15 Ianuarie – Ziua lui Mihai Eminescu, ziua națională a culturii

2:17 pm, ianuarie 16, 2011 în Marturisiri de credință, Personalitati de admin


15 ianuarie este ziua în care îl comemorăm pe Eminescu. De la Bucureşti şi până la Chişinău, de la Timişoara şi până la Constanţa şi chiar peste hotare, românii l-au omagiat pe cel mai îndrăgit şi cunoscut dintre poeţii lor.

Pe „Aleea scriitorilor” din Cimitirul Bellu, unde se află mormântul poetului, câteva zeci de oameni s-au strâns pentru a participa la slujba de pomenire, pentru a aprinde lumânări şi pentru a aşeza câte o floare în semn de recunoştinţă pentru cel care a contribuit în mod esenţial la construirea istoriei literaturii române şi la dezvoltarea limbii noastre moderne, informează TRINITAS TV.

Parastasul a fost oficiat de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal.

„Într-un articol din ziarul ‘Timpul’, Mihai Eminescu numea Biserica lui Matei Basarab şi a Mitropolitului Varlaam: ‘mama neamului românesc’. Mihai Eminescu a subliniat în foarte multe rânduri rolul pe care Biserica noastră l-a jucat în istoria poporului, în păstrarea identităţii naţionale, a culturii şi a limbii româneşti. El spune că ‘vreme de optsprezece sute de ani’, adică 18 secole, ‘Biserica a fost paznicul latinităţii aici la Dunăre’.”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul.

Evenimentul comemorativ a fost organizat de Asociaţia culturală „Vârf de piatră seacă” din Bihor. A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, pe data de 15 ianuarie, elevii şi profesorii instituţiilor de învăţământ din Capitală şi din provincie să participe la slujba de pomenire oficiată la mormântul lui Mihai Eminescu.

GLOSSA

de Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)