Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Despre iconografie.

de admin

Buna Vestire în iconografia ortodoxă

8:51 pm, martie 26, 2011 în Buna Vestire, Despre iconografie de admin

În fiecare an, pe data de 25 martie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Buna Vestire, una din cele mai mari sărbatori ale Bisericii. Icoana care înfăţişeaza acest eveniment ocupă un loc vizibil în pictura murală a naosului.În bisericile mai vechi, cum sunt biserica Hosios Lukas, din Boetia, şi Daphni, de lângă Atena – ambele din secolul al XI-lea – Buna Vestire este zugrăvita într-una din trompele de colţ de sub cupola centrală (în nord-est). În bisericile de dată mai târzie, în care cupola centrală se sprijină pe coloane, Buna Vestire este pictată pe suprafaţa peretelui de deasupra coloanelor dinspre răsărit: Sfântul Arhanghel Gavriil deasupra coloanei din nord-est şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu deasupra coloanei din sud-est. Când nu există astfel de coloane, ca în basilicile fara cupolă, Buna Vestire este zugrăvită în acelaşi mod pe peretele vertical de deasupra iconostasului.

Icoana Bunei Vestiri se bazează pe istorisirea evanghelică, preluată de iconografia Bisericii Ortodoxe. În primul capitol al Evangheliei după Luca citim următoarele:

Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: “Bucură-te, ceea ce esti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei“. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: “Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta ?” Şi îngerul i-a zis: “Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Numele Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit “. Şi a zis Maria către înger: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat ?” Şi răspunzând, îngerul i-a zis: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă“. Şi a zis Maria: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău !” Şi îngerul a plecat de la ea (Lc. 1,26-38).

În iconografia ortodoxă tradiţională, Buna Vestire apare descrisă astfel:

În partea stângă a compoziţiei se află Arhanghelul Gavriil, cu mâna dreaptă întinsă, binecuvântând-o pe Prea Sfânta Fecioara Maria, care se află în partea opusă, iar în mâna stângă ţine un toiag, simbol al autorităţii mesagerului lui Dumnezeu. (În unele icoane greceşti moderne, în loc de toiag ţine un crin în mâna stângă. Aceasta este o inovaţie apuseană sentimentalistă, care a fost adoptată de iconarii ortodocşi modernişti.) Gavriil poarta tunică şi himation. Este înfăţisat ca şi cum ar alerga, cu un picior înainte, cu genunchiul îndoit sub veşminte. Expresia chipului este solemnă, bărbătească, dar smerită. Uneori, o aripa se află încă în aer, cealaltă, lăsată în jos.

Fecioara Maria stă în picioare în faţa unui scaun înalt, alteori aşezată pe el. Poartă veşminte lungi care îi lasă doar faţa descoperită, gâtul şi mâinile. Chipul şi atitudinea ei exprimă modestie, prudenţă şi smerenie. Stă cu capul înclinat în direcţia îngerului. Cu mâna dreaptă face un gest de consimţire, în timp ce cu stânga ţine un fus sau o batistă. Privirea, atitudinea şi gestul ei exprimă cuvintele reproduse mai sus din Evanghelia după Luca: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău“.

În fundal sunt clădiri a căror formă elegantă sporeşte frumuseţea compoziţiei. Deasupra lor, la mijlocul icoanei sau în apropiere, se află o reprezentare a bolţii cereşti sub formă de semicerc, de unde izvorăşte o rază de lumină. Lumina simbolizează harul Prea Sfântului Duh. Ea se opreşte la aureola Sfintei Fecioare sau lângă aureola. Uneori se mai adaugă şi alte elemente, dacă spaţiul permite – de exemplu, o masă lângă Maica Domnului, pe care se află Vechiul Testament şi o vază cu flori. Aceasta din urmă simbolizează fecioria ei.

În troparul care se cântă pe 25 martie, semnificaţia sărbătorii se rezumă elocvent:

“Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face, şi Gavriil darul bine-l vesteşte! Pentru aceasta şi noi împreună cu dânsul Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine.” (Tropar, glas 4)

Konstantine Kavarnos

Sursa: creştinordodox.ro

Hristos – izvorul vieţii

11:52 pm, decembrie 21, 2010 în Despre iconografie, Nasterea Domnului de cipriana

Hristos – izvorul vieţii

„Betleemul a deschis Edenul, veniţi să vedem; aflat-am desfătarea tainică înlăuntrul peşterii; veniţi să privim cele din rai. Acolo s-a arătat rădăcina cea neudată, odrăslind iertare; acolo s-a aflat puţ nesăpat din care David mai înainte a dorit să bea; acolo Fecioara născând Pruncul, a potolit îndată setea lui Adam şi-a lui David. Pentru aceasta la Betleem să mergem, unde S-a născut Prunc tânăr Dumnezeu Cel mai înainte de veci” (Mineiul lunii decembrie)

În icoană, spre deosebire de tabloul religios, evenimentele mântuirii nu sunt interpretate în mod istoric. Istoria este aici tâlcuită într-un mod aparte. Un zugrav autentic nu creează viziuni romantice sau iluzii privitoare la un anume timp şi loc. Icoana nu stimulează sau provoacă emoţia unor amintiri ale unor timpuri, întâmplări sau civilizaţii de mult trecute (Arhimandritul Vasilios Gondikakis).

Ca să înţelegem mai bine aceste lucruri, să privim imaginea pe care o reproducem pe această pagină. Este vorba despre Naşterea Domnului zugrăvită pe peretele dinspre sud al bisericii Mănăstirii Moldoviţa, în mijlocul numeroaselor chipuri şi evenimente împresurate şi parcă tivite cu superbi lujeri înfloriţi ai Arborelui lui Iesei.

Oricât de sumară, sau mai bine zis de puţin descriptivă ar fi reprezentarea acestui Praznic (situaţie întâlnită şi în fresca aleasă de noi), nelipsite din motivele vizuale ale nici unei alcătuiri iconice care îl ilustrează sunt peştera, asinul şi boul, pe care nici unul dintre evanghelişti nu le menţionează. Matei relatează în capitolul I visul lui Iosif şi în capitolul II afirmă la început „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii”, şi, mai apoi, că magii au intrat „într-o casă” spre a se închina Pruncului (Matei 2, 11). Marcu îşi începe Evanghelia cu propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul şi cu botezul lui Hristos, iar Luca mărturiseşte că Maria şi-a culcat Fiul într-o iesle, „căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7). Ioan nu face nici o referire la evenimentul întrupării. Aşadar, Sfintele Evanghelii nu prea au oferit elementele necesare unei elaborări picturale.

Care ar fi atunci semnificaţia teologică a prezenţei celor două animale pe care iconarul se încăpăţânează să le zugrăvească în fiecare icoană a Naşterii Domnului? Şi într-o oarecare criză de spaţiu, pricinuită de numeroasa asistenţă care înconjoară Pruncul, iconarul tot le pictează, chiar dacă în multe cazuri acestea sunt nefireşti de mici.

Unii au spus în felul următor: Într-adevăr, Sfinţii Evanghelişti nu pomenesc în scrierile lor despre ele. Însă Iosif, pentru a putea călători, avea nevoie de un asin; boul indica prezenţa şi a altor dobitoace, a căror hrană era o iesle plină cu fân. Deci logica este cea care acoperă golul povestirii. Cam aşa s-ar explica, potrivit acestei opinii, prezenţa acestor animale în compoziţia pe care o analizăm. Lansarea şi susţinerea unei astfel de tâlcuiri, simple, pare să fie la prima vedere rezonabilă. Numai că ea nu oferă lămuriri în ceea ce priveşte insistenţa iconarilor de pretutindeni pentru ca locul vieţuitoarelor domestice să fie chiar în penumbra tainică a peşterii, în imediata apropiere a Pruncului divino-uman.

Totuşi, înţelesul icoanei credem că trebuie căutat dincolo de nivelul literal al faptelor. Să ne amintim împreună un text al Profetului Isaia, care spune: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia 1, 3). Cine au fost, ne putem întreba, cei care L-au cunoscut pe Domnul şi I-au urmat Lui? Comunitatea creştinilor proveniţi din iudei şi comunitatea creştinilor proveniţi din păgâni, vom răspunde. Să privim acum cu atenție această icoană sau oricare alta în care este înfăţişată Naşterea Domnului, şi să observăm că peste tot, cele mai apropiate de „Cel neapropiat” sunt zugrăvite cele două vietăţi domestice, ce parcă ar fi aplecate, cu evlavie, asupra unui izvor ca să-şi astâmpere în linişte setea.

Încet, încet începem să înţelegem viziunea zugravului anonim care se lasă de-acum mai uşor descifrată. Strategia punerii în pagină şi totodată insistenţa iconarului par în acest moment să se justifice, iar corespondenţa simbolică dintre cele două animale şi cele două comunităţi sau popoare creştine, pe cât de neaşteptată ne pare, pe atât credem că este de convingătoare. Stăruind asupra acestor înţelesuri, ieslea întrupării ni se arată acum ca altar al lumii, din care „Pâinea vieţii celei veşnice” se oferă ca hrană popoarelor pământului.

Prin urmare, Părintele Vasilios avea dreptate atunci când ne spunea că în icoană, spre deosebire de un tablou, istoria este interpretată într-un mod aparte. Asemeni imnografului, zugravul de icoane contemplă evenimentele din istoria mântuirii cu inteligenţa şi cuminţenia unei priviri călăuzite de Sfântul Duh şi le prezintă într-o lumină ce transcende şi transfigurează simpla naraţiune descriptivă.

Pr. Ioan Gînscă