Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2012 iunie.

de agaton

Poezia ca stare de rugaciune

7:34 pm, iunie 25, 2012 în Fără categorie de agaton

“Poezia este mai aproape de adevar decat proza, pentru ca ea restituie sensul initial al cuvintelor, iar rugaciunea si mai mult. Intr-o perioada de inflatie verbala, care nu face decat sa agraveze urata singuratate, numai omul pacii rugatoare poate sa mai vorbeasca celorlalti, sa arate cuvantul devenit chip, privirea devenita prezenta. Tacerea sa va vorbi acolo unde predica nu mai actioneaza, misterul sau il va face atent la o revelatie devenita apropiata, accesibila”. Pr Staniloae

daruri nedăruite
mulţi fac milostenie cu banul lor
unii şi cu o bucată din pâinea lor
dar puţini
cu ei înşişi.

“în dar aţi primit, în dar să daţi” nu e
un privilegiu moral
ci legea duioasă a vieţii…

ah, trupurile şi sufletele noastre
daruri
nedăruite!

îmbolnăvite uscate
curând ucise pe veci

de frica
de a le pierde !

în mâinile lui Hristos
ar fi săturat întreaga Zidire

dar noi ne ducem puţinele zile şi ne stingem
cu pumnii strânşi şi cu dinţii scrâşnind

zadarnic încercând să păstrăm
ce n-am avut niciodată…

striviţi de ceea
ce n-am dăruit

ucişi
de ceea
ce n-am trăit…

taina smereniei
smerit e omul care
nu se aşteaptă să fie iubit

pentru că el nu se aşteaptă
niciodată
să primească
ceva de la viaţă…

căci pentru omul smerit
viaţa însăşi e ceva
atât de copleşitor
încât

nu este uimit
că i se ia
ci
că i s-a dat…

numai cel smerit înţelege
că nici un vis al omului nu e
mai înalt mai vast ori mai adânc
decât viaţa

încetând astfel să încerce să facă ceva cu ea
şi începând să se roage vieţii
să facă ceva cu el…

pentru cel smerit viaţa
nu e niciodată a lui
ci el
este al vieţii…

pentru smerit viaţa
e un dar

şi doar pentru cel mândru,
un drept…

viaţa e darul pe care Dumnezeu l-a dat
tuturor oamenilor
dar numai cel smerit
se bucură de el

căci

cel ce caută smerenia
găseşte
viaţa…

mila
“… puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune.”
( 2Corinteni 12, 9)

toţi cerem milă.
cu disperare cu teamă ori cu furie

în biserici pe străzi în fabrici şi-n cârciumi
din cioburile unei oglinzi ori
dintr-un pat tot mai îngust şi mai alb
de spital

strigând gemând suspinând horcăind

alergând până la sufocare după viaţă sau
zăcând beţi pe o bancă în parc

cu inimile ca nişte frunze uscate

toţi cerem milă.

însă puţini o acceptă când vine
ca o nevăzută ploaie de vară;
temându-ne să nu ne spele
măştile purtate cu dârzenie ca nişte scuturi
grabnic ne leapădăm de setea
propriilor inimi…

şi dintre creştini
doar câţiva primesc
să poarte crucea

nesfârşitei ei
slăbiciuni….

potopul lui Hristos
Hristos
ne priveste
cu ochii
celor indragostiti
ne ainge cu palmele
celor care
cer

ne saruta cu buzele
celor ce
zambesc
ne striga cu
suspinul celor
care mor …

dar
numai in inimile celor ce
se roaga
patrude acest
potop de tandrete
care
linisteste sufletul
inecandu-l
in dragoste …
cântec de copil
tare mi-e dor Doamne de inima mea
de inima mea fecioară
cea de dinainte de timp
de-a bate în piept prima oară…

tare mi-e dor Doamne de inima mea
ce păşea prin mine ca o fată
la prima ei bătaie din Cer
când se-ndrăgostea prima dată…

tare mi-e dor Doamne de inima mea
mireasă aşteptând mereu
dragostea să vină ca un mire
şi nunta lor să fiu eu…

tare mi-e dor Doamne tare mi-e dor
de inima ce ţine toate
ca-n copilărie s-o mai simt puţin
şi-n piept la mine cum bate..

pentru copii
Evanghelia povesteşte
călătoria lui Dumnezeu
de la mine până
la aproapele meu…

Poezii de Marius Iordachioaia

de admin

Părintele Cleopa, despre sfinţii români şi despre pustnicii din timpul său

6:06 pm, iunie 17, 2012 în Cuvinte de folos, Duminica Sfintilor Romani, Sfinti de admin

„Mai erau douăzeci şi şapte de maici, printre care şi Maica Zenovia, care era fiică de ministru de la Bucureşti şi avea acte de la Regele Carol I, ca să poată sta în toate pădurile statului. A stat şaizeci de ani în pustie.”


00:01 – Toţi Sfinţii naţionali români, care s-au sfinţit pe pământul românesc, în Dobrogea, în Ardeal, în Muntenia, în Oltenia, în Moldova, în Nordul Moldovei, în Bucovina, toţi aceştia au fost de mare folos pe vremea lor, în îmbărbătarea poporului, în credinţă, în timpul războaielor şi nu numai. Au luptat cu credinţă să păzească sfânta noastră ţară şi Biserica naţională şi tot poporul român. Ei au reuşit acestea nu numai cu cuvântul, ci şi cu viaţa şi cu trăirea lor. Aţi văzut ce făcea Ştefan cel Mare? Nu făcea nimic până nu-l întreba pe Daniil Sihastrul, pe duhovnicul lui. Pentru că, atunci era multă credinţă şi multă apropiere între conducătorii ţării şi între Sfinţii Români, sihaştri şi stareţi şi teologi ai ţării. Puteţi să verificaţi acestea. Toţi voievozii noştri cei mai vestiţi, care au intrat în istoria naţională, au făcut la fel: avem pe Mircea cel Mare, cel Bătrân, care se odihneşte la Mănăstirea Cozia şi a făcut mănăstire la anul 1388. Lângă dânsul este un mormânt pe care scrie: „Aici odihneşte Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul”. El a unit cele trei Ţări Române. Şi mama lui a fost călugăriţă.

01:46 – Ştefan cel Mare a domnit patruzeci şi şapte de ani şi mama lui, Doamna Maria Oltea, a murit tot călugăriţă la Mănăstirea Probota, înmormântată lângă Petru Rareş. Aţi văzut? Alexandru cel Bun, cu doamna Ana, au făcut Mănăstirea Bistriţa, acolo unde este ctitor şi Ştefan cel Mare şi Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu. Patru ctitori sunt acolo. Fiecare îşi făcea mormântul într-o mănăstire cu gândul: „Dacă mor, apărând ţara, să pot fi pomenit la mănăstire sute de ani”. După cum îi pomenim până în prezent, de sute de ani, pentru că sunt ctitori mari. Aici a trăit paisprezece ani Daniil Sihastrul, înainte de a pleca în pustia Putnei. Aici au vieţuit Sfinţi mari: stareţul Voroneţului, care a trăit la Secu şi Zosima, care a făcut prima sihăstrie la 1514. Acesta a venit cu treizeci de călugări de Mănăstirea Neamţ şi a pus temelie pentru Mănăstirea Secu. Prin aceste locuri, atunci când am venit eu aici, în pustie, în munţi, erau cincizeci de sihaştri. Atunci când te duceai la el, îţi spunea pe nume, cum te cheamă. Şi mai erau douăzeci şi şapte de maici, printre care şi Maica Zenovia, care era fiică de ministru de la Bucureşti şi avea acte de la Regele Carol I, ca să poată sta în toate pădurile statului. A stat şaizeci de ani în pustie. Avea zece ucenici şi avea obrazul ca o cămaşă albă. Mă întreba: „Ştii Psaltirea pe de rost?”. Dar eu eram cu oile mănăstirii, pe aici prin munţi.

03:34 –Dacă veţi merge în munţi, veţi vedea câte urme de bordeie şi de peşteri sunt, pe unde au stat sfinţii. Câţi pustnici am găsit noi prin peşteri! Era o călugăriţă Magdalena, care avea zece ucenici şi erau aici la Muntele Pârlitura. Mai era o maică în pustie de cincizeci de ani, Maica Zenovia, Maica Cleomida, erau foarte multe maici. Nu mai vorbesc de călugări. Câţi pustnici erau! Am întâlnit un episcop rus, pe nume Ion, însoţit de un ierodiacon basarabean bătrân. A stat drept şi s-a uitat la mine. Era pe vremea când era prigoană mare prin Rusia. Oile s-au uitat şi câinii nu au lătrat la el. Şi mi-a zis pe nume. Şi i-a zis fratelui meu Vasile: „Frate Vasile, te pregăteşti, că la primăvară pleci la Domnul”. Şi fratele meu în luna mai a murit. Aşa sfinţi au trăit prin aceste zone.

04:27 – Ştiţi ce spune Sfântul Ioan Scărarul? „Puterea împăratului stă întru multa oştire şi puterea celui din pustie întru multa rugăciune”. Căderea celui din obşte este prin neascultare şi căderea celui din linişte este în măsura în care împuţinează pravila şi acestea pentru că te rugai zi şi noapte şi credeai că eşti un sfânt al sfinţilor. Îţi ajungea un cartof şi puţine urzici făcute cu apă şi te întăreai cu puterea Lui Dumnezeu şi a Maicii sănătăţii şi dobândeai lungimea vieţii. „Mânca-v-ar Raiul!”.

(Transcriere şi adaptare: Diac. Marian Pătraşcu)

Sursa: www.doxologia.ro