Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2012 septembrie.

de agaton

Fundaţia ”Sfânta Irina” a pus piatra de temelie a construcţiei primului centru de recuperare oncologică din România

9:57 pm, septembrie 29, 2012 în Fără categorie de agaton

Fundaţia Sfânta Irina a inaugurat marţi, în localitatea Slatina-Nera, lucrările de construcţie a Clinicii Nera, respectiv, a Centrului pentru Cercetări în Recuperare Oncologică, pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, așa cum a precizat primarul comunei Sasca Montană, Ion Poplicean, care a și pus, prin intermediul consiliului local, la dispoziția fundației, terenul aferent.

Centrul va fi destinat bolnavilor aflaţi în recuperare după tratamente împotriva cancerului. Aceştia vor beneficia de o cură de 14 zile, pe durata căruia li se vor asigura servicii de psihoterapie, fizioterapie, kinetoterapie, dietoterapie, educare pentru menţinerea unui stil corect de viaţă.

Întrucât cercetarea este unul dintre principalele scopuri ale înfiinţării centrului, acesta va include un departament axat pe evaluarea metodelor de recuperare, dar şi unul dedicat depistării precoce a cancerului. Urmând a fi amplasată în Valea Nerei, într-o zonă ferită de poluare şi organizată ca o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial, clinica este programată să îşi deschidă porţile la finalul primului trimestru din 2014.

„Lupta împotriva cancerului începe înainte ca această boală să invadeze organismul. Construim Clinica Nera pentru a-i asista pe cei care au trecut de primele tratamente pe drumul înspre însănătoşire, cât şi pentru a-i ajuta să învețe obiceiuri noi de viaţă, care să le anuleze posibilitatea de recidivă. De asemenea, activitatea de cercetare care se va desfăşura în cadrul centrului ne va fi de un real folos în a înţelege mai bine prin ce trec bolnavii de cancer şi cum putem să-i ajutăm să trăiască”, a spus prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Fundaţiei Sfânta Irina.

În România, zeci de persoane sunt diagnosticate zilnic cu cancer, aceasta fiind cea de-a doua cauză ce sporește rata anuală de mortalitate la nivel naţional. Cancerul este o boală invazivă care, acționând pe multiple planuri, slăbeşte organismul şi distruge ţesuturile în care se instalează. Favorizată de atitudinea de resemnare a suferindului, boala se dezvoltă cu rapiditate, câştigând, de multe ori, un război dureros pentru bolnav şi familia acestuia. O treime dintre cei care află că au cancer sunt însă cazuri cu șanse reale de supravieţuire. De aceea, Clinica Nera va pune la dispoziţia bolnavilor toate condiţiile pentru ca aceştia să îşi regăsească speranța şi resursele pentru a lupta pentru viaţa lor.

Clinica Nera este un proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu o valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, 70% din această sumă fiind asigurată de fondurile europene, iar restul prin contribuţie locală şi voluntară. Până în prezent, în România nu există niciun centru de recuperare oncologică, așa cum a precizat și prof. dr. Florin Mateescu, de la Institutul de Cercetare Oncologică

Construirea primei Clinici de Recuperare Oncologică din România este o şansă pe care Fundaţia Sfânta Irina luptă să o ofere bolnavilor de cancer în stadiu incipient, într-un efort de a găsi o soluţie în faţa unui sistem de sănătate deficitar. Îngrijirea post-tratament este vitală, pentru că organismul uman are nevoie de întărire, revitalizare şi readaptare în urma tratamentului alopat.

Pacienţii diagnosticaţi cu cancer sunt afectaţi din punct de vedere psihic de şocul că boala lor nu ar putea fi tratată şi dezvoltă depresii, care îngreunează tratamentul oncologic, a mai explicat Pavel Chirilă.

„Această boală are un spaţiu neacoperit şi deloc iniţiat în ţară. Este vorba de recuperare. Centrul, a cărui piatră de temelie a fost pusă astăzi, poate fi considerat unul pilot în terapia de recuperare oncologică, pentru că are în componenta sa un spaţiu de terapie şi un spaţiu de cercetare. Terapia are unele coordonate cunoscute până acum în practica de recuperare, cea medicală, cea socială, psihoterapică, educaţională, comportamentală, dietetică, dar şi o dimensiune nouă, pe care dr. Chirilă o aduce aici, dimensiunea spiritual-creştină. Am convingerea că după primele rezultate terapeutice, comunicările ştiinţifice ulterioare şi pornite de la această clinică vor fi deschizătoare de drumuri pentru noi centre de acest gen, din ţară, în terapia de recuperare din patologia oncologică”, a afirmat dr. Iosif Secăşan, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senatul României.

Clinica va putea ajuta să trăiască peste 1.000 de bolnavi în fiecare an, în condiţiile în care apar peste 2.000 de noi cazuri de cancer în fiecare an, România fiind printre fruntaşii Europei în ceea ce priveşte mortalitatea în cazul cancerelor. Centrul va fi organizat într-o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial şi va avea 42 de saloane, fiecare de câte 14 metri pătraţi, pacienţii urmând a fi găzduiţi în saloane cu un pat şi grup sanitar propriu.

„În anul jubiliar, închinat de Sfântul Sinod tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, am pus temelia, am sfinţit crucea şi am binecuvântat locul pentru zidirea unei clinici de recuperare oncologică. Episcopia Caransebeşului se va implica şi va susţine acest proiect european, implementat în Caraş-Severin. Se vor implica, bineînţeles, toţi preoţii din parohiile învecinate, dar mai ales din Protopopiatul Oraviţa şi, în special, părinţii duhovnici şi cele peste 60 de măicuţe care ostenesc şi se roagă în Mânăstirea Nera. Punerea temeliei unui aşezământ medical-creştin este un moment istoric, unic, cu o încărcătură deosebită”, a spus PS Lucian, Episcopul Caransebeşului.

„La doi kilometri de Centrul pentru Cercetări în Recuperare Oncologică se află Mănăstirea Nera, care are un sobor de 62 de măicuţe, circa 50 dintre ele având studii superioare, pe care mă bizui foarte mult. Două dintre ele sunt medici, zece sunt psihologi, 14 sunt asistente medicale, deci vorbim de muncă calificată şi de multă disciplină”, a subliniat iniţiatorul proiectului, prof. univ. dr. Pavel Chirilă.

Prefectul județului Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a remarcat faptul că această clinică de cercetare este o premieră pentru România, construită într-un loc ales, binecuvântat de Dumnezeu. Prefectul a mai subliniat îmbinarea a trei factori benefici pentru tratarea pacienților: cel medical, cel spiritual și cel psihologic și a felicitat pe inițiatori și administrația locală pentru această ”idee minunată”.

La rândul său, vicepreședintele Consiliului județean, Ilie Iova, a cerut scuze celor prezenți din partea președintelui Consiliului județean, Sorin Frunzăverde, care n-a putut fi prezent la eveniment,

prof. Corneliu Mateescu, Institutul Oncologic București.

”Trăiesc un moment special, a spus Ilie Iova. Eu, de profesie, sunt inginer și ar fi trebui în momentul în care văd aceste planșe să fiu încântat. Dar, aceste planșe pălesc în fața ideii nobile a domnului profesor Chirilă. Ne aflăm aici, toți factorii de la nivel național, județean și local, pentru a acorda tot sprijinul de care este nevoie. Sunt convins că nu va exista niciun act birocratic care să stopeze sau măcar să întârzie acest proiect. Această idee a venit mai mult din sufletul domnului profesor, decât din mintea sa, sunt convins de acest lucru. Vă asigur că în ce privește Consiliul Județean Caraș-Severin, va exista o totală deschidere către sprijinirea acestui obiectiv.”

La eveniment a participat și prof. dr. Cornel Mateescu, de la Institutul Oncologic București, care și-a exprimat speranța că viitoarea clinică va reprezenta un punct esențial pe harta dureroasă a combaterii cumplitei maladii. E un semn că specialiștii în medicina oncologică văd ca pe un factor abordarea multiplă, pluridisciplinară, a luptei cu cancerul. Iar prezența înaltelor fețe bisericești e o garanție în plus că acest așezământ va avea un pronunțat caracter creștin.

de agaton

Cel mai bine se vinde hrana otrăvită- monoglutamatul de sodiu, aditivul alimentar care ne omoară încetul cu încetul

8:17 am, septembrie 24, 2012 în Fără categorie de agaton

Care este secretul pentru care mezelurile şi margarina, cipsurile, dresingurile şi supele la pachet, carnea şi multe altele sunt atât de gustoase că nu ne mai putem sătura de ele? Care sunt riscurile acestor nevinovate plăceri culinare? Monoglutamatul de sodiu este unul din micile secrete ale industriei alimentare care-i hrăneşte pe oameni astfel încât să nu se simtă niciodată sătui, poate doar mai umflaţi, mai somnoroşi şi mai neputincioşi. Este preferatul concernurilor alimentare şi farmaceutice pentru că, proporţional cu cantitatea folosită, cresc vânzările, bineînţeles, de alimente şi medicamente.

Deja celebra vorbă a nu mai puţin cunoscutului Henry Kissinger, unul dintre strategii de vârf ai politicii americane, „Cine controlează hrana va controla populaţia” nu are nevoie, credem, de prea multe comentarii. Sau nu a devenit oare în ultimii 20 de ani tot mai evident pentru oricine are ochi de văzut şi urechi de auzit că populaţia României se hrăneşte tot mai prost, iar numărul afecţiunilor fizice şi psihice a crescut şi s-a diversificat într-un ritm îngrijorător?

Recentele propuneri de a rezolva unele din problemele pe care le pune hrana necorespunzătoare prin închiderea reţelelor McDonald’s – ca multe alte soluţii ce vin din spaţiul politic românesc – sunt cel puţin propagandistice, pentru că nu atacă problema în cauzele ei profunde. Problema o constituie, aşa cum bine s-a observat recent într-o investigaţie a unui post local de televiziune, aditivii alimentari folosiţi la nivel industrial în hrana procesată pe care o consumăm zi de zi. Iar cauza este, înainte de toate, mai ales glutamatul de monosodiu – „nicotina alimentelor”, aşa cum a fost denumit de John Erb, autorul lucrării „The Slow Poisoning of America” („Otrăvirea lentă a Americii”).

Glutamatul de monosodiu (MSG) este, aşa cum observa neurochirurgul Russell L. Blaylock, un alt cercetător cunoscut al aditivilor alimentari şi al efectelor acestora asupra creierului, o excitotoxină, adică un element toxic ce produce supraexcitaţia unor importanţi receptori şi neurotransmiţători din creier, al cărui rezultat este moartea neuronilor. Astfel, cu toate că încă nu s-a descoperit o legătură directă între boli precum Alzheimer, Parkinson, autism sau diferite forme de scleroză (a căror principală caracteristică este afectarea unor ample zone neuronale) şi o supralicitare a consumului de glutamat de monosodiu, substanţă folosită în mod curent şi în mari doze în hrana noastră, este cu toate acestea evident pentru doctorul Blaylock că MSG-ul este un factor de agravare a acestor boli – dacă nu cumva este şi una dintre principalele cauze care le determină.

Istoria „nicotinei” din hrana noastră

Glutamatul este de fapt un aminoacid des întâlnit în hrana naturală, mai ales în roşii, drojdie, ciuperci, extracte vegetale. Asimilarea lui de către corp se face treptat şi este atenuat de antioxidanţii puternici existenţi în acestea, spre exemplu, în tomate, care blochează toxicitatea glutamatului. Din păcate însă, substanţa produsă în mod artificial şi adăugată sub formă de aditivi alimentari în hrana noastră de către industria alimentară provoacă un amplu dezechilibru asupra întregului corp, chiar din pântecele mamei şi de-a lungul întregii vieţi.

Glutamatul de monosodiu este un potenţator de gust descoperit ca atare în 1907, în Japonia, de către Kikunae Ikeda. Bucătăria japoneză folosea deja de cel puţin o sută de ani un extract dintr-o plantă de mare, numită kombu. Uscată şi preparată, aceasta era folosită ca aromă specială cu rolul de potenţator de gust, fără însă a se cunoaşte cu adevărat cauza pentru care dădea un gust atât de plăcut mâncării.

Cercetătorul japonez a descoperit că substanţa responsabilă pentru potenţarea gustului este glutamatul şi a vândut patentul companiei japoneze de condimente Suzuki. Împreună au pus bazele companiei Ajinomoto în 1909, denumire care în traducere ar însemna „esenţa gustului”. Aşa a început producţia în masă a glutamatului de monosodiu – substanţă produsă prin procedee chimice şi mult mai puternică decât kombu, varianta sa naturală –, iar în 1933 în Japonia se ajunsese deja la o producţie de aproximativ 5 tone.

După cel de-al Doilea Război Mondial, oficialii armatei americane şi-au dat seama că raţiile de mâncare ale soldaţilor japonezi erau mult mai gustoase decât cele americane şi au descoperit glutamatul de monosodiu – elementul cheie care potenţează gustul. Astfel, cele mai mari companii producătoare de alimente din Statele Unite s-au întâlnit în 1948 şi, aflând de acest potenţator de gust, au hotărât să-l folosească pe scară largă. Până în anii ’70 ai secolului trecut, companiile americane au folosit substanţa până şi în alimentele pentru copii, astfel încât în numai câţiva ani folosirea MSG-ului ajunsese o afacere de miliarde de dolari.

Dar în 1957 doi cercetători au descoperit că folosirea glutamatului la şoarecii abia născuţi distruge celulele din retina ochilor, iar în 1968 John Olney, un neurocercetător şi neuropatolog de la Departamentul de Psihiatrie al Universităţii St. Louis din Washington, a repetat experimentul pe şoareci şi a descoperit că glutamatul de monosodiu nu distruge numai retina, dar este responsabil şi de distrugerea unor importante zone ale creierului, producând efecte extrem de asemănătoare cu cele pe care le observăm în atacurile cerebrale sau în boli precum Alzheimer şi Parkinson.

Minciuna companiilor alimentare

Cercetătorul şi-a comunicat descoperirile către Congresul S.U.A., într-o audiere la care au fost prezenţi şi marii producători de alimente pentru copii. Aceştia şi-au dat seama de ameninţarea care planează asupra afacerilor lor dacă publicul află rezultatele cercetărilor şi au fost de acord să retragă singuri substanţa din alimente. Însă acest lucru s-a petrecut numai aparent, pentru că glutamatul a fost reintrodus sub multe alte forme şi denumiri. Astfel încât, de atunci şi până astăzi, folosirea glutamatului de monosodiu este o afacere în plină creştere, cu încasări anuale de miliarde şi miliarde de dolari şi de euro, folosirea acestuia răspândindu-se pe scară largă în toată lumea.

Companiile alimentare şi-au angajat armate de „cercetători” care să susţină contrariul unei evidenţe documentate foarte solid în ultimii 50 de ani. S-a creat astfel o confuzie, ce nu poate totuşi rezista în faţa sutelor şi miilor de studii şi experimente pe animale. Acestea arată că folosirea compusului chimic de glutamat de sodiu şi a altor potenţatori de gust şi îndulcitori artificiali, precum aspartamul, provoacă nu numai diabet şi obezitate (un adevărat flagel în America, dar tot mai mult şi în ţara noastră!), ci afectează şi hormonul de creştere, împiedicând creşterea normală a organelor şi a corpului, influenţează negativ funcţiile reproductive, producând infertilitate, ridică mult nivelul de agresivitate şi comportament antisocial, provoacă ample probleme cardiovasculare şi, nu în ultimul rând, distruge creierul, prin supraexcitarea neuronilor, astfel încât atât la animale cât şi la oameni se observă o diminuare a capacităţilor cognitive şi intelectuale. Distrugând neuronii şi reţelele neuronale, glutamatul distruge memoria, devenind cel mai probabil una dintre cauzele maladiei Alzheimer, ce a cunoscut în ultimii ani o amploare fără precedent.

Cum acţionează glutamatul asupra creierului

Glutamatul este unul dintre cei mai importanţi receptori şi neurotransmiţători din corp şi din creier, fiind responsabil, alături de alţii, cu buna funcţionare a sistemului nervos. Dar cercetările au arătat că supraexcitarea acestor receptori ai glutamatului din corpul nostru produce un dezechilibru în întregul corp.

Practic, glutamatul este o substanţă care, adăugată în alimente, ne poate face să mâncăm mai mult, cu poftă şi la intervale mai scurte de timp o mâncare cu slabe capacităţi nutritive şi, obiectiv, mai puţin gustoasă. S-a ajuns astfel în situaţia paradoxală – aşa cum s-a observat de multe ori în ultimii ani – de a avea o populaţie care mănâncă mult, dar este malnutrită, tocmai pentru că din mâncare lipsesc acei nutrienţi fundamentali pentru buna funcţionare şi întreţinere a corpului nostru.

Cercetătorul Russell L. Blaylock descrie în lucrarea sa „Excitotoxinele – gustul care ucide” modul în care acţionează asupra celulelor şi neuronilor glutamatul produs în cantităţi industriale şi adăugat în hrana noastră. Celulele folosesc un sistem de siguranţă pentru a absorbi elementele nutritive, iar cheia acestui proces este calciul sau sodiul, substanţe care deschid „uşa” celulei. Calciul este deci şi substanţa care deschide uşile neuronilor din creier, pentru a face loc agenţilor nutritivi, care, la rândul lor, determină neuronul să transmită semnale. Dar când neuronul este expus unor excitotoxine precum glutamatul de monosodiu, sistemul de blocare al neuronului este perturbat: nu numai că o doză prea mare de calciu dăunează, dar neuronul devine supraexcitat şi transmite neîncetat semnale până ce se epuizează şi moare.

MSG-ul activează prin supraexcitarea tuturor tipurilor de receptori şi neurotransmiţători cunoscuţi. Magneziul şi zincul sunt substanţele care închid sistemul şi blochează canalul deschis de calciu pentru toxine nedorite, dar ceea ce se observă în hrana servită de fast-food-uri, de exemplu, este faptul că aceasta este extrem de săracă tocmai în substanţe precum zincul şi magneziul. Astfel, canalul neuronal nu se închide, permiţând excitotoxinelor să distrugă creierul, iar efectul este somnolenţa şi letargia, la care se adaugă o stare generală de neputinţă.

Să fie oare întâmplător faptul că în ultimul timp în ţara noastră tot mai mulţi pacienţi acuză astfel de stări şi li se administrează magneziu? Cauzele sunt multiple, cu siguranţă, dar afecţiunile raportate în ultima vreme din cauza unei proaste nutriţii sunt tot mai numeroase.

Petru Molodeţ

Material aparut in nr 17 al revistei Familia Ortodoxa