Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2011 ianuarie.

de admin

De pe treptele unei discoteci

7:22 pm, ianuarie 23, 2011 în Creșterea copiilor, Despre muzica, Discernerea duhurilor de admin

Lumea nu mai are astăzi decât o singură voce. De fapt nu este decât un urlet inform şi rece. Un urlet care dictează, impune şi cheamă păcatul. Un urlet întunecat şi mincinos, care dictează, impune şi sufocă conştiinţele.

Starea sufletească este contagioasă

Discoteca este un loc. O încăpere. Ei bine, acolo se adună nişte oameni. Iar tu intri în mijlocul acestor oameni. Dar aceşti oameni „poartă” împreună cu ei o anumită stare sufletească. Unii o numesc „energie”. Pozitivă sau negativă, după caz. Prezenţa unui om blând şi curat atinge şi sufletul tău şi te linişteşte. Sufletul tău atinge fără să ştie sufletul lui şi primeşte din bunătatea şi liniştea aceluia. Starea sufletească a celor de lângă noi este, cumva, contagioasă. Se transmite ca o boală nevăzută. Un om nervos îţi va aduce nelinişte. Un care caută să desfrâneze îţi va transmite şi ţie ceva din starea lui şi te vei trezi aproape inconştient cu gânduri asemănătoare. O fată care te priveşte cu o accentuată dorinţă sexuală te va antrena într-un câmp energetic încărcat de o sexualitate acerbă, care va obliga aproape organismul uman să o elibereze.

Într-o Biserică contează şi starea sufletească a celorlalţi. Starea de rugăciune, de pocăinţă, de durere sufletească, totul se transmite celui ce intră într-o Biserică. La fel şi la discotecă. Totul se transmite. Sufletul este ca un burete care absoarbe tot ce simte ca fiind de ordin spiritual în jurul lui: bine sau rău. Fără ca noi să realizăm această taină! Şi ce va „absorbi” într-o discotecă? Starea celorlalţi. Să nu spui că mergi acolo doar cu prietenii şi că nu te interesează ce fac sau ce simt ceilalţi! Nu poţi intra în foc fără să te arzi sau în apă fără să te uzi! Sufletul nu are „graniţe”.

Deci, într-o discotecă, va aduna energia negativă a celor lângă care stă. Sufletul îşi ia hrana din locurile prin care este purtat, indiferent de calitatea sau defectele acesteia!

Gârbovirea sufletească vine pe nesimţite

Dar de ce energie negativă într-o discotecă? Cred că ştii şi nu are rost să-ţi spun eu că la discotecă merg cei care nu mai au Liturghie, nu mai postesc, nu se roagă zilnic, cei care au o viaţă sexuală activă, cei care fumează, beau sau chiar se droghează etc. dacă intri într-o farmacie sau de mergi la stomatolog, chiar dacă nu faci nimic concret acolo, măcar hainele ţi se vor îmbiba de un miros specific. Aşa este şi în acest caz. Aduni fără să ştii. Sufletul tău va sta lângă cei „îmbibaţi” de o teribilă sete sexuală, lângă cei care detestă rugăciunea pe care oricum nu au cunoscut-o, lângă cei care înjură sau blasfemiază, lângă cei care mor încet sufleteşte înainte de a fi trăit cu adevărat. Consecinţele nu apar imediat în viaţa ta. Totul intră în subconştient, urmând a ieşi la suprafaţă, în conştient, atunci când vor găsi ocazia, „supapa” oportună. Încet, în timp, vei vedea fără a înţelege pe deplin, că nu te mai atrage rugăciunea, că nu vei mai avea putere de a posti, că o dorinţă trupească te va „fierbe” tot mai făţiş…

Înţelegi adevăratul motiv? Nu are niciun rost să dăm vina pe dracu’ pentru toate neajunsurile noastre sufleteşti! Gârbovirea noastră sufletească este un fapt de care diavolul doar profită, însă pe care o provoacă în mod direct în prea puţine cazuri. (Aş aminti aici doar acele excepţionale cazuri catalogate ca fiind „vrăji”, reali în sine şi de netăgăduit, însă pe care trebuie să le vedem ca fiind nişte „seminţe” demonice care prind şi rodesc pe un pământ pe care l-a pregătit tocmai persoana în cauză, care nu s-a rugat, nu a postit, nu s-a împărtăşit, astfel lăsând loc acţiunii directe a Satanei prin oricare dintre mulţii lui slujitori!) Tu eşti chipul lui Dumnezeu, deci te poţi ruga! Dar neputinţa şi ne-dorinţa rugăciunii poate să apară şi în urma „contactului” sufletesc cu alte suflete lipsite de rugăciune. Câţi dintre cei care merg în discotecă se mai roagă? Întrebare, desigur, retorică! Ca să nu mai vorbesc de faptul că zorii zilei de duminică sunt închinaţi Sfintei Liturghii, adică acelei slujbe fără de care nu avem nicio şansă să rămânem vii sufleteşte. Ce va fi cu tine, scump copil, dacă zorii acestei zile te vor găsi fără Liturghie?

Dictatura muzicii

Lanţul patimilor este însă mai lung decât crezi. Muzica are şi ea un duh. Nu este doar zgomot! Nu este doar sunet şi formă muzicală ce place urechii. Orice melodie are un compozitor, nu-i aşa? Care, la rându-i, are şi el un suflet. Sufletul acela se încarcă cu energie pozitivă sau negativă, iarăşi după caz. Cea pozitivă o numim har, iar cea negativă… o putem numi îndrăcire! Madonna nu foloseşte harul, cu siguranţă! Eminem sau cei care compun muzica tehno se încadrează şi ei printre cei care nu se inspiră dintru Dumnezeu. Nu îşi iau ajutorul de la Dumnezeu. Deci, logic, Satana este sprijinul lor, căci altă sursă nu mai există.

Omul lucrează ori cu ajutor sfânt, ori cu ajutor demonic. Nu poate face nimic absolut singur. Cea mai mare parte a muzicii din discoteci este compusă cu ajutor drăcesc. Energia acestui tip de muzică intră în tine, cel care o asculţi şi o primeşti în mintea şi în inima ta. Duhul care stăpâneşte pe compozitor, duhul care a luminat sau, dimpotrivă, a întunecat pe compozitor, acelaşi duh se revarsă şi asupra ascultătorului. Aşa cum, în mod invers, intră în sufletul tău harul prin rugăciunea unui preot sau chiar prin vorba bună a unui suflet curat. Rezultatele? Le poţi vedea uşor în jurul tău.

De ce nu vin tinerii la biserică? De ce nu pot crede? De ce duc o viaţă atât de păcătoasă? Nu ţi se pare că sunt cumva ca într-o vrajă, purtaţi de o forţă nevăzută, lipsiţi de putere, de voinţă proprie, de conştiinţă? Nu vezi şi tu că sunt purtaţi mai toţi de o forţă tainică, care li se impune chiar şi prin muzică? Nu vezi şi tu că mai toţi gândesc la fel, vorbesc la fel, acţionează la fel? Discoteca cu muzica ei a fost creuzetul sau, mai simplu spus, maşinăria care le-a răpit voinţa, personalitatea, copilăria etc. În întunericul văzut şi în bezna nevăzută de acolo şi-au pierdut copiii noştri ceea ce a fost darul lui Dumnezeu: raţiunea proprie în schimbul celei comune, de turmă; voinţa proprie, în schimbul celei generale; sentimentele proprii, în schimbul celor comune; astfel transformându-i încet şi sigur în simpli indivizi lipsiţi de trăsături veşnice. Tu asta vrei?!

Monahul Paulin Ilucă,

Manifest pentru păstrarea tinereţii

de admin

Cuvânt la pogorârea Sfântului Duh – Părintele Cleopa

11:32 pm, ianuarie 20, 2011 în Cuvinte de folos, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Astăzi Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Preasfântul Duh, adică pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii ucenici şi apostoli ai lui Iisus Hristos. Mai întâi trebuie să ştiţi cine este Duhul Sfânt şi apoi cele despre praznic. Duhul Sfânt este una din persoanele Preasfintei Treimi. Persoană sau Ipostas sau Faţă este acelaşi lucru. Duhul Sfânt este de o fiinţă, de o fire, de un scaun, de o voie şi de o stăpânire cu Tatăl şi cu Fiul. Duhul Sfânt este Acela care a lucrat la zidirea lumii şi la facerea tuturor făpturilor văzute şi nevăzute, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, după cum aţi auzit că zice în Psaltire: Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor.

De aici înţelegem clar şi prea luminat că toată Sfânta Treime a lucrat la zidirea lumii, a celor văzute şi a celor nevăzute. Duhul Sfânt este Acela care a vorbit prin prooroci. El are chipul estimei 3 Sale deosebit de al Tatălui şi al Fiului după ipostas, nu după fiinţă. Pentru că Însuşi Tatăl, pricina a toată dumnezeirea – şi a Fiului şi a Duhului Sfânt –, are chipul estimei Sale prin nenaştere, iar Fiul are naşterea cea mai înainte de toţi vecii din Tatăl, şi Duhul se deosebeşte cu chipul estimei sale prin aceea că El nu are nici nenaşterea Tatălui, nici naşterea cea mai presus de vremi a Fiului, ci El cu alt chip de estimă porneşte din Tatăl, cu purcederea, cum auziţi în Crez: „Care de la Tatăl purcede”. Duhul Sfânt împreună cu Mântuitorul se numesc raze gemene ale Tatălui, pentru că mai înainte de toţi vecii, odată cu naşterea cea mai presus de vreme a Fiului, purcede şi El din Tată mai presus de vreme. Duhul Sfânt a binevoit de la începutul zidirii lumii şi mai înainte de zidirea lumii să fie deasupra apelor.

Auzi ce spune dumnezeiasca Scriptură: Şi întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor. Auzi: se purta. În alt loc se scrie că umbra şi în alt loc, în limba siriacă, se zice că clocea deasupra adâncurilor. Deci găina când stă pe ouă, ori de zicem că încălzeşte ouăle, ori că le cloceşte, ori că stă pe ouă, aşa şi Duhul lui Dumnezeu mai înainte de zidirea lumii clocea sau încălzea adâncurile, aşa cum dogmatisesc Marele Vasile, Grigorie de Nyssa, dumnezeiescul Efrem Sirul şi alţii. Deci prin această încălzire pe care o dădea Duhul Sfânt adâncului care era numai apă, că pământul nu era atunci şi nu se vedea, a dat viaţă apelor şi pământului, care în apă, ca la zidire să nu se mai zică aşa: Să scoată pământul viaţă sau să scoată apele viaţă sau să se facă întâi viaţă în pământ şi în apă şi apoi să scoată suflete vii, ci să zică aşa: să scoată apele suflete vii. Dar de unde? Ce, au avut apele de la sine suflete vii? Nu, Doamne fereşte! Că atunci punem zidirea în locul Ziditorului.

Ci Duhul lui Dumnezeu care a încălzit adâncurile a pus viaţa în apă şi a dat viaţă la toate vieţuitoarele care sunt în ape, pe pământ şi în aer şi în toate. Deci aşa se înţelege la Scriptură, că lucrurile sunt prea adânci, dar sunt tâlcuite de dumnezeieştii părinţi. Duhul lui Dumnezeu a binevoit să se arate în multe feluri. Când a scos poporul lui Israel din Egipt, din mâna lui Faraon şi din robia cea de 430 de ani, El s-a arătat ca un nor mergând înaintea taberei fiilor lui Israel. Că zice dumnezeiescul părinte Efrem Sirul: „Norul era chip al Duhului şi marea era chip al apei” la botezul acela la care s-a botezat tot poporul lui Israel, cum zice marele

3

Chipul estimei = modul de a fi.

15

apostol Pavel: Au doar părinţii noştri nu toţi prin mare au trecut şi prin nor s-au botezat şi celelalte. Duhul Sfânt s-a arătat uneori în chip de porumbel, adică la Botezul Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar în ziua de astăzi s-a arătat mai vestit şi mai arătat decât totdeauna din istoria lumii.

De ce zice Evanghelia de astăzi că încă nu era Duh Sfânt? Şi îndată răspunde: Pentru că Iisus încă nu se proslăvise. Iată ce vrea să zică aici Scriptura, nu că nu era Duh Sfânt, că nici n-a fost vreo vreme când n-a fost Duh Sfânt, că de când este Tatăl şi Fiul, fără de vreme este şi Duhul Sfânt, fără de început, de aceea şi zice că nu era încă Duh Sfânt, adică încă nu s-a arătat aşa de văzut şi aşa de simţit Duhul Sfânt, până nu s-a proslăvit Fiul Omului. Dar când s-a proslăvit Fiul Omului? Când a şezut de-a dreapta măririi întru cele înalte, de-a dreapta dumnezeirii la locul său de totdeauna. Când a suit firea omenească până unde? Până de-a dreapta Tatălui. Atunci s-a proslăvit Fiul Omului când ce a fost stricat prin neascultare, a dres şi a înnoit şi a sfinţit şi a altoit firea noastră cea căzută şi a dus-o nu în rai, ci în ceruri şi mai presus de ceruri, de-a dreapta puterii, de-a dreapta măririi întru cele înalte.

Şi atunci când Hristos s-a suit cu tot cu trup la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, atunci s-a proslăvit El pentru ascultarea sa. Căci ce spune la Filipeni? Hristos Iisus s-a smerit pe sine, ascultător făcându-se până la moarte şi moarte pe cruce. Dar ce i-a adus acestă smerenie şi ascultare? Auzi pe acelaşi apostol: Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a proslăvit pe Dânsul şi i-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca în numele lui Iisus Hristos tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Deci acum a ajuns Hristos de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, în ziua de astăzi, acum i s-a dat nume mai presus de tot numele şi slava pe care a avut-o mai înainte de toţi vecii a luat-o în trup, nu ca mai înainte cu a sa fiinţă, că pururea era cu fiinţa sa. Deci, acum când s-a proslăvit Fiul Omului, a trimis pe Preasfântul Duh, după cum a făgăduit la sfinţii Săi ucenici şi apostoli.

Ce le-a spus? Voi şedeţi în Ierusalim până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi au stat dumnezeieştii apostoli zece zile în Ierusalim şi în a zecea zi după Înălţarea Domnului, când Hristos s-a proslăvit de-a dreapta puterii, a trimis de acolo pe Preasfântul Duh, care de la Tatăl purcede. Dar de ce l-a trimis la zece zile şi nu mai înainte? Iată ce spun dumnezeieştii Părinţi: La zece zile după Înălţarea lui Hristos s-a pogorât Duhul Sfânt, pentru că în taina iconomiei în trup a lui Hristos prin care s-a mântuit neamul omenesc, a fost de folos şi cetelor îngereşti, că auzi ce spune apostolul, că întru Iisus Hristos şi întru taina iconomiei sale în trup aveau nevoie de înnoire şi sfinţire şi cele de jos şi cele de sus. Deci mergând Mântuitorul nostru la Înălţare cu tot cu trup, s-a oprit în fiecare zi la câte o ceată de îngeri şi le-a dat la toate cele nouă cete de îngeri câte o zi pentru mai multă îndumnezeire, sfinţire şi înnoire şi apoi în ziua a zecea a stat de-a dreapta Tatălui şi de acolo a trimis pe Preasfântul Duh ca să se pogoare peste Sfinţii Săi ucenici şi apostoli, să-i umple de sfinţenie, de putere, de înţelepciune şi de dar.

Şi cum a fost venirea Preasfântului Duh peste sfinţii Săi apostoli? Aţi văzut la Apostolul de astăzi că stând ucenicii acolo s-a făcut un sunet mare, ca o mişcare de vifor şi de vânt mare venind cu sunet şi s-au arătat limbi ca de foc şi au stat pe fiecare dintre ei. Acolo era şi Preasfânta Maica Domnului, după cum o vedeţi în icoană, şi dumnezeieştii săi ucenici. Dar de ce spune Scriptura ca de foc şi nu spune că s-a pogorât limbi de foc? Care e pricina că s-au pogorât limbi ca de foc şi nu de foc? Ştii de ce pune şi pe ca înainte? Ca să nu atribuim noi Duhului Sfânt materia. Să nu credem noi că Duhul Sfânt este un foc cum e lumânarea aceea pe care o vezi acolo sau cum vezi fel de fel de focuri. Că nu este foc material Duhul Sfânt, ci foc gânditor. Deci Dumnezeul nostru este foc mistuit, dar nu este foc material, ci foc care nu se vede şi nu se simte şi numai prin gândire se înţelege.

Aşadar s-au pogorât peste sfinţii Săi apostoli nu limbi de foc, ci limbi ca de foc, având oarecare asemănare cu focul. Şi ce, care a fost pricina să se pogoare în acest fel, în chip de limbi? De ce nu a venit ca la Botezul Domnului, în chip de porumbel? Sau în chip de nor sau în alte feluri, că putea în tot felul, ca un Dumnezeu atotputernic? De ce vine el acuma în chip de limbi? Ştii de ce? Ca să arate că El este Dumnezeu cel atotputernic, de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, care a amestecat limbile cândva. Aţi 16

auzit aseară la slava Vecerniei celei mari? Zice: „Limbile amestecându-se au pedepsit îndrăzneala celor ce făceau turn”. Pentru că până atunci, când au făcut turnul Babel de care aţi auzit la şcoală, era o limbă şi un neam în tot pământul şi au cutezat oamenii să facă turn ca să nu-i mai ajungă pe ei potopul. Şi aceasta a îndrăznit să o facă Nimrod, uriaşul acela împărat al Babilonului, de la care a ieşit închinarea la idoli şi urâciunea zidirii de turn.

Şi a silit 71 de seminţii să zidească la turn. Numai Ever cu patru mii de suflete n-au vrut să zidească şi au fugit şi s-au ascuns în munţi. Şi de aceea limba lor era mai neamestecată, limba lui Ever este cea mai veche limbă de sub cer, este limba lui Adam, care o mai ştiu oarecare evrei din Palestina, limba cea veche, aramaică. Se zice că e cea mai veche limbă pe care a vorbit-o strămoşul Adam, că numai lui Ever nu i-a amestecat Dumnezeu limba. El, când a zis Nimrod să zidiească turn împotriva lui Dumnezeu, ştii ce a zis? „Cum o să zidim noi turn împotriva lui Dumnezeu, Care a acoperit cu apele potopului şi cei mai mari munţi din lume?” Şi n-a vrut Ever să se supună. Iar Nimrod a zis: „Cine nu va zidi turnul, acela imediat va muri cu moarte amară”. Şi atunci unii de frică, alţii din convingere au început să zidească turnul acela, ale cărui ruini până azi se văd şi le cunosc oamenii de ştiinţă care au umblat până acolo.

Se află ruinele acelui turn aproape de oraşul Bagdad din Irak, vechea Babilonie între Eufrat şi Tigru. Acolo a fost turnul Babel. Şi au început să zidească la turn unii de frică, că se temeau de moarte, iar alţii din convingere că pot face ceva împotriva lui Dumnezeu. Iată de atunci a ieşit maimuţa din om, nu omul din maimuţă, cum susţin unii. Aşa spun dumnezeieştii părinţi, citiţi în Hronograf. Pentru că a zis atunci Sfânta Treime: „Să ne pogorâm să le amestecăm lor limbile ca să nu poată să se mai înţeleagă om cu om. Şi cine va cere var, altul să-i dea sabie. Şi cine va cere căldare, altul să-i dea scara. Să nu mai poată zidi, să vadă că este un Dumnezeu care a făcut limbile omului”. Şi celor care au zidit de frică şi le părea rău că zidesc împotriva lui Dumnezeu, le-a amestecat numai limbile, iar celor care au zidit din convingere, că pot face împotriva lui Dumnezeu ceva, le-a amestecat şi firea. Deodată s-au trezit cimpanzei fără coadă, maimuţe, urangutani, satiri, hipocentauri, toate dihăniile şi urâciunile lumii.

De ce? Când au vrut îngerii să se înalţe împotriva lui Dumnezeu, să se facă asemenea cu Dumnezeu, din îngeri luminaţi s-au făcut draci întunecaţi, şi cei ce erau în lumină şi în strălucire s-au făcut întuneric. Iar când a vrut omul să facă turn împotriva lui Dumnezeu, din om l-a făcut maimuţă şi toate urâciunile pământului, cum le vedeţi până în ziua de astăzi. Deci la unii le-a amestecat limba, iar la alţii le-a amestecat firea şi i-a făcut, cum îi vedeţi până în ziua de astăzi, urâciunile pământului şi de râs în tot pământul. Deci să mergem mai departe. De aceea astăzi Duhul Sfânt se pogoară în chip de limbi de foc, pentru ca să arate că EL este Acela care a amestecat limbile oamenilor să nu poată zidi împotriva lui Dumnezeu. Şi auzi cum cântă Biserica: „Când S-a pogorât amestecând limbile, despărţit-a neamurile Cel Preaînalt, iar când S-a pogorât în chip de limbi de foc, într-o unire pe toţi i-a chemat şi într-un glas au slăvit pe Peasfântul Duh”.

Ai auzit şi aseară la slavă? Zice: „Atunci a stricat unirea cea rea împotriva lui Dumnezeu şi acum prin limbi de foc a unit toate popoarele într-o singură limbă şi o credinţă. Că erau la praznicul Cincizecimii în Ierusalim bărbaţi iudei şi libieni şi sirieni, şi elamiţi, şi romani, şi prozeliţi, şi greci, şi arabi, şi tot neamul de sub cer, şi vorbeau în limba lor şi ei auzeau fiecare om în limba sa măririle şi slava lui Dumnezeu şi predica Evangheliei. Şi se minunau şi ziceau: „Oare ce să fie acestea? Aceşti oameni neînvăţaţi toţi sunt de un neam, galileeni, şi ei vorbesc în limba lor Evanghelia şi noi o înţelegem în limba noastră”. Ştii ce era? Era Duhul lui Dumnezeu care a amestecat atunci limbile acelor ce făceau rău şi acum a dat darul vorbirii în limbi ca să aducă la o credinţă în Hristos toate popoarele cele felurite la limbă, ca credinţă şi la neam. Şi unii din farisei şi din iudei, plini de zavistie ca totdeauna, ziceau: „Asta-i treaba mustului dulce.

S-au îmbătat aceştia, nu ştiu ce vorbesc”. Iar marele Apostol Petru, cel mai tare în credinţă şi mai îndrăzneţ, a ieşit în mijloc şi a zis: „Bărbaţi galileeni, nu suntem beţi, de abia e ceasul al treilea din zi (adică de abia e nouă dimineaţa, cum erau orele atunci). Nu suntem beţi de vin, cum socotiţi voi, ci astăzi în urechile voastre se împlineşte proorocia lui Ioil Proorocul care a zis: În zilele cele 17

de apoi turna-voi din duhul meu peste tot trupul. Fetele voastre vedenii vor vedea şi vor proorocii şi robii şi roabele mele vor vorbi în limbi şi celelalte. Şi voi da o putere şi duh şi celelalte”. Şi le-a spus: „Astăzi s-a împlinit proorocia, în ochii voştri. Toarnă Dumnezeu Duhul Lui acum peste noi şi vorbim noi în toate limbile zidite sub cer ca să cunoaşteţi şi să înţelegeţi voi măcar din acest semn văzut şi simţit al Duhului Sfânt, că aici nu-i lucrare de om, ci de Dumnezeu şi de Duhul lui Dumnezeu”.

Dar oare de ce a fost nevoie de acest dar deosebit al vorbirii în limbi la începutul Bisericii? Şi de ce nu mai este darul acesta în Biserică până astăzi? V-aţi pus întrebarea? Iată ce spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur în cuvântul de la Cincizecime: „A fost prea nevoie la începutul Bisericii să se dea acest dar al Duhului Sfânt de a se vorbi în limbile toate, ca să cunoască toţi că la şcoala Duhului Sfânt nu se învaţă pe bănci. Şcoala Preasfântului Duh se toarnă de sus în mintea celor care binevoieşte Dumnezeu şi-i alege. Şi Dumnezeu poate înţelepţi pe cei proşti”. Se împlineşte ceea ce a zis marele Pavel: A ales Dumnezeu vasele cele slabe să ruşineze pe cele înţelepte şi pe cele tari. Şi a ales Dumnezeu pe cele nebăgate în seamă ale lumii şi celelalte, ca să arate că el nu are nevoie de şcolile noastre. Când vrea să facă vreun far pentru mântuirea lumii sau vreo lucrare, El are nevoie de inimă curată, de credinţă sinceră şi de suflete curate, care doresc mântuirea în mod sincer.

Şi de aceea Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat din belşug peste aceşti pescari şi oameni necărturari, ca să-i înţelepţească în şcoala aceasta mai presus de orice minte, ca să fie de folos, să predice Evanghelia până la marginile pământului şi să facă minuni şi puteri mari cu putera lui Dumnezeu. Şi de aceea a dat darul vorbirii în limbi, zice dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, căci sunt semn pentru cei necredincioşi. Că auzi ce spune în capitolul 14 al epistolei întâi către Corinteni: Limbile sunt semn pentru cei necredincioşi. Pentru că toţi cei ce erau la Cincizecime în Ierusalim de atâtea feluri de popoare, când auzeau din gura a doisprezece oameni simpli, proşti, cum îi socotea lumea, că vorbesc în toate limbile de sub cer, cunoşteau cu dinadinsul că nu poate fi aici altceva decât numai lucrarea Duhului Sfânt: „Numai Duhul lui Dumnezeu este Cel ce mişcă mintea şi limba acestora să vorbească în aşa fel încât, vorbind ei într-o limbă şi noi să înţelegem fiecare în limbile noastre măririle şi slava lui Dumnezeu”. Iată pentru ce a dat darul vorbirii în limbi înainte.

Pentru ca să fie semn pentru oamenii necredincioşi, ca măcar prin acest dar preasfinţit şi preavăzut să înţeleagă că apostolii nu sunt trimişi de oameni, ci sunt trimişi de Dumnezeu şi să creadă în Iisus Hristos pe care îl propovăduiau ei cu atâta putere şi convingere. Fraţi creştini, Duhul lui Dumnezeu este Duhul cel Preabun, cel Preasfânt, cel Atotputernic, cel Atotproniator, cel Preaînţelept, şi toate însuşirile care se atribuie lui Dumnezeu Tatăl şi toate cele ce i se atribuie lui Dumnezeu Fiul le are la fel după fiinţă. Numai după ipostas se deosebeşte cu chipul estimei, însă toate celelalte însuşiri care le are la fel cu Tatăl şi cu Fiul, după cum arată dumnezeieştii teologi. Se numeşte Duhul acesta Duhul Preabun, Duhul cel Preasfânt care luminează pe tot omul care vine în lume. Este Duhul care aduce lumină gânditoare la tot omul care se botează în numele Preasfintei Treimi şi care vine în lume. Dar oare pe acest duh al luminii şi al sfinţeniei cu ce îl întunecăm noi, păcătoşii? Cu ce îl gonim noi de la noi? Oare poate sta el la un loc cu întunericul? Nu.

Prin ce supărăm noi şi întristăm pe Duhul Sfânt şi prin ce îl gonim de la noi? Ştiţi prin ce? Prin păcate. Şi mai cu seamă prin păcatele de moarte. Noi gonim pe Duhul lui Dumnezeu de la noi prin păcatele noastre. Noi de la dumnezeiescul Botez suntem biserică a Dumnezeului celui viu. Nu zice Pavel aşa? Voi sunteţi biserica lui Dumnezeu celui viu şi mădulare din parte ale lui Iisus Hristos. Voi sunteţi biserica Dumnezeului celui viu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Locuieşte Duhul lui Dumnezeu în noi, dar noi îl putem goni din noi prin ce? Prin păcate. Prin răutăţi. Duhul lui Dumnezeu nu poate sta unde sunt lucrurile întunericului, el este duhul luminii. Ce zice Pavel? Să lepădăm dar lucrurile întunericului. Care sunt lucrurile întunericului, că le enumeră acolo? Ura, desfrâul, mânia, zavistia, beţia, mâhnirea pentru binele aproapelui, răutatea, ţinerea minte a răului, pizma, lenevia şi toată răutatea se numesc lucruri ale întunericului. Păcatul foarte mult întunecă pe 18

om. Dar de ce? Pentru că goneşte de la el pe Duhul Sfânt care e lumina aceea care luminează pe tot omul ce vine în lume.

N-aţi văzut cum s-a întunecat Saul de zavistie? Era bolnav, îl muncea satana, venea David şi îi cânta din Psaltire şi gonea duhul de la dânsul. Iar Saul era aşa de întunecat când se scula, încât zicea: Unde-i David, ca să-l omor? Pe cine? Pe doctorul lui care îl scotea de la drac când îl muncea duhul rău pe Saul şi îl trântea la pământ. Vezi zavistia, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că e mai rea decât dracul? Duhul adică se ducea de la Saul, dar zavistia îi întuneca mintea lui, încât când gonea David dracul de la el şi se scula de jos, zicea: Unde-i David să-l omor? Cărturarii şi fariseii vedeau minunile lui Iisus Hristos şi, în loc să se lumineze, se întunecau cu ura şi cu zavistia aşa de tare, încât căutau pe toate căile să-l omoare. Pentru ce? Pentru că ura este mare întuneric. Ce spune dumnezeiescul evanghelist Ioan? Cela ce urăşte pe fratele său întru întuneric umblă şi întunericul a orbit ochiul lui.

Iată întunericul – ura, zavistia, beţia. Ce zice dumnezeiescul părinte Efrem Sirul? S-au întunecat cu beţia Noe şi Lot, care l-a scos Dumnezeu din Sodoma, şi au greşit cu păcate foarte mari, unul cu blestemul şi altul s-a amestecat cu fiicele sale. Şi iată cât întuneric a adus beţia în sufletele lor. Şi de aceea zice: Beţia pe Domnul nu îl primeşte, beţia pe Duhul Sfânt îl goneşte de la om şi îl lasă pustiu de darul lui Dumnezeu. Iată întuneric care goneşte pe Duhul Sfânt. Dar numai beţia? Ce l-a întunecat pe faraon? Împietrirea inimii. De două ori, de trei ori i-a zis Moise: Dă drumul poporului să jertfească lui Dumnezeu în pustie. Voi da şi iarăşi voi da şi iarăşi se împietrea şi iar se întuneca, până l-a pierdut Dumnezeu în Marea Roşie. Cine l-a întunecat pe Gheezi, cine l-a întunecat pe Iuda? Iubirea de arginţi, cum cântă biserica: „Cu iubirea de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat”.

L-a întunecat atâta iubirea de argint că l-a vândut pe Învăţătorul, pe Ziditorul lumii, pe Cel ce a dat darul apostolilor, pe Cel ce l-a făcut făcător de minuni şi l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine. „Ai vândut pentru iubirea de argint pe cel nepreţuit”. S-a îmbolnăvit şi s-a întunecat cu iubirea de argint şi i-a răpit toată partea cuvântătoare a sufletului său să nu mai înţeleagă cine este şi ce face. Dar numai pe Iuda? Cine l-a prăvălit pe Solomon cel preaînţelept şi preasfânt, cel ce a scris jumătate din Scriptura cea veche? Dumnezeiasca Scriptură zice că era preaînţelept şi a luat darul înţelepciunii; cine l-a întunecat? Patima iubirii de femei. Desfrâul şi curvia. Până acolo l-a întunecat pe Solomon, că ţinea atâtea femei de alt neam şi acelora a spus că vrea să le facă şi lor capişte şi a zidit capişte preaînaltă idolilor lui Moab şi ai sidonienilor. Aşadar păcatele ne întunecă şi îndepărtează Duhul Sfânt de la noi. Să fugim de păcate, ca să nu întristăm pe Duhul Sfânt care este în noi de la Botez.

Iar dacă am greşit, să ne pocăim de îndată, ca să nu ne părăsească Duhul Sfânt. Să fim încredinţaţi că de credem cu tărie în Dumnezeu, şi iubim Biserica Lui, şi ascultăm pe păstorii noştri sufleteşti, şi dacă lepădăm tot păcatul şi fărădelegea prin Sfânta Spovedanie, devenim temple ale Duhului Sfânt, cum spune Sfântul Pavel şi suntem urmaşi ai Apostolilor şi fii ai lui Dumnezeu după har. Amin.