Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2012 februarie.

Când

12:12 pm, februarie 13, 2012 în Minuni de Llelu Nicolae Vălăreanu(Sârbu)

Când toate drumurile se vor sfârşi,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.

Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.

Când viaţa şi moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.

Când ziua şi noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toţi cu daruri
Să prelungim timpul.

Când nimic nu va mai fi de făcut
Şi va veni potopul
Eu voi construi arca,
O voi umple cu ce-i viu şi se îneacă.

Voi o să râdeţi şi mă veţi batjocori,
N-am timp muntele sfânt aşteaptă.
Când apele se vor retrage
Nu veţi mai fi,
Lumea se va înmulţi ca mai înainte.

de Filip

Sfantul

12:11 pm, în Cuvinte de folos, Despre Sfinți și Sfințenie de Filip

Sfântul este cel mai mare viteaz; lumea zace la picioarele lui ca moartă.

După ce omida se preface în fluture, ca un viteaz, fluturele se aşază pe gogoaşa goală.

Dintre magazine, copilul iubeşte cel mai mult pe cel cu jucării. Pentru omul în vârstă, cel mai nesuferit magazin este cel cu jucării pentru copii.

Precum este lumea păpuşilor şi a jucăriilor pentru copil, aşa este lumea din afară pentru un sfânt, din clipa în care sufletul lui se ridică în lumea morală şi dumnezeiască.

Pentru oamenii sufleteşti, descoperirea înşelării de sine este punctul în care se termină o lume şi din care începe o altă lume.

***

Pentru un sfânt, natura reprezintă trecutul. Sfântul şi-a însuşit alfabetul naturii, a citit cuvintele sale, i-a ascultat sunetele, i-a înţeles vorbele, apoi a închis cartea ei.

Numai în omul sfânt natura şi-a ajuns pe deplin scopul. În el, ea a deşteptat omul, i-a arătat pe Dumnezeu şi la urmă s-a retras din faţa lui.

Luptând pe temelia pe care natura i-a aşezat-o sub picioare, sfântul este nevoit să se urce singur pe scările cereşti – cu gândul, cu rugăciunea, cu bunătatea – mânat de natură şi tras de Dumnezeu.

Sfântul este nemărginit de recunoscător şi nesfârşit de bun faţă de natură. De aceea şi natura îl socoteşte pe sfânt ca pe singurul ei prieten, neiubitor de sine, pe pământ.

Într-adevăr, nu este privelişte mai mişcătoare pe pământ ca prietenia reciproca dintre sfânt şi fiarele sălbatice.

Şi, cu toate acestea, sfântul priveşte asupra întregii naturi ca omul în vârstă la prăvălia cu jucării. O privire, un zâmbet de milă, o amintire plăcută, şi călătorul prin furtună trebuie să înainteze şi să se înalţe. Trebuie să uite totul, trebuie să părăsească totul, ca să pătrundă totul şi să primească totul.

Pentru un nesăţios, natura închipuie viitorul; pentru un artist, prezentul; pentru un sfânt, doar trecutul.

(extrase din Invataturi despre Bine si Rau – Sf. Nicolae Velimirovici)