Meteora in varianta buzoiana

7:42 pm, aprilie 28, 2011 în Istoria românilor, Locuri de pelerinaj de admin

Munţii Buzăului poartă cu ei de mii de ani curiozităţi ale naturii şi monumente de un autentic incontestabil. Paşii ne-au purtat recent spre Aluniş-Colţi, într-un loc mai puţin mediatizat, dar care, apreciat la justa sa valoare, ar putea fi denumit aşa cum o fac mulţi dintre localnicii de aici: ,,Mica Meteora” sau ,,Athosul românesc”.
Spre „Agatoane”

Este drept, să ajungi la ,,minunile” locului reprezintă o aventură demnă de transpus într-un jurnal de călătorie. Drumul construit recent cu bani europeni s-a deteriorat într-un grad care nu permite decât şoferilor temerari să ajungă de la Colţi la Aluniş. Pe multe porţiuni drumul este prăbuşit de-a dreptul din cauza inundaţiilor din vara lui 2006. Emoţia de a întâlni vestigii paleocreştine te face să treci peste aceste impedimente. Pe drum ni se povesteşte despre comoara de spiritualitate care există în această zonă din Munţii Buzăului.

Este vorba de un complex de aşezăminte creştine rupestre grupate şi denumite generic ,,agatoane”. Acestea sunt biserici, chilii sau monumente de artă creştină săpate sau sculptate în piatră. Din câteva zeci de aşezări şi monumente rupestre, azi cele mai cunoscute alcătuiesc un grup de şapte. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Biserica lui Iosif şi Dionisie Torcătorul. Lor li se adaugă în Muntele Crucea Spătarului: Ghireta, Casa Hotilor (Goţilor), Bucătăria, Vârful Cameruţei, Fundătura, Agatonul Vechi şi Agatonul Nou. Noi ne îndreptăm însă spre un peisaj care ne va oferi o mică dar fabuloasă parte din ceea ce înseamnă complexul de aşezăminte vechi creştine.

Muzeul chihlimbarului
Celor care se află în drum spre Aluniş li se recomandă o oprire la Colţi, localitate în care se găseşte un unic şi foarte interesant muzeu al chihlimbarului. Înfiinţat în anul 1979 şi refăcut între 1980 şi 1983, muzeul este amenajat într-o casă cu etaj construită între 1973 – 1974, cu arhitectură rurală specifică locului. Muzeul adăposteşte o mare varietate de mostre de chihlimbar provenite din zăcămintele extrase din minele din împrejurimi sau din alte zone din Munţii Buzăului. Aici găsim şi un bogat material iconografic, unelte, instrumente, documente, fotografii, bijuterii vechi, obiecte de etnografie şi artă decorativă: ştergare, porturi populare, mobilier rustic, unelte de ţesut, obiecte de uz casnic, obiecte pentru păstorit, unelte agricole.

Piesa de rezistenţă a muzeului este o piatră de chihlimbar de aproape două kilograme, descoperită nu departe de acel loc. Te uimeşte modul în care Marele Arhitect a lucrat şi în străfunduri de pământ, cu migală şi măiestrie. Pietrele preţioase mărturisesc despre modul în care creaţia îşi laudă Creatorul. Într-un bob de chihlimbar se află conservată perfect o furnică despre care specialiştii spun că ar fi din ere uitate de timp. Chihlimbarul este mai valoros dacă păstrează în el fosile, plante, insecte sau animale. Primul savant român care a pus în valoare în plan internaţional chihlimbarul provenit de la noi este buzoianul Gheorghe Munteanu Murgoci.

Cei care se ocupă de destinele acestui muzeu le recomandă pelerinilor şi turiştilor să parcurgă drumul până la stâncile din apropiere, considerate monumente rupestre. De altfel, în muzeu există o hartă detaliată a tuturor aşezămintelor rupestre din Munţii Buzăului.

Biserica din Aluniş
La doar şase kilometri de Colţi se află biserica din Aluniş, un locaş de cult care face parte din circuitul monumentelor rupestre din zonă. Biserica a funcţionat ca schit mănăstiresc până la 1871, după care a devenit biserica satului. Primul document în legătură cu această biserică datează din 1274. Începuturile bisericii, după unele mărturii palpabile, provin chiar din epoca de început a creştinismului, când, pe locurile unde a existat odinioară un templu şi un altar de jertfă păgân, au început să apară în secolul IV d.Hr. mici biserici creştine, săpate în piatră sau chilii pustniceşti.

Aşadar, Biserica din Aluniş este unul dintre cele mai vechi locaşuri de cult dinRomaniaunde se oficiază sfintele slujbe. Legenda atribuie ctitoria unor ciobani care auzind un glas divin au săpat în piatră până au găsit o veche icoană a Maicii Domnului. Odată găsită icoana, aici s-a săpat în piatră o biserică adevărată. Numele ciobanilor, Vlad şi Simion, sunt gravate în piatră, în Sfântul Altar.

În imediata apropiere a bisericii se află mai multe chilii săpate în piatră, dintre care unele şi-au păstrat aspectul original, iar altele şi l-au schimbat din cauza acţiunii nesăbuite ale vizitatorilor. În aceste chilii au locuit şi s-au rugat creştini, dovada incontestabilă fiind icoanele desenate în piatră şi semnul sfintei Cruci.

De-a stânga şi de-a dreapta bisericii sunt câteva stânci spectaculoase, unele încă neexplorate, care dacă ar fi puse în valoare din punct de vedere al infrastructurii ar putea concura cu celebrele locuri de la Meteora
După ce am participat la Sfânta Liturghie săvârşită în micuţa biserică din Aluniş, am purtat un dialog cu preotul paroh Petre Furtună, de la care am aflat că biserica pe care o păstoreşte nu duce lipsă nici de enoriaşi şi nici de vizitatori, însă drumul foarte prost până în această localitate constituie un serios impediment.

,,Aici este o biserică săracă. Nu prea avem sprijin. Mai vin oameni de pe la consilii, de pe la nu ştiu ce organisme, fotografiază şi pleacă. Ce am făcut aici a fost cu ajutorul enoriaşilor, dar e cam puţin. Catapeteasma trebuie înlocuită, fiindcă s-a deteriorat din cauza condensului. Nădăjduim însă că vom avea ajutorul Maicii Domnului şi vom rezolva toate aceste probleme. După vechimea sa, Biserica din Aluniş merită mai mult.

Am dori să facem aici ca la Meteora, dar din lipsă de fonduri nu ne permitem să punem nici măcar un paznic la chiliile rupestre de lângă noi, astfel că acestea au fost în repetate rânduri profanate. Aici sunt nişte locuri aparte şi avem o datorie de conştiinţă să păstrăm aceste relicve ale creştinătăţii şi să le lăsăm posterităţii”, ne-a mărturisit părintele.

Vizita la monumentele rupestre de la Aluniş te şi umple, dar te şi goleşte de ceva. Locurile sunt binecuvântate de Dumnezeu, oamenii sunt inimoşi, vorbesc cu generozitate şi mândrie despre ,,Athos-ul” local, despre ,,agatoane” şi vestigii din creştinismul primar. Aici încă nu a murit entuziasmul, devreme ce la tot pasul oamenii zâmbesc. Nădejdea şi credinţa puternică a localnicilor pot transforma neajunsurile de moment în realizări viitoare. Vom prinde poate zilele în care să ne mândrim că şi noi avem Meteora noastră.

A consemnat CRISTIAN SERBAN