Facă-se voia ta Doamne

11:01 pm, martie 22, 2011 în Un gand pentru ziua de azi de Llelu Nicolae Vălăreanu(Sârbu)

Facă-se voia ta Doamne

Patimi
înălţate la cer
în mugurii
rugăciunii,
se deschide
lumina,
coboară îngerii
însoţitori
şi se face tunel
din aur,
trecem prin el
ca o sămânţă
la încolţit
să populăm universul.
Ne depaşeşte cuvântul
care deja se întrupează
şi simte
atingera timpului
ca o mângâiere fierbinte
pe vocalele sonore.

Se înalţă gândul
iscoditor în sine
visele se îmbarcă
pe corăbii de aer.

Stelele aşteapta sosirea
cuminţi,
ca nişte fete mari
la spovedanie.

Ochii lumii
se deschid larg
şi cer lunii
să netezeacă
cararea luminii
fecunde.

Noaptea
e totuna cu ziua
şi simt
o adiere de umbre.

Fiinţa mea
împreună cu nefiinţa
călătoresc.

Vămile universului
sunt deschise,
trecerea-i continuă.

Timpul nu mai curge
universul se dilată,
nimic nu-i senzorial
totul se gândeşte.

Primesc din mine
semnalele
redefinirii.

Cum să fac posibilă
bucuria
regăsirii mele altfel.

Cu miezul de foc
al corpului meu
recompus din
particole de lumină.

Aştept sosirea
în casa ta ca un intrus
într-o veşnicie
împlinită.

Facă-se voia ta Doamne.