Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Despre vaccinuri.

de admin

Sindromul postencefalitic

8:26 pm, octombrie 18, 2010 în Despre vaccinuri de admin

Simptomele comune ale autismului şi ale sindromului cu leziuni cerebrale minime, arată că au şi o cauză comună: encefalita, fie o formă clinic manifestă, fie o formă subclinică (fără modificări clinice, ci doar paraclinice).  Sechelele care rămân definesc “sindromul postencefalitic.” Autismul şi sindromul cu leziuni cerebrale minime sunt două manifestări ale sindromului postencefalitic. A fost o neglijenţă a americanilor să nu recunoască etiologia comună al acestor două afecţiuni în cei 20-30 de ani, desi cunoşteau şi tratau de mult timp  cazuri de encefalită.  Inclusiv psihiatrul Leo Kanner a comis greşeala să spună despre autism că are simptome necunoscute până atunci, când de fapt nu a recunoscut simptomele  neurologice  care indicau existenţa  în mod cert a unei encefalopatii. La el este acceptabil acest lucru deoarece nu era neurolog. Dar, când în anii ’60 medicii psihiatrii se confruntau deja cu simptome neurologice foarte evidente (retard psihic, paralizii, convulsii epileptic, etc) atât la autişti cât şi la cei cu Sindromul leziunilor cerebrale minime, ei ar fi trebuit să recunoască legătura evidentă al acestor boli cu o encefalită, mai ales că erau cunoscute cazurile de encefalite postvaccinale. Dar tocmai aici găsim motivul pentru care medicii psihiatrii închideau ochii! Trebuia ascuns cu orice preţ faptul că vaccinurile, care erau tot mai la modă, puteau duce la complicaţii precum encefalita! (ibidem, p. 112).

b) Encefalitele din secolului XX

Putem vorbi de o adevărată epidemie a encefalitei din secolul XX cauzată de vaccinurile din copilărie. Medicii cunoşteau foarte bine cauzele encefalitelor (sau encefalopatii): traumatisme craniene, arsuri grave, boli infectocontagioase  precum rujeola, oreion, rubeola, varicela sau tusea convulsivă şi, nu în ultimul rând,  vaccinurile împotriva acestor boli, când era denumită “encefalită postvaccinală.” (Bannister, R., 1978, 408ff.)

O formă acută de encefalită infecţioasă, caracterizată printr-o stare de somnolenţă excesivă şi letargie, a debutat ca o epidemie în ultimii ani ai primului război mondial. A început în China, de unde a migrat spre România, Franţa, Germania şi Austria unde, Constantine von Economo o descrie într-un articol medical. După numele ei a fost denumită “Encefalita Von Economo”.( Von Economo, C., 1931). După război s-a extins epidemia în majoritatea ţărilor. Între anii 1919 -1928 s-au numărat peste 500.000 de decese iar un million de oameni au rămas cu sechele neurologice grave datorate encefalitei infecţioase. Mai târziu s-a ajuns la concluzia că a fost vorba de o epidemie de gripă porcină cauzată de două tipuri de virusuri. (Greenough, Anne et al., 1983, 922. Ravenholt, R.T. and Foege, W.H., 1982, 860.)

Indiferent de cauza encefalitei (epidemică, posttraumatică, postvaccinală), interesant este faptul că se manifestă cu o multitudine de simptome psihice, neurologice, mentale, emoţionale care vor forma sindroame clinice foarte variate de meningită sau encefalită. (Merritt, H.H. , 1979, 104.) Acest lucru s-a observat mai ales la cazurile de tuse convulsivă (tuse măgărească) complicată cu encefalită. Dar şi după vaccinul împotriva tusei convulsive ( Pertussis) apari encefalite cu aceleaşi manifestări, ceea ce dovedeşte că vaccinul le poate provoca. Dintre toate vaccinurile, cel mai periculos a fost considerat pe vremea aceea vaccinul împotriva tusei convulsive. Este vorba despre un vaccin “întreg”, ceea ce înseamnă că bacteria conţinută în vaccin ( Bordetella pertussis),  este identică cu antigenul care provoacă boala! (Coulter, H. and Fisher, B., 1985, Chapter 5: Adverse Reactions: An Afterthought ? Chapter 7;Long-Term Damage. Ironside, R., 1956, 145 ). Margaret Pittman, specialist renumit în astfel de boli infecţioase spune despre această bacterie că “se deosebeşte de celelalte prin marea ei capacitate de a influenţa reacţiile biologice ale organismului.” (Pittman, M. and Cox, C.B. , 1965, 447).Ori dacă bacteria poate provoca astfel de reacţii polivalente  în organism, cu certitudine o va face şi vaccinul care conţine această bacteria.( Harris L.Coulter, 2004, (5): 114).

Aceleaşi reacţii postvaccinale grave care pot apare după renumitul trivaccin (DTP: diftero-tetano-pertussis), le vom vedea şi în encefalitele infecţioase acute la sugari(!): febră mare, somnolenţă extremă, otită, diaree, vărsături, tuse, ţipăt, stări de leşin, convulsii, spasmul sugarului, tulburări de respiraţie, alergii. (Coulter, H.L. and Fisher, B., 1985, Chapters 5 and 7.).

Cazuri concrete:

a) Mama unei fetiţe vaccinată la 2 luni povesteşte:

“După o oră de la vaccinul cu DTP, fetiţa a adormit şi nu s-a trezit timp de 24 de ore. Pur şi simplu nu o puteam trezi… Tot ce îmi amintesc este că după ce s-a trezit se purta ciudat, altfel ca înainte, chiar şi plânsul era modificat. Apoi a adormit la loc. Aceste stări de somn apărute brusc au continuat mult timp… La vârsta de 4 luni a început să strige într-o zi brusc şi tare,  încât ne-am speriat cu toţii. Se purta de parcă cineva ar fi atacat-o. O strigam pe nume până s-a trezit, s-a învineţit la faţă, după care s-a albit. Ne-am gândit că va muri…”.

Fetiţa astăzi în vârstă de 16 ani suferă de hiperactivitate, are mari tulburări de concentrare, stări de somnolenţă extremă, care ştim că sunt şi manifestarea principală a Encefalitei Letargice. (Harris L.Coulter, 2004, (5): 115)

b) Cazul unui băieţel după al doilea vaccin cu DTP (la 4 luni) descris de mama lui:

”bebeluşul a devenit flasc, pupilele i s-au mărit, nu mai putea să mănânce, nu mai reacţiona. Am chemat un alt medic care ne-a spus că se extinde nevul pigmentar pe care îl are la cap şi l – a internat.…Mai târziu copilul se trântea adeseori cu capul de perete sau chiar de podea. Alteori se lovea în cap cu picioarele. Dacă îl întrebam de ce face aşa ceva, îmi răspundea că îi face plăcere. Și la 4 ani când se manifesta astfel, nu ştia să îmi spună de ce sau nu ştia să îmi explice de ce.” (p.117, ibidem).

Știm că infecţia creierului se însoţeşte de inflamaţia acestuia şi este imposibil să nu provoace dureri mari de cap dar sugarii şi copiii mici nu au cum s-o exprime decât prin aceste reacţii caudate. Alteori vedem că sugarii şi copiii mici se tot trag de ureche, reacţia cauzată adeseori de dureri de cap pe care ei nu au cum s-o exprime. (Coulter, H.L. and Fisher, B., 1985, 61-65).

c) Uneori encefalita se însoţeşte de tulburări gastro-intestinale precum diaree, vărsături, balonări, gastroenterite, dureri  de stomac, enuresis (incontinenţă de urină), constipaţie, etc. Aceste simptome le observăm adeseori după vaccinarea cu DTP.  (Byers, R.K. and Moll, F.C., 1948, 454, A.L.1953, 20,49).

Cazul unui alt copil vaccinat cu DTP despre care mama ne povesteşte :

”copilul  avea scaune foarte multe, diareice şi vărsa. Nu obişnuia să aibă până atnuci vărsături, decât foarte rar. După a cincea injecţie (vaccin) cu DTP, Garry  nu mai putea să îşi controleze reflexul de a urina (enuresis) şi nici scaunul (encompresis). Se “scăpa” pe el şi era foarte supărat din acest motiv. Îmi spunea că pur şi simplu nu simţea că trebuie să meargă la WC.” (p.117, ibidem).

d) Cazul unui copil vaccinat anti – ROR (rujeolă-oreion-rubeolă):

Alberto Garcia a fost vaccinat la 15 luni. Ziua următoare febra a urcat la 40 de grade şi de 17 ori pe zi avea un scaun diareic, galben-verzui, uleios, diagnosticat ca o infecţie cu Salmonella. După o lună de zile nu mai vorbea, iar apoi au apărut  simptomele de autism. (p.117, ibidem).

e) Vaccinul DTP, descris de Barbara Fisher şi de Harris L.Coulterîn 1985 ca fiind un “un glonte tras în întuneric”, provoacă şi alte reacţii grave precum atacul de apnee (oprirea scurtă a respiraţiei). Cazul lui Harvey Jackson este relevant în acest sens iar  tatăl acestui copil ne povesteşte:

”În 13 ianuarie 1972 copilul meu a fost vaccinat cu DTP… În 15 ianuarie, copilul plânge neîncetat de dimineaţa, iar pe la orele 13-14 are mari dificultăţi de respiraţie. De două ori I s-a oprit respiraţia pentru un timp  şi doar după ce l-am pus pe umerii mei şi l-am lovit pe spate a început iar să respire. Ne-am dus la medic şi l-a internat.  Între timp şi-a revenit şi acum are 3 luni.”

Acest copil a “scăpat “ in mod fericit de o moarte subită la care pot duce atacurile de apnee. După ce a mai crescut însă au început simptomele unui autism de gravitate medie. (Harris L. Coulter, 2004, (5):.44) Asta demonstrează că atât autismul cât şi moartea subită a sugarului au o cauză comună: encefalita care, în majoritatea cazurilor, este provocată de vaccinuri!

Concluzie tragică(!): Dacă copiii cu atacuri de apnee nu mor subit şi supravieţuiesc, ei vor dezvolta ulterior o formă de autism.

Descrierea unui atac de apnee: de obicei pacientul respiră tot mai frecvent  şi mai adânc până la un moment dat când se opreşte respiraţia. Gura rămâne larg deschisă, muşchii feţei sunt contractaţi. Atacul poate fi atât de grav încât copilul se poate cianoza sau să facă chiar convulsii. Respiraţia se reia dar muşchii se relazează doar după câteva minute, uneori  ore. ( p. 118, ibidem).

f) Atacurile de apnee pot fi uneori fatale provocând complicaţia cea mai gravă a vaccinurilor:  moartea subită a sugarului ( în germană este denumit SIDS).Literatura de specialitate descrie în multe tratate această moarte subită a sugarului, specificând însă că nu se cunoaşte cauza…

Caz concret descris de un părinte :

“ În urmă cu opt săptămâni, seara, după ce i-am dat de mâncare bebeluşului nostru, l-am culcat. În dimineaţa următoare l-am găsit mort în pătuţul lui. Vă scriu aceste rânduri pentru a trage un semnal de alarmă legat de un sindrom care curmă viaţa a mii de bebeluşi în fiecare an : unul din 500! După moartea copilaşului nostru am obţinut ajutor şi numeroase informaţii de la Institutul SIDS. Astfel am aflat că moartea copilului nostru a fost provocată de o boală specială care nu poate fi prevenită deoarece nu are simptome premergătoare. Acest lucru ne-a uşurat un pic deoarece ne reproşam mereu că ar fi fost o posibilă greşeală de-a noastră. “

Acest Institut este descris de părinţi ca fiind o organizaţie de binefacere pe care o laudă cu toţii. Dar dacă ar fi aşa, oare nu ar folosi această organizaţie toate mijloacele de care dispune pentru a afla care este cauza morţii sugarului? Dacă ar face legătura dintre atacurile de apnee şi vaccinuri (!), ar descoperi rapid că SIDS nu este consecinţa unei boli speciale care nu poate fi prevenită.În schimb ar găsi numeroase cazuri în care sugarii ( precum cel al lui Harvey Jackson descris la pct.e.) suferă de atacuri de apnee după vaccinarea cu DTP. (Harris L. Coulter, 2004, (5):119)

Dr. Christa Todea-Gross

(Articol preluat de pe Război Întru Cuvânt)

de admin

Hiperactivitatea (sindromul ADHD/Deficit de atenţie/Tulburare hiperkinetică) – o tulburare postvaccinală 

11:00 pm, octombrie 16, 2010 în Despre vaccinuri, Hiperactivitatea de admin

De la apariţia primelor simptome şi până în prezent s-au încercat mai multe definiţii şi clasificări ale hiperactivităţii.

a) “Hiperactivitatea” şi “Disfuncţie cerebrală minimă”

În jurul anului 1955, la 10 ani de la apariţia autismului, atenţia medicilor pediatrii este acaparată de o nouă manifestare patologică  apărută la copiii şcolari, sub forma unei tulburări nervoase, pe care o denumesc “Hiperactivitate.” (Harris L.Coulter, 2004, (5): 78). Copiii sunt mereu hiperactivi, depăşind limita normalului. Părinţii spun despre aceştia că sunt precoce, mergând în două picioare mai devreme decât alţi copii.  (Laufer, M.W.and Dehoff, E.,1957, 463).

În anul 1963, în America specialiştii numără deja în jur de 100 de semne şi simptome care se asociază cu hiperactivitate, motiv pentru care termenul de “Hiperactivitate” se schimbă în cel de “Disfuncţie cerebrală minimă”. Profesorii de pediatrie de la Facultatea Yale scriau în 1984 despre aceste manifestări patologice că

“ele  reprezintau în perioada respectivă cea mai răspândită tulburare psihică diagnosticată la copii în Spitalele de Psihiatrie Infantilă.” (Shaywitz,Sally E. and Bennet A., 1984, 429).

Procentul copiilor şcolari care suferă de această tulburare este estimat de unii autori la 15-20% ! ( U.S.Department of Health and human Services, 1984. Cowart, V.S. 1988 (b), 2647).

Cazuri descrise de părinţi

- “fiul meu are 2 ani dar deja din primul lui an de viaţă ne-a creat probleme, ne-a întors toată casa pe dos, nu şi-a făcut prieteni fiindcă loveşte în toţi cu picioarele  şi strigă la ei. Deschide frigiderul şi încearcă să stea în el, se urcă pe  mobilă, scoate boilerul din priză şi apasă pe toate butoanele, nu se mulţumeşte niciodată cu nimic…”

- “Tommy nu poate sta liniştit. La şcoală deranjează fiindcă vorbeşte încontinuu. Părăseşte clasa cănd vrea el fără să-l întrebe pe  învăţător. Deşi are o inteligenţă peste medie, are probleme la citit şi scris. Vorbeşte prea repede şi nu-l înţelege nimeni…”

- Joe nu vrea să meargă la şcoală, dar în schimb face toată ziua “excursii” prin casă. Când a fost destul de mare ca să deschidă uşa, a aflat şi vecinul ce poate fi în stare. Era un copil care enerva pe toţi. Odată l-am găsit plimbându-se în mijlocul străzii. Arată ca un copil maltratat, este lovit mereu fiindcă intră în tot ce-i stă în cale.” (U.S.Department of Health and human Services, 1984. Cowart, V.S. 1988 (b), 2).

În trecut, epidemiile se soldau cu numeroase cazuri de encefaliă infecţioasă iar  simptomul cel mai frecvent la aceşti bolnavii aflaţi în convalescenţă era hiperactivitatea. (Annel, A. L. ,1953, 75-76).

Se credea atunci că  tulburările de hiperactivitate vor trece odată cu vârsta şi copilul se va vindeca până va ajunge la vârsta adultă. Astăzi se ştie că acest lucru se întâmplă doar rar şi numai în cazurile uşoare. Hiperactivitatea este cea care uneori mai cedează, în schimb alte simptome precum lipsa de atenţie şi concentrare rămân, fără să existe vreun tratament. (Harris L.Coulter, 2004, (5): 77)

b) “Sindromul cu  afectare cerebrală minimă “

După ce s-a ajuns la concluzia că  este vorba de un sindrom, medicii specialişti psihiatrii l-au denumit MBD-Syndrom (Minimal Brain Damage), trad. “Sindromul cu afectare cerebrală minimă”. Spre surprinderea lor însă, ca şi în cazul autismului, la acest sindrom apari şi sechele  neurologice : convulsii, paralizii, retard psihic, etc, care nu pot fi încadrate în tulburări psihice minime, respectiv în “tulburări emoţionale sau de comportament”. Manualul de Diagnostic şi Statistică (Diagnostical and Statistical Manual) arată că la un procent de 5% din copiii care au Sindromul MBD, sunt prezente şi simptome grave. (American Psychiatric Association, 1980, 42).

c) “Sindromul cu afectare cerebrală minimă”  şi “Autismul“ Cauze comune?

Unii specialişi consideră că există o legătură  între  cele două afecţiuni, amândouă având la început o manifestare subclinică a creierului (care trece neobservată, neavând manifestări clinice, ci doar paraclinice) care apoi, în timp, dau naştere la simptome psihiatrice. (Rutter, M., 1982, 31. )

Alţii se întreabă “care ar putea fi cauzele care duc la asemenea tulburări neurologice  masive?” (Elliot, Frank, 1986, 231).

Ar putea fi o encefalită postvaccinală, din copilărie… ?