Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2011 februarie.

de admin

Valeriu Gafencu

10:24 pm, februarie 22, 2011 în Comunism, Marturisiri de credință, Personalitati de admin

Biografie

Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost deputat in Sfatul Tarii, adunarea reprezentativa care a votat in 1918 Unirea cu Romania. Dupa ocuparea Basarabiei de catre bolsevici, in iunie 1940, a fost deportat in Siberia si a murit la scurt timp dupa aceea.

Lui Valeriu ii revine asadar si sarcina de a se ingriji de restul familiei, mama si cele trei surori.

Valeriu urmeaza cursurile liceului Ion Creanga din Balti si in 1940 devine student al Facaultatii de Drept din Iasi.

Arestat de Antonescu

In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, Valeriu Gafencu avea varsta de 20 de ani. Era student in anul al II-lea al Facultatii de Drept si Filosofie din Iasi.

Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: “Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere diactice”.

Pledoarie inutila, fiindca dictatura antonesciana nu a vazut cu ochi buni activitatea legionara a tanarului Gafencu, care avea o functie de conducere in Fratiile de Cruce.

Inchisoare si distrugere fizica sub comunisti

Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941 – 1944) si de la Pitesti (inchisoare in care a avut loc cumplita reeducare comunista cunoscuta sub numele de “fenomenul Pitesti”, proces catalogat de Soljenitin ca cea mai mare barbarie a sec. XX).

Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Tg. Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani (pana la 18 febr. 1952) poate fi considerata drept o minune.

Pretul rezistentei sale morale si spirituale in fata ighemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.

Chipul sau era insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.

In ultimul an, hemoptizia (scuipa sange) il transformase intr-o “epava”. La prima vedere, caci lumina sfinteniei trecea dincolo de bietul trup in suferinta si ii atingea pe ceilalti detinuti.

Cu aceasta figura de sfant – care nu poate fi explicata natural, intrucat se stie ca boala care il rodea aduce doar deprimare si schimonosire a chipului – a trecut la cele vesnice.

Valeriu (dreapta) impreuna cu Ion Ianolide si mama sa in colonia de munca de la Galda

Si-a cunoscut ziua mortii

Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup – care supurau permanent – Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii.

Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an.

A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.

La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: “Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

La targa unde a fost depus, spre a fi dus intr-o groapa comuna (a tuberculosilor), au venit si s-au inchinat, pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoarea pentru intreaga zi, pentru a-i lasa sa-si ia ramas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale.

Si-a sacrificat, pentru Hristos si neam: tineretea, profesia, familia, libertatea si viata. Cu toate acestea Biserica Ortodoxa Romana intarzie nejustificat canonizarea lui Valeriu Gafencu. Oamenii il cinstesc insa ca atare, icoana mucenicului putuand fi gasita in tot mai multe case.

I-a salvat viata pastorului Wurmbrand cu pretul propriei vieti

Unul dintre bolnavii ce-l iubeau mult si-l admirau pe Valeriu, Victor Leonida Stratan, obtinuse printr-o interventie speciala de la familie, un pachet cu streptomicina.

Deoarece starea lui era ceva mai buna, a venit cu medicamentele si i le-a pus in brate lui Valeriu, fericit ca ii poate salva viata.

Valeriu le-a primit si a doua zi l-a instiintat pe Stratan ca a hotarat sa le cedeze pastorului Wurmbrand, spunand ca acesta se afla, de asemenea, intr-o stare grava si salvarea lui ar insemna mult pentru dezvoltarea crestinatatii, deoarece este o personalitate recunoscuta, cu relatii internationale si mare putere de influenta.

Stratan s-a suparat si a declarat ca nu este de acord. Atunci, cu blandete, Valeriu i-a spus ca din moment ce i-a daruit medicamentele, acum ele ii apartin si are libertatea sa le foloseasca potrivit indemnului constiintei lui.

Intr-adevar, medicamentele au fost folosite de pastorul Wurmbrand, a carui viata a fost astfel salvata. Nu dupa mult timp, pastorul avea sa faca un gest similar, cedand injectiile primite de el chiar unui legionar. De aici si confuzia intretinuta in media ca pastorul i-ar fi salvat viata lui Gafencu si nu invers.

Impresionat de trairea crestina a lui Gafencu, pastorul Wurmbrand a declarat ca vrea sa intre in Rai pe aceeasi poarta pe care intra si Valeriu si si-a luat angajamentul ca daca va mai fi vreodata liber sa vorbeasca lumii intregi despre trairea de exceptie a lui Valeriu si a camarazilor sai. Numai ca Wurmbrand a uitat repede cele promise.

Dr. Aristide Lefa

Interviu cu dr. Aristide Lefa, studentul medicinist care l-a ingrijit pe Gafencu pana in ultima clipa*

Rep: Spuneti-ne va rugam o intamplare mai deosibita cu pacientul valeriu Gafencu!

dr. Aristide Lefa: Sunt foarte multe de zis, insa am sa ma opresc asupra uneia singure. Valeriu urma sa suporte o interventie chirurgicala la spitatul din localitate, fiindca noi nu aveam cele necesare pentru a-l opera in penitenciar. Operatia a fost foarte mult intarziata de autoritatile comuniste.

Cand l-au pus pe masa de operatie nu i-au facut cum trebuie anestezicul sau acesta era expirat pentru ca trupul lui Gafencu nu amortise. Si l-au operat mai bine de jumatate de ora pe viu iar el nu a spus un cuvant. Si-au dat seama la final ce facusera, au ramas impresionati, dar viata unui detinut nu valora nimic pe atunci.

Au fost minuni la moartea sa

Rep: Cum a murit Valeriu Gafencu?

dr. Aristide Lefa: A fost un miracol ca a supravietuit atat. Pe final abia mai putea respira, inima ii batea cu putere… I-am dat apa cu zahar caci n-aveam niciun tratament la dispozitie. Dupa ce a luat doua guri s-a ridicat si m-a mustrat usor: “Lui i-au dat pe cruce fiere iar voi imi dati mie miere?”….

Imediat ce i-a fost scos trupul afara si pus pe pamant, desi fusese o zi calduroasa, cu soare, pana atunci, in cateva minute s-a pornit o ninsoarea teribila care a acoperit tot noroiul din jurul corpului lui Valeriu.

Troita ridicata la Tg Ocna deasupra gropii comune in care au fost aruncati detinutii

Cateva marturii despre sfintenia lui Valeriu Gafencu

Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa: ” Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

IPS Bartolomeu Anania: “Stalp al rezistentei spirituale romanesti”

Intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU.

Marin Naidim, Constanta: “Era fire de poet”

Citise mult in viata lui, dar acum (cat s-a mai putut citi in Aiud, pana in 1948), nu mai citea decat o singura carte, Biblia, si ce era in legatura cu ea: Filocalia, Patericul, Urmarea lui Hristos. Si se ruga.

In colonie, mergea intre ruinele unei vechi biserici parasite, ce se afla pe un deal, intr-o lucerna a coloniei, n-avea acoperis, era expusa ploilor si intemperiilor si el se ruga acolo.

Cand venea cineva pe la el de-acasa, aborda cu ei totdeauna probleme de credinta, cautand sa convinga pe fiecare de importanta mantuirii.

Spunea catre mine ca chiar daca nu reusim noi sa schimbam lumea, dar macar sa trezim interesul, sa o facem sa nu se mai simta bine cand savarseste raul, sa cream probleme, sa-si puna intrebari, sa-si schimbe pasii.

Facea mult caz de “constiinta pacatului”, pentru ca erau multi care considerau pacate numai curvia, hotia si crima si multi nu se recunosteau pacatosi, fie ca nu le aveau pe acestea, fie ca le minimalizau, neacordandu-le importanta cuvenita.

Dar pierdeau din vedere ca mai sunt si altele si poate mai mari decat acestea, cum ar fi mandria. “Celor mandri Dumnezeu le sta impotriva si celor smeriti le da har.” Pe omul care se grozaveste, Domnul il lasa singur si fara El o sa-si dea seama ca nu poate face nimic si o sa strige la El.

Valeriu Gafencu in tinerete

Virgil Maxim, Ploiesti: “Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii”

Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele:

Fizic, parea un Arhanghel, purtand cand spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, cand crinul curatiei plin de parfum tainic.

Aurelian Guta, Craiova: ” Nu l-am auzit niciodata plangandu-se”

Starea lui Valeriu se agrava. Din cauza lungului sir de luni petrecute in pat, fara miscare, si din cauza slabiciunii si insuficientei circulatiei sangelui, i-au aparut pe corp escare mari ce nu puteau fi vindecate cu nici un chip, cuprinzandu-i o mare suprafata a spatelui, coapselor si gambelor.

Alti bolnavi, in situatie asemanatoare, se vaitau, blestemau si se revoltau, caci usturimile si durerile ranilor erau ingrozitoare.

Pe Valeriu nu l-am auzit niciodata plangandu-se, desi pe chipul sau se putea citi suferinta accentuata, iar in ochi ii apareau lacrimi de durere, cand era pansat, cu migala si dragoste frateasca de detinutii doctoranzi in medicina Ion Ghitulescu, Nae Floricel si Aristide Lefa, timp de ore in sir.

Din fasii de camasi rupte, confectionam bandaje pentru acoperirea escarelor, dar din lipsa substantelor medicamentoase necesare, fasiile se lipeau de rani si produceau dureri cumplite cand erau desfacute. Din gura lui Valeriu nu se auzea nici un vaiet, dar dupa un timp, broboane de sudoare ii acopereau fruntea boltita.

Medicii observau; era semnul ca rabdarea atinsese limita. Atunci se opreau si-l lasau putin sa-si revina.

IMNUL INVIERII**

Versuri-Valeriu Gafencu

Muzica-Mihai Lungeanu

Va cheama Domnul slavei la lumina, Sa creasca-n inimile noastre-nfrante,

Va cheama mucenicii-n vesnicii, Un om nascut din nou, armonios,

Fortificati Biserica crestina, Pe chipurile voastre sa se-mplante,

Cu pietre vii zidite-n temelii. Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Veniti, crestini, luati lumina, Un clopot tainic miezul noptii bate

Cu sufletul senin, purificat! Si Iisus coboara pe pamant,

Veniti, flamanzi, gustati din cina, Din piepturile voastre-nsangerate

E nunta fiului de Imparat. Rasuna Imnul Invierii Sfant.

*Prezentam doar scurte pasaje din interviu, foarte multe din cele spuse de interlocutor regasindu-se in corpul stirii.

**Se canta de Sfintele Pasti, in noaptea invierii Domnului nostru Iisus Hristos.

de admin

De la haiducul Ciolacu la părintele Nectarie

8:54 pm, februarie 21, 2011 în Comunism, Istoria românilor, Martiri si mucenici, Marturisiri de credință de admin

A condus alaturi de Gogu Puiu si fratii Fudulea, miscarea de rezistenta anticomunista denumita “Haiducii Dobrogei”. Cu parul peste umeri, barba pana la piept si mustata mare, stufoasa, infatisarea lui provoca teroare in randul securistilor. A fost arestat si a urmat calvarul inchisorilor politice. Dupa zeci de ani de inchisoare Ciolacu ajunge acasa si in camera sotiei sale Piha gaseste o batranica, pe care ezita sa o salute necunoscand-o. Batranica cea straina era Piha. Dupa caderea comunismului revine in tara ca monah, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus., unde va fi si inmormantat.

Haiducii Dobrogei

Rezistenta din Dobrogea a fost declansata in 1948, sub comanda fratilor Nicolae si Dumitru Fudulea (nordul Dobrogei) si a lui Gogu Puiu (Dobrogea de Sud). Lor li s-a alaturat Nicolae Ciolacu, acesta conducind miscarea in centrul Dobrogei. Gruparea de rezistenta purta numele de Haiducii Dobrogei.

Cine erau acesti haiduci? Erau cei carora comunismul nu le adusese decat ani de puscarie, confiscarea animalelor din curte, confiscarea pamantului, taindu-le practic orice mijloc de subzistenta. Conducatorii haiducilor si marea lor majoritate erau legionari. Alaturi de ei au venit insa si taranisti sau oameni neinteresati de politica.

Impreuna au luptat la propriu cu comunistii, incercand sa scape de arestarea care in acele momente echivala cu moartea. Ascunzandu-se mereu din calea comunistilor au reusit a formeze o retea de peste 2000 de partizani – luptatori activi si gazde. Cea mai mare parte din ei au murit in timpul luptelor sau capturati sub torturile securistilor.

Despre unii din ei se stie cand/unde/de cine/ au fost omorati. Cei mai multi sunt insa in categoria disparut fara urma.

Intre zecile de haiduci se evidentiaza cateva figuri cutremuratoare: Gogu Puiu care a preferat sa isi ia viata decat sa-si piarda demnitatea; fratii Fundulea initiatorii miscarii de rezistenta si Nicolae Ciolacu – singurul supravietuitor al lotului Haiducii Dobrogei…

Biografie

Nicolae Ciolacu s-a nascut in comuna Lojene, Macedonia in 1910. Ulterior familia sa s-a mutat in muntii Rodopi.

In 1926, circa 40 de familii de armani din Bulgaria au fost repatriate, fiind plasate in comuna Cociular. Intre ele si familia Ciolacu. Fiecare familie a primit cate zece hectare de pamant arabil si s-au apucat de plugarie.

Monahul Nectarie-mormantul sau se afla la Manastirea Sambata de Sus

Inchis, torturat si infometat inca de sub regimul Antonescu

Tanarul Ciolacu intra, ca majoritatea tinerilor aromani, in randurile Miscarii Legionare. Dupa conflictul legionari-Antonescu si caderea statului national-legionar, temandu-se a nu fie arestat de regimul Antonescu, Ciolacu sta ascuns pana in anul 1942, cand in urma unei tradari din interior cade prada Securitatii.

Urmeaza inchisoare dupa inchisoare: Bacau, Galati, Ploiesti, Vaslui, Brasov. La Brasov, Ciolacu ramane inchis mai multe luni.

La penitenciarul Brasov metoda de tortura era infometarea. Nicolae Ciolacu isi amintea: „Ratia de paine era 280 grame la birou, dar pana sa ajunga la celula era injumatatita. Dimineata ni se dadea un ceai dres cu sare. Putin inainte de orele 12, caruta inchisorii trecea pe la toti negustorii si cu o lopata se lua de pe jos si se punea in caruta gunoiul aruncat de negustori.

La inchisoare, cazanul cu apa fiarta era gata. Toate acele verdeturi mucegaite si putrede erau desertate in cazan si mancarea era gata. Am fi dorit sa ne dea mai mult, dar ratia era un polonic de 500 grame. Si apoi la masa de seara ne dadea un polonic de varza acra. A inceput sa ne tortureze foamea.

Gogeamite om in plina putere, imi venea sa plang de foame, aveam ameteli si vedeam negru dinaintea ochilor. Ziua si noaptea nu ma gandeam la altceva decat numai la paine. Ma gandeam, oare voi mai avea vreodata o paine in mana?”.

A urmat apoi transferul la Aiud, Alba Iulia, din nou Aiud, Ocnele Mari, Vacaresti, Tulcea pana in ziua de 15 mai 1945 cand urmeaza eliberarea.

Ia drumul haiduciei in 1948

Intre timp rusii se facusera stapani peste toata tara, in mai 1948 se faceau arestari masive. Erau vizati toti adversarii regimului comunist si bineinteles legionarii.

Ciolacu ia drumul haiduciei cu Puiu si fratii Fundulea alaturi de care formeaza grupul de rezistenta armata „Haiducii Dobrogei”. Ia parte activ la toate luptele dintre haiduci si securitate. Se desparte de Gogu Puiu si de fratii Fundulea inainte de Pastele din 1949 pe care hotarasera sa il petreaca alaturi de familii.

Nu ii va mai revedea niciodata pe camarazii sai. De atunci incepe sa organizeze restul partizanilor ramasi dupa asasinarea lui Gogu Puiu, si dupa arestarile masive facute in anturajul direct al fratilor Fundulea.

Nicolae Ciolacu dupa arestare

Inchisorile comuniste

Nicolae Ciolacu reuseste sa stea ascuns pana prin octombrie 1951 cand este inconjurat si este nevoit sa se predea pentru a salva viata familiei lui. Cu parul peste umeri, barba pana la piept si mustata mare, stufoasa, infatisarea lui provoca teroare in randul securistilor.

L-au bagat in masina si l-au dus la Constanta si de acolo la Bucuresti. Fiindca se facusera arestari fara precedent intre anii 1948-1951, inchisorile devenind neincapatoare, multe institutii administrative au devenit inchisori, intre acestea si Banca Nationala. Acolo este supus la torturi cumplite:

„Un gealat avea in mana un fel de aparat cu doua cordoane, care aveau la capat cate o bratara de metal. A inceput unul: Banditule, spune alte arme si alte gazde. Le-am spus: Alte arme si alte gazde nu am decat acelea pe care le-am spus. Stai pe scaun. Cel cu aparatul mi-a luat mainile si mi le-a pus in bratarile de la cele doua cordoane.

Aparatul avea o manivela, iar un gealat i-a spus altuia: invarteste la 150 de volti sa-l omoram, mama lui de bandit, ca nu spune nimic. Cand a invartit de manivela, a produs un curent asa de puternic incat mi-a zdruncinat tot corpul. Am sarit de pe scaun jos pe podea si tipam de durere si calaii invarteau intr-una de manivela.

Au adus o ranga, apoi m-au facut sa ma incovoi ca un covrig si mi-au legat mainile de gleznele picioarelor intre brate si intre genunchi s-a facut un gol, prin acel loc au introdus ranga de fier, au prins cu toti de capetele rangii, m-au saltat in sus si au pus un capat de ranga pe un birou si celalalt capat de ranga pe celalalt birou.

Am ramas spanzurat de ranga cu capul in jos si cu fundul si talpile picioarelor in sus. Numai bine si potrivit de batut si de lovit.

Au inceput operatia cu o singura cravasa de cauciuc, pe care o foloseau pe rand, cate trei sau patru lovituri fiecare, la fund mai putin, mai mult pe talpi. Pana la douazeci de lovituri am rabdat, n-am tipat de loc.

Dar m-au prididit durerile si am inceput sa urlu de durere, dar lor nu le pasa, loveau intr-una si radioul canta cat se putea de tare, ca sa nu se auda tipetele in strada. M-am gandit la cele spuse de Sfantul Pavel: De cinci ori am capatat de la iudei patruzeci de lovituri fara una. (II Corinteni 11:24).

Acum faceam si eu un calcul, cate lovituri am primit de la cei patru gealati. Seful gealatilor, cand a vazut ca lesin pe ranga, a oprit bataia. M-au dat jos, m-au dezlegat si mi-a zis: ai vazut, banditule, ce capeti daca nu vrei sa spui si de alte arme si gazde? Am fost dus la celula.”

25 ani munca silnica

In aprilie 1952, se judeca lotul Haiducilor Dobrogei si Ciolacu ajunge alaturi de alti haiduci si de gazdele lor in inchisoarea Tataia din Constanta. Aici i se citeste sentinta: 25 ani munca silnica si degradare civica pentru crima de uneltire contra securitatii Republicii Populare Romane.

De la Tataia ia drumul Jilavei si de acolo e dus la Gherla. Aici este pus sa lucreze la fabrica de mobila din incinta inchisorii, din cauza regimului extrem de greu de munca si a hranei insuficiente se imbolnaveste de tuberculoza.

In toamna lui 1955, pe legionari i-au transferat la inchisoarea din Aiud. Si aici fabrica avea sectii de tamplarie, fierarie, mecanica etc. Fiind bolnav nu primeste dreptul la munca si va sta inchis in Zarca – regimul sever pentru exterminarea detinutilor: paine putina – 200 grame, mancare putina, caldura putina, aer de respirat putin, doi insi intr-un pat de fier, ingust de o singura persoana.

Reeducarea introdusa la Aiud in anii 1960-1961 il gaseste in zarca refuzand sa faca compromisuri si sa-si faca faca demascarea.

La 1 iulie 1964, toti detinutii de la zarca, pe la vreo doua sute, au fost dusi la camerele de pe sectii. La 1 august 1964, seara, le-au dat biletele de eliberare. I-au dus la gara la trenul de Bucuresti. De acolo fiecare fost detinut politic a pornit catre casa lui.

La eliberare, copiii sai aveau acum copii

Dupa zeci de ani de inchisoare Ciolacu ajunge acasa si in camera sotiei sale Piha gaseste o batranica, pe care ezita sa o salute necunoscand-o. Batranica cea straina era Piha, sotia pe care o lasase acasa tanara si in putere. Copii sai care aveau sub 10 ani cand ii vazuse ultima data aveau acum copii la randul lor.

Cum a iesit in libertate, a fost luat in primire de securitate si periodic era chemat la militia din comuna Tuzla, unde era anchetat de maiorul de securitate Zaharia Ion. Dupa cincisprezece ani de stat in Tuzla, impreuna cu familia mea s-a mutat in Constanta. Si aici era chemat la securitate periodic si anchetat de maiorul Cazan si de colonelul Visinoiu.

In 1982 pleaca in SUA alaturi de Piha, si scrie o carte document extrem de valoroasa cu titlul „Haiducii Dobrogei”. Dupa caderea comunismului revine in tara ca monah, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus. Aici haiducul Ciolacu si-a trait ultimii ani de viata intru Hristos sub numele de Parintele Nectarie. Mormantul sau se afla chiar in curtea Manastirii.

Numele haiducilor dobrogeni

impuscati de Securitatea comunista:

1. Nicolae Fudulea

2. Dumitru Fudulea

3. Gogu Puiu

4. Gica Perifan

5. Gheorghe Cresu

6. Gheorghe Gulea

7. Preot Mihailescu

8. Stila Timu

9. Plutonier Cenuse

10. Stere Stercu

11. Avganti

12. Nicu Marin

13. Vasile Baciu

14. Dodica

15. Toma Vasile

16. Gheorghe Arau

17. Stere Grasu

18. Ion Cotan

19. Stere Alexe

20. Iancu Ghiuvia

21. Iancu Cusu

22. Iancu Bica

23. Nicolae Hasoti

24. Stere Hapa

Gazde ale haiducilor morti

in inchisorile comuniste lista incompleta:

1. Dumitru Grasu

2. Tascu Sifiringa

3. Gheorghe Bratianu

4. Gheorghe Enache

5. Tanase G. Vlahbei

6. Nicolae Samara

7. Nicolae Burecu

8. Vasile Papazica

9. Gheorghe Puinava

10. Teniu Bancu

11. Gheorghe Alexe

12. Iancu Nirlu

13. Dimciu Garofil