să evităm să dăm telefon de pe un mobil pe timp de ploaie, ninsoare sau ceaţă, deoarece în acele condiţii comunicaţiile sunt uneori mai dificile, iar telefonul trebuie să îşi crească puterea de emisie pen­tru a putea efectua convorbirea (Santini, 1998). Pe timp de furtună, este mai bine să evitaţi orice conversaţie la telefonul celular şi chiar să‑l închideţi complet pentru a evita orice risc de electrocutare.

Universitatea Catolică din Leuven, Belgia, a realizat un studiu pen­tru a cunoaşte efectele utillizării telefonului mobil după stingerea lu­minii asupra stării de oboseală a adolescenţilor. Un prim chestionar a privit utilizarea telefonului mobil după stingerea luminii. Un al doilea chestionar, realizat un an mai târziu s‑a referit la starea de oboseală. Din cei 1656 de adolescenţi interogaţi 62% utilizau telefonul mobil şi după stingerea luminii ca să trimită sau să primească SMS‑uri şi pentru a apela sau a primi telefoane. Acest fapt arată că utilizarea telefonului mobil noaptea este o practică foarte larg răspândită în rândul elevilor de liceu.

Riscul de oboseală foarte pronunţată sporeşte considerabil atunci când telefonul mobil este folosit noaptea mai des decât o dată pe lună (vezi tabelul următor). Utilizarea telefonului mobil în intervalul orar dintre miezul nopţii şi ora 3 dimineaţa multiplică de 4 ori riscul de oboseală pronunţată (Van den Bulck, 2007).

Tabel. Riscul de oboseală foarte pronunţată la adolescenţii ce utilizau telefonul mobil după ora de stingere a luminii.

În ce situaţii trebuie să evităm să folosim un telefon mobil?

Un studiu a arătat că şoferii care vorbeau la telefonul mobil (chiar şi folosind setul hands‑free) când se află la volan sunt susceptibili gre­şelilor şi accidentelor în aceeaşi măsură ca şi şoferii având o alcoole­mie ce depăşeşte limita maximă admisă pentru a putea conduce un vehicul (Strayer şi colab., 2006).

Acest fapt poate fi explicat nu numai prin distragerea ocazională a atenţiei ca urmare a conversaţiei la telefonul mobil, ci şi în special prin acţiunea microundelor asupra barierei sânge‑creier, fapt care permite substanţelor nocive să pătrundă în creier şi să perturbe comportamen­tul şoferului.

Comportamentele şi gesturile agresive se întâlnesc mai frecvent la şoferii care vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc, decât la cei care nu vorbesc la celular atunci când sunt la volan (McGarva şi colab., 2006).

Numărul şoferilor ce vorbesc la telefonul mobil la volan este în permanentă creştere, după cum arată şi un studiu italian (Lorini şi colab., 2007).

De asemenea, pietonii care vorbesc la celular în timp ce merg pe stradă sunt supuşi unui risc sporit de accidente, în special la traversa­rea străzii şi în intersecţii (Hatfield şi Murphy, 2007).

Cine trebuie să evite folosirea telefonului mobil?

Radiaţiile emise de telefoanele mobile sunt în particular nocive pentru următoarele categorii de persoane:

copiii

femeile însărcinate

persoanele în vârstă

persoanele suferind de maladii imunodepresive

persoanele cu hipersensibilitate la radiaţiile electromagnetice.

Utilizarea telefonului mobil va trebui să fie evitată:

dacă luăm anumite medicamente, în special picăturile pentru afecţiuni oculare (Kues şi colab., 1992);

dacă purtăm, în momentul în care telefonăm, ochelari ce con­ţin metal (de exemplu, cu rame metalice), deoarece ab­sorbţia microunde­lor la nivelul ochilor se intensifică, valoarea ratei specifice de absorb­ţie putând creşte cu 9% până la 29% (Anderson şi Joyner, 1995);

dacă în corp se află implantat material medical metalic (de exem­­plu, în amalgamuri dentare);

în cazul în care electroencefalograma este perturbată;

în timpul perioadelor depresive sau de stres;

în cazul maladiilor grave;

când traversăm perioade de oboseală.

Mai mulţi oameni de ştiinţă ridică problema unei legături între utilizarea telefonului mobil şi autism. Numărul cazurilor de autism a crescut într‑adevăr considerabil în ultimii ani în ţările cu nivel de trai ridicat. Studii epidemiologice realizate în Anglia, în regiunea Stafford, au arătat, pentru anii 1998‑1999, un caz de autism la 595 de copii, iar pen­tru anul 2002, un caz la doar 454 de copii (Chakrabarti şi Fombonne, 2001; 2005). În Statele Unite, în Minnesota, în perioada 1991‑1992 se întâlnea un caz de autism la 3.300 de copii; în anii 2001‑2002, rata autismului ajunsese la o valoare alarmantă de un caz la doar 192 de copii (Gurney şi colab., 2003). Pentru întreg teritoriul Statelor Unite, pe perioada 1992‑2003, s‑a găsit o relaţie aproape lini­ară între nu­mărul cazurilor de autism diagnosticate în şcoli şi numărul tele­foa­­nelor mobile vândute. În SUA, numărul cazurilor de autism a crescut de la aproximativ 8.200 de cazuri în 1992 până la 148.200 de cazuri în anul 2003, în timp ce numărul telefoanelor mobile vândute a crescut de la aproximativ 15 milioane în 1992 până la 140 de milioane în 2003 (Thornton, 2006).

La persoanele ce suferă de autism apare o disfuncţie a sistemului celular special ce este implicat în capacitatea de imitare, de învăţare a limbajului şi de învăţare a conduitelor sociale. Acest sistem celular special este compus din celule nervoase ale cortexului cerebral, celu­lele „oglindă”, situate în regiunile frontală, parietală şi temporală ale creierului. Microundele pot altera buna funcţionare a acestor celule şi pot astfel favoriza apariţia de probleme de autism.

Deoarece sistemul nervos al copiilor se află în plină dezvoltare, este esenţial ca aceştia să nu folosească telefoane mobile. Acest sfat este valabil şi pentru femeile însărcinate, deoarece expunerea fătului la ra­diaţii electromagnetice poate duce la o creştere a numărului cazurilor de autism (Kane, 2004).

Trebuie de asemenea să evităm să dăm telefon de pe mobil atunci când ne aflăm în prezenţa femeilor însărcinate, a nou‑născuţilor sau a copiilor.

Expunerea unei femei însărcinate la undele emise de un telefon mobil timp de 10 minute conduce la creşterea frecvenţei cardiace a fătului şi la diminuarea cantităţii de sânge evacuat de inima acestuia la fiecare bătaie. De asemenea, acest efect are loc şi la expunerea nou‑născutului la aceleaşi radiaţii emise de telefonul mobil, tot timp de 10 minute (Rezk şi colab., 2008).

Expunerea unui copil la radiaţiile emise de telefonul mobil, în spe­cial pe perioada vieţii sale intra‑uterine, dar şi după naştere, duce la creşterea probabilităţii ca el să sufere de tulburări com­por­ta­men­ta­le atunci când va merge la şcoală. Aceşti copii sunt predispuşi în spe­cial la contractarea tulburării de hiperactivitate (Divan şi colab., 2008).

Cât timp putem vorbi la telefonul mobil?

Asociate utilizării telefoanelor mobile, pot să apară simptome precum senzaţii de căldură în jurul urechii şi dureri de cap. Aceste simptome survin mai frecvent atunci când durata apelurilor creşte sau atunci când creşte numărul apelurilor efectuate zilnic (Sandstrom şi colab., 2001).

Într‑un studiu realizat în facultăţile din cadrul Universităţii din Alexandria, Egipt, s‑au observat tulburări ale sănătăţii la 72,5% dintre utilizatorii de telefoane mobile. Dintre aceştia, 43% s‑au plâns de du­reri de cap, 38,3% de dureri ale urechilor, 31,6% de senzaţii de obo­seală, 29,8% de tulburări ale somnului, 28,5% de dificultăţi de con­centrare şi 19,2% de senzaţii de arsuri ale feţei.

Bazându‑se pe frecvenţa şi pe durata apelurilor ce produc aceste probleme de sănătate, autorii acestui studiu recomandă limitarea du­ratei fiecărui apel la 4 minute, limitarea numărului apelurilor la 6 pe zi şi nedepăşirea duratei de 22 de minute de expunere zilnică la radiaţiile emise de telefonul mobil (Salama şi colab., 2004).

Prudenţa ne îndeamnă aşadar să limităm utilizarea telefonului mo­bil. În practică, trebuie să limităm conversaţiile la telefonul mobil doar la ceea ce este esenţial, indispensabil sau urgent.16

Vitaminele şi suplimentele alimentare pot atenua efectele nocive ale microundelor?

Numeroase studii ştiinţifice au arătat că microundele provoacă formarea radicalilor liberi în ţesuturile expuse acestor radiaţii, iar aceşti radicali liberi sunt responsabili de o creştere a stresului oxidativ (vezi anexa).

Substanţe anti‑oxidante precum melatonina (Koylu şi colab., 2006; Ayata şi colab., 2004; Oktem şi colab., 2005), CAPE (esterul feniletilic al acidului cafeic) (Ozguner şi colab., 2005; Yildiz şi colab., 2006) şi plante ca Gingko Biloba (Ilhan şi colab., 2004) sunt capabile să dimi­nueze stresul oxidativ provocat de microunde.

În cadrul unui studiu, opt femele de şobolan, expuse radiaţiilor GSM 900 MHz emise de un telefon mobil, au prezentat, la nivelul mu­coasei lor uterine, leziuni ale ţesuturilor, precum şi o creştere a stresu­lui oxidativ. Aceste efecte au fost mult atenuate la un alt grup de opt femele de şobolan, care au fost expuse la aceleaşi radiaţii, însă au pri­mit în acelaşi timp vitaminele C şi E. (Guney şi colab., 2007)

Numeroase studii au arătat că mai mulţi antioxidanţi au capacitatea de a ne proteja împotriva consecinţelor negative ale expunerii la radi­aţii electromagnetice. Totuşi, fiecare antioxidant lucrează diferit în corp; unii antioxidanţi oferă mai multă protecţie pentru anumite organe ale corpului (de exemplu, s‑a arătat că silimarina oferă o protecţie spe­cifică ficatului), în vreme ce alţi antioxidanţi au o acţiune conjugată. De aceea, unii autori (ex. Doyon, 2007) au propus analogia dintre antioxidanţi şi o „echipă de fotbal”, fiecare dintre aceşti antioxidanţi îndeplinind o funcţie specifică, însă lucrând împreună ca o echipă. Următorii antioxidanţi au fost recomandaţi în mai multe studii ca substanţe ce oferă o anumită protecţie împotriva radiaţiilor elec­tro­mag­netice: acidul alfa‑lipoic (ALA), acetil‑L‑carnitina, vitamina C, vita­mina A, vitamina E, vitaminele B, carotenul, criptoxantina, luteina, zeaxantina, licopenul, flavonoizii, Gingko Biloba, picnogenolul, uleiul din seminţe de struguri, quercetina, izoflavonele, silimarina, afinele, coa­căzele, păducelul, glutationul (din zer praf), n‑acetil‑L‑cisteina, superoxid dismutaza (SOD), seleniul, catalaza, propolisul şi coenzima Q10. De asemenea, s‑a arătat că produse precum Noni Juice (suc ex­tras din fructul Noni din Tahiti), coacăzele, propolisul, veninul de şar­pe, anumite plante chinezeşti, inozitolul ş.a. stimulează producerea în corp a celulelor NK (natural killers). (Doyon, 2007)

Aşadar poate fi de folos consumul regulat de substanţe antioxi­dante, sub formă de suplimente alimentare. Însă nu trebuie uitat faptul că principala sursă din care trebuie luate aceste substanţe o constituie alimentele naturale. Substanţele antioxidante se găsesc în special în legumele şi fructele proaspete (vitaminele A şi C) şi în cerealele inte­gra­le (vitamina E).

Soluţii precum folosirea de substanţe antioxidante ca supliment alimentar sunt însă doar soluţii pe termen scurt. „Singura soluţie pe termen lung – afirma prof. Paul Raymond Doyon de la Universitatea Yunnan din China – este de a reduce drastic actualul nivel, periculos şi inacceptabil, al radiaţiilor electromagnetice din mediul înconjurător.” Acelaşi om de ştiinţă propune „regiuni umbrelă” (similare pentru zonele speciale pentru fumători) pentru cei ce utilizează radiaţiile emise de telefoanele mobile sau de echipamentele WiFi, aceste regiuni „având o întindere foarte limitată şi în care cei care vor să se ducă să‑şi coacă la microunde creierul pot să facă acest lucru fără a‑i afecta şi pe cei ce nu vor aşa ceva”. În final, acelaşi cercetător îndeamnă la acţi­u­ne, citând o maximă ce afirmă: „Pentru ca răul să triumfe este sufi­cient ca oamenii buni să nu facă nimic”.

Concluzii

Începând din anul 2002, companiile de asigurări au încetat să mai ofere asigurări pentru „vreo vătămare de orice natură cauzată direct sau indirect, rezultând din sau legată într‑un mod de câmpurile elec­tromagnetice” (cf. Santini şi colab., 2004).

„Companiile de asigurări – precizează Jean Pilette – cunosc faptul că radiaţiile electromagnetice sunt capabile de a provoca efecte ne­gative pe care nu le pot asigura, la fel cum nu pot asigura nici riscurile nucleare, care sunt excluse din politica lor de asigurări.”

Cum tehnologia microundelor nu generează nici poluanţi chimici lichizi, nici emisii gazoase toxice, nici deşeuri radioactive, ea este considerată o tehnologie „curată”. Cu toate acestea, nocivitatea ei este încă şi mai insidioasă întrucât microundele sunt invizibile, incolore şi inodore.

Dr. Jean Pilette, bazându‑se pe cele peste o mie de studii care au evidenţiat efectele negative ale radiaţiilor emise de telefoanele mobile asupra sănătăţii, conchidea că „antenele de telefonie mobilă, tele­foa­nele mobile şi dispozitivele fără fir care funcţionează cu microunde constituie un veritabil pericol pentru sănătatea umană”.

Un studiu apărut în 2005 şi în care au fost chestionaţi numeroşi medici generalişti austrieci a arătat că 66% dintre aceştia au avut pacienţi ce sufereau de hipersensibilitate electromagnetică şi că 96% dintre aceşti medici credeau că există o influenţă negativă a „poluării electromagnetice din mediul înconjurător” asupra sănătăţii (Leitgeb şi colab., 2005).

David Servan‑Schreiber, medic şi doctor în ştiinţe medicale, pro­fesor la Universitatea din Lyon, Franţa, şi la Universitatea din Pittsburgh, S.U.A., a lansat în iunie 2008, împreună cu alţi 19 oameni de ştiinţă (în majoritate oncologi) din întreaga lume, un apel prin care avertiza asupra riscurilor la care este expus creierul ca urmare a utilizării te­lefoanelor mobile (Philippin şi Quemener, 2008).

Medicul belgian Jean Pilette, în încheierea cărţii sale Antennes relais de téléphonie mobile, technologies sans fil et santé (2008), afirma următoarele: „Ne aşteptăm din partea autorităţilor publice la o preocupare reală pentru sănătatea populaţiei. Ne aşteptăm ca ei să re­cu­noască realitatea efectelor nefaste ale microundelor şi să informeze populaţia, şi în mod special pe părinţi, ai căror copii sunt expuşi la aceste radiaţii încă de la cea mai fragedă vârstă sau chiar au ei înşişi acces la aceste tehnologii fără fir.”

Fumatul este reglementat în locurile publice; în acelaşi mod, utilizarea tehnologiilor „fără fir” în locurile publice, şi cu pre­că­dere în toate mijloacele de transport în comun, ar trebui supusă reglementărilor. Spre exemplu, ar trebui ca în metrouri şi în trenuri să existe compartimente în care să nu fie permisă utilizarea telefoanelor mobile sau a echipamentelor WiFi.

Noi cerem ca autorităţile publice să ia în cele din urmă măsurile necesare pentru a proteja oamenii de aceste noi pericole şi să pună sănătatea populaţiei mai presus de interesele financiare”17.

„Industria de telefonie celulară – remarca Paul Raymond Doyon, profesor la Universitatea Yunnan din China – câştigă în fiecare an sute de miliarde de dolari. Ei deţin banii şi puterea prin care îi pot influenţa pe politicieni, controlează şi mass‑media şi chiar şi o parte însemnată din cercetare (cele pe care le finanţează ei). Cercetătorii lipsiţi de sim­ţul moral primesc fonduri uriaşe de la această industrie şi se exer­cită presiune asupra lor ca să ne spună că nu e niciun pericol, în timp ce cercetătorilor care ne informează că pericolele sunt reale li se taie în mod consecvent fondurile.”

În prezent există aproximativ 40.000 de semnatari ai Apelului de la Freiburg, întocmit după ce mai mulţi doctori germani au recunoscut o legătură între multe dintre simptomele enumerate mai sus şi expunerea la radiaţia de microunde şi la alte radiaţii electromagnetice – după ce guvernul german a refuzat să acţioneze ca să‑şi protejeze cetăţenii. În unele ţări, ca Israel şi Irlanda, au existat cazuri în care cetăţenii au luat decizia de a acţiona singuri pentru a‑şi proteja sănătatea, atunci când şi‑au dat seama că guvernele lor nu îi protejează pe ei şi pe copiii lor de acest pericol. „Fireşte – observă acelaşi Paul Raymond Doyon – noi toţi avem dreptul de a nu fi expuşi la această radiaţie care ne afectează sănătatea şi ne îmbolnăveşte pe noi şi pe familiile noastre. Din păcate, se pare că guvernele noastre favorizează corporaţiile de telefonie mo­bilă şi desigur banii lor, şi nu drepturile noastre.”

Singura cale prin care industria telefoniei mobile îşi obţine puterea rezultă din faptul că utilizatorii serviciilor acesteia le plătesc banii lor. Ei au creat o nevoie imaginară, care adeseori se transformă într‑o ade­vărată dependenţă. „Dar – adaugă Paul Doyon – dacă ţineţi seama de informaţiile de mai sus, atunci veţi realiza că nu aveţi cu adevărat ne­voie de acest „rău NE‑necesar” – sau mai degrabă aveţi nevoie de el tot aşa cum aveţi nevoie de o tumoare cerebrală. Utilizatorii trebuie să devină conştienţi că au puterea de a produce schimbarea. Deci, con­sumatorul este sau parte a problemei, sau parte a soluţiei! Consu­matorul poate decide. El poate să aleagă – dacă nu este inconştient! Lăcomia, egoismul, conformismul, ignoranţa, apatia, obedienţa, frica, scepticismul orb şi negativismul sunt forţe puternice în societăţile noastre, pe care industriile le folosesc pentru a manipula populaţia. Totuşi, ele sunt forme ale inconştienţei. Şi numai o persoană inconşti­entă care, deşi îşi dă seama de daunele grave pe care această tehnolo­gie le produce, ar plăti unei industrii ca să le facă rău lor, familiilor lor şi altora. Numai o persoană inconştientă ar fi un partener benevol într‑o crimă gravă comisă împotriva altor fiinţe umane, plantelor, in­sectelor şi animalelor care trăiesc pe această planetă. Socio‑psihologii au arătat că le este mult mai uşor oamenilor să îi vatăme pe alţi oameni atunci când fac aceasta la ordinele unei personalităţi cu autoritate – şi în plus dacă aceasta se face indirect şi cu profit.

Dacă adăugăm la elementele de inconştienţă ale conformismului (toţi ceilalţi fac asta, aşa că trebuie să fie OK), comodităţii, egoismu­lui, lă­comiei şi negării, atunci avem toate ingredientele pentru un dezastru. Dacă cineva te ucide direct şi imediat, este dus la închisoare; totuşi, dacă cineva te ucide indirect şi în timp, scapă de orice pe­deapsă.”

Paul Doyon subliniază în studiul său că „ceea ce trebuie până la urmă pus în evidenţă este că armele de distrugere în masă nu sunt în Irak, ci mai degrabă în buzunarele noastre, şi noi nu doar comitem ge­nocid în masă cu aceste arme, ci şi un lent suicid în masă.”

Ce putem face pentru a ne proteja pe noi şi pe familiile noastre de această inconştienţă? Un lucru ar fi să limităm expunerea noastră şi a familiei noastre la electrosmog cât de mult posibil. Aceasta se poate re­aliza stabilindu‑ne în alt loc (deşi devine din ce în ce mai greu să găseşti un loc fără aceste radiaţii), iar dacă aceasta nu este posibil, atunci să ne ecranăm locuinţa. Recent (2007) s‑a construit în Buda­pes­ta o asemenea clădire, care a fost proiectată astfel încât să blocheze expu­nerea locatarilor la radiaţii electromagnetice, dovadă că oamenii încep într‑adevăr să trateze serios această problemă. Tot mai mulţi oameni stu­diază posibilitatea creării unor comunităţi libere de radiaţii electromag­netice, şi ne putem aştepta ca în viitor doctorii să înceapă să trimită pacienţii în acele zone.

Profesorul Doyon, care nu este optimist în privinţa „trezirii din inconştienţă a lumii civilizate în viitorul apropiat”, consideră că acum „singura alternativă posibilă este să ne îndreptăm atenţia înspre fibrele optice – lucru propus de regretatul biofizician din Noua Zeelandă, Dr. Neil Cherry, şi susţinut de asemenea şi de Dr. George Carlo. Aşa că, în loc să iradiem întreaga planetă cu microunde de înaltă frecvenţă, ar fi mult mai sigur să avem peste tot cabluri de fibră optică, având pretu­tindeni posibilitatea de a ne conecta aparatele electronice, inclusiv te­lefoanele celulare şi computerele.”18

NOTĂ FINALĂ: Cititorului interesat să afle mai multe în domeniu îi recomandam cartea „Idolii fără fir. Telefonia mobilă şi poluarea electromagnetică”, Editura Christiana, 2010 (376 pag., inclusiv o vastă bibliografie) pentru un studiu temeinic al întregului fenomen, precum şi celelalte broşuri apărute în această serie.

de admin

Efectele radiațiilor emise de telefoanele mobile – Drăgulinescu

9:14 pm, februarie 21, 2011 în Radiații, Telefoanele mobile de admin

Efectele radiațiilor emise de telefoanele mobile

„Ca medic – afirmă Jean Pilette, doctor în ştiinţe medicale, care a strâns numeroase astfel de mărturii – am avut adeseori pacienţi cu probleme de sănătate datorate expunerii la radiaţii electromagnetice.

Am avut pacienţi cu simptome care au dispărut atunci când s‑au mutat departe de antenele GSM sau atunci când au renunţat la te­lefonul fix fără fir din casă. [...] Iată un exemplu:

Dl. A… acuză dureri sciatice în partea dreaptă a corpului. Niciuna din examinările clinice nu a arătat vreo problemă. El are obiceiul să ţină un telefon mobil, care e mereu deschis, în buzunarul din dreapta al pantalonilor. Înainte de a‑i recomanda mai multe medicamente cal­mante, l‑am sfătuit să nu mai poarte telefonul mobil la el. Iată ce mi‑a spus la un consult ulterior: „N‑am mai purtat la mine telefonul mobil timp de câteva zile, iar durerea de la piciorul drept a dispărut. După aceea am luat din nou cu mine telefonul mobil, însă l‑am pus în bu­zunarul stâng şi am început să am dureri la piciorul stâng, ase­mă­nă­toare cu cele pe care le avusesem la dreptul. Am renunţat din nou să‑l mai iau cu mine, iar durerile au dispărut.”

Prima victorie în justiţie a unei persoane care s‑a îmbolnăvit de la radiaţiile electromagnetice

Sharesa Price a crezut că e vorba doar de o nouă infecţie dintr‑o serie de infecţii ale sinusurilor. O dureau ochii şi capul şi voma. Dar după aceea Price a avut un atac de apoplexie şi la o scanare cerebrală s‑a găsit ceva mult mai îngrijorător.

„Când am ajuns acasă a sunat telefonul. Era de la cabinetul doc­torului şi mi s‑a spus: Sprijină‑te de ceva. Draga mea, ai o tumoare cerebrală. Stăteam în picioare lângă frigider şi pur şi simplu m‑am prăbuşit, zicând: Nu, nu, nu, nu poate fi o tumoare cerebrală!”, şi‑a amintit ea.

După diagnosticul acesta din 1999 şi după operaţia de extirpare a tumorii, Price a început să caute răspunsuri. A ajuns la concluzia că expunerea la radiaţiile electromagnetice de la ea de la serviciu, unde programa telefoane celulare pentru noii clienţi, îi provocase tumoarea.

În mai 2005, un judecător în drept administrativ care se ocupă cu revendicările de compensaţii din partea angajaţilor i‑a acordat 30 000 de dolari pentru a‑i plăti facturile medicale şi alte cheltuieli. Price pare a fi prima persoană care a convins un judecător că boala sa a fost cauzată de radiaţiile electromagnetice. Totuşi, este puţin probabil că de­cizia a avut repercusiuni importante în industria de telefoane celulare.

Clienţii lui Price de la firma Advanced Communications Systems din California de Nord erau doctori, pompieri, secţii de poliţie şi de­partamente de securitate pentru cazinouri, iar ea îşi iubea munca. Ea vor­bea la telefonul mobil mai multe ore pe zi, iar camera în care lucra conţinea transmiţători care emiteau radiaţii de radiofrecvenţă, a spus ea.

Price nu a putut găsi un avocat care să preia cazul ei până când l‑a contactat pe Carl Hilliard, un jurist mai în vârstă, preşedinte al Wireless Consumers Alliance (Alianţa Utilizatorilor de Wireless).

Hilliard s‑a oferit în mod voluntar să o reprezinte fără plată. El a spus că grupul său a reprezentat utilizatorii de telefoane mobile în litigii datorate unor servicii nesatisfăcătoare din partea furnizorilor de servicii de telefonie mobilă.

Hilliard l‑a adus pe Dr. Nachman Brautbar, medic toxicolog de boli cauzate de locul de muncă şi profesor la Şcoala de Medicină a U­ni­versităţii din California de Sud, pentru a reexamina fişele medicale ale lui Price.

Brautbar a fost martor expert într‑o serie de cazuri de înalt profil, inclusiv în cel al otrăvirii cu crom din apa de băut poluată, prezentat în filmul Erin Brokovitch.

Brautbar a reexaminat cazul lui Price şi a scris un raport în care susţine reclamaţia ei că tumoarea a fost cauzată de expunerea la ra­diaţie de radiofrecvenţă2.

Riscurile la care sunt expuşi adolescenţii de la radiaţiile emise de telefoanele mobile

„Producătorii de telefonie mobilă ar trebui să ia în serios rezultatele cer­cetărilor ştiinţifice efectuate în Suedia care au demonstrat că pro­dusele lor sunt periculoase pentru adolescenţi, şi ar trebui să lucreze la realizarea unor telefoane mai sigure”, a declarat omul de ştiinţă dr. Neil Cherry.

Cherry, profesor asociat la Universitatea Lincoln din Christchurch, Noua Zeelandă, a afirmat că există mai mult de 50 de patente de dis­pozitive sau de metode de a face telefoanele mobile mai sigure şi care nu sunt folosite de producătorii de telefonie mobilă. „Estimarea mea este că acestea ar reduce expunerea utilizatorilor de 100 până la 1000 de ori”, a afirmat el.

Cherry a comentat un studiu efectuat de oameni de ştiinţă din Suedia, conduşi de neurochirurgul Leif Salford, publicat în martie 2003. Rezultatele acestui studiu au arătat că celulele din creierul şo­bolanilor care controlează senzaţiile, memoria şi mişcarea au murit după ce au fost expuse la radiaţiile provenite de la diverse telefoane mobile, la nivele diferite ale radiaţiei, timp de două ore. S‑a afirmat că vârsta şobolanilor testaţi era echivalentă cu vârsta unei persoane adolescente. Salford a avertizat că expunerea pe durată lungă ar putea diminua capacităţile creierului. „Nu putem exclude posibilitatea ca, după câteva decenii de utilizare zilnică a telefoanelor mobile, o în­treagă generaţie de utilizatori să sufere efectele negative ale acestora”, a declarat el. În anul 2003 existau, numai în Noua Zeelandă, 2,3 mi­lioane de telefoane mobile în folosinţă, şi se estima că 60% dintre fa­milii deţineau cel puţin unul (între timp, evident, acest procent a cres­cut încă şi mai mult).

Cherry a afirmat că producătorii de telefonie mobilă îşi promovau produsele adolescenţilor şi copiilor, pentru a crea o bază de clienţi pe toată durata vieţii acestora. „Deşi ştiinţa arată că telefoanele mobile sunt mult mai periculoase decât tutunul, ei profită de faptul că ra­diaţia este invizibilă şi deci nu poate fi văzută sau mirosită precum fumul de tutun”, a adăugat omul de ştiinţă. El a îndemnat Guvernul să‑i oblige pe producători să plaseze avertismente de siguranţă pe telefoanele mobile. „Ar trebui să se ceară companiilor să accepte în mod public să facă telefoanele mobile mai sigure.” De asemenea, Cherry i‑a îndemnat pe părinţi să‑şi convingă copiii să minimizeze folosirea telefoanelor mobile.

Telefoanele mobile pot declanşa maladia Alzheimer

Telefoanele mobile vatămă celulele cerebrale cheie şi pot declanşa un debut timpuriu al bolii Alzheimer, sugerează un studiu.

Cercetători din Suedia au constatat că radiaţiile emise de te­le­foa­nele mobile vatămă zonele creierului asociate cu învăţarea, memoria şi mişcarea. Studiul, care a fost efectuat pe şobolani, a constituit la a­pa­ri­ţia sa în 2003 un punct de cotitură în îndelungata dezbatere asupra problemei dacă telefoanele mobile prezintă sau nu un risc pentru să­nătate. Autorii acestui studiu au fost Prof. Leif Salford şi colegii lui de la Universitatea Lund din Malmo.

Ei au făcut experienţa pe şobolani cu vârste între 12 şi 26 de săp­tămâni. Se consideră că creierul lor este în acelaşi stadiu de dezvoltare ca şi cel al adolescenţilor. Şobolanii au fost expuşi timp de două ore la radiaţii echivalente celor emise de telefoanele mobile. Creierele lor au fost examinate la microscop după 50 de zile.

Cercetătorii au constatat că şobolanii care au fost expuşi la radiaţii de nivel mediu şi înalt prezentau o abundenţă de celule cerebrale moarte.

Prof. Salford a spus că există un motiv valabil să credem că te­lefoanele mobile pot avea acelaşi efect şi la oameni. „Creierul unui şobolan este foarte asemănător cu cel al omului. Ambii au aceeaşi barieră sânge‑creier şi aceiaşi neuroni”, a declarat el pentru BBC News Online. „Avem un bun motiv să credem că ceea ce se întâmplă în creierul şobolanilor se întâmplă şi în cel al oamenilor.”

Prof. Salford a afirmat şi că este posibil ca expunerea la radiaţiile emise de telefonul mobil să declanşeze boala Alzheimer la unii oa­meni, explicând că „acei neuroni care sunt deja predispuşi la boala Alzheimer pot fi stimulaţi mai devreme.”

Studiul a fost publicat în revista Environmental Health Perspectives a Institutului Naţional de Sănătate al guvernului Statelor Unite. În în­cheierea studiului, cercetătorii au avertizat că „după câteva zeci de ani de utilizare zilnică, o întreagă generaţie de utilizatori de telefoane mobile poate suferi efecte nocive asupra sănătăţii, încă de la atingerea vârstei mijlocii.”

Telefoanele mobile şi astmul

Un studiu realizat de Dr. Peter French a constatat fără echivoc că „celulele sunt în permanenţă afectate de frecvenţele telefoniei mobile”. Încercând să explice creşterea de 25% a cazurilor de astm şi de 5% a ratei deceselor legate de astm în aria metropolitană Sydney, Australia, Dr. French a constatat că producerea de histamină, care declanşează spasmele bronhice, este aproape dublată după expunerea la radiaţiile emise de telefoanele mobile. Telefoanele celulare reduc de asemenea e­­ficacitatea medicamentelor antiasmatice şi întârzie vindecarea bolilor.

Telefoanele mobile şi senilitatea prematură

Noile cercetări sugerează că telefoanele mobile şi noua tehnologie wireless pot produce unei „întregi generaţii” de adolescenţi de astăzi senilitate încă din prima jumătate a vieţii. Studiul – care avertizează în special asupra „utilizării intensive a telefoanelor mobile de către tineri” – vine pe fondul unei diminuări a cercetării efectelor te­le­foa­nelor mobile asupra sănătăţii, diminuare datorată presiunilor din partea industriei producătoare de telefoane mobile.

Profesorul Leif Salford de la prestigioasa universitate Lund din Suedia, care a condus cercetările, şi căruia îi aparţine afirmaţia men­ţionată mai devreme: „Expunerea voluntară a creierului la microundele provenite de la telefoanele mobile reprezintă cel mai vast experiment biologic uman din toate timpurile”, este preocupat de faptul că, pe măsura răspândirii noilor tehnologii wireless, lumea „se poate îneca într‑un ocean de microunde”.

Studiul – finanţat de Swedish Council for Work Life Research şi publicat de National Institute of Environmental Health Sciences al guvernului S.U.A. – deschide noi perspective, arătând modul în care chiar şi nivele joase de radiaţii din domeniul microundelor pot face ca proteinele să se scurgă de‑a lungul barierei sanguine a creierului.

Profesorul Salford şi echipa sa au efectuat aceste investigaţii timp de cincisprezece ani. Ultimele lor cercetări trec cu încă un pas mai departe, arătând că acest proces prezintă efecte negative extrem de nocive pentru creier. Astfel, în cazul neuronilor care, în condiţii nor­male, nu ar fi fost atinşi de „senilitate” înainte ca persoanele respective să ajungă la şaizeci de ani, acest fenomen se manifestă înainte de vârsta de treizeci de ani.

Efectele asupra barierei sânge‑creier

Unul dintre efectele microundelor, „poate cel mai perfid dintre toa­te” (Jean Pilette), este de a altera bariera sânge‑creier. Creierul este protejat de joncţiuni etanşe între celulele alăturate ale pereţilor vaselor capilare, care alcătuiesc aşa‑numita barieră sânge‑creier care, la fel ca un paznic de frontieră, permite trecerea nutrienţilor din sânge în creier, însă nu lasă să intre substanţele toxice. Funcţia acestei „bariere” este deci de a proteja creierul, împiedicând substanţele nocive să pătrundă în acesta, dar lăsând să treacă, atât din sânge în creier, cât şi de la creier către sânge, o serie întreagă de substanţe indispensabile bunei funcţionări atât a creierului, cât şi a întregului corp.

Începând încă din 1988, oamenii de ştiinţă care făceau cercetări în laboratorul unui neurochirurg suedez, Leif Salford, au efectuat va­ri­aţiuni ale următorului experiment simplu: ei au expus cobai de la­bo­rator la radiaţii emise de telefonul celular sau la alte surse de mi­cro­unde, după care au sacrificat animalele şi au căutat prezenţa albuminei în ţesutul lor cerebral. Albumina este o proteină care este o com­po­nentă normală a sângelui, însă în mod normal nu trece prin bariera sânge‑creier. Prezenţa albuminei în ţesutul cerebral este întotdeauna un semn că vasele de sânge au fost vătămate şi că creierul şi‑a pierdut o parte din protecţie.

Iată ce au descoperit cercetătorii, după o muncă de 18 ani: Radi­aţiile de microunde, în doze egale cu cele emise de un telefon celular obişnuit timp de doar două minute conduce la scurgerea albuminei în creier. Într‑un set de experimente, reducerea nivelului expunerii de 1000 de ori a condus la o vătămare sporită a barierei sânge‑creier, acest fapt arătând că efectul nu este de tip doză‑răspuns şi că re­du­ce­rea puterii nu face ca tehnologia wireless să fie mai sigură. În fine, în studiul publicat în iunie 2003, o singură expunere de două ore la ra­di­aţiile emise de un telefon celular – deci doar o dată în întreaga viaţă – a dus la vătămarea permanentă a barierei sânge‑creier, iar la autopsia făcută 50 de zile mai târziu, atunci când au fost sacrificaţi cobaii, s‑a găsit că fuseseră vătămate sau distruse 2% dintre celulele cerebrale, inclusiv celulele din regiunile creierului asociate învăţării, memorării şi deplasării (Salford şi colab., 2003). În urma reducerii nivelului ex­pu­nerii de 10 ori sau de 100 de ori – adică aceleaşi condiţii ca atunci când utilizatorul de telefon mobil foloseşte căştile – precum şi în urma deplasării telefonului celular la o distanţă mai mare faţă de corp (sau ca atunci când stăm lângă cineva care vorbeşte la telefonul mobil), nu s‑a observat vreo modificare apreciabilă a rezultatelor! Chiar şi la aceste expuneri de nivele mai joase ale radiaţiilor, ju­mă­tate dintre ani­male aveau un număr mediu până la ridicat de neuroni vătămaţi.

Care sunt implicaţiile pentru noi? Două minute de conversaţie la un telefon celular pot produce vătămări ale barierei sânge‑creier, iar două ore de conversaţie neîntreruptă la un telefon celular pot duce la vătămarea permanentă a creierului; de asemenea, radiaţia „in­directă” (provenită de la alte persoane care vorbesc lângă noi la te­lefonul mobil) poate fi la fel de nocivă. Bariera sânge‑creier este la fel şi la cobai, şi la oameni.

Aceste rezultate au produs o adevărată agitaţie în Europa, astfel încât în noiembrie 2003 s‑a ţinut special o conferinţă, sponsorizată de Uniunea Europeană, intitulată „Poate fi influenţată bariera sânge‑creier de interacţiunile cu câmpurile de radiofrecvenţă?”, ca şi cum ar fi ur­mărit să‑i liniştească pe oameni: „Vedeţi că facem ceva în această problemă!” Însă, după cum şi era de aşteptat, nu s‑a făcut nimic în legătură cu aceasta, la fel cum de 30 de ani nu s‑a luat nicio măsură.

În anii ’70, cercetătorul american Allan Frey fusese primul dintre numeroşii oameni de ştiinţă care au demonstrat că radiaţiile de mi­cro­unde de nivele joase pot duce la vătămări ale barierei sânge‑creier (Frey şi colab., 1975). Există mecanisme similare care protejează o­chiul (bariera sânge‑corp vitros) şi fătul (bariera placentară), iar cer­cetările lui Frey au arătat că radiaţiile din domeniul microundelor pot duce şi la vătămarea acestor bariere (Frey şi colab., 1988). Implicaţia este următoarea: nicio femeie însărcinată nu trebuie să folosească vreodată telefonul celular.

Dr. Salford vorbeşte destul de direct despre cercetările lui. El a numit utilizarea telefoanelor celulare „cel mai mare experiment biologic din toate timpurile făcut pe oameni” şi a avertizat în mod public că o întreagă generaţie de adolescenţi utilizatori de telefoane celulare pot suferi deficienţe mentale şi se pot îmbolnăvi de Alzheimer înainte de a atinge vârsta senectuţii.

Diverse alte studii despre efectele microundelor asupra barierei sânge‑creier

Proprietatea microundelor de a vătăma bariera sânge‑creier este binecunoscută de cei care fac experienţe cu medicamente. Aceştia, pentru a face să pătrundă în creierul animalelor de laborator o sub­stanţă care în mod normal nu pătrunde acolo, supun aceste animale timp de câteva minute la radiaţii din domeniul microundelor. Bariera sânge‑creier fiind vătămată, substanţa respectivă se regăseşte în cre­ierul animalelor, ceea ce permite să se studieze efectele ei asupra ţe­sutului nervos. (Baxter şi colab., 1989)

Modificarea permeabilităţii barierei sânge‑creier sub acţiunea mi­croundelor poate să aducă în creier unele substanţe care sunt cons­tituenţi ai sângelui. Spre exemplu fluxul zaharurilor din sânge poate creş­te sau scădea de‑a lungul acestei bariere (Oscar şi Hawkins, 1977; Williams şi colab., 1984; Schirmacher şi colab., 2000), ceea ce per­tur­bă buna funcţionare a creierului şi a întregului organism.

Modificarea permeabilităţii barierei sânge‑creier sub acţiunea mi­croundelor poate de asemenea să aibă ca efect faptul ca anumite substanţe, ce în mod normal rămân în sânge, să pătrundă brusc în creier. În acest fel, albumina, care, dintre proteinele din sânge, este cea mai abundentă, ajunge să penetreze în creier, unde în mod normal nu poate pătrunde (Salford şi colab., 1994; Salford şi colab., 2001; Leszczynski şi colab., 2002; Salford şi colab., 2003; Eberhardt şi colab., 2008; Nittby şi colab., 2008). Albumina, substanţă in­dis­pen­sa­bilă în sânge pentru buna funcţionare a organismului, constituie însă, atunci când pătrunde în creier, o adevărată otravă pentru acesta. Aici ea provoacă leziuni ale celulelor nervoase. Albumina este o ne­uro­to­xină, a cărei toxicitate este proporţională cu concentraţia sa. (Hassel şi colab., 1994)

Intensitatea acţiunii microundelor asupra barierei sânge‑creier de­pin­de de densitatea de putere a câmpului electromagnetic al mi­cro­un­delor şi de durata expunerii la acesta. (Neubauer şi colab., 1990)

Această acţiune poate explica simptomele care survin foarte rapid după o expunere la microunde, cum sunt vertijele şi durerile de cap. (Frey, 1998; Bortkiewicz, 2001; Huber şi colab., 2003)

Alterarea permanentă a barierei sânge‑creier printr‑o expunere cro­nică la microunde poate facilita acumularea în creier a unor substanţe toxice, printre care metale ca aluminiul, manganul, fierul, cuprul, mer­curul, metale suspectate de inducerea bolilor degenerative ale sis­te­mului nervos central, ca de exemplu maladiile Parkinson şi Alzheimer. (Pluta şi colab., 1996; Stuerenburg, 2000; Hautot şi colab., 2003; Yokel, 2006 etc.) (Cf. Jean Pilette, op.cit.)

Mai mult de 1 din 10 utilizatori coreeni de telefoane celulare acuză simptome legate de radiaţiile emise de acestea

Companiile de telefonie mobilă şi guvernanţii pretind că mi­cro­undele emise de telefoanele celulare sunt insuficiente pentru a fi vă­tămătoare pentru oameni, însă numeroase persoane simt efectele ne­gative ale acestora. În conformitate cu un studiu făcut de Suh Hae‑suk în rândul membrilor partidului sud‑coreean Uri, 10,9% dintre cele 1034 de persoane care au participat la studiu au afirmat că sufereau de diverse tulburări fizice în urma utilizării telefonului mobil.

Riscul de accidente la şoferii ce vorbesc la celular

Cercetătorii de la Universitatea din Toronto afirmă că, pentru toţi con­ducătorii auto care vorbesc la telefoanele mobile, probabilitatea crescută de a avea un accident persistă până la 15 minute după ce au terminat convorbirea. Acest lucru este comparabil cu riscul de a face accident în timp ce conduci beat mort, afirmă Dr. Chris Runball, pre­şedintele serviciilor medicale de urgenţă ale Asociaţiei Medicilor din British Columbia, SUA.8

Rezultatele celor mai recente studii științifice din diverse țări

Un studiu austriac recent (Augner şi colab., 2009) a cercetat efec­tele pe termen scurt ale radiaţiilor emise de antenele de telefonie GSM asupra stării de bine (linişte, bună‑dispoziţie, putere de con­cen­trare). Concluzia acestui studiu a fost că o expunere pe termen scurt la radiaţiile emise de antenele de telefonie GSM poate avea un impact asupra stării de bine prin reducerea stării de atenţie psihică.

O altă analiză a fost realizată de un grup de cercetători suedezi (Hardell şi colab., 2008) care au evaluat efectele pe termen lung ale telefoanelor mobile pe baza a zece studii de caz, realizate pe persoane umane în Suedia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Germania, Franţa, Marea Britanie, SUA şi Japonia. Rezultatele obţinute au arătat că utili­zarea ipsilaterală (de aceeaşi parte a capului) a telefonului mobil pe o perioadă mai lungă decât zece ani (de ex. 1997‑2008) a condus la o creştere semnificativă a riscului apariţiei tumorilor cerebrale: gliom (OR: 2,0; interval de încredere: 1,2 – 3,4) şi de neurom acustic (OR: 2,4; interval de încredere: 1,2 – 5,3). Autorii au conchis că această „meta‑analiză” a arătat un exemplu semnificativ de asociere dintre utilizarea telefonului mobil pe o perioadă mai lungă decât zece ani şi apariţia gliomului şi neuromului acustic.

Într‑un alt studiu suedez, realizat de această dată pe cobai, au fost evidenţiate tulburări cognitive ca urmare a expunerii pe termen lung la radiaţiile emise de un telefon mobil GSM‑900 (Nittby şi colab., 2008). Cobaii au fost expuşi timp de 2 ore pe săptămână, pe o durată de 55 de săptămâni, la radiaţii cu diferite nivele ale ratei SAR emise de un telefon mobil GSM‑900. Cobaii expuşi la aceste radiaţii au prezen­tat tulburări de memorie legate de amintirea anumitor obiecte şi a or­dinii în timp în care acestea le‑au fost prezentate. Rezultatele au indi­cat astfel o diminuare semnificativă a memoriei la cobaii expuşi la ra­diaţii din domeniul microundelor emise de un telefon mobil GSM‑900.

Un om de ştiinţă austriac, Dr. Gerd Oberfeld, a condus un studiu epidemiologic efectuat pe o perioadă de zece ani, între 1997 şi 2007, în regiunile Hausmannstätten şi Vasoldsberg din Austria (Oberfeld, 2008). Acest studiu epidemiologic a avut în vedere incidenţa cazurilor de cancer în proximitatea antenelor de telefonie mobilă. Concluzia acestui studiu a fost o creştere semnificativă a cazurilor de cancer (cu o prevalenţă a cancerului la sân şi a tumorilor cerebrale) în cadrul unei raze de 200 de metri în jurul antenelor de telefonie mobilă aflate în funcţiune.

Alte studii au arătat influenţa acestor radiaţii asupra fertilităţii. Un grup de oameni de ştiinţă din Statele Unite şi un grup din India au colaborat recent la realizarea unui studiu clinic al efectelor utilizării telefoanelor mobile asupra spermei bărbaţilor acuzând probleme de infertilitate (Agarwal şi colab., 2008). La acest studiu au participat 361 de bărbaţi, care au fost împărţiţi în patru grupuri, în funcţie de durata utilizării de către aceştia a telefonului mobil: grupul A (cei care nu foloseau deloc telefoane mobile), grupul B (sub 2 ore pe zi de utili­zare), grupul C (între 2 şi 4 ore de utilizare zilnică) şi grupul D (peste 4 ore de utilizare zilnică). Au fost evaluaţi parametrii lichidului sper­matic (volum, timp de lichefiere, pH, vâscozitate, numărul spermato­zoizilor, mobilitatea şi morfologia acestora). Studiul a arătat că utiliza­rea telefonului mobil a dus la diminuarea calităţii spermei, ca urmare a reducerii numărului spermatozoizilor, a mobilităţii, viabilităţii şi a morfologiei acestora. Diminuarea proprietăţilor spermei a fost direct proporţională cu durata de expunere zilnică la radiaţiile emise de te­lefonul mobil, independent de calitatea spermei.

Problema infertilităţii este un fenomen ce priveşte şi aproximativ 15% din cuplurile căsătorite din Polonia, iar în aproximativ jumătate din cazuri incapacitatea de a procrea vine din partea bărbatului. Un studiu polonez a evaluat efectele utilizării telefoanelor mobile asupra fertilităţii pe un eşantion alcătuit din 304 bărbaţi. Aceştia au fost îm­părţiţi în trei grupuri: grupul A, alcătuit din 99 de bărbaţi ce nu au uti­lizat niciodată telefoane mobile; grupul B, alcătuit din 157 de bărbaţi care au utilizat sporadic telefonul GSM pe o perioadă între 1 şi 2 ani; şi grupul C, alcătuit din 48 de bărbaţi care au utilizat telefonul mobil timp de mai mult de doi ani. În analiza efectului radiaţiilor GSM asu­pra spermei, s‑a observat că procentul de spermatozoizi având o mor­fologie anormală era direct proporţional cu durata de expunere la un­dele emise de telefoanele GSM. S‑a constatat de asemenea că diminua­rea procentului de spermatozoizi mobili din lichidul spermatic a fost proporţională cu frecvenţa utilizării telefoanelor mobile (Wdowiak şi colab., 2007).

Şi în Turcia s‑au efectuat studii ale efectelor undelor electromag­netice emise de telefoanele mobile asupra mobilităţii spermatozoi­zilor umani. Eşantioanele de spermă de la fiecare bărbat dintre cei 27 ce au fost supuşi studiului au fost împărţite în două părţi egale: prima jumătate au fost expuse la radiaţii electromagnetice emise de un te­lefon mobil pe 900 MHz aflat în funcţiune, iar cealaltă jumătate nu au fost expuse. Şi în acest studiu s‑a observat că aceste radiaţii reduc mo­bilitatea spermatozoizilor; mai mult, s‑a constatat şi că expunerea pe termen lung la aceste radiaţii poate conduce la modificări structurale sau comportamentale ale celulelor reproducătoare umane (Erogul şi co­lab., 2006).

Şi în Ungaria s‑au realizat studii similare, care au evidenţiat de asemenea o relaţie între utilizarea telefonului mobil şi calitatea sper­mei. De exemplu, un studiu realizat de cercetătorii maghiari de la Uni­versitatea din Szeged (Fejes şi colab., 2005), făcut pe un total de 371 de subiecţi, a evidenţiat o legătură între utilizarea prelungită a telefo­nului mobil şi efecte negative asupra caracteristicii de mobilitate a spermatozoizilor.

Un studiu israelian făcând parte din programul internaţional de cercetare epidemiologică „Interphone” a evaluat legătura dintre utili­za­rea telefonului mobil şi riscul tumorilor benigne şi maligne ale glan­dei parotide (Sadetzki şi colab., 2008). Studiul a cuprins 402 de cazuri de tumori benigne şi 58 maligne diagnosticate la o vârstă de 18 ani sau mai mare, în perioada 2001‑2003, precum şi un grup de control alcă­tu­it din 1266 de persoane. Analiza celor care utilizează regulat te­lefoane mobile şi a celor care trăiesc în condiţii ce pot duce la nivele mai m­ariale expunerii a evidenţiat riscuri considerabil mai mari. Pen­tru cei ca­re au ţinut telefonul mobil pe aceeaşi parte a capului în timpul con­vor­birilor, rata OR pentru categoria celor cu cea mai mare durată cu­mulată a apelurilor a fost de 1,58 (interval de încredere la 95%: 1,11; 2,24). Pentru aceste măsurători s‑a găsit o tendinţă de comportare de tip doză‑răspuns. Fiind bazat pe cel mai mare număr de pacienţi cu tu­mori ale glandei parotide studiat până acum, studiul a evidenţiat o le­gă­tură între utilizarea telefoanelor celulare şi tumorile glandei paro­ti­de.

Universitatea Blaise Pascal din Clermont‑Ferrand, Franţa a reali­zat studii ale efectelor undelor emise de telefonul mobil asupra plan­telor. Echipa de cercetători a pus în evidenţă efectele genetice ale radi­aţiilor câmpurilor electromagnetice pe 900 MHz (frecvenţa cea mai u­ti­lizată în telefonia mobilă) asupra plantelor (tomate). Ei au demons­trat că la valori ale câmpului de 5 V/m (volţi pe metru) mult inferioare normelor actuale în vigoare (41 V/m şi chiar mai mult, în funcţie de frecvenţele utilizate) şi în urma unei scurte expuneri (între 5 şi 15 minute) s‑au observat efecte biochimice comparabile cu cele care apar în urma unei lovituri sau a unei răni. Rezultatele acestei cercetări „au permis stabilirea unei legături între aceste radiaţii electromagne­tice şi un răspuns fiziologic imediat, eliminând orice ambiguitate le­gată de in­tervenţia factorilor externi în aceste experienţe sau de para­metri su­biectivi greu de controlat.” (Ledoigt şi colab., 2007)

Un studiu egiptean a evaluat efectele neurocomportamentale în rândul persoanelor locuind în vecinătatea antenelor de telefonie mo­bilă (Abdel‑Rassoul şi colab., 2007). Studiul a fost efectuat pe 37 de per­soane locuind într‑o clădire pe care fuseseră amplasate antene de telefonie mobilă, pe 48 de persoane locuind vizavi şi pe un grup de con­trol alcătuit din 80 de persoane. În grupurile ce fuseseră expuse radiaţiilor s‑au constatat efecte neuropsihice precum: dureri de cap, tul­burări de memorie, vertije, tremurături, simptome de depresie, tul­burări ale somnului, efectele fiind mai accentuate la cei care locuiau în clădire, sub antene. Câmpul electromagnetic măsurat în interiorul clă­dirii avea o valoare de 0,2 V/m (deci mult inferior nivelelor maxime de expunere acceptate de normele în vigoare).

Şi în Austria au fost studiate efectele neuropsihice asupra persoa­nelor locuind în vecinătatea staţiilor de bază de emisie de telefonie mo­bilă. Un grup de cercetători ştiinţifici de la Universitatea de Medi­cină din Viena a realizat un studiu epidemiologic pe oamenii ce lo­cuiesc în mediul rural la distanţe de 24 – 600 metri faţă de staţia de emisie (o valoare medie a expunerii de 0,05 , sau 0,3 V/m) şi în mediul urban la distanţe de 20 – 250 metri faţă de staţia de emisie (o valoare medie a expunerii de 0,02 , sau 0,12 V/m), cu un maxim al expunerii la 4,1 , sau 25 V/m. Măsurătorile au fost efectuate în camera de dormit în cazul a 365 de persoane, locuind în vecinătatea a 10 staţii de bază de emisie de telefonie mobilă. S‑a găsit o relaţie semnificativă între expunerile la radiaţiile emise de staţiile de bază de telefonie mobilă şi simptome ca dureri de cap (simptomul cel mai semnificativ) şi diminuarea performanţelor cognitive (în funcţie de gradul de expunere), relaţie ce nu poate fi atribuită vreunei temeri a persoanelor faţă de antenele de telefonie mobilă (Hutter şi colab., 2006).

Într‑un alt studiu s‑au cercetat efectele posibile ale câmpurilor electromagnetice emise de staţiile de bază de telefonie mobilă asupra unei populaţii de cocostârci (Ciconia ciconia) ce îşi aveau cuiburile în apropierea acestora. Rezultatele au fost o scădere cu 50% a fertilită­ţii în cazul cuiburilor situate la mai puţin de 200 m faţă de antene în comparaţie cu cele situate la mai mult de 300 m distanţă. 40% dintre cuiburile situate la mai puţin de 200 m erau lipsite de pui, comparativ cu doar 3% dintre cele situate la mai mult de 300 m. Mai multe obser­vaţii comportamentale interesante, compatibile cu rezultatele, au fost revelate în cazul cocostârcilor care îşi făcuseră cuiburile la distanţe mai mici de 100 m faţă de antene: certuri frecvente între mascul şi fe­melă în timpul construirii cuibului, construire mult mai laborioasă a a­ces­tuia, cuiburile cele mai afectate nu sunt terminate niciodată, frec­vent puii mor la o vârstă precoce, cocostârcii rămân în cuib în faţa an­te­ne­lor, pasivi, fără să facă nimic (Balmori şi colab., 2005).

A fost studiată şi vătămarea auzului şi a văzului ca urmare a utilizării telefoanelor mobile. Mai mulţi oameni de ştiinţă din Arabia Saudită au realizat un studiu pe un număr de 873 de subiecţi (57,04% bărbaţi şi restul femei) utilizatori de telefoane mobile. Rezultatele stu­diului au arătat o legătură între utilizarea telefonului mobil şi proble­mele de vedere şi de auz. Aproximativ 35% (34,59%) dintre probleme au fost vătămări ale auzului, dureri ale urechilor şi/sau senzaţii de căl­dură în ureche, iar 5,04% au fost o scădere a acuităţii văzului sau o vedere înceţoşată. Ca urmare, autorii studiului au conchis că utilizarea telefonului mobil este un factor de risc pentru sănătate şi au sugerat că utilizarea telefoanelor mobile ar trebui evitată şi că populaţia ar trebui conştientizată prin activităţi ale grupurilor din domeniul sănătăţii pu­blice, prin întruniri, conferinţe, prezentări publice, inclusiv pe cale e­lec­­tronică (Meo şi colab., 2005).

Mai mulţi oameni de ştiinţă din Austria au cercetat legătura dintre staţiile de bază de telefonie mobilă şi modificarea formei electroen­cefalogramei. Ei au descoperit că radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă la o distanţă de 80 metri (aprox. 0,003 , sau 1 V/m) provoacă modificări semnificative ale curenţilor electrici în creierul persoanelor testate (măsurate prin intermediul electroencefa­lo­gramei EEG). Toate persoanele testate au recunoscut că se simţeau rău în timp ce au fost expuse la radiaţiile emise de staţia de bază, iar o parte dintre ele au avut simptome foarte severe. După autorii studiului, acesta a fost prima dovadă mondială a modificărilor cruciale ale cu­renţilor electrici în creier în urma expunerii la radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă la o astfel de distanţă (Oberfeld şi colab., 2005).

Simptomele resimţite de persoanele ce locuiesc în apropierea sta­ţiilor de bază de telefonie mobilă au fost evidenţiate şi în studii reali­zate în Polonia. Într‑un astfel de studiu au fost raportate simptome di­verse, în special probleme ale sistemului circulator, dar şi tulburări ale somnului, iritabilitate, depresii, vedere înceţoşată, dificultăţi de con­cen­trare, greaţă, lipsă a poftei de mâncare, dureri de cap şi vertije. Stu­diile efectuate au arătat relaţia dintre incidenţa simptomelor indivi­duale, nivelul de expunere şi distanţa dintre o zonă locuită şi o staţie de emi­sie de telefonie mobilă. Această legătură a fost observată în am­bele gru­puri de persoane supuse studiului, adică atât în cei care cre­deau că problemele lor sunt legate de staţia de bază de telefonie mo­bilă, cât şi de cei care nu cunoşteau că ar fi posibilă o astfel de legă­tură, eli­mi­nând astfel orice posibilitate ca simptomele să fie induse prin auto­su­gestie sau vreun alt tip de subiectivism (Bortkiewicz şi colab., 2004).

Probleme similare au fost evidenţiate şi într‑un studiu realizat în colaborare de către oameni de ştiinţă din Austria şi din Spania. Simp­tomele acuzate de persoanele ce locuiau în apropierea a două sta­ţii de bază de telefonie mobilă au cuprins tendinţe depresive, oboseală, tul­bu­rări ale somnului, dificultăţi de concentrare şi probleme cardio­vas­cu­lare (Oberfeld şi colab., 2004).

Un alt studiu, realizat în Israel în oraşul Netanya, a indicat o creş­tere puternică a cazurilor de cancer în vecinătatea staţiilor de bază de emisie de telefonie mobilă. La acest studiu epidemiologic a partici­pat un grup de 622 de persoane (grupul A) ce au locuit pe o durată în­tre 3 şi 7 ani în apropierea unei staţii de transmisie de telefonie celu­lară, precum şi un grup de 1222 de persoane (grupul B), având caracte­ristici foarte asemănătoare cu celălalt grup (în privinţa mediului în­conjurător, locului de muncă şi caracteristicilor profesionale; singura diferenţă: lipsa vecinătăţii unei staţii de emisie de telefonie mobilă) şi care a fost folosit pentru comparaţie. Scopul studiului a fost de a de­termina dacă există sau nu o creştere a numărului de cazuri de cancer în rândul unei populaţii locuind în cadrul unei suprafeţe de mică întin­dere, expusă la radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă. În grupul A al celor expuşi la radiaţii s‑au înregistrat, numai într‑un singur an, opt cazuri de diferite tipuri de cancer (din totalul de 622 de persoane supuse studiului), în timp ce în grupul B au fost diagnosticaţi doar 2 persoane din 1222. În timp ce în grupul femeilor, procentul re­lativ al cancerelor a fost de 10,5 pentru grupul A şi de 0,6 pentru gru­pul B. Concluzia studiului a fost o legătură între incidenţa crescută a can­cerelor şi faptul de a locui în vecinătatea unei staţii de transmisie de telefonie mobilă (Wolf şi colab., 2004).

Un alt studiu epidemiologic, studiul NAILA, a fost realizat în Germania şi a cercetat de asemenea influenţa proximităţii faţă de an­tenele de telefonie mobilă asupra incidenţei cancerelor. Studiul a cuprins aproximativ 1000 de pacienţi, care au fost urmăriţi între anii 1994 şi 2004. Rezultatele studiului au arătat că proporţia de noi cazuri de îmbolnăvire de cancer a fost semnificativ crescută în rândul paci­enţilor ce au trăit timp de 10 ani la o distanţă de până la 400 de metri de locul în care erau amplasate staţiile de emisie de telefonie mobilă, care sunt în funcţiune din anul 1993, comparativ cu pacienţii ce locu­iau la distanţe mai mari faţă de acestea şi că acei pacienţi ce locuiau în vecinătatea staţiei de bază se îmbolnăviseră în medie cu 8 ani mai de­vreme decât cei ce locuiau la distanţe mai mari faţă de aceasta. De asemenea, în perioada dintre anii 1999 şi 2004 riscul relativ de a con­tracta un cancer s‑a triplat pentru locuitorii zonei din apropierea staţiei de emisie comparativ cu cei ce locuiau în acelaşi oraş (Naila), dar în afara acestei zone (Eger şi colab., 2004).

Au fost de asemenea studiate efectele câmpurilor electromagnetice emise de staţiile de bază de telefonie mobilă asupra sănătăţii, comportamentului şi productivităţii bovinelor. Un astfel de studiu, comandat şi publicat de Ministerul Sănătăţii din Landul Bavaria (Germania), a constatat o creştere semnificativă a conjunctivitelor şi a altor afecţiuni; o creştere semnificativă a numărului bovinelor având eritrocite cu două micronuclee; modificări clare ale comportamentului (de exemplu scurtarea timpului de rumegare), având drept consecinţă o mai slabă valorizare alimentară şi o scădere a producţiei de lapte (Löscher, 2003).

Un alt studiu epidemiologic, realizat în Spania, a evidenţiat efecte asupra persoanelor umane, la nivel neurologic şi hormonal, diferite de cele ale simplei încălziri a urechii, ca urmare a expunerii la radiaţi­ile emise de telefoanele mobile. Aceste efecte au fost observate la ni­vele foarte reduse ale densităţii de putere, de ordinul a 0,0005 (sau 0,4 V/m). Simptomele înregistrate au fost: nervozitate, oboseală, insomnii, dificultăţi de concentrare, dureri articulare, probleme psiho­ve­ge­tative ş.a. (Navarro şi colab., 2003).

Concluzii:

Grupul EMFacts a observat că până la începutul anului 2006 fuse­seră deja publicate peste 900 de studii independente despre efectele câmpurilor electromagnetice asupra sănătăţii. Rezultatele acestor stu­­dii au fost sumarizate în tabelele următoare. Se observă clar că ma­rea majoritate a acestor articole au evidenţiat existenţa efectelor nega­tive asupra sănătăţii ca urmare a expunerii la aceste radiaţii elec­tro­mag­netice.

Tabel. Rezultatele a 900 de studii independente despre efectele câm­purilor electromagnetice asupra sănătăţii (www.emfacts.com)

REZUMAT – EFECTELE MICROUNDELOR ASUPRA FIINŢELOR VII: STUDII ŞI CONSTATĂRI

Numeroase studii, realizate atât pe animale, cât şi pe oameni, au demonstrat nocivitatea microundelor.

Studii realizate în laborator

Iată, printre altele, câteva constatări făcute în laborator asupra or­ganismelor vii supuse unei expuneri la microunde:

• modificarea materialului genetic al celulei (cromozomi, ADN) (Sagripanti şi colab., 1987; Albert şi colab., 1988; Garaj‑Vrhovac şi colab., 1990; 1991; 1992; Maes şi colab., 1993; Sarkar şi colab., 1994; Lai şi Singh, 1995; Maes şi colab., 1996; Lai şi Singh, 1996; Kubinyi, 1996; Lai şi Singh, 1997; d’Ambrosio şi colab., 2002; Semin şi colab., 2002; Tice şi colab., 2002; Gapeev şi colab., 2003; Belyaev şi colab., 2005; Diem şi colab., 2005; Markova şi colab., 2005; Paulraj şi Behari, 2006; Zhang şi colab., 2006; Ferreira şi colab., 2006; Lixia şi colab., 2006; Sun şi colab., 2006; Panagopoulos şi colab., 2007; Garaj‑Vrhovac şi colab., 2008)

• alterarea expresiei genelor (Krause şi colab., 1991; Ivaschuk şi colab., 1997; Daniells şi colab., 1998; Goswami şi colab., 1999; Pacini şi colab., 2002; Leszczynsky şi colab., 2004; Czyz şi colab., 2004; Caraglia şi colab., 2005; Miyakoshi şi colab., 2005; Nikolova şi co­lab., 2005; Zeng şi colab., 2006; Belyaev şi colab., 2006; Nylund şi co­lab., 2006; Remondini şi colab., 2006; Zhao şi colab., 2007; Buttiglione şi colab., 2007)

• proliferarea crescută a bacteriilor patogene (Hamnerius şi colab., 1985)

• diminuarea ratei de reproducere la musca Drosophila (Hamnerius şi colab., 1985; Weisbrot şi colab., 2003; Atli şi Unlu, 2006; Buttiglione şi colab., 2007; Panagopoulos şi colab., 2007)

• creşterea numărului limfoamelor la şoareci (Repacholi şi co­lab., 1997)

• modificarea parametrilor sângelui şi glandelor endocrine la şoare­cii masculi (Forgacs şi colab., 2005; 2006)

• efectul genotoxic asupra celulelor reproducătoare ale şoarecilor masculi expuşi la microunde având frecvenţa de 900 MHz (Aitken şi colab., 2005)

• modificarea calităţii spermei umane prin expunerea la radiaţiile emise de telefoanele mobile GSM pe 900 MHz, mobilitatea spermato­zoizilor iradiaţi fiind semnificativ mai redusă decât cea a spermato­zoizilor de control (Erogul şi colab., 2006; Agarwal şi colab., 2008; Falzone şi colab., 2008)

• modificarea mecanismelor apărării celulare (Leszczynsky şi co­lab., 2002; Czyz şi colab., 2004)

• alterarea sistemului imunitar (Lyle şi colab., 1983; Cleary şi colab., 1996; Moszczynski şi colab., 1999; Lushnikov şi colab., 2001; Stankiewicz şi colab., 2006)

• alterarea producerii unor proteine importante pentru dezvoltarea ri­nichilor la şobolanii nou‑născuţi, atunci când mama acestora a fost i­ra­diată cu microunde în timpul gestaţiei (Pyrpasopoulou şi colab., 2004)

• creşterea activităţii celulelor Merkel, celule asociate cu simţul tac­til; în această experienţă, celulele Markel proveneau din pielea şo­bo­la­nilor supuşi la 30 de minute de expunere la radiaţiile emise de un te­lefon mobil GSM funcţionând pe 900 MHz (Irmak şi colab., 2003)

• alterarea proteinelor din piele. Pentru a efectua acest studiu, cer­ce­tătorii au expus la unde GSM 900 o mică suprafaţă a pielii antebra­ţului de la 10 femei care s‑au oferit ca voluntare. Expunerea a durat o oră, la o rată de absorbţie specifică (SAR) de 1,3 W/kg, aceasta fiind sub limita expunerii preconizată de Comisia Internaţională de Protecţie contra Radiaţiilor Neionizate (ICNIRP). Imediat după această iradiere au fost practicate două biopsii la fiecare dintre voluntare – o primă bi­opsie la locul iradiat şi o a doua într‑o altă zonă a antebraţului. Ana­liza a 579 proteine din fiecare dintre aceste biopsii a revelat alterarea a 8 proteine în părţile pielii expuse radiaţiilor GSM. Efectele acestor mo­di­ficări survenite în aceste proteine cutanate rămân încă necunos­cute. (Karinen şi colab., 2008)

• diminuarea rezistenţei cutanate. Această diminuare este mai ac­centuată la copii şi tineri decât la adulţi, precum şi la persoanele de sex masculin, comparativ cu cele de sex feminin. (Nam şi colab., 2006)

• vătămarea creierului şobolanilor expuşi la microunde, cu diminu­area dezvoltării lor şi a activităţii motrice. (Suvorov şi colab., 1989)

• modificarea metabolismului calciului în creierul pisicilor (Adey şi colab., 1982) şi al şoarecilor (Kittel şi colab., 1996). Constatări ase­mă­nătoare asupra metabolismului calciului fuseseră deja observate pentru radiaţii de frecvenţe mai joase decât cele ale microundelor.

• alterarea activităţii electrice a creierului pisicilor expuse la mi­crounde (Suvorov şi colab., 1987), cu diminuarea frecvenţei cardiace şi creşterea agresivităţii lor. (Suvorov şi colab., 1986)

• blocarea acţiunii melatoninei, a rolului său de radical liber şi a func­ţiilor sale de încetinire a îmbătrânirii. (Burch şi colab., 2002; Koylu şi colab., 2006)

• intensificarea stressului oxidativ în diferite ţesuturi ale animalelor de laborator supuse la microunde. (Stopczyk şi colab., 2002; Irmak şi colab., 2003; Ozguner şi colab., 2005; Stopczyk şi colab., 2005; Koylu şi colab., 2006; Yurekli şi colab., 2006; Meral şi colab., 2007; Friedman şi colab., 2007)

• dublarea ratei mortalităţii, comparativ cu un grup de control, a şo­bolanilor expuşi 2 ore pe zi timp de 21 de luni la microunde. Aceste ra­diaţii erau continue sau în pulsuri şi aveau o densitate de putere de 27 V/m, comparabilă cu cea maxim admisă în numeroase ţări. Acest studiu a evidenţiat de asemenea alterări ale sistemului imunitar al şo­bolanilor expuşi la microunde, precum şi o deteriorare semnificativă a capacităţii lor de memorare pe termen lung. (Adang, 2008)

• stimularea maturizării polenului florilor de kiwi. Efectele au fost sem­nificative din punct de vedere statistic. Grăunţele de polen au fost fie direct iradiate prin microunde, fie puse într‑o soluţie preparată cu apă iradiată prin microunde. (Calzoni şi colab., 2003)

• activarea ornitin‑decarboxilazei, o enzimă implicată în creşterea celulară şi în procesele de dezvoltare canceroasă. (Litovitz şi colab., 1993)

• facilitarea transformării celulelor necanceroase în celule cance­roa­­se. (Leszczynsky şi colab., 2004; Balcer‑Kubiczek şi Harrison, 1985; 1989; 1991)

• alterarea structurii celulare. (Phelan şi colab., 1992; 1994; Nylund şi Leszczynski, 2004)

• alterarea structurii proteinelor. (Pleskov şi colab., 1990; Porcelli şi colab., 1997; De Pomerai şi colab., 2003; Mancinelli şi colab., 2004; George şi colab., 2008)

• activarea apoptozei – moartea celulară programată, în limfocitele umane expuse la unde de 900 MHz. (Palumbo şi colab., 2008)

• alterarea dezvoltării culturilor celulare de neuroni expuse la unde de telefonie mobilă de 1800 MHz. (Ning şi colab., 2008)

• alterarea activităţii enzimatice a creierului (Baxter şi colab., 1989; Kubinyi şi colab., 1997; Huang şi colab., 2006) şi în special a activi­tă­ţii acetilcolinesterazei, o enzimă importantă pentru buna lui funcţio­na­re. (Barteri şi colab., 2005)

• alterarea metabolismului sinapselor la nivelul creierului (Xu şi co­lab., 2006)

• disfuncţii ale receptorilor pentru glutamat şi ale GABA (acidul gamma‑aminobutiric) ai creierului (Baxter şi colab., 1989; Kuznetsov şi colab., 1991; Iurinskaia şi colab., 1996)

• facilitarea crizelor de epilepsie (Lopez‑Martin şi colab., 2006; 2009)

• alterarea, la nivelul creierului, a producerii de ATP, moleculă‑rezervor de energie. (Sanders şi colab., 1985)

• modificarea excitabilităţii creierului la voluntari expuşi la unde GSM ale telefoanelor mobile (Lebedeva şi colab., 2000; Ferreri şi co­lab., 2006)

• apariţia durerilor de cap la subiecţii expuşi la unde GSM ale te­le­foanelor mobile (Hillert şi colab., 2008)

• modificări ale electroencefalogramei (Baranski şi colab., 1975; Vasilevskii şi colab., 1989; Bielski, 1994; Mann şi Roschke, 1996; Vorobyov şi colab., 1997; Borbely şi colab., 1999; Huber şi colab., 2000; Krause şi colab., 2000a; Krause şi colab., 2000b; Lebedeva şi colab., 2001; Croft şi colab., 2002; Hamblin şi Wood, 2002; Huber şi colab., 2003; D’Costa şi colab., 2003; Kramarenko şi Tan, 2003; Curcio şi colab., 2005; Krause şi colab., 2006)

• alterarea, ca efect al expunerii la radiaţiile emise de telefoanele mobile, a ritmului undelor alfa ale electroencefalogramei, undele alfa fiind acele unde care produc o stare de relaxare. (Vecchio şi colab., 2007; Croft şi colab., 2008)

• acţiune asupra memorării şi a proceselor de învăţare (Lai şi co­lab., 1994; Preece şi colab., 1999; Koivisto şi colab., 2000; Krause şi colab., 2000a; Krause şi colab., 2000b; Zhavoronkov şi colab., 2003; Hamblin şi colab., 2004; Krause şi colab., 2004; Maier şi colab., 2004a; Maier şi colab., 2004b; Lai, 2004; Esen şi Esen, 2006; Krause şi colab., 2006; Papageorgiou şi colab., 2006; Nittby şi colab., 2008; Cook şi colab., 2009; Luria şi colab., 2009)

• alterări ale somnului (Mann şi Roschke, 1996; Borbely şi colab., 1999; Huber şi colab., 2000; Lebedeva şi colab., 2001; Huber şi co­lab., 2003; Loughran şi colab., 2005; Hung şi colab., 2007)

• alterarea funcţionării biochimice a creierului, în special a trans­por­tului activ al ionilor de sodiu şi potasiu şi dispariţia calciului din mem­branele celulare. (Bortkiewicz, 2001)

• tulburări ale ritmului cardiac şi ale presiunii sangvine în urma ex­punerii la radiaţiile emise de telefoanele mobile GSM (Bortkiewicz, 2001; Huber şi colab., 2003)

• reducerea fluxului sangvin cerebral (Oscar şi colab., 1981; Huber şi colab., 2002; Huber şi colab., 2005; Aalto şi colab., 2006)

• creşterea temperaturii la nivelul urechii expuse radiaţiilor de 900 MHz emise de un telefon mobil GSM. (Straume şi colab., 2005)

• creşterea semnificativă a temperaturii canalului auditiv extern la subiecţi expuşi la unde de 900 MHz sau 1800 MHz. Această experi­enţă a fost realizată pe 30 de voluntari. (Tahvanainen şi colab., 2007)

• creşterea cantităţii de mercur în urină, provenind de la amalga­mele dentare. Experienţa a fost făcută pe 14 studente. Cantitatea de mer­cur a fost evaluată înainte şi după montarea amalgamelor dentare. În grupul studentelor care utilizau telefoane mobile, procentul de mer­cur din urină a fost mai crescut decât în grupul celor care nu foloseau telefoane mobile. (Mortazavi şi colab., 2008)

• undele GSM, comparabile ca densitate de putere (între 5,2 şi 2126 ) cu cele emise de staţiile de bază, provoacă o diminuare a stării de bine la persoanele expuse la acestea. (Augner şi colab., 2009)

Studii şi constatări făcute pe utilizatorii de telefon mobil sau de telefon fix fără fir

Numeroase studii au evidenţiat, în rândul utilizatorilor de telefon mobil sau de telefon fix fără fir (wireless), următoarele efecte:

• o modificare a fluxului sangvin la nivelul urechii lângă care este ţinut telefonul mobil sau wireless (Monfrecola şi colab., 2003)

• o alterare a funcţiei auditive (Maby şi colab., 2004; Maby şi colab., 2005; Maby şi colab., 2006) sau chiar o pierdere a auzului (Oktay şi Dasdag, 2006; Al‑Dousary, 2007)

• dureri de cap şi ale urechilor (Hocking, 1998)

• dificultăţi de concentrare şi tulburări ale somnului (Santini şi colab., 2001)

• senzaţii neplăcute şi anormale la nivelul pielii capului (disestezii) (Hocking şi Westerman, 2000), explicate prin modificări în anumite fi­bre nervoase (Hocking şi Westerman, 2002). Aceste senzaţii sunt ade­sea unilaterale şi, în cea mai mare parte a cazurilor, persistente (Hocking şi Westerman, 2003; Hocking şi Westerman, 2004).

• o creştere a frecvenţei tumorilor glandei parotide. Tumorile aces­tei glande salivare situate sub maxilar survin de regulă în partea capu­lui aflată în contact cu telefonul. (Sadetzki şi colab., 2008)

• o creştere a frecvenţei tumorilor benigne ale creierului, în special a neuroamelor acustice (Hardell şi colab., 2002; Hardell şi colab., 2003; Kundi şi colab., 2004; Lonn şi colab., 2004; Hardell şi colab., 2005; Schoemaker şi colab., 2005; Berg şi colab., 2006; Hardell şi colab., 2006a; 2006b; 2006c; 2007; 2008). Aceste tumori survin la utilizatorii telefoanelor fixe fără fir, precum şi la utilizatorii de telefon mobil, atât analogic, cât şi digital. (Hardell şi colab., 2006c)

• o creştere a frecvenţei tumorilor maligne ale creierului (Hardell şi colab., 1999; Hardell şi colab., 2003; Berg şi colab., 2006; Hardell şi colab., 2006c; 2007; 2008), afectându‑i în special pe cei cu vârste în­tre 20 şi 29 de ani (Hardell şi colab., 2004). Aceste tumori maligne survin cel mai adesea pe partea capului de care persoana sprijină te­lefonul mobil sau wireless în timpul conversaţiilor (Hardell şi colab., 2002; 2003; 2006d; 2007; 2008). Tumorile survin mai frecvent în me­diul rural decât în cel urban (Hardell şi colab., 2005), precum şi la utilizatorii de telefon wireless în comparaţie cu cei de telefon mobil (analogic sau digital) (Hardell şi colab., 2006e; 2007).

• o creştere a numărului limfoamelor (limfom non‑Hodgkin al ce­lulelor T), o formă de cancer al ganglionilor limfatici (Hardell şi colab., 2005; Linet şi colab., 2006)

• o creştere evidentă a frecvenţei apariţiei melanomului uveal, un tip de cancer foarte agresiv al ochiului (Stang şi colab., 2001; Kundi şi colab., 2004)

Diferitele tipuri de cancere (leucemii) au un fundament comun: modificările care survin în genetica celulelor stem; iar aceste celule stem sunt sensibile la microunde. Cobaii expuşi timp de 2 ore pe zi, pe o perioadă între 8 şi 15 zile, la doze non‑termice de microunde, au pre­zentat, la nivelul măduvei lor osoase, o vătămare a celulelor stem (Busljeta şi colab., 2004).

Un studiu al utilizării telefonului mobil, realizat în Franţa de profe­sorul Santini, a arătat că dificultăţile de concentrare se întâlneau mai des la utilizatorii de telefoane mobile funcţionând pe 1800 MHz (DCS) decât la cei de telefoane mobile pe 900 MHz (GSM). Aceste simptome acuzate erau mai intense dacă utilizatorii lucrau şi la calcu­lator. În rândul utilizatorilor de telefoane mobile, tulburările de somn erau mai frecvente la femei decât la bărbaţi, această diferenţiere nefiind observată şi în grupul de control, format din persoane ce nu utilizau telefoane mobile (Santini şi colab., 2002)

Un alt studiu, efectuat în Arabia Saudită, pune în relaţie utilizarea telefonului mobil cu simptome ca: dureri de cap, oboseală, ameţeli, precum şi cu tulburări de atenţie şi de somn (Al‑Khlaiwi şi Meo, 2004).

Într‑un studiu suedez recent, numeroase efecte negative asupra stă­rii de sănătate a multor adolescenţi sunt puse în relaţie cu utilizarea unui telefon mobil (Soderqvist şi colab., 2008).

Un studiu polonez privind efectele utilizării telefonului mobil, rea­lizat pe subiecţi tineri sănătoşi, a prezentat următoarele rezultate: din­tre aceşti tineri, 70% au acuzat dureri de cap, 56% tulburări de con­centrare, 28,2% o senzaţie de încălzire a urechii lângă care ţineau te­lefonul mobil în timpul conversaţiilor, 20% ameţeli, 11% dermatite ale feţei (Szyjkowska şi colab., 2005).

Un alt studiu polonez, efectuat în 2007, a observat o legătură între utilizarea telefonului mobil şi problemele de fertilitate ale cuplurilor (Wdowiak şi colab., 2007). Acest studiu confirmă constatările făcute de alţi cercetători asupra alterării calităţii spermei la utilizatorii de te­lefoane mobile (Sheiner şi colab., 2003; Fejes şi colab., 2005). Un alt studiu, realizat în Statele Unite în anul 2008, a evidenţiat de asemenea o scădere a numărului, a mobilităţii, viabilităţii şi morfologiei sper­ma­tozoizilor pe măsura creşterii duratei de expunere la radiaţiile emise de telefonul mobil (de la 0 până la 4 ore pe zi de utilizare a telefonului mobil) a bărbaţilor supuşi studiului (Agarwal şi colab., 2008) (Pilette, 2008).

Suferiţi de maladia microundelor/a undelor electromagne­tice? Telefonul dvs. celular (adică arma electromagnetică) poate – într‑un mod subtil – să vă îmbolnăvească!

(de Paul Raymond Doyon, 2007)

„Orice adevăr trece prin trei faze. În prima fază, este ridiculizat. În a doua, este contestat cu virulenţă. În a treia, este acceptat ca fiind mai mult decât evident.” (Arthur Schopenhauer, filosof german, sec. XIX)

Multor oameni le este foarte greu să înţeleagă cum ceva pe care ei nu îl pot vedea, pipăi, mirosi, gusta sau auzi – adică un lucru pe care nu îl pot experimenta cu ajutorul celor cinci simţuri – le poate provoca daune serioase. Dar dacă oamenii ar cunoaşte într‑adevăr pericolele legate de telefoanele celulare, de reţelele wireless şi de pilonii de te­lefonie celulară care emit radiaţii de microunde la un nivel din ce în ce mai ridicat şi cu o răspândire din ce în ce mai mare, oare ar mai fi dis­puşi să le folosească? Ar mai fi dispuşi să permită să se mai amplaseze antene în vecinătatea caselor lor, a locurilor de muncă, a şcolilor şi spitalelor? Esenţa problemei stă în aceea că există în jur de optzeci de dereglări ale sistemului imunitar care nu existau acum 25 de ani, îna­inte de a ne împânzi planeta cu microunde. Cercetările arată că este foarte probabil ca acest electrosmog să aibă un rol în apariţia unei multitudini de boli, ca: autism, ADHD (sindromul de deficit de atenţie cu hiperactivitate), CFS (sindromul de oboseală cronică), Alzheimer, alergii, boli de inimă, accidente vasculare cerebrale, diabet, insomnie, depresie, infertilitate, leucemie, cancer de sân, tumori cerebrale, avor­turi spontane, malformaţii congenitale şi o mulţime de alte boli – ca să nu menţionăm electrosensibilitatea (ES).

I. Simptome cunoscute ca fiind provocate de expunerea la radiaţie electromagnetică – intensitatea simptomelor variind în funcţie de frec­venţa, durata şi de nivelele de expunere la aceste radiaţii – pot fi, în fazele lor iniţiale (şi/sau la nivele joase de expunere): vitalitate şi re­zistenţă scăzută, probleme de memorie, oboseală, tulburări de somn, dureri de cap, sensibilitate oculară, alergii, ameţeală, iritabilitate, pro­bleme de concentrare, greaţă, agitaţie, nervozitate. În fazele ulterioare (şi/sau la nivele înalte de expunere): anxietate inexplicabilă, insomnie, noduli limfatici inflamaţi, depresie, pierderea poftei de mâncare, hipo­xie (oxigenul nu mai ajunge la ţesuturi), hiperactivitate, probleme de vedere, slăbirea sistemului imunitar, urinare frecventă, transpiraţii noc­turne, sete extremă, creşteri sau pierderi în greutate, dureri testicu­lare etc. (Becker şi colab., 1985; Levitt, 1995; Cherry, 1996; Kolodynski şi Kolodynski, 1996; Santini şi colab., 2002; Al Khlaiwi şi Meo, 2004; Bortkiewicz şi colab., 2005; Sage şi colab., 2006.) Aceste simptome apar foarte frecvent la persoanele care locuiesc în vecinăta­tea unui pi­lon de telefonie mobilă.

II. Expunerea la microunde produce leziuni oxidative care duc la încetarea producerii de enzime antioxidative şi la epuizarea rezervei naturale de enzime antioxidative a organismului. Dintre aceşti antio­xi­danţi, a căror producere este inhibată de micounde, se pot men­ţiona: superoxid dismutaza (SOD), catalaza, glutationa, coenzima Q10 şi me­la­tonina (Wei, 1999; Campanella şi colab., 2003; Gautier şi Santini 2003; Ilhan şi colab., 2004; Ozguner şi colab., 2005; Regoli şi colab., 2005; Zwirska‑Korczala şi colab., 2005; Goldberg, 2006; Jelenkovi şi colab., 2006; Kalns şi colab., 2006; Ozguner şi colab., 2006; Yurekli şi colab., 2006; Carlo, 2007.) Când organismul devine golit de anti­o­xi­danţi, fenomen cunoscut sub denumirea de formare a radicalilor liberi (speciile reactive ale oxigenului), se vor produce vă­tămări sem­ni­ficative ale sistemelor celulare ale corpului (ca de exem­plu ale pere­telui celular, ale mitocondriilor, ale ADN‑ului), cauzând distrugeri oxi­dative, care pot duce astfel la îmbătrânire prematură, slă­bire a siste­mului imunitar şi vâscozitate a sângelui, alături de alte pro­bleme. În condiţiile unui nivel scăzut de antioxidanţi în sânge, nu nu­mai lipo­pro­teinele cu densitate joasă (LDL) vor forma legături cu radi­calii liberi, conducând la formarea de plăci pe pereţii arterelor, ci s‑a arătat în cer­cetări că acest lucru se poate întâmpla şi cu proteinele cu densitate mare (HDL) (Hurtado şi colab., 1996). Aceasta duce la arteroscleroză şi la mai mult sânge vâscos, care la rândul său poate provoca cheaguri de sânge, care duc la atacuri cerebrale şi crize cardi­ace.

III. Se ştie că microundele, în funcţie de frecvenţa lor, produc un flux anormal al calciului în – sau din – celule (Nair, 1989; Cleary, 1999; Dorothy, 1999; Amara şi colab., 2004.) Când există un flux anormal de calciu în celulele mast, ele produc histamină (Chakravarty 1986; 1987.) Aceasta este doar una dintre căile prin care expunerea la mi­cro­unde, după cum se ştie, declanşează sau agravează reacţiile aler­gice.

IV. Se cunoaşte că expunerea la microunde induce disfuncţii ale mitocondriilor (Dutto şi colab., 1984; Xie şi colab., 2004; Goldberg, 2006; Buchachenk şi colab., 2006.) Mitocondriile constituie centrala energetică a celulei. Mitocondriile disfuncţionale împiedică produce­rea energiei celulare şi pot fi puse în legătură cu oboseala şi, foarte pro­babil, şi cu obezitatea.

V. S‑a arătat că microundele depolarizează globulele roşii din or­ganism. Aceasta face ca globulele roşii să se strângă în grupuri şi, din această cauză, cantitatea de oxigen care se duce către celulele creieru­lui şi ale altor organe ale corpului se reduce considerabil, ducând la hi­po­xie. Acest fapt poate provoca simptome similare celor întâlnite în cazul răului de înălţime: greaţă, ameţeală, incapacitate de concentrare, dureri de cap etc. S‑a arătat de asemenea că microundele provoacă pier­derea proteinelor din membranele celulare ale globulelor roşii (Liburdy şi colab., 1984; 1987; 1988.) Acest lucru slăbeşte rezistenţa globulelor roşii, lăsându‑le mai susceptibile la atacul radicalilor liberi şi astfel şi la distrugerea oxidativă.

VI. Studiile au arătat că expunerea la microunde provoacă o mic­şorare a numărului celulelor NK (natural killer) (Smialowicz şi colab., 1983; Yang şi colab., 1983; Nakamura şi colab., 1997; Dmoch şi Moszczynski 1998; Nakamura şi colab., 1998.), care reprezintă un tip de globule albe (limfocite), constituind prima linie de apărare îm­po­triva agenţilor patogeni. Aceasta duce la slăbirea capacităţii orga­nis­mului de a se reface după infecţii virale şi de alte tipuri. Aşadar, per­soanelor expuse la radiaţiile de microunde le va lua mai mult timp decât în mod obişnuit să se refacă după orice infecţie banală.

VII. S‑a arătat că expunerea pe termen lung la radiaţia de mi­cro­unde schimbă, de la normal la anormal, o formă particulară a ratei globulelor albe (limfocite), cunoscut sub numele de raportul dintre limfocitele T4/T8 (Dmoch şi Moszczynski 1998). S‑a arătat că anoma­liile acestui raport T4/T8 provoacă o sensibilitate crescută la infecţii virale, fungice şi bacteriene. Simptomele includ: dureri în gât, febră, slă­­biciune, oboseală persistentă şi inflamarea glandelor limfatice.

VIII. Cercetările au arătat că expunerea la microunde şi la alte radi­aţii electromagnetice nu doar slăbeşte sistemul imunitar, ci şi pro­voacă „o proliferare a virusurilor, bacteriilor, mucegaiurilor, parazi­ţilor şi a fermenţilor în sângele gazdei umane”, după cum a afirmat într‑un interviu medicul britanic Robert Young.

IX. S‑a arătat în studii că expunerea la microunde provoacă aşa‑numitul stres „subliminal” (deoarece corpul nu „ştie” că este su­pus unui stres) (Becker, 1985; Levitt, 1995), determinând glandele su­prarenale să se­crete o cantitate anormal de mare de cortizon şi adrena­lină. Secreţia de adrenalină poate duce la iritabilitate şi hiperactivitate – aceasta din urmă foarte răspândită acum la copiii cu deficit de atenţie şi tulburări de hiperactivitate (ADHD). Dacă acest fenomen se produce mereu, va conduce până la urmă la o epuizare a glandelor suprarenale, care vor înceta să mai funcţioneze, aceasta fiind o anomalie obişnuită în sin­dro­mul de oboseală cronică (CFS).

X. S‑a arătat că expunerea la microunde modifică nivelele de re­ceptori 5‑HT din sângele lucrătorilor expuşi la aceste radiaţii (Wang, 1989). Receptorul 5‑HT reprezintă un precursor al producerii hormo­nului serotonină în creier. Nivelele scăzute de serotonină au fost aso­ciate cu anxietate şi depresie (Gorman şi colab., 2002; Goldberg, 2006). O creştere a anxietăţii şi depresiei poate fi la rândul ei corelată cu creş­terea numărului de sinucideri.

XI. S‑a arătat că expunerea la microunde produce o scădere a ni­velelor hormonilor norepinefrină din creier (Takahashi şi colab., 1994). Acest hormon este esenţial pentru controlul sistemului nervos autonom, iar lipsa lui poate duce la tulburări ale sistemului nervos au­tonom. De exemplu, dacă acesta din urmă nu funcţionează bine, orga­nismul va avea tulburări de reglare a temperaturii (adică organismul nu va mai putea să se răcorească atunci când este cald, sau să se încăl­zească atunci când este frig) (Gandhi şi Ross 1987). Din acest motiv, ajungem să ne fie mai frig decât de obicei atunci când temperatura de afară este scăzută, şi asemănător şi atunci când este cald (Way şi colab., 1981). S‑a observat că persoanele având sindromul de oboseală cronică au perturbări ale temperaturii corpului asigurată în mod normal în cadrul ritmului circadian (Tomoda şi colab., 1997). O scădere anor­mală a nivelelor de norepinefrină a fost de asemenea asociată cu tul­burări de memorie pe termen scurt (Clinton şi colab., 2006), sin­drom ADHD (Arnsten şi Li, 2005) şi depresii (Charney, 1988; Meyer şi co­lab., 2006).

XII. S‑a arătat de asemenea că producerea de melatonină, hormon cerebral, este inhibată prin expunerea la microunde (Yellon 1994; Altpeter şi colab., 2006.) Acest hormon cerebral şi antioxidant este necesar pentru asigurarea unui somn normal. În 2006, 42 de milioane de americani (aproximativ 1 din 5) au luat medicamente pentru insom­nie, în creştere cu 60% în comparaţie cu anul 2000, multe dintre aceste tulburări de somn fiind din cauza expunerii la radiaţii electromagnetice (Hubert şi colab., 2002). O scădere a nivelului melatoninei a fost de asemenea corelată cu creşteri ale numărului de cancere de sân (Blask şi colab., 2005).

XIII. Modificări ale nivelelor hormonului cerebral dopamină (sau ale transmiţătorilor dopaminei) au fost de asemenea puse în legă­tură cu radiaţiile de microunde şi cu alte expuneri la radiaţii elec­tro­magnetice (Mausset‑Bonnefont şi colab., 2004; Sieron şi colab., 2004). O scădere a nivelelor de dopamină a fost de asemenea corelată cu de­pre­sia (Brown şi Gershon, 1993) şi cu „sindromul picioarelor neli­niştite” RLS (restless leg syndrome) (Allen, 2004).

XIV. S‑a arătat că expunerea la radiaţii electromagnetice produce o scădere anormală a nivelelor neurotransmiţătorului acetilcolină (Modak şi colab., 1981; Dutta şi colab., 1992; Omura şi Losco, 1993; Testylier şi colab., 2002; Gautier şi colab., 2003). O scădere a nive­lelor acestui neurotransmiţător a fost corelată cu o serie de tulburări neurologice şi neuromusculare – inclusiv cu boala Alzheimer.

XV. S‑a arătat că unele frecvenţe ale undelor electromagnetice pro­duc anxietate şi nelinişte (Cherry, 1996; Rajendra şi colab., 2004; Shtemberg şi colab., 2004; Selsam, 2005.). Acest fapt face şi mai pro­babilă legătura între radiaţiile electromagnetice şi sindromul picioare­lor neliniştite RLS, deoarece s‑a constatat că dopamina este afectată, iar cei care acuză lipsa dopaminei obişnuiesc să se trateze de sindro­mul RLS (Weimerskirch şi Ernst, 2001; Aramideh şi de Weerd, 2006.)

XVI. S‑a arătat că radiaţiile electromagnetice – de tipul celor emise de telefoanele celulare – modifică fluxul sangvin cerebral local (Huber şi colab., 2002; Huber şi colab., 2005; Haarala şi colab., 2003; Aalto şi colab., 2006; Goldberg, 2006.) În cazul unor maladii precum autismul sau sindromul oboselii cronice CFS, s‑a arătat, prin scanări SPECT (Single Proton Emission Computed Tomography), că fluxul sang­vin prin creier a fost modificat (Tomoda şi colab., 2000; Goldberg, 2000; Miike şi colab., 2004.)

XVII. Numeroase studii asociază expunerea la microunde şi la alte tipuri de radiaţii electromagnetice cu o creştere a numărului alergii­lor (Kimata, 2002 [vezi şi Ingels]; Kimata, 2003; Kimata, 2005). S‑a arătat că expunerea la microunde determină celulele mast să producă mai multă histamină – substanţa chimică responsabilă de reacţii aler­gice; alte tipuri de radiaţii electromagnetice sporesc numărul celulelor mast din sânge (Johansson şi Liu, 1995; Johansson şi colab., 1996; Johansson şi colab., 2001.). S‑a constatat de asemenea că microundele sporesc numărul anticorpilor imunoglobulinici din organism (Bergier şi colab., 1990; Dmoch şi Moszczynski, 1998; Moszczynski şi colab., 1999; Yuan şi colab., 2004; Kimata, 2005.) Anticorpii imunoglo­bu­li­ni­ci sunt responsabili pentru declanşarea unei reacţii alergice la o anu­mită substanţă sau proteină. S‑ar putea oare ca radia­ţiile electro­mag­ne­tice să deruteze organismul, determinându‑l să fa­brice anticorpi într‑un mod eronat? Mulţi cercetători şi oameni de şti­inţă au fost – şi încă sunt – nedumeriţi de faptul că populaţia din Germania de Est avea atât de puţine alergii în comparaţie cu cea din Germania de Vest, atunci când cele două ţări s‑au reunificat (Hermann‑Kunz, 1999a; Hermann‑Kunz, 1999b; Heinrich şi colab., 2002, Kramer şi colab., 2002.) Dar ceea ce ei nu au reuşit să observe este simplul fapt că Germania de Est avea reglementări mult mai stricte decât Germania de Vest privind nivelele de radiaţie din mediul înconjurător. De când Germania de Est a adop­tat standardele Germaniei de Vest, alergiile din fosta RDG au ajuns la egalitate ca număr cu cele din fosta RFG.

XVIII. S‑a arătat de asemenea că expunerea la microunde are efec­te adverse asupra inimii (Becker, 1985, pp. 314‑315; Ozguner şi colab., 2005) şi ar putea fi asociată cu aritmii cardiace şi cu atacuri de cord.

XIX. S‑a mai arătat şi că expunerea la radiaţii de microunde pro­duce o creştere anormală a oxidului nitric (NO) (Jelenkovic şi co­lab., 2006). O creştere anormală a calciului celular poate de aseme­nea să ducă la o creştere anormală a oxidului nitric celular (Kitamura şi colab., 1997; Li şi colab., 2003), care, atunci când este în exces, se com­bină cu superoxidul (O2‑) pentru a produce un radical liber peri­culos, numit peroxinitrit (Henmani şi Parihar, 1998.) Peroxinitritul a fost asociat cu sindromul de oboseală cronică.

XX. În numeroase studii s‑a arătat că expunerea la microunde des­chide bariera sânge‑creier (Albert şi Kerns, 1981; Williams şi colab., 1984; Quock şi colab., 1986; Quock şi colab., 1987; Neubauer şi co­lab., 1990; Schirmacher şi colab., 2000.) Bariera sânge‑creier pro­tej­ează creierul de substanţe străine precum: viruşi, bacterii şi substanţe chimice toxice din sânge care pot leza creierul. Astfel, radi­aţiile de mi­crounde ar putea expune populaţia la infecţii virale şi bacteriale ale creierului ce altfel, în condiţii normale, n‑ar putea sur­veni.

XXI. S‑a înregistrat o creştere dramatică a numărului tumorilor cerebrale şi al altor tipuri de cancer în ultimii 20 de ani – adică de la răspândirea pe scară largă a telefoanelor mobile. După 1984 (anul în care au fost instalate primele reţele de telefonie celulară în majoritatea marilor oraşe din Statele Unite ale Americii), s‑a înregistrat o creştere bruscă a numărului tumorilor cerebrale la copii. Tumorile cerebrale sunt acum cea mai răspândită cauză a deceselor la copii, după leu­ce­mie. În anul 2006, şapte persoane de la Universitatea RMIT din Melbourne, Australia, care lucrau la ultimele două etaje dintr‑o clădire pe care se afla amplasată o antenă de telefonie mobilă au fost diagnos­ticaţi cu tumori cerebrale (Macnamara, 2006). Ei lucraseră sub acea antenă timp de 10 ani.

XXII. S‑a înregistrat o creştere exponenţială a numărului cazu­rilor de autism, ADHD, CFS şi Alzheimer, începând din 1984, anul în care au început să se extindă în SUA reţelele de telefonie celulară. Aceste proporţii au crescut în continuare, o dată cu trecerea de la telefoanele analogice (1G) la cele digitale (2G) la începutul anilor ’90 (Marshall, 2001; Weatherall, 2007.)

XXIII. Au existat numeroase cazuri confirmate de diformităţi la animale şi la plante în vecinătatea pilonilor de telefonie mobilă (Kato, 2004), iar scăderea numărului de broaşte (Balmori, 2006), de păsări (Mukherjee, 2003) şi de insecte (mai recent, de albine – vezi Barrionuevo, 2007) este asociată cu aceste nivele de radiaţie din me­diul ambiant (Sandu, 2007). De asemenea s‑a constatat că sardinele din Australia, crapul din Japonia şi homarul din Florida (Schneider, 2003) au fost infectate cu diverse forme ale virusului herpesului. Un stu­diu a arătat că radiaţiile electromagnetice pot într‑adevăr să stimu­leze genomul virusului Epstein‑Barr (Grimaldi şi colab., 1997), viru­sul herpes răspunzător pentru mononucleoză (sau febră glandulară). S‑a constatat că o serie de viruşi din familia herpesului (de ex. CMV, EBV, HH6V) infectează de obicei persoanele cu CFS, autism, ADHD sau Alzheimer.

În Japonia, care acum este grav electropoluată, s‑a raportat că se întâmplă foarte des ca femeile să aibă avorturi spontane în ultimul trimestru de sarcină. De obicei, fătul este diform. Un studiu (Nagaishi şi colab., 2004) a menţionat anomalii cromozomiale la fetuşii din avor­turile spontane din Japonia. S‑a arătat de asemenea în mai multe studii că utilizarea telefonului celular duce la o scădere mai accentuată a calităţii spermei la bărbaţi, cu cât este mai mare durata de timp pe care aceştia o petrec vorbind la telefonul mobil.9

Telefoanele mobile: mâine ar putea fi prea târziu

În pofida ezitărilor Ministerului Sănătăţii şi a tacticilor de amânare din partea companiilor de telefonie mobilă, începe acum să devină clar că telefonul mobil este un agent patogen virulent cu efecte vă­tă­mă­toare care sunt încă insuficient cunoscute. Recent s‑a dovedit ştiinţific că există o conexiune între anumite tipuri de tumori şi utilizarea in­tensivă a telefonului mobil. Cele mai multe dovezi ştiinţifice sunt des­pre neuromul acustic, o tumoare care se dezvoltă pe nervul auditiv, precum şi despre tumori cerebrale maligne. În conformitate cu acest studiu, riscurile sunt multiplicate de două sau de mai multe ori pe partea capului pe care este ţinut telefonul.

Sunt oare autorităţile din sănătate îngrijorate de aceste rezultate? Câtuşi de puţin, deoarece conform experţilor oficiali, la riscurile cele mai mari sunt supuşi utilizatorii „intensivi” ai telefonului mobil şi, după cum adaugă ei cu o evidentă tentă de cinism, nimic nu do­ve­deşte că utilizarea unui telefon mobil produce absolut întotdeauna o tumoare.

Însă în condiţiile în care ştim că unei tumori îi ia de obicei 15–20 de ani ca să se dezvolte, pare logic să conchidem că apariţia tumorilor după 4‑5 ani la utilizatorii intensivi de telefoane mobile este un semn sigur că ne aşteaptă o catastrofă de sănătate peste 10 ani. 10 ani! Pentru cei care au copii, asta nu înseamnă o perioadă prea lungă, însă se pare că producătorii de telefoane consideră că este o perioadă suficient de îndelungată.

Cel mai rău lucru în această situaţie este că generaţia tânără este cel mai mult expusă pericolului. Copiii şi adolescenţii sunt cei care utilizează cel mai mult telefoanele mobile. Şi exact la aceste vârste creierul este cel mai expus: aproximativ două treimi din creierul co­pilului sunt afectate de radiaţii, în timp ce la un adult radiaţiile pe­netrează doar o treime din creier, ceea ce este oricum prea mult!

Un lucru şi mai îngrijorător este că radiaţiile cresc în intensitate pe măsură ce devine mai dificilă recepţia. Astfel, atunci când utilizaţi telefonul în tren sau în automobil, sau dacă vă aflaţi într‑o zonă cu acoperire mai slabă, telefonul trebuie să continue să caute noi semnale, iar intensitatea microundelor emise este considerabil mai mare.

Iar cu fiecare zi ce trece găsim tot mai multe radiaţii elec­tro­mag­netice în jurul nostru: ecranele televizoarelor şi monitoarele com­pu­te­relor, telefoanele cordless şi sistemele wi‑fi. Acest lucru este în­gro­zitor. Toate aceste radiaţii sunt neionizante şi sunt capabile să afecteze funcţionarea celulelor noastre, în particular a ADN‑ului, precum şi funcţionarea glandelor noastre. Printre acestea se numără şi glanda pineală, sursa hormonului care induce somnul şi dă rezistenţa la can­cer, şi a cărei funcţionare normală este cel mai uşor afectată.

Dr. Paul Dupont consideră că „am putea să înlăturăm această tra­gedie care ne aşteaptă, pe care toată lumea o vede venind, dar nimeni nu face nimic, iar astăzi există sute de milioane de telefoane mobile în uz. Iar într‑o zi, lipsa noastră de voinţă de a înfrunta această problemă ne va pune în faţa unei alegeri teribile: telefonul mobil sau viaţa! În acel punct, vom fi siliţi să renunţăm la această unealtă magică, să ne resemnăm a face un pas înapoi, să tragem o linie cântărind avantajele şi dezavantajele pe care ni le‑a adus – oare vom îndrăzni să facem aceasta? În acel moment vom vedea dacă omenirea mai are dorinţa de a trăi sau nu.”10

NOTĂ FINALĂ: Cititorului interesat să afle mai multe în domeniu îi recomandăm cartea „Idolii fără fir. Telefonia mobilă şi poluarea electromagnetică”, Editura Christiana, 2010 (376 pag., inclusiv o vastă bibliografie) pentru un studiu temeinic al întregului fenomen, precum şi celelalte broşuri apărute în această serie.