Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2011 ianuarie.

de admin

Minuni ale Sfinților de la Aiud

2:41 pm, ianuarie 29, 2011 în Martiri si mucenici, Marturisiri de credință de admin

Părintele Augustin de la Aiud spunea: „Mai ales noi, preoţii, suntem datori să facem cunoscută credincioşilor jertfa mucenicilor noştri. Propovăduirea sfinţeniei acestor martiri ne va întări în credinţă şi ne va ajuta foarte mult la mântuirea sufletelor noastre.”[1] Materialul care urmează[2] este important întrucât este chiar o mărturie a părintelui Augustin de la Aiud, care a auzit multe dintre minunile noilor mucenici. El strânge material pentru a realiza o carte despre aceste minuni…

Un părinte din Cluj, care avea probleme foarte mari în parohie cu privire la o bucată de teren care aparţinea bisericii, i-a dat în judecată pe cei care au luat acest teren. Şi mulţi ani de zile s-a tot judecat şi nu şi-a rezolvat această problemă. Dar, venind la Aiud, i-am dăruit un femur din osuarul de la Aiud. L‑a primit cu lacrimi în ochi şi s-a bucurat foarte mult şi, când l-a dus la biserică, a ţinut mult să‑i spună sfântul care îi este numele. I-a pus pe toţi cei din parohie să se roage, au făcut slujbe speciale pentru acest sfânt, şi sfântul le-a spus că îl cheamă Gheorghe. Asta a fost o bucurie foarte mare pentru el (pentru părinte – n.n.), pentru că şi pe el îl cheamă tot Gheorghe. Şi, după ce i s-a descoperit şi numele, nu a mai durat mult şi după câteva zile i s-a rezolvat şi problema aceasta juridică legată de acel pământ.

Soţia acestui părinte nu putea rămâne însărcinată de patru ani de zile. Şi le-am dat ulei din candela sfinţilor, spunându-le să ia câte trei picături după anaforă şi după aghiazmă. Aşa au şi făcut, şi aceasta a rămas însărcinată. Tot acestei femei i-a crescut, la un moment dat, la piept, un chist exterior cam de vreo 4 mm şi mi-a spus că s-a dat cu untdelemn de la sfinţi dimineaţa şi până seara nu mai avea nimic.

O altă fată din Cluj a venit cu un grup din oraş şi s-a închinat la sfinţi, s-a închinat la icoana Maicii Domnului şi i-a cerut voie maicii care era la osuar să i se îngăduie să se dea cu puţin untdelemn la cap, unde avea un chist. A făcut acest lucru şi a revenit după o perioadă, spunând că după patru zile, când s‑a pieptănat, nu mai avea nicio problemă la cap. Şi i‑a arătat maicii, căreia i-a cerut să-i dea voie să ia untdelemn, locul unde a fost chistul la cap; fusese destul de mare. Se vedea în acel loc acum ca un punct alb şi ca o arsură. Tot aşa, nişte maici cu dureri foarte mari de cap s-au dat cu acest untdelemn din candela sfinţilor şi li s-au oprit pe loc durerile.

O familie din Piteşti, soţ şi soţie, tineri, erau foarte întristaţi că nu puteau avea un copil şi se gândeau să abordeze o viaţă de familie mai austeră, să încerce să trăiască în curăţie unul cu celălalt. Eu le‑am vorbit despre sfinţi şi despre uleiul din candela sfinţilor şi le-am dat să ia împreună acel untdelemn. Soţia avea un virus în organism care, dacă ea ar fi rămas însărcinată, ar fi provocat multe complicaţii fătului, acest lucru contribuind şi el foarte mult la stările lor de deznădejde. Dar, prin minune dumne zeiască, ea a rămas însărcinată şi, după ultima ana liză medicală, a constatat că virusul dispăruse din organism.

Unui bărbat din Bucureşti de 46 de ani i-au venit în ianuarie surorile disperate cu maşina la Aiud, plângând, pentru că fuseseră prin Bucureşti pe la Sfântul Nectarie, pe la Sfântul Ilie Lăcătuşu, să le asculte sfinţii rugăciunea şi să-l vindece pe fratele lor care era internat în spital, operat pe creier, şi care se afla în comă din cauza unei tumori foarte mari, nemaiprimind nicio şansă de supra vieţuire din partea medicilor. Şi, mergând la Radu Vodă şi aflând de la o femeie că sunt sfinţi mari care fac minuni la Aiud, au venit spre seară şi plângeau cu amar din faţa casei şi până la osuar şi acolo, în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Sfintelor Moaşte. Le-am dat untde lemn şi le-am spus să îi dea pe cap în semnul Sfintei Cruci. Când au ajuns la Bucureşti aşa au şi făcut. Şi după ce l-au dat cu untdelemn, medicii s-au răzgân dit şi l-au băgat din nou în operaţie. L-au operat şi – minune dumnezeiască! După trei zile de la operaţie a fost în picioare, fără pierderi de memorie, fără ameţeli, fără nicio reacţie adversă la problema pe care a avut-o la cap. Iar în Săptămâna Patimilor, în Joia Mare, au venit împreună la Aiud şi plângeau toţi de bucurie. Bărbatul a fost cel care a condus maşina de la Bucureşti până la Aiud, ca să aducă mulţumire sfinţilor pentru această minune care s-a făcut cu el. I‑am şi văzut operaţia. Un sfert din cap era tăiat în zona frunţii. Şi era şi el oarecum şocat de locul Aiudului, pentru că nu se aştepta să vadă mănăstirea în forma în care este ea, adică pe Râpa Robilor. Intrând în osuar, a rămas oarecum mut faţă de ce a văzut acolo – icoana Maicii Domnului şi sfintele moaşte. Mama lui spunea întruna de mulţimea lacrimilor vărsate pentru copilul său, că i-au secat şi lacrimile şi îi mulţumea Maicii Domnului şi acestor sfinţi că i l-a vindecat. Ţi se sfâşia inima când te uitai la ei. Ei sunt o mărturie mare de credinţă a unei întregi familii care s-a rugat pentru un frate de-al lor, ca Dumnezeu să-l vindece.

O femeie din Târgu Jiu a venit cu un taxi, maşină plătită de unul dintre băieţii ei. Avea boli foarte multe în organism, printre care un diabet foarte ridicat, o infecţie foarte mare la picior, o cangrenă deschisă care, în timp, în loc să se cicatrizeze, s-a făcut şi mai mare din cauza diabetului, şi avea dureri foarte mari care nu o lăsau să doarmă noaptea. A spus că de luni de zile nu mai dormise. Era disperată. A mers pe la toate mănăstirile din zona Târgu Jiului, a fost la slujbele Sfântului Maslu foarte des, atât la mănăstire cât şi acasă, era spovedită şi împărtăşită. Şi tot aşa, ca în cazul celălalt, un părinte din Sfântul Munte i-a spus că la Aiud sunt sfinţi care fac minuni foarte mari şi să meargă acolo neapărat, pentru că va primi ajutor de la Dumnezeu. A venit la Aiud plângând cu disperare de durerile şi de necazurile ei. I-am dat un litru de untdelemn din candela Maicii Domnului de la sfinţi şi i-am spus să se dea în semnul Sfintei Cruci, pe rană, de 40 de ori. Asta a şi făcut şi, la mai puţin de o săptămână, m-a sunat şi mi-a spus cu lacrimi în ochi că i-au încetat durerile. Nu o mai durea deloc, asta în condiţiile în care lua medicamente de la cele naturiste şi până la celelalte, fără niciun rezultat. Şi, în mai puţin de două săptămâni, mi-a spus că a început să i se cicatrizeze rana.

[1] Din revista Familia ortodoxă, nr. 22/2010 (n. ed.).

[2] Apărut iniţial în revista Atitudini, nr. 6/2009, pp. 32-35 (n. ed.).

Sursa: http://cristiserban.wordpress.com

de admin

Valeriu Gafencu – un martir ce aşteaptă canonizarea

9:21 pm, ianuarie 25, 2011 în Martiri si mucenici, Marturisiri de credință de admin

 „Între cei mai cunoscuţi martori-martiri, care au suferit pe cele mai înalte culmi ale spiritualităţii creştine, stâlp a rezistenţei spirituale româneşti din timpul opresiunii comuniste, considerăm a fi fost atunci studentul Valeriu Gafencu” (ÎPS Bartolomeu Anania).

O viaţă de martir

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în comuna Stângerei, jud. Bălţi (Moldova). Tatăl său, Vasile Gafencu, a făcut parte din „Sfatul Ţării” (Parlamentul Republicii Moldova) de la Chişinău. În 1940, când URSS a ocupat Basarabia, a fost deportat în Siberia pe motivul că la 27 martie 1918 a votat unirea cu patria mamă.

În urma deportării tatălui său îi revine sarcina de a îngriji pe mama şi cele trei surori. Astfel, se refugiază la Iaşi unde se înscrie la Facultatea de Drept şi, în paralel studiază filozofia. În timpul regimului antonescian este arestat şi închis la Aiud, pe când avea 20 de ani. A trecut prin închisorile Galata, Aiud, Galda de Jos, Piteşti, Văcăreşti şi în cele din urmă la Târgu-Ocna. La Piteşti a fost victima torturilor lui Eugen Ţurcanu, cel de mai de temut torţionar care, printre altele, spunea că „Dacă Hristos ăla al vostru ar fi trăit în vremea mea nu ar mai fi ajuns pe cruce”. În una dintre anchete, torţionarul se afla faţă în faţă cu cel ce era numit încă de atunci sfântul închisorilor. Valeriu se aştepta la proba marii lepădări ce i se pregătea, fiind anunţat cu puţin înainte de un gardian mai uman. După intrarea în celulă a torţionarului, însoţit de doi bătăuşi solizi, îi spune: „Nu mai fă tu pe Apostolul lui Hristos aici unde toţi au devenit atei prin voinţa mea” ameninţându-l că dacă nu se leapădă îl vor omori. La acestea Valeriu îi răspunde: „Sunt pregătit pentru moarte decând am descoperit cel mai mare adevăr al lumii, dragostea în Iisus Hristos care a răbdat toate loviturile şi toate jignirile pentru a ne aduce nouă credinţa adevărată, a ne aduce dragostea neţărmurită faţă de noi, oamenii…”. Furios torţionarul i-a răspuns: „Vrei să trăieşti? Înjură-l pe Hristos”. „Nici pentru o mie de vieţi nu fac ce imi ceri tu, Iisus este Dumnezeul cel veşnic” îi răspunse Valeriu. A fost bătut până sub el băltea sângele. Dar cu mila lui Dumnezeu a supravieţuit.

Cu toate torturile ce i-au fost administrate, Valeriu a fost puţinii dintre cei ce au mers până la capăt fără să cedeze. A scăpat de acest torţionar (îmbolnăvindu-se foarte grav) fiind transferat la Târgu-Ocna unde şi-a sfârşit zilele renunţând la medicamentele sale în favoarea unui evreu ce se afla cu el în celulă. Chipul său era senin, mereu scăldat într-o lumină cerească fiind mereu în rugăciune precum Apostolul Pavel spune: „rugaţi-vă neîncetat”. Lumina sfinţeniei sale trecea dincolo de el şi se transmitea la toţi deţinuţii din preajma sa.

În 2 februarie 1952 a spus unui coleg de suferinţă că pe 17 februarie a aceluiaşi an va trece în viaţa viitoare. Înainte de a muri şi-a luat rămas bun şi iertăciune de la cei apropiaţi iar prietenul şi camaradul său de suferinţă Ioan Ianolide i-a luat cruciuliţa de la gât şi i-a pus-o în gură pentru a fi recunoscut în caz că trupul său va fi găsit.

În aşteptarea canonizării

Canonizarea oficială a unui sfânt se face printr-o hotărâre de Sinod. La cancelaria Sinodului BOR s-a depus de mult timp un dosar pentru canonizarea sfântului Valeriu Gafencu dar, ca şi în cazul pr Ilie Lăcătuşu, pr. Arsenie Boca şi ale altor martiri din închisorile comuniste, încă stau în aşteptare. Mitropolitul Vladimir al Republicii Moldova, aflat sub jurisdicţia canonică a Bisericii Ruse a spus în repetate rânduri: „Am dori să îl canonizăm pe mucenicul Valeriu. Ne vom interesa în ce stadiu se află dosarul la Patriarhia Română şi dacă ei nu o vor face vom încerca să îl canonizăm la Chişinău. Pentru noi ar fi o mare cinste cu atat mai mult cu cât e de baştină, de aici de aproape, din Stângerei”.

Când vine vorba de canonizarea unor sfinţi din închisorile comuniste, Patriarhia Română spune ca sunt dosare mai vechi pentru canonizare şi încă nu s-a ajuns în discuţie propunerile celor ce au trăit în secolul trecut.

În cazul în care va fi canonizat de o altă Biserică ce se află în comuniune cu B.O.R., cum e cazul Bisericii Ruse, implicit îl vom putea avea şi noi în calendarele noastre. Dar, până atunci, în faţa lui Dumnezeu căruia i-a slujit fără teamă de puternicii zilei, dar şi în inimile noastre, sfinţii sunt sfinţi chiar dacă încă nu au fost declaraţi „pe hârtie”.