Lumea nu mai are astăzi decât o singură voce. De fapt nu este decât un urlet inform şi rece. Un urlet care dictează, impune şi cheamă păcatul. Un urlet întunecat şi mincinos, care dictează, impune şi sufocă conştiinţele.

Starea sufletească este contagioasă

Discoteca este un loc. O încăpere. Ei bine, acolo se adună nişte oameni. Iar tu intri în mijlocul acestor oameni. Dar aceşti oameni „poartă” împreună cu ei o anumită stare sufletească. Unii o numesc „energie”. Pozitivă sau negativă, după caz. Prezenţa unui om blând şi curat atinge şi sufletul tău şi te linişteşte. Sufletul tău atinge fără să ştie sufletul lui şi primeşte din bunătatea şi liniştea aceluia. Starea sufletească a celor de lângă noi este, cumva, contagioasă. Se transmite ca o boală nevăzută. Un om nervos îţi va aduce nelinişte. Un care caută să desfrâneze îţi va transmite şi ţie ceva din starea lui şi te vei trezi aproape inconştient cu gânduri asemănătoare. O fată care te priveşte cu o accentuată dorinţă sexuală te va antrena într-un câmp energetic încărcat de o sexualitate acerbă, care va obliga aproape organismul uman să o elibereze.

Într-o Biserică contează şi starea sufletească a celorlalţi. Starea de rugăciune, de pocăinţă, de durere sufletească, totul se transmite celui ce intră într-o Biserică. La fel şi la discotecă. Totul se transmite. Sufletul este ca un burete care absoarbe tot ce simte ca fiind de ordin spiritual în jurul lui: bine sau rău. Fără ca noi să realizăm această taină! Şi ce va „absorbi” într-o discotecă? Starea celorlalţi. Să nu spui că mergi acolo doar cu prietenii şi că nu te interesează ce fac sau ce simt ceilalţi! Nu poţi intra în foc fără să te arzi sau în apă fără să te uzi! Sufletul nu are „graniţe”.

Deci, într-o discotecă, va aduna energia negativă a celor lângă care stă. Sufletul îşi ia hrana din locurile prin care este purtat, indiferent de calitatea sau defectele acesteia!

Gârbovirea sufletească vine pe nesimţite

Dar de ce energie negativă într-o discotecă? Cred că ştii şi nu are rost să-ţi spun eu că la discotecă merg cei care nu mai au Liturghie, nu mai postesc, nu se roagă zilnic, cei care au o viaţă sexuală activă, cei care fumează, beau sau chiar se droghează etc. dacă intri într-o farmacie sau de mergi la stomatolog, chiar dacă nu faci nimic concret acolo, măcar hainele ţi se vor îmbiba de un miros specific. Aşa este şi în acest caz. Aduni fără să ştii. Sufletul tău va sta lângă cei „îmbibaţi” de o teribilă sete sexuală, lângă cei care detestă rugăciunea pe care oricum nu au cunoscut-o, lângă cei care înjură sau blasfemiază, lângă cei care mor încet sufleteşte înainte de a fi trăit cu adevărat. Consecinţele nu apar imediat în viaţa ta. Totul intră în subconştient, urmând a ieşi la suprafaţă, în conştient, atunci când vor găsi ocazia, „supapa” oportună. Încet, în timp, vei vedea fără a înţelege pe deplin, că nu te mai atrage rugăciunea, că nu vei mai avea putere de a posti, că o dorinţă trupească te va „fierbe” tot mai făţiş…

Înţelegi adevăratul motiv? Nu are niciun rost să dăm vina pe dracu’ pentru toate neajunsurile noastre sufleteşti! Gârbovirea noastră sufletească este un fapt de care diavolul doar profită, însă pe care o provoacă în mod direct în prea puţine cazuri. (Aş aminti aici doar acele excepţionale cazuri catalogate ca fiind „vrăji”, reali în sine şi de netăgăduit, însă pe care trebuie să le vedem ca fiind nişte „seminţe” demonice care prind şi rodesc pe un pământ pe care l-a pregătit tocmai persoana în cauză, care nu s-a rugat, nu a postit, nu s-a împărtăşit, astfel lăsând loc acţiunii directe a Satanei prin oricare dintre mulţii lui slujitori!) Tu eşti chipul lui Dumnezeu, deci te poţi ruga! Dar neputinţa şi ne-dorinţa rugăciunii poate să apară şi în urma „contactului” sufletesc cu alte suflete lipsite de rugăciune. Câţi dintre cei care merg în discotecă se mai roagă? Întrebare, desigur, retorică! Ca să nu mai vorbesc de faptul că zorii zilei de duminică sunt închinaţi Sfintei Liturghii, adică acelei slujbe fără de care nu avem nicio şansă să rămânem vii sufleteşte. Ce va fi cu tine, scump copil, dacă zorii acestei zile te vor găsi fără Liturghie?

Dictatura muzicii

Lanţul patimilor este însă mai lung decât crezi. Muzica are şi ea un duh. Nu este doar zgomot! Nu este doar sunet şi formă muzicală ce place urechii. Orice melodie are un compozitor, nu-i aşa? Care, la rându-i, are şi el un suflet. Sufletul acela se încarcă cu energie pozitivă sau negativă, iarăşi după caz. Cea pozitivă o numim har, iar cea negativă… o putem numi îndrăcire! Madonna nu foloseşte harul, cu siguranţă! Eminem sau cei care compun muzica tehno se încadrează şi ei printre cei care nu se inspiră dintru Dumnezeu. Nu îşi iau ajutorul de la Dumnezeu. Deci, logic, Satana este sprijinul lor, căci altă sursă nu mai există.

Omul lucrează ori cu ajutor sfânt, ori cu ajutor demonic. Nu poate face nimic absolut singur. Cea mai mare parte a muzicii din discoteci este compusă cu ajutor drăcesc. Energia acestui tip de muzică intră în tine, cel care o asculţi şi o primeşti în mintea şi în inima ta. Duhul care stăpâneşte pe compozitor, duhul care a luminat sau, dimpotrivă, a întunecat pe compozitor, acelaşi duh se revarsă şi asupra ascultătorului. Aşa cum, în mod invers, intră în sufletul tău harul prin rugăciunea unui preot sau chiar prin vorba bună a unui suflet curat. Rezultatele? Le poţi vedea uşor în jurul tău.

De ce nu vin tinerii la biserică? De ce nu pot crede? De ce duc o viaţă atât de păcătoasă? Nu ţi se pare că sunt cumva ca într-o vrajă, purtaţi de o forţă nevăzută, lipsiţi de putere, de voinţă proprie, de conştiinţă? Nu vezi şi tu că sunt purtaţi mai toţi de o forţă tainică, care li se impune chiar şi prin muzică? Nu vezi şi tu că mai toţi gândesc la fel, vorbesc la fel, acţionează la fel? Discoteca cu muzica ei a fost creuzetul sau, mai simplu spus, maşinăria care le-a răpit voinţa, personalitatea, copilăria etc. În întunericul văzut şi în bezna nevăzută de acolo şi-au pierdut copiii noştri ceea ce a fost darul lui Dumnezeu: raţiunea proprie în schimbul celei comune, de turmă; voinţa proprie, în schimbul celei generale; sentimentele proprii, în schimbul celor comune; astfel transformându-i încet şi sigur în simpli indivizi lipsiţi de trăsături veşnice. Tu asta vrei?!

Monahul Paulin Ilucă,

Manifest pentru păstrarea tinereţii