Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Doamne ajută! Bine ai venit în cadrul Sinaxei.
Te rugăm să îți creezi un cont nou sau să te autentifici în secțiunea din dreapta.
După înregistrare poți contribui cu articole noi în cadrul Sinaxei.


Pagina 29 din 34« Prima...10202728293031...Ultima »

de Diana

Probleme cu care femeia se confruntă…

6:18 pm, octombrie 17, 2010 în Atentat asupra familiei de Diana

Că familia de astăzi nu mai este ceea ce era odată, sau mai bine zis, ceea ce ar trebui să fie, o ştim cu toţii. Odată cu « emanciparea » femeii acesteia i s-au impus o mulţime de roluri care au început şi continuă să o îndepărteze tot mai mult de familie şi de adevăratele responsabilităţi care i se cuvin. Mişcarea feministă a reuşit să-şi întindă mrejele în aproape toate colţurile lumii şi în toate mediile sociale cu atâta dibăcie încât astăzi este foarte greu să mai conteşti unele anomalii pe care le-au încetăţenit de zeci de ani. Unele femei au dorit egalitate cu bărbaţii şi, în cele din urmă au câştigat-o, doar că nu au câştigat-o doar pentru ele ci pentru toate femeile de atunci încoace. Femeile au câştigat dreptul de a munci la fel ca bărbaţii, doar că plătite mai prost. Apoi şi bărbaţii au început să fie plătiţi tot mai puţin (că nu se putea face discriminare, nu?), iar într-un final s-a ajuns să lucreze doi pe un salar. În foarte puţine cazuri un bărbat reuşeşte să câştige suficient încât să-şi întreţină familia fără aportul financiar al soţiei. A trebuit multă dibăcie pentru a o scoate pe femeie afară din casă şi introdusă în câmpul muncii, dar când s-a reuşit acest lucru femeia cu greu şi-a mai putut păstra statutul pe care l-a avut odinioară, fără a fi arătată cu degetul.

Există o poezie a lui Marin Sorescu, care, deşi cu un puternic iz misoginist, surprinde anumite aspecte din viaţa femeii înainte de a  i se spune că « femeia trebuie să aibă control asupra propriului trup ». Pornind de la această poezie şi de la unele discuţii pe tema « Femeia creştin-ortodoxă, între tradiţie şi mişcarea feministă », am extras câteva idei ale unor femei ortodoxe de pe forumul pilde31.ning.com, femei care încearcă să readucă normalitatea în familiile lor şi, de ce nu ?, prin propriul exemplu, în societate.


La noi muierea pupa mâna bărbatului
Până mai adineauri – zicea Marin al lui Pătru,
Şi din dumneata nu-l scotea niciodată,
Îi făcea trei, patru copii, dar nu îndrăznea să-i zică tu,
Cele mai mândre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum.

Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cârpătorului,
Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatră
Şi să lase politica – de asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –
Femeia, ce ştie femeia?
Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,
Să fie toate drepte, aşa să tragi cu aţa,
Să te tragă, să-ţi pună ventuzele şi să nu-ţi iasă din vorbă
Că ce ştie ea?

Înainte n-o prea vedeai la faţă, că purta maramă,
Zăvelca lungă, acolo, abia-i sclipeau gleznele,
Dar o ghiceai pe-a frumoasă – şi-o furai, domnule,
O luai pe cal, şi-o făceai muierea ta, era o dulceaţă,
Dar acum pe cine să furi? Uitaţi-vă-n jur, pe cine să furi?

(…)

Poţi să discuţi cu femeia lucrurile astea? Că nu poţi.
Nici copii nu mai face ca lumea,
Să-ţi umple casa, să te simţi om,

Una-două îi leapădă, zice că a râvnit la varză acră şi n-a
Găsit la repezeală şi i-a lepădat,
Ori c-a râvnit la cireşe iarna, şi de unde să ia, şi s-a stârpit,
Bazaconii – nu vor să dea-n greu,
De-aia s-a-mpuţinat lumea.

(Marin Sorescu, Rânduieli)

“Eu cred ca aici e o taina care e cuprinsa in cuvintele “barbatul sa isi iubeasca femeia, iar femeia sa se teama de barbat.” Unii au pastrat doar ultimele cuvinte si le-au dat tot felul de interpretari. In primul rand, eu cred ca cuvintele astea tintesc in primul rand spre o atitudine, nu spre sentimentul in esenta. Ca doar nu inseamna ca femeia nu trebuie sa isi iubeasca barbatul. Sau ca barbatul nu trebuie sa se teama de femeie (teama de a nu o rani)… Dar orice lucru care se scutura de esenta se perverteste si mai ramane doar caraghiosul. Din teama de barbat (teama, nu frica), din puterea fizica a barbatului (pe care in loc sa o foloseasca doar pentru a-si intretine si apara familia o mai foloseste si la “educatie” – a femeii, nu doar a copiilor) etc etc.
Cat despre traditie… cred ca s-a tot modificat, atat timp cat nu vorbim de o sfanta traditie. Oamenii s-au legat mai mult de patimile lor decat de porunca si Cuvantul Domnului. Dar probabil ca orice gest are la esenta o valoare. De exemplu – pupatul mainii. Sotia poate sa sarute mana care stie ca munceste sa aduca painea copiilor, iar sotul poate sa sarute mana care stie ca face painea. Iar pupatul ostentativ in public – ce legatura poate fi intre iubire, respect si aceasta? Doar daca alege sa o faca cel care pupa, nu cel care se pretinde a fi pupat
Cat despre serviciu… noi vrem sa muncim pentru ca ne simtim neimplinite in familie. Dar nu ne simtim neimplinite pentru ca ne-ar mai ramane timp si nu stim ce sa facem cu el (ar fi culmea, nu? :) ) ci pentru ca asa ne-a batut toata lumea la cap de “cativa ani” incoace. Si pentru ca nici nu ne mai permitem financiar. Deci dreptul femeii de a munci s-a transformat in obligatia femeii de a munci, obligatie financiara si psihologica. Ca o femeie care nu lucreaza, care se ocupa doar de casa, care sta acasa (de parca acasa ar sta, nu ar munci toata ziua) e ca si cum ar avea un handicap. Dar de ce a vrut femeia sa munceasca? Pentru a obtine respect si independenta financiara. Dar de ce a simtit ca nu le are (respectul) sau ca o incomodeaza (lipsa banilor..) – pentru ca barbatul a abuzat de darurile pe care le-a primit.
Dar lucrurile au degenerat rau de tot (asta ca sa se vada si greseala tendintei), de cele mai multe ori femeile care au promovat feminismul au fost lesbiene si luptatoare pentru dreptul de a face avorturi.”(M.B.)

 

„Parintele Tanase, intr-o conferinta spunea ca, in timpul prieteniei dintre o fata si un baiat trebuie mare atentie la defectele celuilalt, pentru ca pe masura ce omul inainteaza in varsta aceste defecte se accentueaza.” (M.R)

 

„Feminismul a vrut sa-si faca numai bine si si-a facut numai rau:( Caci din floare ce trebuie protejata, femeia a ajuns tinta de aruncat ghiveciul…Din stapana a casei, respectata si iubita, a devenit rob pe plantatie, din doamna careia i se cedeaza locul a devenit carausul familiei.
Durerea mea cea mai mare este ca in ochii barbatului imaginea femeii este asa de deformata incat si ei saracii cresc stramb, cavalerismul a devenit asa de desuet incat nici nu stiu cand ar trebui sa fie cavaleri. Dar cred ca este tot vina noastra (generic vorbind), noi am vrut sa fim la fel cu ei, nu egale ca egale suntem prin darul Domnului. (N.B.)

 

Eu cred ca in societatea actuala multe se strica din start. Daca doi tineri se casatoresc, crestini ortodocsi fiind si incepe paza de copii, totul se duce de rapa. Daca se casatoresc si fac copii, cati da Domnul., femeia nu are cum sa mai mearga la job. Cel mult ceva usor de acasa. Daca nu merge la job se ocupa de casa, de copii de familie. Sotul aduce painea in casa. Domnul va aduce restul. Daca e frica de Dumnzeu, credinta si dragoste – frumos sunt asezate toate. Altfel…femeia se duce la job, refuza sa nasca o perioada. Vine un copil, maxim doi dupa care se intoarce la job. Ea ramane si cu jobul si cu casa si cu copii, sotul cu ce doreste sa preia. De foarte multe ori extrem de putin. Nici nu e in firea lor sa preia multe. Si de aici certuri, probleme, discutii…cine ce face si cum face etc etc.
Dar …zi la femeia din ziua de azi sa faca toti copii…sare in sus de 7 metri. Sau zi la barbat sa isi asume nasterea de copii…tot de 7 metri in sus. Asa ca…pestele de la cap se impute. Asa cum e vorba. Pentru ca femeia refuza sa mai nasca si pentru ca barbatul refuza sa ridice femeia din pacat si isi tine familia in pacat se intampla tot ce se intampla. Cum sa mearga ceva bine cand noi de la inceput ne punem impotriva lu Dumnzeu? N-are cum. Asta general vorbind. Ca sunt cazuri in care femeia nu poate face copii. Acolo nu e asa bai. Nefiind copii nu sunt multe responsabilitati. E un lapte si miere. Cand apare cel putin un copil se complica totul. Problema e cand din motive de sanatate nu mai pot sa apara copii si femeia e nevoita sa mearga la munca desi foarte bine se poate ocupa de casa si de copil. E foarte greu cu femeia care iese din casa si merge la munca. Asta pentru ca ea nu le poate face pe toate si apar probleme, nemultumiri, frustrari. Dar…daca e Hristos cu noi…orice se poate. Si cu multa jertfa din partea fiecaruia. Si multa intelepciune.
Hilar mi se pare ca femeile singure isi i-au jugul de gat…ele vor egalitate cu barbatii, ele nu vor discriminare si tot ele se plang apoi ca nu li se mai deschide usa. Ele se imbraca in pantalon la job, isi i-au joburi de barbat si apoi se plang ca nu mai sunt vazute ca niste “delicate”? Plus ca…majoritatea femeilor vor sa munceasca…nu vor sa nasca copii. Asta poate pentru ca nici barbatii nu isi asuma familiile cu mai multi copii.”
(L)

 

„Nici noi nu facem nimic sa schimbam optica lumii, sa o reinstauram pe cea potrivita, cea lasata de Dumnezeu: ca femeia sa se mantuiasca prin prunci, iar barbatul sa isi castige painea prin sudoarea muncii lui. Astazi si barbatii fug din ce in ce mai mult de responsabilitati, trebuie doar luciditate sa vezi asta.Greu, e greu….Problema e ca, mai nou, nu ai voie nici sa te plangi, caci tot noi, femeile, ne dam in cap: ”apoi eu, in comunism, munceam 6 zile pe sapt, cateodata si duminica, aveam si copii, faceam si aia si aialalta”…. Ca si cum asta e normalitatea….” (I)

de Diana

Despre industria avorturilor

12:37 pm, octombrie 16, 2010 în Atentat asupra familiei de Diana

-    Femeile trebuie să aibă control asupra propriului trup.

-    Avorturile legale şi făcute în condiţii de siguranţă sunt dreptul fiecărei femei.

-    Cine decide? Tu decizi!

-    Avortul este o decizie personală la care participă femeia şi medicul.

-    Cine ia cea mai personală decizie din viaţa unei femei?  Va decide femeia, politicienii sau birocraţii din Washington?

-     Libertatea de a alege – un drept american elementar.

(Sloganuri folosite în campania de marketing „pro-alegere”, adică pro-avort din SUA.).

Una dintre campaniile de marketing cele mai de succes din istoria modernă a politicii, „mişcarea dreptului la avort”, a reuşit, făcând apel la diferite sloganuri politice, să transforme ceea ce altădată era o crimă oribilă într-un drept constitu­ţional. În timpul tumultoşilor ani ’60, după secole întregi în care avortul a fost interzis prin lege si condamnat din punct de vedere moral, o mână de activişti dedi­caţi cauzei a lansat o campanie de marke­ting fără precedent. Scopul lor era dublu: să atragă atenţia presei şi a opiniei publice şi totodată să modifice legislaţia cu privire la avort.

Iar succesul lor a fost rapid şi total -avortul a fost legalizat în toate cele 50 de state americane, indiferent de motiv şi de luna de graviditate (se poate face avort până în luna a 9-a de sarcină). Din 1973, de când Curtea Supremă de Justiţie a dat verdictul în controversatul proces Roe vs. Wade, în SUA au avut loc peste 40 de milioane de avorturi. Cu toate că sonda­jele de opinie arătau clar că majoritatea americanilor se opun neîngrădirii avortu­rilor la cerere, sloganurile bine gândite, aproape magice ale mişcării pro-avort, sloganuri care speculau sensibilitatea americanilor pentru toleranţă, intimitate şi drepturile individului – au fost, în mâna mişcării pro-avort, arme puternice pentru a lupta împotriva anulării deciziei din cazul Roe, luptă care, dacă ar fi fost pierdută, ar fi condamnat legal, din nou, avortul.

În războaiele de marketing, cei care reuşesc  să  controleze  termenii  disputei câştigă aproape întotdeauna. Şi cei care s-au ocupat de marketingul avorturilor asta au făcut încă de timpuriu:  au făcut ca atenţia să se îndrepte nu asupra esenţia­lului, adică asupra a ceea ce avortul însea­mnă pentru prunc şi mamă, ci asupra unei probleme create ad-hoc: „libertatea de a alege”. Problema principală nu mai era cât de   moral  este   să  omori  nenăscuţii,   ci problema devenise „cine decide”. Sloga­nurile de început ale mişcării pro-avort din anii ’70  („libertatea de a alege”  şi „femeile trebuie să  aibă control asupra j propriului corp”) – rămân până în prezent ideile de bază şi „strigătele” de luptă ala mişcării pro-avort. „Îmi amintesc cum ne amuzam când am conceput aceste sloganuri”, spune Bernard Nathanson, medic şi co-fondator al grupului pro-avort ANRLA- ului (Asociaţia Naţională pentru Respingerea  Legilor Avortului), rememorând zilele de început ale mişcării pro-avort de la  sfârşitul  anilor  ’60  şi  începutul  anilor ’70.

„Căutam sloganuri sexy şi cu lipici, care să capteze opinia publică. Erau de fapt sloganuri foarte cinice, aşa cum şi cele folosite azi sunt foarte, foarte cinice”.

Dincolo de funcţia de preşedinte al comitetului executiv al Asociaţiei Naţio­nale pentru Respingerea Legilor Avortului (ANRLA), redenumită mai târziu Liga de Acţiune pentru Drepturi Naţionale de Avort şi Reproducere, Nathanson a fost unul dintre principalii arhitecţi şi strategi,ai mişcării pro-avort din SUA. El ne-a relatat următoarele fapte uimitoare.

„În 1968 l-am cunoscut pe Lawrence Lader”,   povesteşte   Nathanson.   „Lader tocmai terminase cartea numită Avortul, în care făcuse afirmaţia îndrăzneaţă că avortul ar trebui legalizat în toată ţara. Tocmai îşi terminase stagiul de rezidenţă în obstetrică şi ginecologie şi eram impresionat de numărul mare de femei care ne erau aduse în spital în urma unor avorturi ilegale,nereuşite şi soldate cu infecţii. Lader şi eu ne completam reciproc. Împreună am pus la cale organizarea ANRLA-ului. Apoi, cu sprijinul lui Betty Friedan, am pus bazele organizaţiei şi am început să concepem strategia de lucru. Am convins media că mişcarea de legalizare a avorturilor este ceva sofisticat liberal; iluminat”, îşi rea­minteşte co-fondatorul mişcării.

„Ştiind că sondajele de opinie nu ne-ar fi dat câştig de cauză, am inventat pur şi simplu sondaje de opinie favorabile. Am anunţat media că am făcut sondaje de opinie şi că 60% din americani erau în favoarea legalizării avorturilor. Aceasta se numeşte tactica minciunii care devine realitate (self-fulfilling lie). Puţini oameni vor să fie în minoritate.

Am câştigat destul de multă simpatie pentru a ne vinde programul de legalizare a avorturilor falsificând şi numărul anual de avorturi ilegale făcute în SUA. Numă­rul real era de aproape 100.000 cazuri pe an, dar noi l-am umflat la un milion. Repe­tând minciuna destul de des, am convins publicul. Numărul femeilor care mureau ca urmare a avorturilor ilegale era de 200-250 pe an. Dar noi am declarat presei în mod constant că numărul era de 10.000. Aceste realităţi false au prins rădăcini în mintea americanilor, convingându-i că trebuie să schimbăm legislaţia şi să legali­zăm avortul.

Un alt mit inventat de noi a fost că legalizarea  avorturilor va  avea ca efect doar intrarea  în legalitate a avorturilor care oricum se fac ilegal. În realitate, avor­tul a devenit în cele din urmă, principalul mijloc de contracepţie în SUA, iar numă­rul anual al avorturilor a crescut cu 1500% de la legalizarea procedurii”.

Campania strălucită de vânzare a avorturilor dusă de ANRLA a avut succes. In New York legea care scotea avortul în afara legii data de mai bine de 140 de ani.

„În doi ani de activitate a ANRLA am reuşit să o anulam”, arată Nathanson. „Am făcut lobby pentru legislatură, am captat atenţia mediei, am cheltuit bani pe PR (relaţii publice). Bugetul primului an de activitate a fost 7.500$. Din acea sumă, 5000 $ au fost plătiţi unei firme de PR, care a convins media de corectitudinea poziţiei noastre. Asta era în 1969″.

New York a devenit imediat capitala avorturilor pentru jumătatea de est a SUA. „Eram inundaţi cu cereri de avort” îşi aminteşte  Nathanson.   „Ca  urmare,   am deschis o clinică, Centrul pentru Sănătate Reproductivă şi Sexuală (CSRS) în partea de est a Manhattanului. Avea 10 camere de operaţie, 35 de medici şi 85 de asis-icnte. Se opera 7 zile pe săptămână, de la 8 dimineaţa la miezul nopţii. Se făceau 120 de avorturi zilnic în acea clinică. La sfârşitul celor doi ani în care am fost directorul clinicii se făcuseră deja 60.000 de avorturi acolo. Cu mâinile mele am executat 5000 de avorturi. Am supervizat alte 10.000 de avorturi executate de către medicii rezidenţi. În total am în cont 75.000 de avorturi. Toate acestea mă autorizează să vorbesc despre avort.”

După  doi ani,  Nathanson şi-a  dat demisia de  la CSRS  şi a  devenit şeful serviciului de obstetrică al spitalului St. Luke din New York City, un centru major de predare al Facultăţii de  Medicină a Universităţii Columbia. La vremea aceea, în 1973, o nouă generaţie de tehnologii şi aparate   tocmai   apăruseră,   toate   având scopul de a deschide medicilor „o fereas­tră în uter”. Nathanson îşi aminteşte şirul ameţitor de tehnologii de ultima generaţie de atunci.

„1. Aparatul de ultasunete care per­mite explorarea abdomenului mamei cu sunete de înaltă frecvenţă. Ecoul acestora este captat de către computer şi asamblat sub forma unui film.

2. Monitorizarea electronică a inimii fătului: se ataşează un aparat de abdo­menul matern şi astfel se înregistrează în mod continuu bătăile inimii fătului;

3.           Fetoscopie:  un instrument  optic care se introduce direct în uter. Se poate vedea copilul, poate fi chiar privit în ochi.

4.  Cordocenteza: se introduce un ac în uterul mamei gravide  (mai întâi cu ajutorul    ultrasunetelor    se    localizează arterele ombilicale), se direcţionează acul în cordonul ombilical, apoi se colectează sânge de la copil, pentru a fi folosit în diagnosticarea şi tratarea unor boli. La ora actuală  se poate  opera  până şi copilul nenăscut, dacă este cazul”.

„În orice caz, a declarat Nathanson, datorită acestor tehnologii am privit, exa­minat, investigat copilul nenăscut, i-am urmărit  funcţiile  metabolice,   am  văzut cum urinează, cum înghite, cum se mişcă, cum doarme, l-am privit visând (îţi poţi da seama că visează după mişcările rapide ale   globilor   oculari),   l-am  tratat,   l-am operat. Şi am ajuns la concluzia că aveam de-a face cu un pacient. Cu o persoană! Ca doctor jurasem să salvez viaţa pacienţilor,NU să le-o distrug. Aşa că am început să privesc avortul în alt mod. Nu s-a petrecut nimic de natură religioasă”, s-a grăbit el să adauge. „Mi-am schimbat modul de a gândi ca urmare a ceea ce noile tehnologii îmi permiteau să percep cu privire la adevărata natură a copilului nenăscut”.

Nathanson şi-a exprimat încă de atunci dubiile cu privire la avort într-un editorial al Jurnalului de Medicină al New England: „Am fost imediat convocat şi dat afară din mişcarea pro-avort, fapt care nu m-a deranjat deloc”.

În 1985, dorind să ştie ce se întâmplă cu adevărat în timpul unui avort executat în primele 3 luni de sarcină, Nathanson s-a hotărât să plaseze un aparat generator de ultrasunete pe abdomenul unei femei care tocmai trecea prin respectiva procedură şi să înregistreze ce întâmplă în uter. „Filmul astfel obţinut este uimitor, şocant, înfrico­şător”, a declarat el. „A fost baza de por­nire a filmului Strigătul mut”5.

Înregistrarea era devastatoare şi cei din mişcarea pro-avort au intrat, ca urma­re, în panică. Dezbaterea cu privire la avort se mutase din zona discursurilor moralizatoare, a ţinutului de predici sau a fluturării de slogane şi pamflete în zona argumentelor high-tech6. Pentru prima dată mişcarea pro-viaţă deţinea argu­mente furnizate de tehnologii ultraperformante, iar cei din mişcarea pro-avort erau acum în defensivă. Filmul produs de Nathanson a avut parte de o campanie de defăimare din partea mişcării pro-avort. S-a afirmat că autorul a falsificat înregis­trarea. Ceea ce nu era deloc adevărat:

„M-au acuzat de câte în lună şi în stele, de la pederastie la nepotism, etc. Dar ce e important aici e că publicul american a văzut filmul”.

În 1987, Nathanson a lansat un nou film, cu un mesaj încă şi mai puternic: Eclipsa Raţiunii, cu o introducere de Charlton Heston.

„Strigătul mut era despre soarta unui copil avortat în cea de-a 12-a săptămână de viaţă intra-uterină”, arată Nathanson. „Dar în ţara aceasta numărul copiilor avortaţi după ce au depăşit a treia lună de viaţă intra-uterină este de 400 pe zi. Contrar unor idei larg răspândite, avortul e posibil până în cea de-a noua lună de sarcină. Am vrut să arăt ce se întâmplă în timpul unui avort făcut târziu, adică în stagiile înaintate de sarcină, după luna a treia. S-a folosit un fetoscop (un instrument optic lung cu o lentilă la un capăt şi o sursă de lumină puternică la celălalt). Acest instrument a fost inserat în uterul unei femei care era gravidă în 19 săptămâni şi jumătate. Fetoscopului i s-a ataşat şi o cameră de luat vederi, apoi medicul a început să execute avortul.   Procedura  după  care  s-a  făcut avortul se numeşte D&E (dilatare şi eva­cuare). Procedura constă în dilatarea cervixului (poarta de intrare în uter), ruperea sacului amniotic în care  se  află copilul, urmată de sfâşierea copilului, bucată cu bucată, cu ajutorul unui instrument adec­vat (ca un cleşte). Bucăţile din corpul copi­lului sunt îndepărtate din uter pe măsura smulgerii lor. Bucăţile se depun apoi pe rând pe o masă şi sunt alăturate aşa, ca la puzzle, pentru a se vedea dacă nu a fost uitată nici una în uter. Am fotografiat toate acestea prin fetoscop. Şi am obţinut din nou un film care te zguduie.

Aşa a ajuns Bernard Nathanson, fondator şi ex-strateg de marcă al mişcării pro-avort, să fie un aprig susţinător al abolirii legii care permite avorturile în America. Şi nu e singurul avorţionist trecut în tabăra adversă. Într-adevăr, în ultimii ani sute de medici avorţionişti şi-au abandonat profesia. Pe site-ul ANRLA se    deplânge    scăderea    numărului    de medici dispuşi şi capabili să execute avor­turi. Daca vrem să înţelegem cum avortul a putut fi „vândut” cu atât de mult succes, nu există sursă mai bună decât cei care au lucrat odată în branşă. Ei, mai bine decât oricine altcineva, ştiu ce înseamnă să vinzi şi să efectuezi avorturi.

Pagina 29 din 34« Prima...10202728293031...Ultima »