Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt

2:56 pm, decembrie 23, 2010 în Neamul romanesc, Sfinti de admin

Sfîntul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, zis şi Hozevitul, ale cărui moaşte binemirositoare au fost aflate, la 20 de ani după moartea sa, chiar în peştera unde se nevoise, a văzut lumina zilei pe malurile Prutului, în părţile Botoşanilor, la 23 iulie 1913, primind la naştere numele de Ilie.

Rămas orfan de timpuriu, a fost crescut în dreapta credinţă de bunica dinspre tată, apoi de un unchi, iar după ce şi-a luat bacalaureatul la Cernăuţi, s-a călugărit la Mănăstirea Neamţului, sub numele de Ioan. În 1936 a luat drumul Ţării Sfinte, unde a intrat la Mănăstirea Sf. Sava şi mai tîrziu a ajuns stareţ al schitului de la Iordan cu hramul Sf. Ioan Botezătorul. În 1952 s-a sihăstrit într-o peşteră din Hozeva, iar Domnul l-a chemat la El la numai 47 de ani (5 august 1960). A avut darul discret al scrisului (poezii şi însemnări duhovniceşti), iar sfintele sale moaşte, aşezate în paraclisul Mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul, sînt făcătoare de minuni. Sf. Sinod al B.O.R. l-a trecut în rîndul sfinţilor în vara lui 1992, cu data de prăznuire pe 5 august.

Pentru că azi este Ziua Naţională a României (în paranteză fie spus, sărbătorită de ani buni – în plin post ortodox – cu ţuică, fasole şi cîrnaţi sau costiţă “la botul calului”, într-un desăvîrşit consens al mitocăniei descreştinate între clasa politică şi prostimea pauperizată), şi pentru că postările recente de pe acest blog au readus în discuţie raportul dintre naţional şi religios în România interbelică, reproduc mai jos, ca rememorare a unui alt fel de a cinsti românitatea, sub semnul Sfintei Cruci şi al lui Nihil sine Deo, compoziţia lirică intitulată Imn românesc a Sfîntului Cuvios Ioan Iacob. Nu-s, desigur, versuri care să trezească mari delicii estetice, dar merită citite ca pildă a osmozei fireşti între ortodoxie şi românism în conştiinţa mărturisitoare a unui sfînt contemporan, din generaţia lui Eliade, Noica şi Cioran. Poate că în felul acesta mireasma Duhului va concura, măcar preţ de 14 catrene, aburii de ţuică şi fasole grasă ai unui prezent patibular…