Lista E-urilor nocive si efectele lor-Dr Pavel Chirila
10:26 am, februarie 19, 2013 în Uncategorized de agaton
Volumul poate fi distribuit liber pentru uz personal.
Această lucrare este destinată tuturor iubitorilor de
spiritualitate creştină ortodoxă şi de istoria neamului
românesc. Ea poate fi utilizată, copiată şi distribuită LIBER
cu menţionarea sursei.
Culegere şi editare: Editura Christiana
Câteva precizări despre alimentele pe care le consumăm în fiecare zi
E-urile sunt substanţe care se folosesc la prepararea unor produse în scopul ameliorării calităţii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare ( Monitorul Oficial al României, Anul XI, Nr. 268/1999, pagina 13).
În istoria alimentară a diferitelor civilizaţii nu găsim E-urile. Ele sunt invenţia secolului XX.
Definiţia oficială redată mai sus este ambiguă şi plină de omisiuni: Ce fel de substanţe – naturale sau de sinteză? De ce să ameliorezi calitatea? Care calitate – organoleptică sau nutritivă? Ce este acea tehnologie avansată? Au sau nu au reacţii adverse? Dacă au sau dacă nu se ştie dacă au, de ce se folosesc, totuşi?
Majoritatea E-urilor are o istorie şi o existenţă identică: când se lansează pe piaţă se spune că nu sunt nocive şi se dă o lege în sensul acesta. După câţiva ani se demonstrează că sunt nocive şi se dă o altă lege care să le interzică.
E-urile nu au fost niciodată cerute de populaţie; ele au fost oferite şi majoritatea oamenilor le mănâncă fără să se întrebe ce este cu ele. Din cauză că nu se întreabă, producătorii le oferă din nou. S-a născut o adevărată şi foarte rentabilă industrie mondială a E-urilor, care vinde în cantităţi enorme (20 mld. $ anual).
Majoritatea cercetărilor medicale consideră aspartamul ca având un rol în declanşarea următoarelor maladii: tumori cerebrale, scleroză multiplă, epilepsie, sindroame extra-piramidale, boala Alzheimer, retardare mintală, limfoame, malformaţii, diabet.
Un principiu străvechi ai medicinei spune că „nimic nu este mai periculos decât a administra o substanţă timp îndelungat, în mod repetat”.
Numai alimentele pot fi administrate timp îndelungat în mod repetat. Toate celelalte substanţe, nonalimente, adică aditivii alimentari, medicamentele chimice şi naturale nu pot fi administrate timp îndelungat, în mod repetat, căci cad sub incidenţa acestei axiome biologice şi în cele din urmă produc diferite sindroame în corpul omenesc.
Demascarea efectelor nocive ale E-urilor şi excluderea lor din alimentaţie este o problemă de conştiinţă civică, este o problemă de atitudine morală, luată atât de consumatori cât şi de cercetătorii în domeniu.
În S.U.A. există Centrul Ştiinţific pentru Interes Public, care numără 800.000 de cotizanţi şi are un rol esenţial în blocarea pe cale legislativă a otrăvirii lente a populaţiei.
Concluzia care se impune: nu consumaţi alimente cu E-uri, căci vă vor fi date mereu. Refuzaţi să le cumpăraţi şi ei nu le vor mai produce.
Doctor în Medicină Pavel Chirilă
ADITIVI ALIMENTARI NENUMEROTAŢI
Denumire |
Comentarii |
ACID ARACHIDONIC @ | Obţinut din ficat, creier, glande de origine animală, sau ulei |
ACID ASPARTIC @ | Obţinut din ASPARTAM (vezi E951) |
ACID NUCLEIC @ | Este obţinut din celule |
ACID PALMITIC @ | |
ALBUMINĂ@ | |
AMBERGRIS@ | Obţinut din balenă |
ARONIA | Obţinut din arborele Aronia arbutifolia; este utilizat ca extensor de gust în jeleuri, puding, pudre pentru desert, iaurt, deserturi lactate, creme, produse de cofetărie, brânzeturi omogenizate, prăjituri crocante, creme de fructe, îngheţată şi băuturi instant |
BETAINĂ@ | Obţinut din ulei |
BIOTINĂ | Vitamină de creştere ce aparţine complexului B, întâlnită mai ales în drojdie, ficat, gălbenuş de ou; nu are efecte secundare cunoscute |
BITARTRAT DE COLINĂ @ | Obţinut din ţesut animal |
CAFEINĂ | Este un alcaloid întâlnit în mod natural în ceai, seminţe de cola şi cafea; toxică în doze mari, poate provoca palpitaţii, hipertensiune arterială, vomă, convulsii, dureri de cap, diaree, urinări frecvente, deshidratări, insomnie, crampe stomacale, tremurături ale mâinilor, spasme musculare; acţionează ca laxativ, favorizează eliminarea calciului din organism; creşte secreţia acidă gastrică, amplificând simptomele ulcerului peptic; este folosit ca un stimulent uşor în cantităţi moderate; cafeina poate da o dependenţă moderată, fapt ce face ca unele persoane să aibă dureri de cap dacă renunţă la produsele cu cafeină. A se evita cafeina, chiar şi în cantităţi mici, de către femeile însărcinate şi de către copii |
CATALAZĂ@ | Se obţine din ficat bovin |
CAZEINĂ | Este o fosfoproteină din lapte care are structura moleculară foarte asemănătoare glutenului; persoanele celiace (cu enteropatie gluten-sensibilă) trebuie s-o evite |
CITRUS RED No2 | Provoacă cancer la animalele de laborator; este folosit pentru colorarea cojii de portocală |
CIVET@ | Obţinut din pisică |
COLAGEN@ | |
COLESTERINĂ@ | |
DIHIDROCLORHIDRAT DE CHININĂ, SULFAT DE CHININĂ | Alcaloid toxic extras din scoarţa arborelui Chinchona; este utilizat ca aromatizant în băuturile nealcoolice carbonatate (apă tonică, băutură amăruie cu lămâie) şi ca tratament pentru malarie; poate provoca dureri de cap, greaţă, ţiuituri în ureche şi imagini neclare; FDA (Food and Drug Administration) limitează strict cantităţile care pot fi utilizate |
ENZIME@ | |
ERITRITOL@ | Este obţinut printr-un proces de fermentaţie, pornind de la dextroză; se mai poate obţine din stomac de viţel; este folosit ca îndulcitor pentru băuturi şi produse de cofetărie |
ETIL VANILINĂ | O aromă artificială cu miros de vanilie; este de 3,5 ori mai parfumat decât vanilia naturală şi mult mai ieftin; acest lucru explică de ce producătorii preferă să utilizeze această substanţă în băuturi nealcoolice, îngheţată şi produse de patiserie; în general se consideră fără efecte adverse cunoscute |
EVANS BLUE CI DIRECT BLUE 53 | Provoacă dermatite de contact |
FD&C GREEN No3 FAST GREEN | Produce tumori vezicale |
FD&C RED No 102 NEW COCCINE | Este un alergen; este interzisă utilizarea lui în alimente |
FD&C YELLOW No 11 | Provoacă dermatite de contact |
FENILALANINĂ, FENILANINĂ | Este un aminoacid esenţial, utilizat de organism pentru producerea unor hormoni (epinefrina, norepinefrina, tiroxina, colecistokinina) şi a melaninei; colecistokinina reduce apetitul, lucru important pentru unele persoane cum sunt sportivii, care trebuie să-şi menţină o anumită greutate corporală; efectul antialgic al fenilalaninei este folosit de atleţi pentru afecţiuni ale muşchilor, ligamentelor, tendoanelor şi articulaţiilor, precum şi pentru inflamaţii şi spasme provocate de exerciţii intense. Persoanele cu fenilcetonurie trebuie să-l evite, întrucât neputând să-l metabolizeze creşte concentraţia în creier a acestei substanţe (uneori cu consecinţe letale) |
FENILEFRINĂ | Decongestionant al căilor nazale; este folosit în industria farmaceutică; poate provoca greaţă, tulburări gastrice, pierderea apetitului, nervozitate, nelinişte, ameţeală, dureri de cap, dureri pectorale, accelerarea ritmului cardiac, anxietate, teamă, urinare dificilă sau dureroasă şi insomnie |
FOSFOLIPIDE@ | |
FRUCTOZĂ | Este un monozaharid întâlnit natural în miere şi fructe proaspete; cofetarii îl utilizează la prăjituri, pâine şi fursecuri pentru a se rumeni mai bine |
GLIADINĂ | Se găseşte în grâu. Este principalul ingredient al pâinii, cornurilor, pastelor făinoase, prăjiturilor şi a majorităţii produselor de patiserie; pastele făinoase şi spaghetele sunt produse tipice din grâu; persoanele celiace (cu enteropatie gluten-sensibilă) trebuie să-l evite |
GLICERIDE | Componente ale grăsimilor; se folosesc la stabilizarea sosurilor, slăninei, uleiurilor vegetale, margarinei şi unturii; forma cea mai folosită este monoglicerid citrat; FDA (Food and Drug Administration) impune limite stricte în utilizarea gliceridelor |
GLICOGEN@ | |
GLUCURONOLACTONĂ, ACID GLUCURONIC @ | Este o substanţă prezentă în mod natural în organism, sintetizată în ficat din glucoză; stimulează metabolismul, ajutând la detoxifierea organismului; se întâlneşte de asemenea în plante, în principal în gume; este un constituent al ţesutului fibros şi conjunctiv la toate animalele |
GUAIACOL | Se utilizează de zeci de ani în unele produse ca expectorant |
HIDROLIZAT DE PROTEINĂ DIN PLANTE (HPP) | Vezi HIDROLIZAT DE PROTEINĂ VEGETALĂ (HPV) |
HIDROLIZAT DE PROTEINĂ VEGETALĂ (HPV) | Persoanele celiace (cu enteropatie gluten-sensibilă) trebuie să-l evite. În multe alimente procesate s-a înlocuit MSG (glutamat monosodic – E621) cu HVP. Deşi pare mai natural, acest aditiv este considerat de dr. Blaylock (citat de Asociaţia Feingold) o ameninţare mai mare decât MSG, ţinând cont de materia primă de la care se porneşte şi de substanţele folosite în procesul tehnologic de preparare a lui. Este incredibil că FDA (Food and Drug Administration) nu a reglementat conţinutul de substanţe cancerigene din acest aditiv şi nici cantitatea care poate fi adăugată în alimente |
HORMONI@ | |
KERATINĂ@ | Derivat din unghii sau păr |
LIPID, LIPOID@ | |
LIZINĂ-L@
LIZINĂ-DL@ |
Similar cu ERITRITOL |
MALTODEXTRINĂ | Complex carbohidrat natural; se poate obţine din cartofi sau amidon de porumb; se utilizează în industria alimentară la dulciuri, băuturi, bere, îngheţată, fructe conservate, lapte praf, checuri, biscuiţi şi pâine; se mai foloseşte în industria farmaceutică, textilă etc.; se consideră fără reacţii adverse |
MENTOL | Este un alcool cristalin ce se găseşte în uleiurile de mentă; are un miros pătrunzător şi un efect răcoritor ca de mentă; poate fi alergic |
METIONINĂ@ | Obţinut din proteine |
NEUTRAL RED | Provoacă dermatite de contact |
OLEAMINĂ, ACID OLEIC @ | |
OLESTRA (OLEAN) | Olestra este un produs sintetic al firmei Procter & Gamble care nu se absoarbe în organism. El a fost creat pentru a înlocui grăsimea obişnuită la persoane care vor să slăbească şi pentru a reduce riscul afecţiunilor cardiace. Olestra poate provoca diaree, crampe abdominale, balonări şi alte reacţii adverse. Uneori aceste reacţii sunt destul de severe. Olestra reduce capacitatea organismului de a absorbi carotenoidele liposolubile (ca alfa- şi beta carotenul, licopenul, luteina şi cantaxantina) din fructe şi legume. Şcoala de Sănătate Publică din Harvard menţionează că: „consumul îndelungat de gustări (snack-uri) cu olestra poate duce la decese inutile datorate cancerului pulmonar şi de prostată, precum şi la orbiri ale persoanelor în vârstă datorate degenerării maculare. În plus olestra provoacă diarei şi alte afecţiuni gastrointestinale, chiar şi în doze mici” . Cu toate că acest produs a fost aprobat de FDA (Food and Drug Administration) produsele care-l conţin ar trebui să poarte etichetă cu avertizarea: Acest produs conţine Olestra. Olestra poate provoca crampe abdominale, diarei şi împiedică absorbţia unor substanţe nutritive şi a vitaminelor liposolubile (A, D, E, K). Centrul pentru Ştiinţe în Interes Public din Washington DC sfătuieşte consumatorii să evite alimentele ce conţin olestra. |
OXISTERINĂ@ | |
PANTENOL@ | |
PEPSINĂ@ | |
POLIPEPTIDE@ | |
POLIVINILPOLIPI-ROLIDONĂ (PVPP) | Este o pudră de culoare albă, care se adaugă în bere pentru îndepărtarea compuşilor fenolici. În aceste condiţii berea devine clară şi îi creşte termenul de valabilitate. |
PROGESTERON@ | |
RENINĂ@ | Este un ferment pentru brânzeturi, obţinut din stomac de viţel |
SALICILAŢI | Săruri ale acidului salicilic; se folosesc în dulciuri, plăcinte, băuturi nealcooli-ce şi cornuri dulci; poate produce reacţii alergice, iritaţie şi sângerări, hiperactivitate la copii, poate agrava astmul bronşic; Feingold recomandă evitarea alimentelor ce conţin salicilaţi naturali sau de sinteză de către copii |
SCORŢIŞOARĂ (CINNAMON) | Condiment obţinut din scoarţa copacului Cinnamomum zeylanicum; poate fi alergic |
TAURINĂ | Aminoacid neesenţial, obţinut în procesul de metabolizare al metioninei şi cisteinei; persoanele diabetice sau hipoglicemice trebuie să consume produse cu taurină numai cu acordul medicului, întrucât aceasta poate influenţa activitatea insulinică; consumul excesiv de taurină poate provoca diaree şi ulcer peptic |
TIAMINĂ | Este o sursă de vitamina B1; acţionează ca coenzimă în metabolismul energetic, menţine apetitul, buna funcţionare a tractului digestiv şi sistemului nervos; în doze mari provoacă dureri de cap, iritabilitate, puls rapid, tremurături şi slăbiciune |
TIOMERSAL | Este un conservant foarte eficient ce conţine mercur; se utilizează în unele produse şi vaccinuri; FDA (Food and Drug Administration) estimează că această substanţă este utilizată în peste 30 de vaccinuri şi produse biologice înregistrate; mercurul se elimină din organism în timp îndelungat şi acumularea lui poate provoca afectarea ireversibilă a creierului (manifestată prin iritabilitate, teamă, tremurături, modificări ale văzului şi auzului şi probleme de memorie), rinichilor şi fetusului |
TORULA | Este o substanţă obţinută din carbohidraţii din pasta de lemn în industria hârtiei; tipul S este folosit în produsele şi cerealele pentru copii; tipul F este utilizat ca supliment nutritiv pentru bovine, peşte şi pui; este alergen pentru persoanele cu febra fânului şi astm |
ULEI DE CUIŞOARE | Ulei esenţial natural obţinut prin distilarea cu vapori a cuişoarelor; poate fi alergic |
VIOLET DE GENŢIANĂ CI BASIC VIOLET No 3 | Provoacă dermatite de contact |
ZINC | Este un element esenţial pentru organismul uman; se găseşte în mod natural în carne (în special ficat), peşte, legume, cereale integrale, drojdie de panificaţie, brânză, lapte, alune, floarea soarelui şi seminţe de susan; dozele foarte mari de zinc provoacă vomă, diaree, nelinişte, iritaţie stomacală, imunodepresie şi anemie; doze mari de zinc duc la scăderea nivelului de HDL – colesterol şi cresc riscul bolilor cardiace |
„@” Aditivi de origine animală (majoritatea din porc)
LISTA ADITIVILOR ALIMENTARI ÎN ORDINE ALFABETICĂ
Denumirea | Nr. E | Comentarii | ||
ACESULFAM POTASIU | E950 | Este un îndulcitor artificial foarte utilizat. Este de 200 de ori mai dulce decât zahărul. În SUA produsul a fost permis în alimente ca: dulciuri fără zahăr, gumă de mestecat şi deserturi cu gelatină. În iulie 1998 FDA a permis utilizarea acestei substanţe în băuturile nealcoolice, crescând astfel expunerea consumatorilor la acest produs. Teste efectuate în anii 1970 pe animale de laborator (şobolani, şoareci) au arătat că această substanţă chimică produce dereglări în populaţiile de animale. Acest lucru a determinat în 1996 Centrul de Ştiinţe de Interes Public din Washington DC să solicite FDA să crească exigenţele pentru o mai bună testare a produsului înainte de introducerea lui în băuturi nealcoolice. În plus cantităţi mari de acetoacetamidă, produs de degradare a acesulfamului-K afectează glanda tiroidă la şobolani, iepuri şi câini | ||
ACETAT DE AMONIU | E264 | A se evita. Poate induce greaţă şi vărsături. Nu este admis în România | ||
ACETAT DE CALCIU | E263 | Este reglator de aciditate. Produsul se foloseşte la fabricarea acidului acetic din fibre lemnoase şi pentru producerea de mordanţi pentru vopsele. Nu este admis în România | ||
ACETAT DE COLINĂ | E1001 | Nu este admis în România | ||
ACETAT DE POTASIU | E261 | A se evita de către persoanele cu insuficienţă renală; se adaugă în sosuri, murături | ||
ACETAT DE SODIU | E262 | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România. | ||
ACID ACETIC GLACIAL | E260 | Este componentul principal al oţeturilor şi este produs sintetic din fibre lemnoase. Este folosit la murături, condimente şi sosuri | ||
ACID ADIPIC | E355 |
Nu este admis în România |
||
ACID ALGINIC | E400 | Este obţinut din alge marine şi este aparent fără reacţii adverse. Conferă o anumită textură produselor lactate, alimentelor conservate prin frig şi a altor alimente procesate | ||
ACID ASCORBIC (L-)
(VITAMINA C) |
E300 | Acidul ascorbic ajută la menţinerea culorii roşii a cărnii conservate şi previne formarea de nitrosamine din nitriţi, substanţă ce poate provoca cancer. Prin acţiunea antioxidantă, împiedică pierderea culorii şi a gustului unor alimente datorită oxidării. Este adăugat ca supliment nutritiv în băuturi şi cereale pentru micul dejun. Cantităţi mari de vitamina C ajută la prevenirea răcelilor | ||
ACID BENZOIC | E210 | Se adaugă la băuturi alcoolice, produse de brutărie, brânzeturi, gume, condimente, dulciuri, gustări, înlocuitori de zahăr, cosmetice ca antiseptic, medicamente şi creme ca antifungic. Poate provoca crize de astm, în special la persoane dependente de medicaţie steroidiană antiastmatică, tulburări neurologice şi poate reacţiona cu E222 (sulfit acid de sodiu), provocând hiperactivitate la copii. În urma testării pe animale de laborator este asociat şi cu cancerul. Acidul benzoic se obţine din benzoia –un arbore originar din Asia | ||
ACID CITRIC | E330 | Acid obţinut natural din fructele citrice; este folosit la biscuiţi, peşte conservat, brânzeturi, formule pentru copii, amestecuri pentru supe, băuturi nealcoolice, produse din carne fermentate; Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl asociază cu afecţiuni bucale | ||
ACID CLORHIDRIC | E507 |
Nu este admis în România |
||
ACID COLIC | E1000 |
Nu este admis în România |
||
ACID DEHIDROACETIC | E265 |
Nu este admis în România |
||
ACID FITIC | E391 | Nu este admis în România | ||
ACID FORMIC | E236 | A se evita; este interzis în unele ţări | ||
ACID FOSFORIC | E338 | Se obţine din minereu fosfat; este folosit în brânzeturi; Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl asociază cu tulburări digestive | ||
ACID FUMARIC | E297 | Este o substanţă solidă la temperatura camerei, ieftină şi foarte acră; se obţine din planta Fumaria officinalis sau prin fermentarea glucozei de către ciuperci; se foloseşte în băuturi nealcoolice sau în amestecuri pentru prăjituri; nu are reacţii adverse cunoscute | ||
ACID GLUCONIC | E574 | Nu este admis în România | ||
ACID GLUTAMIC (L(+)-) | E620 | Potenţator de aromă; aminoacid prezent în multe proteine animale şi vegetale; este obţinut în scop comercial din bacterii; poate crea probleme similare cu GLUTAMATUL MONOSODIC (E621); copiii trebuie să-l evite | ||
ACID GUANILIC | E626 | Poate provoca gută | ||
ACID INOZINIC | E630 | Poate provoca gută; este interzis în alimente pentru sugari şi copii mici | ||
ACID IZOASCORBIC (ACID ERITORBIC) | E315 | Antioxidant, similar cu acidul ascorbic | ||
ACID LACTIC (L-, D- şi DL-) | E270 | Acid alimentar, obţinut din fermentarea hidraţilor de carbon din lapte, zer, cartofi, amidon de porumb sau melasă; este folosit la conservarea măslinelor spaniole, în brânzeturi, deserturi congelate, băuturi carbogazoase cu aromă de fructe, dulciuri; este metabolizat greu de către organismul copiilor mici | ||
ACID MALIC (DL-) | E296 | Se obţine din fructe sau prin sinteză; sugarii şi copiii mici trebuie să-l evite | ||
ACID METATARTRIC | E353 | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
ACID NICOTINIC | E375 | Niacina sau vitamina B3; se întâlneşte natural în fasole, mazăre şi alte legume, lapte, ouă, carne şi peşte; în doze mai mari decât 1g pe zi poate provoca distrugere hepatică, diabet, gastrită, afecţiuni oculare şi cantităţi mari de acid uric în sânge (ceea ce duce la gută); cantităţi de 50-100 mg pe zi provoacă dureri de cap şi de stomac, mai ales dacă sunt ingerate pe stomacul gol. Nu este permis în România | ||
ACID PROPIONIC | E280 | Poate provoca migrene | ||
ACID SORBIC | E200 | Poate produce iritaţie dermică, distruge vitamina B12 | ||
ACID SUCCINIC | E363 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
ACID SULFURIC | E513 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
ACID TARTRIC (L(+)-) | E334 | Se obţine din fructe necoapte şi din sucul de grapefruit; nu are efecte adverse în cantităţi mici | ||
ACID TIODIPROPIONIC | E388 | Nu este admis în România | ||
ACIZI GRAŞI | E570 | Nu are reacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
ADIPAT DE AMONIU | E359 | Nu se cunosc efecte adverse. Nu este admis în România | ||
ADIPAT DE POTASIU | E357 | Nu are reacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
ADIPAT DE SODIU | E356 | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
AGAR | E406 | Agent de îngroşare şi gumă vegetală obţinută din alge marine roşii; este folosit uneori ca laxativ, se foloseşte în procesarea cărnii şi îngheţatei | ||
ALBASTRU BRILIANT FCF
(FD&C Blue Dye No1) |
E133 | Se adaugă la produse lactate, dulciuri şi băuturi. Este interzis în Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Suedia, Austria, Norvegia, România | ||
ALBASTRU PATENT | E131 | Este interzis în Australia, SUA şi Norvegia. Din testele pe animale de laborator este asociat cu cancerul. Este admis în România | ||
ALFA – TOCOFEROL
(VITAMINA E) |
E307 | Vitamina E se găseşte în făina integrală, germenii de orez, uleiuri vegetale. Este distrusă prin rafinare şi prin obţinerea făinii albe. Vitamina E previne râncezirea grăsimilor. Studii recente arată că vitamina E în cantitate mare reduce riscul bolilor cardiace şi cancerul | ||
ALGINAT DE AMONIU | E403 | Vezi ACID ALGINIC | ||
ALGINAT DE CALCIU | E404 | Este folosit la procesarea laptelui cu diferite arome, la prepararea îngheţatei, cremelor, iaurtului. Nu se cunosc reacţii adverse când este folosită în cantităţi mici. În cantităţi mari poate inhiba absorbţia unor substanţe nutritive | ||
ALGINAT DE POTASIU | Ε402 | În cantităţi mici nu are efecte nocive cunoscute; cantităţi mari pot inhiba absorbţia unor substanţe nutritive | ||
ALGINAT DE PROPILENGLICOL | E405 | Agent de îngroşare şi gumă vegetală. Nu are efecte adverse cunoscute | ||
ALGINAT DE SODIU | E401 | În cantităţi mici nu are efecte nocive cunoscute; cantităţi mari pot inhiba absorbţia unor substanţe nutritive | ||
ALKANET | E103 | Nu este admis în România | ||
ALLURA RED AC | Ε129 | Colorant roşu-portocaliu folosit în dulciuri, băuturi şi condimente, medica-mente şi cosmetice. A fost introdus la începutul anilor ‘80 pentru a înlocui produsul amaranth, considerat nesigur datorită rezultatelor contradictorii obţinute în urma testării lui. Allura red este de asemenea asociat cu producerea cancerului la şoarecii trataţi cu acest colorant. Este interzis în Danemarca, Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Suedia, Austria şi Norvegia. Este acceptat în România | ||
ALUMINIU | E173 | A se evita. Nu se cunosc bine efectele lui secundare. Unele studii îl asociază cu boala Alzheimer şi Parkinson. Este interzis în unele ţări precum Australia | ||
ALUMINOSILICAT DE SODIU | E554 | Este folosit în sare, lapte praf şi făină; se cunoaşte că aluminiul este cauza unor probleme placentare în timpul sarcinii şi că este asociat cu boala Alzheimer | ||
AMARANTH | Ε123 | FD&C Red No2; este obţinut din planta cu acelaşi nume; este folosit în amestecuri pentru checuri, umpluturi cu aromă de fructe, cristale pentru jeleuri; poate provoca astm, eczemă şi hiperactivitate; în teste pe animale a provocat defecte neonatale şi moarte fetală; este interzis în SUA (din 1976), Rusia, Austria, Norvegia, România şi alte ţări. Vezi şi ALLURA RED AC | ||
AMILAZĂ | E1100 | Produs obţinut din ciuperci sau din pancreas de porc | ||
ANNATTO EXTRACTS
(ARNATTO, ANNATO, BIXIN, NORBIXIN) |
E160b | Colorant roşu obţinut din copacul Bixa orellana; este folosit la colorarea corpului, la prepararea vopselelor, ca remediu digestiv şi expectorant; se utilizează la colorarea brânzeturilor, untului, cerealelor, gustărilor, supelor, textilelor Se cunoaşte că produsul poate cauza urticarie. Grupul de susţinere a copiilor hiperactivi recomandă evitarea lui. Nu este admis în România | ||
ANOXOMER | E323 | Nu este admis în România | ||
ANTOCIANI | E163 | Substanţă colorantă violetă obţinută din flori şi plante. Se pare că nu are reacţii adverse | ||
ARABINOGALACTAN | E409 | Nu este admis în România | ||
ARGINT | E174 | A se evita; este interzis în unele ţări | ||
ASCORBAT DE CALCIU | E302 | Poate creşte formarea de calculi de oxalat de calciu | ||
ASCORBAT DE POTASIU | E303 | Sarea de potasiu a vitaminei C; nu are efecte nocive cunoscute. Nu este admis în România | ||
ASCORBAT DE SODIU | E301 | Sarea de sodiu a Vitaminei C; nu are efecte adverse cunoscute | ||
ASPARTAM
(Equal, NutraSweet) |
E951 | Îndulcitor artificial obţinut din doi aminoacizi (acid aspartic şi fenilalanină) şi alcool metilic. Aspartamul a fost aprobat pentru alimente solide în 1981, iar pentru băuturi carbonatate în 1983. Aspartamul este una dintre substanţele cele mai toxice care se adaugă alimentelor, posedând peste 75% din efectele adverse ale aditivilor alimentari, raportate de US – FDA. Se cunosc 90 simptome diferite, bine argumentate (Departament of Health and Human Services report, february, 1994) dintre care: durere de cap, ameţeală, greaţă, spasme musculare, urti-carie, oboseală, halucinaţii, iritabilitate, tahicardie, in-somnie, palpitaţii, an-xietate, pierdere a memoriei, dureri articulare ş.a. Unul din 20.000 de copii se naşte fără capacitatea de a metabo-liza fenilalanina (cu fenilcetonurie), unul din cei doi aminoacizi din aspartam. Acumularea acestui aminoacid în sânge la nivele toxice poate duce la retardare mentală. Unii cercetători cred că aspartamul poate duce la alterarea funcţiei creierului şi la tulburări de comportament printre consumatori. James şi Phyllis Balch, în cartea lor Prescription for Nutritional Healing inclu-de aspartamul în categoria substanţelor chimice toxice. Este admis în România | ||
AUR | E175 | A se evita; este interzis în unele ţări | ||
AZODICARBONAMIDĂ | E927a | A se evita. Este interzis în unele ţări, printre care şi România | ||
AZORUBINĂ | E122 | Colorant roşu, obţinut din gudron. Poate produce reacţii adverse la persoane astmatice şi la cele alergice la aspirină. Se adaugă la dulciuri, marţipan, cristale pentru jeleuri, peltea etc. Este interzis în Japonia, Suedia, SUA, Austria şi Norvegia. Este permis în România | ||
BAKERS YEAST GLYCAN | E408 | Nu se cunosc reacţii adverse. Nu este admis în România | ||
BEET RED | E162 | Colorant roşu obţinut din sfeclă. Nu se cunosc reacţii adverse | ||
BENTONITĂ | E558 | Nu se cunosc reacţii adverse. Nu este admis în România | ||
BENZOAT DE CALCIU | E213 | Poate induce reacţii alergice la persoane cu alergii în antecedente. Vezi de asemenea ACID BENZOIC | ||
BENZOAT DE POTASIU | E212 | Persoanele cu probleme alergice trebuie să-l evite; poate provoca crize de astm la persoanele cu medicaţie steroidică an-tiasmatică; este asociat uneori cu tulburări neurologice. Este permis în România | ||
BENZOAT DE SODIU | E211 | Este folosit ca antiseptic, conservant alimentar şi pentru a masca gustul unor alimente de calitate slabă; băuturile răcoritoare cu aromă de citrice conţin o cantitate mare de benzoat de sodiu (până la 25 mg /250 ml); se mai adaugă în lapte şi produse din carne, arome şi condimente, produse de brutărie şi dulciuri; este prezent în multe medicamente (Actifed, Phenergan, Tylenol); se cunoaşte că provoacă urticarie şi agravează astmul; Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră cancerigen. Este permis în România | ||
BETA-APO-8’- ACID CAROTENOIC, METIL SAU ETIL ESTER | E160f | Colorant portocaliu, fără reacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
BETA-APO-CAROTENAL | E160e | Colorant portocaliu, fără reacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
BETA-CAROTEN (EXTRACT NATURAL) | E160a | Colorant galben portocaliu prezent în morcovi sau alte legume şi fructe. Organismul îl transformă în vitamina A în ficat. Cantităţi mari de beta-caroten sub formă de supliment nutritiv creşte riscul de cancer pulmonar la fumători, fără să-l reducă la nefumători. Cantităţi mici folosite ca aditiv alimentar nu au efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
BETA-CAROTEN (SINTETIC) | E160b | |||
BISULFIT DE POTASIU | E228 | Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic; în SUA FDA (Food and Drug Administration) interzice utilizarea lor în fructe şi legume proaspete; provoacă crize de astm, este greu metabolizat de persoanele cu insuficienţă renală; distruge vitamina B1, provoacă tulburări intestinale; se adaugă în bere, băuturi nealcoolice, sucuri, vinuri, oţet, produse din cartofi. Este permis în România | ||
BROMAT DE CALCIU | E924b | Cantităţi mari pot provoca greaţă, vărsături, diaree. Este folosit în produse făinoase. Nu este admis în România | ||
BROMAT DE POTASIU | E924a | În cantităţi mari provoacă greaţă, vomă, diaree; se adaugă mai ales în pâine şi produse făinoase. Bromatul poate provoca cancer la animale. A fost interzis în aproape toate ţările cu excepţia Japoniei şi SUA. Nu este admis în România | ||
BROMELAIN | E1101 | Nu este admis în România | ||
BRUN FK | E154 | Este interzis în SUA, România | ||
BRUN HT | E155 | Este utilizat în ciocolate şi prăjituri. Poate produce reacţii adverse la persoanele astmatice şi la cele alergice la aspirină. Se cunoaşte, de asemenea, că poate produce sensibilitate dermică. Este interzis în Danemarca, Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Suedia, Austria, SUA, Norvegia. Este permis în România | ||
BUTAN | E943a | Nu este admis în România | ||
BUTIL HIDROXIANISOL (BHA) | E320 | Produsul întârzie rân-cezirea grăsimilor, uleiu-rilor şi a produselor ce conţin grăsimi este întâlnit în cereale procesate pentru micul dejun, amestecuri concentrate pentru băuturi răcoritoare, gumă de mestecat, margarină ,fructe glazurate, alune etc. Unele studii au demonstrat că această substanţă cauzează cancer la şobolani. Această substanţă chimică sintetică cu proprietăţi antioxidante poate fi înlocuită cu altele mai sigure cum ar fi vitamina E sau ar putea fi evitată. Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului, componentă a OMS cosideră BHA ca fiind posibil cancerigen, iar Statul California îl include în lista substanţelor cancerigene. Este interzis în Japonia şi în restaurantele McDonalds din SUA. Este permis în România | ||
BUTIL HIDROXITOLUEN (BHT) | E321 | Previne râncezirea alimentelor grase. În studiile efectuate asupra animalelor de laborator, această substanţă fie creşte fie scade riscul de îmbolnăviri de cancer. Reziduuri de BHT s-au descoperit în ţesutul adipos uman. BHT ar trebui evitat sau înlocuit cu substanţe antioxidante mai sigure. Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cance-rului, componentă a OMS cosideră BHT ca fiind posibil cancerigen, iar Statul California îl include în lista substanţelor cancerigene. Este interzis în Japonia, iar restaurantele McDonalds din SUA l-a eliminat din produsele sale. Este permis în România | ||
BUTILHIDROQUINONĂ TERŢIARĂ (TBHQ) | E319 | Este un derivat petrolier; Grupul pentru susţinerea copiilor hiperactivi recomandă evitarea produselor care-l conţin; poate provoca greaţă, vomă, delir; se adaugă în grăsimi, uleiuri, margarine. Este permis în România | ||
CANTAXANTINĂ (Xanthophylls) | E161g | Colorant galben natural. Pigmentul a fost găsit în unele ciuperci, crustacee, peşte, pene de flamingo. Nu are reacţii adverse cunoscute. | ||
CARAGENAN şi SĂRURILE lui DE Na, K, NH4 (inclusiv FURCELLARAN) | E407 | Este o fibră extrasă din alge. Produce ulceraţii ale tubului digestiv la cobai. Nu este digerabil. Produşii de degradare ai lui sunt parţial absorbiţi, în special la copii. În cantităţi mari produşii de degradare provoacă cancer al colonului şi este imunosupresor la şobolani. Este permis în România | ||
CARAMEL I (PLAIN) | E150a | Colorant maron închis obţinut din zaharoză. Grupul de susţinere a copiilor hiperactivi nu-l recomandă. Este folosit la stridii, soia, fructe şi sosuri conservate, bere, whisky, biscuiţi, murături | ||
CARAMEL II (procedeul cu sulfit caustic) | E150b | Vezi CARAMEL I | ||
CARAMEL III (procedeul cu amoniac) | E150c | Vezi CARAMEL I | ||
CARAMEL IV (procedeul cu sulfit amoniacal) | E150d | Vezi CARAMEL I | ||
CARBAMIDĂ (UREE) | E927b | A se evita. Este interzis în unele ţări, inclusiv România | ||
CARBONAT ACID DE AMONIU | E503 | Iritant al membranelor mucoase | ||
CARBONAT ACID DE CALCIU | E170 | |||
CARBONAT ACID DE MAGNEZIU | E504 | Este utilizat în medica-mente ca antiacid şi laxativ | ||
CARBONAT ACID DE POTASIU | E501 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
CARBONAT ACID DE SODIU | E500 | Nu are efecte adverse cunoscute în cantităţi mici | ||
CARBONAT DE AMONIU | E503 | Iritant al membranelor mucoase | ||
CARBONAT DE CALCIU | E170 | Sare minerală utilizată în pastele de dinţi şi pudrele de curăţat. Este obţinută din rocă sau oase de animale. Este folosită uneori pentru deacidifierea vinurilor şi pentru întărirea fructelor şi legumelor conservate. În doze mari este toxică | ||
CARBONAT DE COLINĂ | E1001 | Nu este admis în România | ||
CARBONAT DE MAGNEZIU | E504 | Se foloseşte în medicamente ca laxativ şi antiacid | ||
CARBONAT DE POTASIU | E501 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
CARBONAT DE SODIU | E500 | Nu are efecte adverse cunoscute în cantităţi mici | ||
CARBONAT DE SODIU | E500 | Nu are efecte adverse cunoscute în cantităţi mici | ||
CARBONAT FEROS | E505 | Nu este admis în România | ||
CARBOXIMETIL CELULOZĂ | E466 | Poate provoca tulburări digestive | ||
CARMIN | E120 | Colorant roşu, obţinut din insecte. Este utilizat rar Grupul de susţinere a copiilor hiperactivi recomandă să fie evitat datorită faptului că poate provoca hiperactivitate şi erupţii cutanate Institutul de Ştiinţe în Interes Public (SUA) a recomandat FDA (Food and Drug Administration) să-l interzică sau să ceară producătorilor care-l utilizează sa-i treacă denumirea completă pe etichete. Este permis în România | ||
CAROTEN | E160a | Coloranţi galben-portocalii. Organismul uman îi converteşte în ficat în vitamina A. Se găseşte în morcovi şi în alte legume şi fructe colorate galben-portocaliu | ||
CĂRBUNE NEGRU (HIDROCARBON) | E152 | Nu are reacţii adverse cunoscute | ||
CĂRBUNE VEGETAL | E153 | Colorant negru folosit în gemuri, jeleuri; în Australia este permisă utilizarea numai a cărbunelui vegetal; este interzis în SUA. Este permis în România | ||
CEARĂ CANDELILLA | E902 | Nu este admis în România | ||
CEARĂ CARNAUBA | E903 | Este o ceară obţinută dintr-un palmier din America de Sud. Se foloseşte în cosmetice şi cerneluri şi la ceruirea fructelor. Uneori provoacă reacţii alergice | ||
CEARĂ DE ALBINE, ALBĂ ŞI GALBENĂ | E901 | Este folosit la glazurarea fructelor. Uneori poate cauza reacţii alergice | ||
CEARĂ SPERMACETI | E909 | Nu este admis în România | ||
CELULOZĂ | E460 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
CELULOZĂ PUDRĂ | E460 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
CICLAMAT | E952 | Îndulcitor artificial; poate produce migrene şi alte reacţii adverse; unele tes-tări au arătat că poate fi carcinogen; provoacă dis-trugerea testiculelor la şo-bolani şi a embrionilor de şoareci; este interzis în SUA (din 1970) şi Anglia, datorită potenţialului can-cerigen; permis în România | ||
CISTEINĂ (L-) HIDROCLORICĂ ŞI SĂRURILE EI DE SODIU ŞI POTASIU | E920 | Este un agent de tratare a făinii, obţinut din păr animal sau pene de pui. Nu este admis în România | ||
CISTINĂ (L-) HIDROCLORICĂ ŞI SĂRURILE EI DE SODIU ŞI POTASIU | E921 | Vezi L-Cysteine. Nu este admis în România | ||
CITRAT DE AMONIU | E380 | Poate interfera cu funcţiile hepatice şi pancreatice. Nu este admis în România | ||
CITRAT DE CALCIU | E333 | Acidulant alimentar. Nu se cunosc efecte adverse în cantităţi mici | ||
CITRAT DE COLINĂ | E1001 | Nu este admis în România | ||
CITRAT DE IZOPROPIL | E384 | Nu este admis în România | ||
CITRAT DE LECITINĂ | E344 | Nu este admis în România | ||
CITRAT DE MAGNEZIU | E345 | Nu este admis în România | ||
CITRAT DE STEARIL | E484 | Nu este admis în România | ||
CITRAT DE TRIETIL | E1505 | Se transformă parţial în alcool în organism | ||
CITRAT DISODIC | E331 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
CITRAT FEROAMONIACAL | E381 | Este un mineral esenţial, obţinut din acid citric; este folosit ca supliment de fier în cerealele pentru micul dejun şi în formule dietetice. Nu este admis în România | ||
CITRAT MONOPOTASIC | E332 | Nu are efecte nocive cunoscute | ||
CITRAT MONOSODIC | E331 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
CITRAT TRIPOTASIC | E332 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
CITRAT TRISODIC | E331 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
CITRUS RED 2 | E121 | Există studii care arată că acest aditiv poate produce cancer. Colorantul este folosit la colorarea cojii unor citrice, dar el nu trece prin coaja citricelor în pulpa fructului. Riscul există când se consumă coaja fructului colorată cu acest colorant | ||
CLOR | E925 | Distruge nutrienţii, este carcinogen, de cele mai multe ori apa este contaminată cu clor pentru a deveni „mai sigură de băut”. Nu este admis în România | ||
CLOROFILĂ | E140 | Colorant verde prezent în mod natural în toate plantele; este folosit la colorarea cerurilor şi uleiurilor în produse farmaceutice şi cosmetice | ||
CLOROPENTAFLUOROEAN | E945 | Nu este admis în România | ||
CLORURĂ DE AMONIU | E510 | Ar trebui evitat de către persoanele cu insuficienţă hepatică sau renală. Nu este admis în România | ||
CLORURĂ DE CALCIU | E509 | Se obţine din apa de mare | ||
CLORURĂ DE COLINĂ | E1001 | Nu este admis în România | ||
CLORURĂ DE MAGNEZIU | E511 | Este un mineral esenţial. Nu este admis în România | ||
CLORURĂ DE NITROZIL | E919 | Este interzisă în România | ||
CLORURĂ DE POTASIU | E508 | În cantităţi mari provoacă ulceraţii gastrice. Nu este admis în România | ||
CLORURĂ STANOASĂ | E512 | A se evita; interzis în unele ţări, inclusiv România | ||
COMPLECŞI DE CUPRUCLOROFILĂ | E141 | Colorant măsliniu; nu are efecte adverse cunoscute | ||
CURCUMINĂ | E100 | Colorant galben-portocaliu obţinut din rădăcinile de Curcuma (turmeric), dar poate fi obţinut şi artificial prin sinteză; este folosit la brânzeturi, margarină, unele dulciuri şi produse din peşte. Întrucât Curcuma conţine cantităţi mari de salicilat este contraindicată persoanelor sensibile la acţiunea acestuia | ||
DEHIDROACETAT DE SODIU | E266 | Nu este admis în România | ||
DELTA-TOCOFEROL SINTETIC | E309 | Vitamina E; se găseşte în multe uleiuri vegetale | ||
DIFOSFAT TETRASODIC | E450 | Ingerat în cantităţi mari poate deregla echilibrul calciu/fosfor | ||
DIACETAT DE POTASIU | E261 | A se evita de către persoanele cu insuficienţă renală; se adaugă în sosuri, murături | ||
DIACETAT DE SODIU | E262 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
DICLORODIFLUOROMETAN | E940 | Interzis în România | ||
DIFENIL | E230 | Este interzis în unele ţări; poate provoca afecţiuni cutanate; este utilizat în scopuri agricole; produsele care-l conţin sunt citricele | ||
DIFOSFAT DIACID DE CALCIU | E450 | Cantităţi mari ingerate pot deregla echilibrul calciu/fosfor | ||
DIFOSFAT DICALCIC | E450 | Ingerat în cantităţi mari poate deregla echilibrul calciu/fosfor | ||
DIFOSFAT DIMAGNEZIC | E450 | Ingerat în cantităţi mari poate deregla echilibrul calciu/fosfor | ||
DIFOSFAT DIPOTASIC | E450 | Ingerarea de doze mari poate duce la dereglarea echilibrului calciu/fosfor şi la tulburări digestive | ||
DIFOSFAT DISODIC | E450 | Cantităţi mari poate duce la dezechilibru calciu/fosfor | ||
DIFOSFAT TETRAPOTASIC | E450 | Ingerat în cantităţi mari poate deregla echilibrul calciu/fosfor | ||
DIFOSFAT TRISODIC | E450 | Ingerat în cantităţi mari provoacă dereglări ale metabolismului calciu/fosfor | ||
DILAURIL TIODIPROPIONAT | E389 | Nu este admis în România | ||
DIMETIL DICARBONAT | E242 | Nu este admis în România | ||
DIOCTIL SULFOSUCCINAT DE SODIU | E480 | Insuficient studiat. Nu este admis în România | ||
DIOXID DE CARBON | E290 | Gaz propulsor, răcoritor, obţinut în procesul de obţinere a varului. Poate creşte efectul alcoolului. Produsele tipice care-l conţin: vinurile, băuturile nealcoolice, produsele de cofetărie | ||
DIOXID DE CLOR | E926 | Vezi CLOR. Nu este admis în România ca aditiv | ||
DIOXID DE SILICIU AMORF | E551 | Nu se cunosc efecte adverse la cantităţile utilizate în alimente | ||
DIOXID DE SULF | E220 | Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUA. FDA (Food and Drug Administration) interzice utilizarea lor în fructe şi legume proaspete; provoacă crize de astm, este greu metabolizat de persoanele cu insuficienţă renală; distruge vitamina B1, provoacă afecţiuni intestinale; se adaugă în bere, băuturi nealcoolice, sucuri de citrice, vinuri, oţet, produse din cartofi. Este permis în România | ||
DIOXID DE TITAN | E171 | Colorant alb utilizat în pasta de dinţi, vopsele albe şi ape poluate; nu are efecte adverse cunoscute, deşi Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră suspect. Nu este admis în România | ||
DISTEARIL TIODIPROPIONAT | E390 | Nu este admis în România | ||
ERITROZINĂ | E127 | FD&C Red No3- un colorant roşu folosit la cireşe, fructe conservate, amestec pentru budincă, dulciuri, produse de panificaţie, aperitive; poate cauza fotosensibilitate; poate duce la creşterea nivelului hormonilor tiroidieni provocând hipertiroidism; studii din 1990 au arătat că acest colorant provoacă cancer la şobolani; a fost interzis în ianuarie 1990, dar n-a fost retras de către FDA (Food and Drug Administration) în SUA; este interzis în Norvegia. Este permis în România | ||
ESTERI AI ACIZILOR GRAŞI LACTILAŢI CU GLICEROLUL ŞI PROPILENGLICOLUL | E478 | Nu este admis în România | ||
ESTERI AI GLICEROLULUI CU ACID CITRIC ŞI ACIZI GRAŞI | E472c | Nu dă reacţii adverse cunoscute | ||
ESTERI AI GLICEROLULUI CU ACID DIACETILTARTRIC ŞI ACIZI GRAŞI | E472e | Nu are reacţii adverse cunoscute | ||
ESTERI AI GLICEROLULUI CU ACID LACTIC ŞI ACIZI GRAŞI | E472b | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
ESTERI AI GLICEROLULUI CU ACID TARTRIC, ACETIC ŞI ACIZI GRAŞI | E472f | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
ESTERI AI GLICEROLULUI CU ACIDUL ACETIC ŞI ACIZI GRAŞI | E472a | Nu se cunosc efecte adverse | ||
ESTERI AI PROPILENGLICOLULUI CU ACIZI GRAŞI | E477 | Este obţinut din petrol; nu are efecte adverse cunoscute. Totuşi Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră suspect | ||
ESTERI AI SUCROZEI CU ACIZI GRAŞI | E473 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
ESTERI AI ULEIULUI DE NUCĂ DE COCOS CU METILGLUCOZIDĂ | E489 | Nu este admis în România | ||
ESTERI DE CEARĂ | E910 | Nu este admis în România | ||
ESTERI DE RĂŞINĂ CU GLICEROL | E445 | Interzis în România | ||
ESTERI POLIGLICERIDICI AI ACIDULUI RICINOLEIC INTERESTERIFICAT | E476 | Nu are efecte adverse cunoscute; nu este permis în România | ||
ESTERI POLIGLICERIDICI AI ACIZILOR GRAŞI | E475 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
ESTERI TARTRICI de MONO- şi DIGLICERIDE cu ACIZI GRAŞI | E472d | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
ETIL CELULOZĂ | E462 | |||
ETIL HIDROXIETIL CELULOZĂ | E467 | |||
ETIL MALTOL | E637 | Derivat al maltolului; nu se cunosc reacţii adverse | ||
ETIL p-HIDROXIBENZOAT DE SODIU | E215 | A se evita; este interzis în unele ţări; Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră cancerigen. Este permis în România | ||
ETILEN DIAMIN TETRAACETAT DE CALCIU ŞI SODIU | E385 | A se evita. Este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
ETILEN –DIAMIN–TETRA –ACETAT DISODIC | E386 | Formează chelaţi cu urmele de metale din alimente rezultate din vasele în care sunt procesate; nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
ETOXIQUINĂ | E324 | Nu este admis în România | ||
EXTRACT DE COACĂZE | E163 | Vezi ANTOCIANI | ||
EXTRACT DE QUILLAIA | E999 | Se obţine din scoarţa copacului Quillaia saponaria; se foloseşte în bere şi apă gazoasă; se cunoaşte că reduce excesul de grăsime din piele. Nu este admis în România | ||
EXTRACT DIN COAJĂ DE STRUGURI | E163 | Colorant violet obţinut din unele flori şi plante; se pare că nu are reacţii adverse | ||
FAST GREEN FCF | E143 | Colorant verde posibil carcinogen; este interzis Suedia, SUA, Norvegia, România | ||
FEROCIANURĂ DE CALCIU | E538 | Nu este admis în România | ||
FEROCIANURĂ DE POTASIU | E536 | Este un produs secundar rezultat în procesul de obţinere al gazului de huilă; este uşor toxic. Nu este admis în România | ||
FEROCIANURĂ DE SODIU | E535 | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
FICINĂ | E1101 | Nu este admis în România | ||
FLAVOXANTINĂ | E161a | Colorant galben; nu are reacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
FORMALDEHIDĂ | E240 | Interzisă în România | ||
FORMIAT DE CALCIU | E238 | A se evita. Este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
FORMIAT DE SODIU | E237 | A se evita; este interzis în unele ţări | ||
FOSFAT DE ALUMINIU ŞI SODIU BAZIC ŞI ACID | E541 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
FOSFAT DE AMONIU | E342 | Nu se cunosc reacţii adverse | ||
FOSFAT DE AMONIU | E342 | |||
FOSFAT DE AMONIU | E342 | Supliment mineral; în cantităţi mari poate produce dezechilibre calciu/fosfor | ||
FOSFAT DIN OS (în principal fosfat de calciu tribazic) | E542 | Este obţinut din oase. Nu are efecte secundare cunos-cute; interzis în România | ||
FOSFAT DICALCIC | E341 | Sare minerală întâlnită în roci şi oase; se foloseşte în produse farmaceutice ca antiacid şi ca agent de emailare; poate produce tulburări digestive | ||
FOSFAT DIMAGNEZIC | E343 | Mineral esenţial, antiaglomerant; este întâlnit în substituenţii de sare | ||
FOSFAT DIPOTASIC | E340 | Sare minerală utilizată ca laxativ şi ca agent de fixare la colorarea textilelor; ingerat în cantitate mare poate deregla echilibrul calciu/fosfor şi provoca tulburări digestive | ||
FOSFAT DISODIC | E339 | Sare minerală folosită ca laxativ şi agent de fixare la colorarea textilelor; cantităţi mari pot produce dezechilibre calciu/fosfor; este asociat de asemenea cu tulburări digestive | ||
FOSFAT MONOCALCIC | E341 | Supliment mineral; în cantităţi mari poate produce dezechilibre calciu/fosfor | ||
FOSFAT MONOMAGNEZIAN | E343 | Supliment mineral; în cantităţi mari poate produce dezechilibre calciu/fosfor | ||
FOSFAT MONOPOTASIC | E340 | Supliment mineral; în cantităţi mari poate produce dezechilibre calciu/fosfor | ||
FOSFAT MONOSODIC | E339 | Supliment mineral care în cantitate mare poate provoca dezechilibre ale metabolismului calciu/fosfor | ||
FOSFAT TRICALCIC | E341 | Sare minerală obţinută din rocă sau oase; este folosit în medicamente ca antiacid şi ca substanţă pentru lustruirea emailurilor | ||
FOSFAT TRIMAGNEZIAN | E343 | Mineral esenţial prezent în suplimentele saline | ||
FOSFAT TRIPOTASIC | E340 | Sare minerală folosită ca laxativ şi agent de fixare în coloranţii textili; cantităţi mari ingerate pot duce la dezechilibre calciu/ fosfor | ||
FOSFAT TRISODIC | E339 | Sare minerală folosită ca laxativ şi agent de fixare în coloranţii textili; cantităţi mari ingerate pot duce la dezechilibre calciu/fosfor | ||
FUMARAT DE AMONIU | 368 | Nu se cunosc reacţii adverse. Nu este admis în România | ||
FUMARAT DE CALCIU | E367 | Nu are reacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
FUMARAT DE POTASIU | E366 | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
FUMARAT DE SODIU | E365 | Sare a acidului fumaric, obţinut din planta Fumaria officinalis; nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
FURCELLARAN | E407 | Vezi CARAGENAN | ||
GALAT DE DODECIL | E312 | Se foloseşte pentru a preveni râncezirea alimentelor grase; poate provoca iritaţie gastrică sau cutanată; nu este permis în alimente pentru sugari şi copii mici datorită tendinţei de a provoca tulburări hematologice – methemoglobinemia; este asociat de asemenea cu tulburări nervoase; se foloseşte în uleiuri, margarină, untură, sosuri de salată; uneori se foloseşte la ambalare. Este permis în România | ||
GALAT DE ETIL | E313 | |||
GALAT DE OCTIL | E311 | Poate provoca iritaţie dermică; galaţii nu sunt permişi în hrana pentru sugari şi copii mici, întrucât provoacă tulburări hematologice (ca methemoglobinemia); este asociat de asemenea cu tulburări nervoase; este folosit în uleiuri, margarine, untură, uneori la ambalare | ||
GALAT DE PROPIL | E310 | Este adesea utilizat împreună cu BHA (E320) şi BHT (E321) pentru efectul sinergic de conservare; poate provoca iritaţie gastrică ori dermică; nu este admis în hrana pentru sugari şi copii mici datorită tendinţei lui de a provoca afecţiuni hematologice; studii pe şobolani şi şoareci îl asociază cu cancerul. Este permis în România | ||
GALBEN DE QUINOLEINĂ | E104 | FD&C Yellow No10; se foloseşte în rujuri, produse pentru păr, colonii şi într-o serie de medicamente; poate provoca dermatite; este interzis în Australia şi SUA. Este permis în România | ||
GAMMA-TOCOFEROL SINTETIC | E308 | Vitamina E; se găseşte în multe uleiuri vegetale, soia, germeni de grâu şi de orez, seminţe de bumbac, porumb; are proprietăţi antioxidante, prevenind peroxidarea acizilor graşi şi a vitaminei A; se foloseşte în margarină, adaosuri pentru salate şi în unele produse farmaceutice | ||
GLICEROFOSFAT DE CALCIU | E383 | Nu este admis în România | ||
GLICEROL | E422 | Umectant şi îndulcitor; este obţinut prin hidroliza grăsimilor naturale cu alcalii; mai poate fi obţinut şi din produse petroliere; este folosit de către organism ca sursă de energie sau pentru sintetizarea unor molecule complexe; în unele studii s-a constatat că glicerolul împiedică degradarea ADN, provocată de promotori tumorali, lumină ultravioletă şi radiaţii, probabil printr-un mecanism de epurare a radicalilor liberi; cantităţi mari provoacă dureri de cap, sete, greaţă şi hiperglicemie; produsele care-l conţin sunt lichiorurile, dulciurile, fructele uscate, alimentele cu conţinut redus de calorii | ||
GLICINĂ | E640 | Nu este admis în România | ||
GLICIRIZINĂ | E958 | Nu este admis în România | ||
GLUCONAT DE CALCIU | E578 | Nu are reacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România ca aditiv | ||
GLUCONAT DE MAGNEZIU | E580 | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
GLUCONAT DE POTASIU | E577 | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
GLUCONAT DE SODIU | E576 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
GLUCONAT FEROS | E579 | Este un agent de reţinere a culorii; se obţine din fier şi glucoză; se foloseşte în industria de măsline pentru a le da o culoare neagră uniformă şi ca supliment de fier; este fără reacţii adverse în cantităţi mici. Nu este admis în România | ||
GLUCONO DELTA-LACTONĂ | E575 | Nu are reacţii adverse cunoscute | ||
GLUCOZO – OXIDAZĂ | E1102 | Nu este admis în România | ||
GLUTAMAT DE AMONIU | E624 | În cantităţi mici nu are efecte adverse cunoscute | ||
GLUTAMAT DE CALCIU | E623 | Substituent de sare. Nu are reacţii adverse cunoscute | ||
GLUTAMAT DE MAGNEZIU | E625 | Substituent mineral; în cantităţi mici nu are efecte adverse cunoscute | ||
GLUTAMAT MONOPOTASIC | E622 | Poate provoca greaţă, vomă, diaree, crampe abdominale; este folosit în substituenţi de sare cu conţinut în sodiu scăzut | ||
GLUTAMAT MONOSODIC (MSG) | E621 | Este un aromatizant folosit în multe alimente; folosirea lui ca aromatizant a permis companiilor producătoare să scadă cantitatea unor ingrediente, cum este puiul în supa de pui; în anii 60 s-a descoperit că o cantitate mare de MSG duce la distrugerea celulelor nervoase din creierul puilor de şoarece; după publicarea unor astfel de rezultate presiunea publică a determinat companiile producătoare de hrană pentru copii să excludă MSG din produsele lor; alte studii au arătat că multe persoane sunt sensibile la acţiunea MSG, acesta provocându-le dureri de cap, greaţă, slăbiciune, senzaţie de arsură în ceafă şi antebraţe; unele persoane s-au plâns de astm, modificări ale ritmului cardiac şi respiraţie dificilă. Este permis în România | ||
GLYCEROL -, METHYL –OR PENTA –ERITHRYTOL ESTERS OF COLOPHANE | E915 | Nu este admis în România | ||
GREEN S | E142 | A se evita; este interzis în Suedia, SUA, Norvegia, România. Este considerat, în urma testărilor în laborator, substanţă cancerigenă | ||
GUANILAT DE CALCIU(5’-) | E629 | Poate declanşa gută | ||
GUANILAT DIPOTASIC(5’-) | E628 | Poate declanşa gută; nu este permis în alimentele pentru sugari şi copii mici. Este permis în România | ||
GUANYLAT DISODIC(5’-) | E627 | Este izolat din sardine sau extract de drojdie; poate provoca gută; nu este permis în alimentele pentru sugari şi copii mici; persoanele cu gută trebuie să-l evite. Este permis în România | ||
GUMĂ ARABICĂ (ACACIA GUM) | E414 | Se obţine din seva de Acacia Sengal; este uşor degradată în tubul digestiv; este posibil alergen provocând iritaţii ale membranelor mucoase | ||
GUMĂ DE BENZOIA | E906 | Se obţine din arborele de benzoia. Se pare că nu are reacţii adverse. Nu este admis în România | ||
GUMĂ DE CARUBA (LOCUST BEAN GUM) | E410 | Se obţine din arborele Ceratonia siliqua. Este utilizată la prepararea acadelelor, tonicelor, esenţelor, unor produse făinoase, umpluturilor, sucurilor de fructe. Se utilizează frecvent ca substituent de ciocolată fără cofeină. Poate reduce nivelul colesterolului | ||
GUMĂ GELLAN | E418 | Nu este admis în România | ||
GUMĂ GHATTI | E419 | Nu are reacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
GUMĂ GUAIAC | E241 | Nu are reacţii adverse cunoscute. Totuşi Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră suspect. Nu este admis în România | ||
GUMĂ GUAR | E412 | Se obţine din seminţele de Cyamoposis tetragonolobus de origine indiană; poate provoca greaţă, balonări şi crampe; poate reduce nivelul colesterolului | ||
GUMĂ KARAYA | E416 | Se obţine din arborele Sterculia urens; este utilizat adesea împreună cu Carob (E410) în îngheţată, budincă şi dulciuri; este capabil să-şi mărească volumul prin adăugare de apă de circa 100 de ori; este posibil alergen. Nu este admis în România | ||
GUMĂ OAT (de tamarin) | E411 | |||
GUMĂ TARA | E417 | Se obţine din tufa de tara, Caesalpinia spinosa, originar din Ecuador şi Peru. Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
GUMĂ TRAGACANTH | E413 | Răşină obţinută din arborele Astragalus gummifer; se foloseşte la alimente, medicamente (soluţii nazale, siropuri şi tablete) şi cosmetice; reacţii adverse posibile- alergiile de contact | ||
GUMĂ XANTHAN | E415 | Se obţine prin fermentarea zaharurilor din cereale; nu are efecte adverse cunoscute | ||
HEPTIL p-HIDROXBENZOAT | E209 | Nu este admis în România | ||
HEPTONOLACTONĂ(1,4-) | E370 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
HEXACIANOMANGANAT FEROS | E537 | Nu este admis în România | ||
HEXAMETILEN
TETRAMINĂ |
E239 | A se evita; este interzis în Australia şi în alte ţări. Este permis în România | ||
HIDROXIBENZOAT DE ETIL (para) | E214 | A se evita; este interzis în unele ţări; Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră cancerigen. Este permis în România | ||
HIDROXIBENZOAT DE PROPIL (para) | E216 | Este un posibil alergen de contact; Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră cancerigen. Este permis în România | ||
HIDROXID DE AMONIU | E527 | A se evita. Este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
HIDROXID DE CALCIU | E526 | Nu are efecte adverse în cantităţi mici. Nu este admis în România | ||
HIDROXID DE MAGNEZIU | E528 | A se evita; interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
HIDROXID DE POTASIU | E525 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
HIDROXID DE SODIU | E524 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
HIDROXIPROPIL CELULOZĂ | E463 | A se evita; este interzis în unele ţări; poate provoca tulburări digestive | ||
HIDROXIPROPIL METIL CELULOZĂ | E464 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
INDIGOTINĂ | E132 | FD&C Blue No2, colorant ce se adaugă în tablete şi capsule, îngheţată, dulciuri, produse de patiserie, biscuiţi; poate provoca greaţă, vomă, hipertensiune arterială, urticarie, probleme de respiraţie şi alte reacţii alergice; este interzis în Norvegia. Este permis în România | ||
INOZINAT DE CALCIU(5’-) | E633 | Poate declanşa guta | ||
INOZINAT DE POTASIU | E632 | Poate provoca gută; nu este recomandat în hrana pentru sugari şi copii mici | ||
INOZINAT DISODIC (5’-) | E631 | Se poate obţine din carne sau sardine; poate declanşa gută; nu este permis în alimentele pentru sugari şi copii mici. Este permis în România | ||
INVERTAZĂ | E1103 | Nu este admis în România | ||
IODAT DE CALCIU | E916 | Nu este admis în România | ||
IODAT DE POTASIU | E917 | Nu este admis în România | ||
IZOASCORBAT DE SODIU | E316 | Sarea de sodiu a acidului izoascorbic; vezi ACID IZOASCORBIC – E 315 | ||
IZOASCORBAT DE CALCIU | E318 | Vezi ACID IZOAS-CORBIC – E 315 | ||
IZOASCORBAT DE POTASIU | E317 | Vezi ACID IZOASCORBIC | ||
IZOBUTAN | E943b | Nu este admis în România | ||
IZOBUTIRAT DE SUCROZĂ ACETAT | E444 | Nu este admis în România | ||
IZOMALTOL (IZOMALTITOL) | E953 | |||
KRIPTOXANTINĂ | E161c | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
LACTAT DE AMONIU | E328 | Derivat al acidului lactic. Copii mici cu intoleranţă la lactoză pot avea reacţii adverse. Nu este admis în România | ||
LACTAT DE CALCIU | E327 | Copii mici cu intoleranţă la lactoză pot avea reacţii adverse. Nu este admis în România | ||
LACTAT DE COLINĂ | E1001 | Nu este admis în România | ||
LACTAT DE MAGNEZIU | E329 | Se obţine din lapte; copii mici cu intoleranţă la lactoză trebuie să-l evite. Nu este admis în România | ||
LACTAT DE POTASIU | E326 | A se evita de către copii mici cu intoleranţă la lactoză. Nu este admis în România | ||
LACTAT DE SODIU | E325 | A se evita de către copii mici cu intoleranţă la lactoză. Nu este admis în România | ||
LACTAT FEROS | E585 | Nu este admis în România | ||
LACTITOL | E966 | |||
LACTOBIONAT DE CALCIU | E399 | Nu este admis în România | ||
LANOLINĂ | E913 | Este obţinut din lâna de oaie; se foloseşte în crème. Nu este admis în România ca aditiv | ||
LAURILSULFAT DE SODIU | E487 | Nu este permis în România | ||
LECITINĂ | E322 | Emulsificator obţinut din soia, gălbenuş de ou, alune; nu este toxic, dar în doze mari poate provoca disfuncţii gastrice, reduce apetitul şi provoacă transpiraţii abundente; se foloseşte în margarină, ciocolată, maioneză, lapte praf; este de preferat utilizarea lecitinei de origine vegetală | ||
LEMN DE SANTAL | E166 | Nu este admis în România | ||
LEUCINĂ (L-) | E641 | Nu este admis în România | ||
LICOPEN | E160d | Carotenoid de culoare roşie întâlnit în pătlăgele roşii şi grapefruit roz; poate scade riscul cancerului | ||
LIPAZĂ | E1104 | Nu este admis în România | ||
LITHOL RUBINE BK | E180 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv România | ||
LIZOZIM | E1105 | Nu este admis în România | ||
LUTEINĂ | E161b | Colorant galben obţinut din plante; se găseşte în frunzele verzi, gălbenele şi gălbenuşul de ou. Nu este admis în România | ||
MALAT ACID DE CALCIU | E352 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
MALAT ACID DE POTASIU | E351 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
MALAT ACID DE SODIU | E350 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
MALAT DE AMONIU | E349 | Nu se cunosc reacţii adverse | ||
MALAT DE CALCIU | E352 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
MALAT DE POTASIU | E351 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
MALAT DE SODIU | E350 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
MALTITOL ŞI SIROP DE MALTITOL | E965 | Îndulcitor ce poate provoca balonare şi alte simptome gastrointestinale | ||
MALTOL | E636 | Se obţine din scoarţa de zadă, acele de pin, cicoare, uleiuri şi malţ; se poate obţine şi sintetic. Nu are reacţii adverse cunoscute | ||
MANITOL | E421 | Îndulcitor mai puţin dulce decât zahărul şi se absoarbe foarte puţin în organism; are de două ori mai puţine calorii decât zahărul; se foloseşte în guma de mestecat şi în produsele alimentare sărace în calorii; este posibil alergen; nu este permis în alimentaţia sugarilor întrucât provoacă diaree şi disfuncţii renale; cantităţile mari din guma de mestecat pot avea efect laxativ provocând chiar diaree; mai poate provoca greaţă, vomă. Este permis în România | ||
METABISULFIT DE POTASIU | E224 | Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUA FDA* (Food and Drug Administration) interzice utilizarea lor în fructe şi legume proaspete; provoacă crize de astm, este greu metabolizat de persoanele cu insuficienţă renală; distruge vitamina B1; se adaugă în bere, băuturi nealcoolice, sucuri, vinuri, oţet, produse din cartofi. Este permis în România | ||
METABISULFIT DE SODIU | E223 | Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUA FDA* (Food and Drug Administration) interzice utilizarea lor în fructe şi legume proaspete; provoacă crize de astm, este greu metabolizat de persoanele cu insuficienţă renală; distruge vitamina B1, provoacă tulburări intestinale; se adaugă în bere, băuturi nealcoolice, sucuri, vinuri, oţet, produse din cartofi. Este permis în România | ||
METASILICAT DE SODIU | E550 | |||
METIL CELULOZĂ | E461 | Poate provoca balonare, obstrucţie intestinală | ||
METIL ESTERI AI ACIZILOR GRAŞI | E911 | Nu este admis în România | ||
METIL ETIL CELULOZĂ | E465 | Poate provoca tulburări digestive | ||
METIL p-HIDROXIBENZOAT | E218 | Posibil alergen; afectează în principal pielea | ||
METIL p-HIDROXIBENZOAT DE SODIU | E219 | A se evita; este interzis în unele ţări; Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră cancerigen. Este permis în România | ||
METILFENILPOLISILOXAN | E900b | |||
MONO- ŞI DI-GLICERIDE CU ACIZI GRAŞI | E471 | Face pâinea mai moale şi previne uscarea ei; îmbunătăţeşte stabilitatea margarinei, fac caramelele mai puţin lipicioase, previne separarea uleiului din untul de arahide. Nu are efecte adverse cunoscute | ||
MONO- ŞI DIGLICERIDE ETOXILATE | E488 | Nu este admis în România | ||
MONOGLICERIDE SUCCINATE | E472g | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
MONOLAURAT DE SORBITAN | E493 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
MONOOLEAT DE SORBITAN | E494 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
MONOPALMITAT DE SORBITAN | E495 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
TARTRAT MONOPOTASIC | E336 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
MONOSTEARAT DE SORBITAN | E491 | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
NEGRU BRILIANT | E151 | Colorant obţinut din gudron. Este folosit în sosurile maronii. Este interzis în Danemarca, Australia, Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Suedia, Austria, SUA, Norvegia. Este permis în România | ||
NEOHESPERIDINĂ DIHIDROCALCONĂ | E959 | |||
NITRAT DE POTASIU | E252 | Poate provoca hiperactivi-tate şi alte reacţii adverse; este potenţial cancerigen; este interzis în multe ţări. Este permis în România | ||
NITRAT DE SODIU | E251 | Nitratul de sodiu este folosit în produse din carne conservată prin uscare, în care el se transformă lent în nitrit; vezi SODIUM NITRITE (E251) | ||
NITRIT DE POTASIU | E249 | Nitriţii pot afecta capacitatea organismului de a transporta oxigenul ceea ce duce la afectarea respiraţiei, ameţeală, dureri de cap; este potenţial cancerigen; este interzisă folosirea lui în hrana pentru sugari şi copii mici. Este admis în România | ||
NITRIT DE SODIU | E250 | Cei care prelucrează carnea preferă utilizarea nitritului de sodiu pentru că acesta stabilizează culoarea roşietică a cărnii conservate (fără nitrit hot dogs şi bacon ar arăta gri) şi dă o aromă caracteristică. Adăugarea de nitriţi în alimente poate duce la formarea de cantităţi mici de substanţe cu potenţial cancerigen (nitrozamine), în special în bacon. Companiile care procesează carnea adaugă acum, pe lângă nitrit, acid ascorbic sau izoascorbic pentru a împiedica formarea de nitrozamine. Industria cărnii justifică utilizarea nitriţilor pentru efectul lor inhibitor asupra dezvoltării bacteriilor producătoare de toxină botulinică. Se cunoaşte însă că această problemă poate fi rezolvată prin congelare şi răcire, iar Departamentul de Agricultură al Statelor Unite a elaborat o metodă sigură de rezolvare a acestei probleme utilizând bacterii producătoare de acid lactic. Întrucât nitriţii sunt folosiţi în primul rând în alimente grase şi sărate, consumatorii au un motiv nutriţional important să le evite. Este permis în România | ||
NITROGEN | E941 | Se foloseşte la ambalarea la frig şi in vacuum; pare a nu avea reacţii adverse. Nu este admis în România | ||
NIZINĂ | E234 | Antibiotic obţinut din bacterii; se găseşte în bere, brânzeturi procesate, pastă de tomate | ||
OCTAFLUOROCICLOBUTAN | E946 | Nu este admis în România | ||
OLEIL LACTILAT DE CALCIU | E482 | Nu are reacţii adverse cunoscute | ||
OLEIL LACTILAT DE SODIU | E481 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
ORCHIL | E182 | Nu este admis în România | ||
ORTO-FENIL FENOL | E231 | Este interzis în unele ţări; poate provoca afecţiuni cutanate; se foloseşte în scop agricol pentru fructe citrice, pere, prune, piersici, ananas, morcovi, cartofi dulci, tomate, ardei, cireşi, nectarine. Este per-mis în România | ||
ORTO-FENIL FENOLAT DE SODIU | E232 | Este interzis în unele ţări, inclusiv România; poate provoca afecţiuni cutanate; se foloseşte în scop agricol pentru fructe citrice, pere, prune, piersici, ananas, morcovi, cartofi dulci, tomate, ardei, cireşi nectarine | ||
OXID AZOTOS | E942 | Nu este admis în România | ||
OXID DE CALCIU | E529 | Nu are efecte adverse în cantităţi mici. Nu este admis în România | ||
OXID DE FIER GALBEN | E172 | Colorant galben, folosit în pasta de somon şi creveţi; este toxic în doze mari. Nu este admis în România | ||
OXID DE FIER NEGRU | E172 | Colorant negru, folosit în pasta de somon şi creveţi; este toxic în doze mari. Nu este admis în România | ||
OXID DE FIER ROŞU | E172 | Colorant roşu, folosit în pasta de somon şi creveţi; este toxic în doze mari. Nu este admis în România | ||
OXID DE MAGNEZIU | E530 | A se evita; este interzis în unele ţări | ||
OXISTEARINĂ | E387 | Nu este admis în România | ||
OXIZI DE AZOT | E918 | Pare a nu avea reacţii adverse în cantităţi mici. Nu este admis în România | ||
PALMITAT DE ASCORBIL | E304 | Esteri ai acizilor graşi cu acidul ascorbic, având aceleaşi funcţii ca ale acidului ascorbic (E300) | ||
PAPAINĂ | E1101 | Nu este admis în România | ||
PAPRIKA OLEORESINS (Capsanthin, capsorubin) | E160c | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
PECTINĂ | E440 | Este întâlnit natural în coaja de mere; se foloseşte ca agent de îngroşare în gemuri, jeleuri şi sosuri; cantităţi mare pot cauza balonare temporară sau disconfort intestinal | ||
PEPTONE | E429 | Nu este admis în România | ||
PEROXID DE ACETONĂ | E929 | Nu este admis în România | ||
PEROXID DE BENZOIL | E928 | Nu se recomandă persoanelor astmatice şi alergice. Nu este admis în România | ||
PEROXID DE CALCIU | E930 | Nu este admis în România | ||
PERSULFAT DE AMONIU | E923 | Pare a fi fără reacţii adverse în cantităţi foarte mici. Nu este admis în România | ||
PERSULFAT DE POTASIU | E922 | Nu este admis în România | ||
PETROLEUM WAX | E905c | Poate inhiba absorbţia grăsimilor şi a vitaminelor liposolubile; este un laxativ uşor; unii îl asociază cu cancerul intestinal; este folosit în dulciuri, tablete cu vitamine, fructe uscat; Nu este admis în România | ||
PIMARICINĂ (NATAMICINĂ) | E235 | Inhibitor al mucegaiurilor obţinut din bacterii; se foloseşte uneori pentru tratarea candidozelor; poate provoca greaţă, vomă, anorexie, diaree sau iritaţie dermică; se adaugă în produse din carne şi brânzeturi. Nu este admis în România | ||
POLIDEXTROZĂ | E1200 | Pare a nu avea reacţii adverse în doze mici | ||
POLIDIMETILSILOXAN | E900a | |||
POLIETILENGLICOL | E1521 | Nu este admis în România | ||
POLIFOSFAT DE AMONIU | E452 | Cantităţi mari ingerate pot duce la dereglări ale echilibrului calciu/fosfor | ||
POLIFOSFAT DE CALCIU | E452 | Cantităţi mari ingerate pot provoca dereglări ale echilibrului calciu/fosfor | ||
POLIFOSFAT DE POTASIU | E452 | Cantităţi mari provoacă dezechilibre ale metabolismului calciu/fosfor | ||
POLIFOSFAT DE SODIU | E452 | Ingerarea de cantităţi mari poate duce la dereglarea echilibrului calciu/fosfor | ||
POLIFOSFAT DE SODIU ŞI CALCIU | E452 | În cantităţi mari poate provoca dereglări ale metabolismului calciu/fosfor | ||
POLIVINILPIROLIDO-NĂ | E1201 | |||
POLIVINILPOLIPIROLIDONĂ | E1202 | |||
PONCEAU 4R (Cochineal Red A) | E124 | FD&C Red No 4; este cancerigen pentru animale, poate produce reacţii adverse la persoane astmatice, alergice la aspirină; este interzis în SUA, Norvegia, România | ||
PONCEAU SX | E125 | Nu este admis în România | ||
PROPAN | E944 | Nu este admis în România | ||
PROPIL p-HIDROXIBENZOAT DE SODIUM | E217 | A se evita; este interzis în unele ţări; Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră cancerigen. Este permis în România | ||
PROPILEN GLICOL | E1520 | Are gust asemănător cu glicerina; este folosit în siropurile pentru copii, şi în multe crème, unguente, cosmetice, şampoane şi deodorante; a fost asociat cu tulburări cardiace, depresii nervoase şi dermatite de contact. Nu este admis în România | ||
PROPIONAT DE CALCIU | E282 | Este introdus în produsele făinoase ca inhibitor al ciupercilor. Poate fi asociat cu migrene şi poate provoca erupţii cutanate la lucrătorii din brutării | ||
PROPIONAT DE POTASIU | E283 | Poate fi asociat cu migrene; se adaugă în produse făinoase | ||
PROPIONAT DE SODIU | E281 | Poate fi asociat cu migre-ne; produsele tipice care-l conţin sunt făinoasele | ||
PROTEAZĂ | E1101 | Nu este admis în România | ||
RĂŞINĂ DE GUAIAC | E314 | Nu este admis în România | ||
RED 2G | E128 | A se evita; este interzis în Australia şi multe alte ţări, inclusiv România | ||
RODOXANTINĂ | E161f | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
RIBOFLAVIN 5’ –FOSFAT DE SODIU | E101 | Vitamina B2 şi colorant; se întâlneşte natural în verdeţuri, ouă, lapte, ficat şi rinichi; se foloseşte în margarină şi brânzeturi | ||
RIBOFLAVINĂ | E101 | Vitamina B2 şi colorant; se întâlneşte natural în verdeţuri, ouă, lapte, ficat şi rinichi; se foloseşte în margarină şi brânzeturi | ||
RIBONUCLEOTIDE DE CALCIUM (5’-) | E634 | A se evita. Interzis în unele ţări. Este permis în România | ||
RIBONUCLEOTIDE DE SODIU (5’ -) | E635 | Poate fi asociat cu erupţii cutanate în decurs de 30 ore după ingerare; erupţiile pot fi blânde până la dramatice; reacţia este în funcţie de doză şi cumulativă, iar persoanele pot reacţiona diferit în funcţie de sensibilitatea lor; alimentele care-l conţin sunt cartofii prăjiţi aromatizaţi, plăcintele; a se evita; este interzis în unele ţări. Este permis în România | ||
CEARĂ DE TĂRÂŢE DE OREZ | E908 | Nu este admis în România | ||
RUBIXANTINĂ | E161d | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
SAREA DE AMONIU A ACIDULUI FOSFATIDIC | E442 | Nu se cunosc reacţii adverse. Nu este admis în România | ||
SĂRURI ALE ACIZILOR GRAŞI (cu Al, Ca, Na, Mg, K şi NH4) | E470 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv România | ||
SHELLAC | E904 | Se obţine din insecte; uneori poate provoca iritaţii ale pielii; Nu este admis în România | ||
SILICAT DE ALUMINIU | E559 | |||
SILICAT DE ALUMINIU ŞI POTASIU | E555 | Este folosit în sare, lapte praf şi făină; se cunoaşte că aluminiul este cauza unor probleme placentare în timpul sarcinii şi că este asociat cu boala Alzheimer. Este permis în România | ||
SILICAT DE CALCIU | E552 | Este obţinut din calcar şi pământ diatomeic. Are efect antiacid. Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
SILICAT DE CALCIU ŞI ALUMINIU | E556 | Este produs din minerale. Se foloseşte la prepararea laptelui praf. Se cunoaşte că aluminiul poate provoca probleme placentare în timpul sarcinii şi a fost asociat cu boala Alzheimer | ||
SILICAT DE MAGNEZIU | E553 | A se evita; este interzis în unele ţări. Este permis în România | ||
SILICAT DE POTASIU | E560 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
SILICAT DE SODIU | E550 | Nu are efecte adverse cunoscute în cantităţi mici | ||
SILICAT DE ZINC | E557 | |||
SORBAT DE CALCIU | E203 | Nu are reacţii adverse cunoscute | ||
SORBAT DE POTASIU | E202 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
SORBAT DE SODIU | E201 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
SORBITAN MONOLAURAT DE POLIOXIETILENĂ (20) | E432 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv în România | ||
SORBITAN MONOOLEAT DE POLIOXIETILENĂ (20) | E433 | Poate creşte absorbţia substanţelor liposolubile; Nu este admis în România | ||
SORBITAN MONOPALMITAT DE POLIOXIETILENĂ (20) | E434 | A se evita; este interzis în unele ţări, inclusiv România | ||
SORBITAN MONOSTEARAT DE POLIOXIETILENĂ (20) | E435 | Nu este admis în România | ||
SORBITAN TRISTEARAT DE POLIOXIETILENĂ (20) | E436 | Nu este admis în România | ||
SORBITANTRI-STEARAT | E492 | Poate creşte absorbţia substanţelor liposolubile. Nu este admis în România | ||
SORBITOL ŞI SIROP DE SORBITOL | E420 | Este un îndulcitor artificial şi umectant, care se obţine din glucoză sau prin sinteză; se foloseşte în dulciuri, fructe uscate, hrană săracă în calorii, siropuri farmaceutice şi este printre primii şapte conservanţi utilizaţi la produse cosmetice; nu este permis în hrana pentru sugari şi copii mici pentru că poate provoca tulburări gastrice. Este permis în România | ||
STEARAT DE ASCORBIL | E305 | Vezi PALMITAT DE ASCORBIL | ||
STEARAT DE POLIOXIETILENĂ (40) | E431 | Nu este admis în România | ||
STEARAT DE POLIOXIETILENĂ (8) | E430 | Nu este admis în România | ||
STEAROIL FUMARAT DE CALCIU | E486 | Insuficient studiat. Nu este admis în România | ||
STEAROIL FUMARAT DE SODIU | E485 | Nu este permis în România | ||
STEAROIL LACTILAT DE CALCIU | E482 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
STEAROIL LACTILAT DE SODIU | E481 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
SUCCISTEARINĂ | E446 | Nu este admis în România | ||
SUCROGLICERIDE | E474 | A se evita; este interzis în unele ţări. Este permis în România | ||
SULFAT DE ALUMINIU | E520 | Nu este admis în România | ||
SULFAT DE ALUMINIU ŞI AMONIU | E523 | Nu este admis în România | ||
SULFAT DE ALUMINIU ŞI POTASIU | E522 | Nu este admis în România | ||
SULFAT DE ALUMINIU ŞI SODIU | E521 | Nu este admis în România | ||
SULFAT DE AMONIU | E517 | Nu se cunosc reacţii adverse. Nu este admis în România | ||
SULFAT DE CALCIU | E516 | Se obţine din calcar. Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
SULFAT DE CUPRU | E519 | Este o sare minerală esenţială, care în dozele utilizate nu prezintă reacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
SULFAT DE MAGNEZIU | E518 | Este laxativ. Nu este admis în România ca aditiv | ||
SULFAT DE POTASIU | E515 | Nu este admis în România | ||
SULFAT DE SODIU | E514 | Poate deregla balanţa hidrică a organismului. Nu este admis în România | ||
SULFIT ACID DE CALCIU | E227 | Este utilizat pentru a păstra aspectul proaspăt al unor fructe şi legume. Unele studii arată că poate provoca reacţii alergice severe. A se evita. Este interzis în Australia şi multe alte ţări. Este permis în România | ||
SULFIT ACID DE SODIU | E222 | Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUA FDA (Food and Drug Administration) interzice utilizarea lor în fructe şi legume proaspete; provoacă crize de astm, este greu metabolizat de persoanele cu insuficienţă renală; distruge vitamina B1, produce tulburări intestinale; se adaugă în bere, băuturi nealcoolice, sucuri, vinuri, oţet, produse din cartofi. Este permis în România | ||
SULFIT DE CALCIU | E226 | Este utilizat pentru a păstra aspectul proaspăt al unor fructe şi legume. Unele studii arată că poate provoca reacţii alergice severe. A se evita. Este interzis în Australia şi multe alte ţări. Este permis în România | ||
SULFIT DE POTASIU | E225 | Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUA FDA interzice utilizarea lor în fructe şi legume proaspete; provoacă crize de astm, este greu metabolizat de persoanele cu insuficienţă renală; distruge vitamina B1; se adaugă în bere, băuturi nealcoolice, sucuri, vinuri, oţet, produse din cartofi | ||
SULFIT DE SODIU | E221 | Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUA, FDA (Food and Drug Administration) interzice utilizarea lor în fructe şi legume proaspete; provoacă crize de astm, este greu metabolizat de persoanele cu insuficienţă renală; distruge vitamina B1, produce tulburări intestinale; se adaugă în bere, băuturi nealcoolice, sucuri de citrice, vinuri, oţet, produse din cartofi. Este permis în România | ||
SUNSET YELLOW FCF | E110 | FD&C Yellow No.6; se foloseşte în cereale, produse de patiserie, dulciuri, îngheţată, băuturi, peşte conservat şi medicamente (Berroca, Polaramine, Ventolin-sirop); efectele adverse sunt: urticarie, rinită, congestie nazală, alergii, hiperactivitate, tumori renale, degradări cromozomiale, dureri abdominale, greaţă şi vărsături, indigestie, aversiune pentru mâncare; testele de laborator au arătat că produsul creşte incidenţa tumorilor la animale; este interzis în Norvegia. Este permis în România | ||
ŞOFRAN | E164 | Nu este admis în România | ||
TALC | E553 | În unele studii a fost asociat cu cancerul gastric; se adaugă în orez glasat, ciocolată, unele dulciuri. Este permis în România | ||
TANIN, CALITATE ALIMENTARĂ | E181 | Este agent de clarificare a băuturilor alcoolice; se obţine din stejar; nu are efecte adverse cunoscute în doze mici; nu este admis în România | ||
TARTRAT DE CALCIU | E354 | Se pare că nu are efecte adverse. Nu este admis în România | ||
TARTRAT DE COLINĂ | E1001 | Nu este admis în România | ||
TARTRAT DE STEARIL | E483 | A se evita; este interzis în unele ţări | ||
TARTRAT DIPOTASIC | E336 | Corector de aciditate; nu are efecte adverse cunoscute | ||
TARTRAT DISODIC | E335 | Nu are reacţii adverse cunoscute | ||
TARTRAT DUBLU DE SODIU ŞI POTASIU | E337 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
TARTRAT MONOSODIC | E335 | Nu are efecte adverse cunoscute | ||
TARTRAZINĂ | E102 | FD&C Zellow No5; se cunoaşte că provoacă crize de astm, rinită şi urticarie la copii (SUA–FDA estimează 1:10.000); este asociat de asemenea cu tumori tiroidiene, distrugeri cromozomiale şi hiperactivitate; sensibilitatea la tartrazină este asociată cu cea la aspirină; se foloseşte pentru colorarea băuturilor, dulciurilor, gemurilor, cerealelor, peştelui conservat, muştarului, supelor ambalate; este interzisă în Norvegia şi Austria. Este admis în România | ||
TAUMATINĂ | E957 | Este o proteină derivată din planta tropicală Thaumo-coccus danielli folosită ca îndulcitor artificial; se adaugă în vinuri dulci, pâine şi fructe; nu are efecte adverse cunoscute | ||
TIABENDAZOL | E233 | Este interzis în unele ţări; poate afecta pielea; se utilizează în scop agricol pentru fructe citrice, mere, pere, cartofi, banane, ciuperci, carne, lapte. Este permis în România | ||
TIOSULFAT DE SODIU | E539 | Nu este permis în România | ||
TOCOFEROLI – AMESTEC CONCENTRAT | E306 | Vitamina E; se găseşte în multe uleiuri vegetale, soia, germeni de grâu şi de orez, seminţe de bumbac, porumb; are proprietăţi antioxidante, prevenind peroxidarea acizilor graşi şi a vitaminei A; se foloseşte în margarină, adaosuri pentru salate şi în unele produse farmaceutice | ||
TRIACETINĂ | E1518 | Umectant folosit pentru acoperirea fructelor proaspete în SUA | ||
TRIFOSFAT PENTAPOTASIC | E451 | Supliment mineral; în cantităţi mari poate provoca dereglarea echilibrului calciu/fosfor | ||
TRIFOSFAT PENTASODIC | E451 | Supliment mineral; în cantităţi mari poate provoca dereglarea echilibrului calciu/fosfor | ||
TRIOLEAT DE SORBITAN | E496 | Nu este admis în România | ||
TRISILICAT DE MAGNEZIU | E553 | A se evita; este interzis în unele ţări | ||
TURMERIC | E100 | Colorant galben-portocaliu obţinut din rădăcinile de Curcuma (turmeric), dar poate fi obţinut şi artificial prin sinteză; este folosit la brânzeturi, margarină, unele dulciuri şi produse din peşte | ||
ULEI DE CASTOR | E1503 | Nu este admis în România | ||
ULEI DE RAPIŢĂ HIDROGENAT SUPERGLICERINAT | E441 | Nu este admis în Romînia | ||
ULEI DE SOIA OXIDAT TERMIC CU MONO- ŞI DIGLICERIDE ALE ACIZILOR GRAŞI | E479 | Nu este admis în România | ||
ULEI MINERAL –CALITATE ALIMENTARĂ | E905a | Poate inhiba absorbţia grăsimilor şi a vitaminelor liposolubile; este un laxativ uşor; unii îl asociază cu cancerul intestinal; este folosit în dulciuri, tablete cu vitamine, fructe uscat. Nu este admis în România | ||
ULEI VEGETAL BROMURAT | E443 | Păstrează mirosul uleiurilor în suspensie şi dă aspectul tulbure băuturilor nealcoolice cu savoare de citrice. Ingerat produsul se acumulează în ţesutul adipos. Nu se cunoaşte bine efectul lui asupra organismului. Din fericire substanţa nu este larg utilizată. Nu este admis în România | ||
VASELINĂ (PETROLEUM JELLY) | E905b | Poate inhiba absorbţia grăsimilor şi a vitaminelor liposolubile; este un laxativ uşor; unii îl asociază cu cancerul intestinal; este folosit în dulciuri, tablete cu vitamine, fructe uscat; nu este admis în România | ||
VIOLOXANTINĂ | E161e | Nu are efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România | ||
XILITOL | E967 | Se obţine din pastă de lemn; testat pe şobolani produce calculi renali şi are un efect diuretic; se foloseşte în hrană săracă în energie şi în dulciuri cu hidraţi de carbon modificaţi, îngheţată şi gemuri | ||
YELLOW 2G | E107 | Colorant galben; Grupul de susţinere a copiilor hiperactivi recomandă evitarea lui; persoanele cu astm pot dezvolta reacţii alergice; se adaugă în principal în băuturi răcoritoare; este interzis în Australia, SUA, România. | ||
ZAHARINĂ | E954 | Îndulcitor artificial obţinut din toluen (despre care se ştie că este cancerigen); a fost interzis în SUA în 1977, dar readmis cu condiţia ca etichetele produselor ce-l conţin să cuprindă avertismentul: „Utilizarea acestul produs poate fi periculoasă pentru sănătatea dumneavoastră întrucât conţine zaharină, asociată cu producerea de cancere la animalele de laborator”. Tot în 1977 industria pentru hrană dietetică a făcut presiuni asupra guvernelor Statelor Unite şi Canadei, precum şi asupra OMS să scoată zaharina de pe lista substanţelor cu potenţial cancerigen, motivând că mecanismul de producere a cancerului la animalele de laborator nu se întâlneşte în organismul uman. În mai 2000 Departamentul de sănătate şi Servicii umane al Statelor Unite a scos zaharina de pe lista chimicalelor cancerigene. Mai târziu, în acelaşi an, Congresul american a dat o lege prin care s-a scos avertismentul referitor la zaharină, ceea ce probabil a dus la creşterea utilizării ei în băuturi nealcoolice şi în alte alimente şi nu este exclus să ducă şi la o uşoară creştere a incidenţei cancerelor. Este permis în România | ||
LISTA SUPLIMENTARĂ – AMIDON MODIFICAT
AMIDON ACETAT ESTERIFICAT CU ANHIDRIDĂ ACETICĂ | E1420 |
Amidonul modificat este folosit în procesarea alimentelor pentru a le îmbunătăţi consistenţa şi pentru a păstra particulele solide în suspensie. Este prezent în proporţie de până la 25% în unele alimente pentru copii. Unele studii arată că amidonul modificat poate provoca diaree la copii. În România sunt admise numai E1404, 1440, 1450 |
AMIDON ACETAT esterificat cu VINILACETAT | E1421 | |
AMIDON DECOLORAT | E1403 | |
AMIDON OCTENIL SUCCINAT DE SODIU | E1450 | |
AMIDON OXIDAT | E1404 | |
AMIDON TRATAT CU ACID | E1401 | |
AMIDON TRATAT CU ALCALII | E1402 | |
AMIDON TRATAT CU ENZIME | E1405 | |
DEXTRINE, AMMIDON CALCINAT ALB şi GALBEN | E1400 | |
DIAMIDON ADIPAT ACETILAT | E1422 | |
DIAMIDON FOSFAT ACETILAT | E1414 | |
DIAMIDON FOSFAT ESTERIFICAT CU TRIMETAFOSFAT DE SODIU; ESTERIFICAT CU OXICLORURĂ DE FOSFOR | E1412 | |
DIAMIDON FOSFAT FOSFATAT | E1413 | |
DIAMIDON GLICEROL ACETILAT | E1423 | |
FOSFAT DE MONOAMIDON | E1410 | |
GLICEROL DIAMIDON | E1411 | |
HIDROXIPROPIL AMIDON | E1440 | |
HIDROXIPROPIL DIAMIDON | E1442 | |
HIDROXIPROPIL DIAMIDON GLICEROL | E1443 |
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Raport al Centrului de Ştiinţe de Interes Public (CSIP) din Washington D.C. – organizaţie non-profit de educaţie şi apărare axată pe îmbunătăţirea şi siguranţa ca
2. Alpha Nutrition – Environmened Research, West Vancouver, British Columbia, Canada. Problems in the Food Supply – Food Additives, 2001
www.nutramed.com/foodquality/foodadditives.htm
3. Adverse Reaction to Food Additives – Asthma and Allergy Information, Asthma and Allergy Foundation of America (AAFA), 1233 20th Street, NW, SUITE 402, Washington, D.C. 20036, 2001
www.cspinet.org/reports/food.htm
4. Informaţii ale Centrului de Ştiinţe de Interes public pe site-ul: www.cspinet.org/index.htm
5. Food Additives guide, 2000
www.additives.8m.com/recipeen.htm
6. Ordin al ministrului sănătăţii pentru aprobarea Normelor de igienă privind producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea alimentelor, 976/1998, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, din 11 iunie 1999
7. Food Additives – Preservatives and colourings used in food! Check your labels, 2001
www.permacult.com.au/research/ additive02.html
8. Food Additives and Health Problems, 2001
www.foodcanmakeyouill.co.uk/library/articles/ addsgen.htm
9. Clarke, L and others, Dietitians Association of Australia review paper: The Dietary management of allergy and food intolerance in adults and children, Aust. J., Nutr. & Diet. (1996), 53:3
10. Royal Prince Alfred Hospital Allergy Unit, The Simplified Elimination Diet, available from dietitians
www. parentsofallergicchildren.org/more_food_additives.htm
11. Dengate, S „Fed up”, Random house, 1998
www .parentsofallergicchildren.org/more_food_additives.htm
12. Swain, A and others, „Friendly Food”, Murdoch Books, 1991 www.parentsofallergicchildren.org/more_food_additives.htm
13. U. S. Food and Drug Administration/ International Food Information Council Brochure: Ianuarie, 1992
14. Jonathan Ah Kit, Hutt Valley High School: Food Additives; Danger?, Iunie, 1997
www .geocities.com/~ahkitj/foods/1997/foods1.htm
15. A list of food additives to avoid – by the Food Intolerance Network of Australia – Food additives by number wich may cause problems
www. parentsofallergicchildren.org/more_food_additives.htm
16. Chemical Cuisine: CSPI”s Guide to Food Additives www.cspinet.org/reports/chemcuisine.htm
17. The National Food Safety Database – Susan Brewer, Ph.D., Food and Nutrition Specialist, Illinois Cooperative Extension, University of Illinois at Urbana-Champaign, School of Human Resources and Family Studies. Publication Date; Februarie, 1994
18. CODEX ALIMENTARIUS, General Requirements, Volume I, Second Edition, 1991
19. Food additives and your health. How many E numbers did you eat today? – Informaţii culese de la Ministerele Sănătăţii din SUA, Franţa, Anglia şi Rusia
www.healthfoodstore.co.uk/enumbers.html
20. Australian Freedom and Survival Guid, Tasty but toxic, 2001 www.squirrel.com.au/~sbryce/foodadditives.html
21. Diet and Human Degeneration: Food Additives: Studies on Additives use and Intelligence, 1996, LeadingEdge Research
www.trufax.org/research/f12.htm
22. Adverse Reaction to Food Additives, Asthma and Allergy Foundation of America, Asthma and Allergy Information, 2001
www.aafa.org/asthmaandallergyinformation/aboutasthmaandallergies/…
23. CSPI REPORTS: Food Additives to avoid, 2000 www.cspinet.org/reports/food.htm
24. Food Additives: European Comon Market Consumer Affairs www.permacult.com.au/additive.html
25. E Numbers Summary:
www. bryngollie.freeserve.co.uk/Summary.htm
26. Biogassendi 25 years of experience, personal advice and results: food additives o.v.e.r.d.o.s.e, 2000
www. biorganic.ifrance.com/biorganic/additives.htm
27. The Bitter Truth about Artificial Sweeteners
www. nexusmagazine.com//Aspartame.html
28. Christine Hoza Farlow, D.C., FOOD ADDITIVES – A Shopper’s Guide to Wath’s Safe & Wath’s Not, ”2001 Revised Edition”, published by KISS for Health Publishing
29. Food Additives: Food Additives and Hyperactivity in Children, Copyright 1996 Leading Edge Research
www .trufax.org/research/f13.html
30. Dr. Allan Lieberman: FOOD ADDITIVES ARE A DANGEROUS BUSINESS
www .parentsofallergicchildren.org/food1.htm
31.Roxanne Nelson, RN: eHow to Live with an Allergy to Food Additives and Dyes
www. ehow.com/eHow/eHow/0,1053,3967,00.html
32. Topic C-2 Food Additives and Human Nutrition
www.sasked.gov.sk.ca/docs/xsci/tpcc2xsc.html
33. Aditivi, ingrediente şi auxiliari alimentari, Calita – Buletin, Ianuarie, 2001, Anul 2- nr.5
34. Wath’s in Your Food: HARVARD MEDICAL SCHOOL’S -consumer health information
www .intelihealth.com/IH/ihtIH/WSIHW000/325/7095/34049.html
35. FACTS ABOUT FOOD ADDITIVES
www.members.spree.com/sip/benitas/add.htm
36. David Stout: Officials Admit ”Industrial” Food Poisons at Least 76 Million People a Year in the USA, September, 1999 www.biodemocracy.com/Toxic/offpois76mil.cfm
37. Wath is HVP?, Feingold Association – Pure Facts – Octombrie, 1995
www.parentsofallergicchildren.org/hvp.htm
38. Russell Blaylock, M.D.: The Taste That Kills, 2001
www.parentsofallergicchildren.org/excitoto.htm
39.Feingold Association website
www.feingold.org/ previewivory.html
CĂRŢI PUBLICATE DE EDITURA CHRISTIANA
- Dr. Pavel Chirilă, Pr. M. Valică, Meditaţie la medicina biblică
- Dr. Pavel Chirilă, Dr. Maria Chirilă, Terapie naturistă
- Dr. Pavel Chirilă şi colab., Reţetar selectiv de etnofitoterapie
- Episcop Kallistos Ware, Puterea Numelui. Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă, trad. Gabriela Moldoveanu
- Paul Evdokimov, Vârstele vieţii spirituale, trad. Pr. Prof. Ion Buga
- Paul Evdokimov, Taina iubirii. Sfinţenia iubirii conjugale în lumina tradiţiei ortodoxe, trad. Gabriela Moldoveanu
- Dr. Pavel Chirilă şi colab., Medicină Naturistă. Fitoterapie. Acupunctură. Homeopatie
- Paul Evdokimov, Femeia şi mântuirea lumii, trad. Gabriela Moldoveanu
- Paul Evdokimov, Cunoaşterea lui Dumnezeu în tradiţia răsăriteană, trad. Pr. Dr. Lect. Vasile Răducă
- Michel Quenot, Învierea şi icoana, trad. Pr. Dr. Conf. Vasile Răducă
- Episcopul Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, trad. Eugenia Vlad
- Olivier Clément, Trupul morţii şi al slavei. Scurtă introducere la o teopoetică a trupului, trad. Eugenia Vlad
- Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Şapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului
- Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului
- Rugăciune de fiecare zi din Sfintele Scripturi
- Maica Taisia, Scrisori către o începătoare, trad. Monahul Vasile de la Sfântul Munte Athos
- Părintele Amédée şi Dominique Megglé, Monahul şi psihiatrul. Convorbiri despre fericire, trad. Eugenia Vlad
- Robert Tisserand, Arta aromaterapiei, trad. biolog Nicoleta Macovei şi dr. Mihail Mihălcioiu
- Ştefan Pârvan, Colţ de îngenunchere, poezii
- Arhimandrit Paulin Lecca, Rugăciunea vameşului
- Preot Ioan C. Teşu, Teologia necazurilor
- Preot Ioan C. Teşu, Din iadul patimilor spre raiul virtuţilor
- Ieroschimonahul Daniil Tudor, Scrieri 1
- Ieroschimonahul Daniil Tudor, Acatiste
- Preacuviosul Părinte Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Caiete1, Dumnezeu-Dragoste
- Preacuviosul Părinte Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Caiete 2, Sfinţita Rugăciune
- ***, Acatiste
- ***, Canon de rugăciune pentru copilul bolnav şi povăţuiri pentru folosul copilului
- ***, File de pateric din Împărăţia Monahilor – Sfântul Munte Athos, trad. Ierom. Evloghie Munteanu
- Pr. Marian Sava, Hristos Profetul Profeţilor
- ***, Un preot de mir cu Sfinte Moaşte – Sfântul Iona Taumaturgul din Odessa
- ***, Rugăciuni pentru bolnavi şi învăţături de credinţă ortodoxă despre boală
- Pr. Dan Bădulescu, Împărăţia răului: New Age. Originile, istoricul, doctrina şi consecinţele sale din perspectivă ortodoxă
ÎN PREGĂTIRE
- Dr. Med. Pavel Chirilă, Conceptul de medicină creştină
- Teodorit, Episcop al Kirului, Zece cuvinte despre dumnezeiasca Pronie
- Sfântul Ioan Damaschin, Logica (Dialectica)
- Florica Elena Laurenţiu, Poveştile Cocostârcului Alb; Brăţara cu cheiţe
- ***, Dosarul de canonizare a lui Valeriu Gafencu –Sfântul închisorilor
- Alexandru Mironescu, Floarea de Foc, trilogie (Rugul aprins, Întruparea, Învierea)