Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Vremurile in care traim.

de admin

Mantuirea neamului

3:28 pm, decembrie 2, 2011 în Actualitati, Un gand pentru ziua de azi, Vremurile in care traim de admin

Daca aruncam o privire – chiar si superficiala – asupra Vechiului si Noului Testament, observam intre ele multe diferente, dar si o evidenta continuitate, a carei cheie spre intelegere este Hristos. Una dintre diferente insa, destul de evidenta, este discutia despre “neam” sau “popor”. Daca in Vechiul Testament textele abunda in referinte la “popor” si “neam”, in Noul Testament nu mai intalnim aceasta densitate. Aceasta ar putea duce la parerea conform careia discutia despre neamuri nu isi mai are locul in teologia crestina.

Pentru a putea sesiza sursa acestei diferente de orientare intre legea veche si cea noua, trebuie sa intelegem ca Legea Veche a fost si legea de functionare a unui intreg popor, si anume poporul iudeu. Urmasii lui Avraam, condusi ulterior de Moise inapoi in Canaan, au fost alesi si separati ca neam de catre Dumnezeu, care S-a constituit ca si conducator al lor. Dumnezeu Insusi i-a hranit cu mana in desert, i-a condus in razboaie si prin mainile conducatorilor lor a facut numeroase minuni.Poporul evreu a devenit astfel o insula de credinta dreapta intr-o intreaga lume de necredinta. Aceasta “osebire” a iudeilor a avut ca scop principal pregatirea pentru Intruparea Fiului lui Dumnezeu, lucru care s-a petrecut prin nasterea Sa din Fecioara Maria, desavarsindu-se in Iisus Hristos planul de mantuire a lumii.

In Hristos “nu mai este iudeu, nici elin”. Credinciosi lui Dumnezeu, suntem toti poporul Lui. Impartasirea cu Hristos care “prinde chip in noi” devine mult mai puternica, ca legatura intre noi, decat orice legatura pamanteasca. De aceea “Biserica Ortodoxa Romana” este o sintagma care desemneaza doar o organizare vazuta a poporului lui Hristos. Toti “numele Lui chemam”, si prin aceasta, prin inchinarea pe care I-o aducem, credem si marturisim ca El este conducatorul real al vietilor noastre. Poporul lui Dumnezeu revendica o conducere mai inalta decat toate cele care sunt in lumea aceasta.

Dar acest lucru nu inseamna ca nationalitatile – neamurile – au fost desfiintate. Desi suntem un singur popor in Hristos, fiecare dintre noi apartine in continuare unui neam; iar neamul are si el o istorie a lui si o cale a lui. Iar daca un singur om este atat de important pentru Hristos incat mare bucurie se face in cer pentru mantuirea lui, cu cat mai mult este important un popor. Si precum un om cade in pacat dar se poate ridica, la fel si un popor – dupa cum vedem in cazul poporului iudeu – poate cadea in pacate grave, dar isi poate si reveni.

Se pune asadar problema mantuirii neamului, mai ales ca, asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel, toti vom invia in Hristos, “dar fiecare in randul cetei sale”. Chiar daca legatura in duh este mai puternica decat legatura de sange, cea din urma nu este desfiintata; in propria fire umana simtim necesitatea de a fi parte a unei familii, a unei comunitati si in cele din urma a unui neam.

Facandu-ne parte a unui popor, in mod necesar ne identificam intr-o anumita masura cu el, avand fata de cel de un neam cu noi responsabilitatea pe care o avem catre un frate. Si precum atunci cand intr-o familie nu domneste dragostea frateasca se petrece o neoranduiala si o alunecare de la calea dreapta, lipsa de dragoste de neam conduce la o dezorganizare si la o scarbire a oamenilor fata de propriul popor. Si putem considera ca, precum vedem ca diavolul lupta impotriva familiei cautand sa distruga dragostea dintre soti si dintre copii, la fel duce o lupta si impotriva popoarelor, binestiind ca un popor dezbinat si pacatos isi raceste dragostea pentru Dumnezeu. Iar un popor care nu asculta glasul lui Dumnezeu, la fel ca o turma ratacita, este in pericol oricand sa cada in prapastie.

Dar chiar si pe marginea prapastiei, turma poate fi salvata de pastorul care este in cautarea ei, atata vreme cat este dispusa sa asculte glasul lui, chiar si in ultimul ceas. Asa se face ca vedem popoare binecredincioase pe care vicisitudinile pe alocuri groaznice ale istoriei nu le descumpanesc decat in aparenta. Cu picioarele intarite de credinta, orice popor este imposibil sa fie clintit.

De aceea consider ca este nevoie de rugaciune pentru mantuirea neamului, in acest ceas intunecat, in care nu doar conducatorii lumesti ai poporului il conduc pe cai gresite, dar nici poporul nu mai aude glasul lui Dumnezeu. Parafrazand un celebru cuvant al Sfantului Siluan Atonitul, cred ca nu avem conducatori buni si pentru faptul ca noi insine nu suntem oameni buni. Deznadajduiti, nu credem in posibilitatea ca Dumnezeu sa inmoaie si sa intoarca inimile conducatorilor, sa le dea intelepciune si dragoste pentru cei obiditi. Ne dovedim astfel necredinciosi in puterea lui Dumnezeu de a mantui poporul sau.

Si ca sa intelegem ca nu doar conducatorii sunt responsabili de soarta neamului in fata lui Dumnezeu, iata cum explica Sfantul Nicolae Velimirovici soarta Romaniei in Primul Razboi Mondial: “Romania a intrat in razboi tarziu, si atunci cu socoteala sa castige, iar nu pentru dreptate si pentru slava lui Dumnezeu. De aceea a fost lovita si infranta fulgerator de catre vrajmas, care i-a ocupat si capitala. Asta s-a intamplat din pricina depravarii si vietii usuratice a bogatilor ei boieri, care faceau ce este rau inaintea Domnului. Dar in cele din urma Romania a intrat in randul invingatorilor si mult pamant a castigat. Si asta datorita poporului ei patimitor si iubitor de osteneala, precum si datorita dreptatii aliatului ei, Serbia”.

Asadar pentru lucruri ca acestea se cuvine sa ne rugam lui Dumnezeu: sa ne dea dragoste pentru patimire si osteneala, sa dea intelepciune conducatorilor sa nu faca ce este rau inaintea Domnului; nu in cele din urma, sa ne dea aliati binecredinciosi, nedorind asadar aliati bogati si puternici dar rai.

In vremea cand intunericul se intinde peste toate neamurile, doar Dumnezeu este “Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume”, si aceasta este mantuirea neamului.

de admin

America vs Dumnezeu

3:47 pm, noiembrie 19, 2011 în Actualitati, Prigoana anticrestina, Un gand pentru ziua de azi, Vremurile in care traim de admin

Chiar dacă e o poveste ce vizează un discurs ce aparține unei persoane de altă credință, adevărul e că poate trezi un mic ecou în sufletul oricui. Iertați de deranj!

Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, într-un interviu în emisiunea “Early Show” (Spectacolul matinal), a fost întrebată de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 şi i s-a pus o întrebare la care mulţi ar fi dat răspunsuri nesatisfăcătoare:

“Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întâmple aşa ceva şi să privească atât de nepăsător aceasta catastrofă de pe pământul Americii?”

Anne Graham, după ce a meditat câteva clipe, a dat un răspuns magistral, a răspuns cu nişte replici foarte logice, profunde şi inspirate, nepregătite dinainte (se poate vedea pe videoclipul înregistrat). Dânsa a precizat foarte calm şi explicit, precizând următoarele:

“Şi eu mi-am pus deseori aceasta întrebare şi mi-am găsit următoarele răspunsuri.. . Cred – nu cred, dar sunt profund convinsă – că Dumnezeu a fost şi rămâne adânc întristat de aceasta, la fel ca şi noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem şi chiar Îi poruncim să iasă din şcolile noastre, din guvernul şi din vieţile noastre, că ne descurcăm şi singuri, fără ajutorul Lui…

Şi, fiind El un adevărat gentleman, cred că pur şi simplu S-a dat, calm, la o parte…

Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvântarea, mila şi protecţia Sa, daca Îi cerem să ne lase în pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate în şcoli etc.)

Cred că totul a început când Madeleine Murray O’Hare (doamna care a cerut ca America să devină o ţară atee şi care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobată şi a devenit lege obligatorie în SUA…

Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în şcoli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi şi să-ţi iubeşti aproapele că pe tine însuţi), iar noi am spus O.K..

Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru ca aceasta le ar afecta mica lor personalitate şi stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să ştie ce vorbeşte, aşa că am spus O.K.

Apoi, altcineva a spus că profesorii şi diriginţii nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci când greşesc. Iar conducătorii de şcoli au spus că nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că şcolile nu au nevoie de publicitate proastă şi în nici un caz de procese. (Totuşi, există o mare diferenţă între a disciplina şi a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.

Apoi, cine ştie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei şcoli a spus că, băieţii fiind băieţi, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noştri prezervative. Aşa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu vom trebui să le spunem părinţilor că le-au primit de la şcoală. Iar noi am spus O.K.

Apoi, unii dintre aleşii noştri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viaţa lor privată atât timp cât îşi fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv preşedintele, în viaţa sa privată, atât timp cât am o slujbă şi economia merge bine.

Apoi, nişte libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect şi apreciere a frumuseţii feminine.. Iar noi am spus O.K.

Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, şi încă mai departe, afişându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la liberă exprimare.

Apoi, industria show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV şi filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violenţa şi sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea şi temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât entertainment – amuzament, nu are efecte adverse şi oricum nu o ia nimeni în serios, aşa ca totul a mers înainte.

Iar acum ne întrebăm speriaţi de ce copiii noştri nu au conştiinţa, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înşişi. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce.

Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei şi culege.

Noi Îi spunem lui Dumnezeu: Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiţa ucisă în clasă? Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din şcoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-aţi spus să plec din şcoli?

E ciudat cum oamenii Îl dispreţuiesc pe Dumnezeu, şi apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia.

E ciudat cum de toţi oamenii vor sa meargă în ceruri, deşi nu cred, nu gândesc, şi nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie.

Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu şi de fapt să îl urmează pe satana, care, se ştie că, la rândul lui, crede şi el în Dumnezeu…

E ciudat cum ne repezim să judecam, dar nu ne place să fim judecaţi. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail şi ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi să trimiţi mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de doua ori înainte de a le trimite şi altora.

E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud şi obscen trece liber prin cyberspaţiu, dar orice discuţie publică despre Dumnezeu este împiedicată la şcoală şi la locul de muncă.

Este, în sfârşit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Hristos fiind în acelaşi timp un creştin invizibil în timpul săptămânii.”