Un gand pentru ziua de azi: Romana si colapsul economic.

10:08 pm, ianuarie 27, 2012 în Fără categorie de agaton

Vineri, 27 ianuarie 2012,
Petre Prisecariu, cercetător principal la Institutul de Economie Mondială:
,,Suntem datori vânduţi! Am depăşit suta de miliarde

Domnule profesor, mai rezistă economia românească?
Suntem o economie care a pierdut o mare parte din industrie. Sigur, nu toată industria de pe vremea lui Ceauşescu era o industrie necompetitivă. Atunci, imediat după ’89, ar fi trebuit să avem un proces de restructurare industrială, lucru subliniat şi de Comisia ONU pentru Europa. Recent, preşedintele afirma că stăm bine, comparând exportul de acum cu cel din ’89. Dar ce uită domnul preşedinte este faptul că atunci aveam o balanţă comercială excedentară, iar acum avem un mare deficit cumulat care a dus la marea datorie privată. Dacă facem un calcul şi cumulăm datoria privată cu cea publică, ajungem undeva la peste o sută de miliarde de euro. Iar efectele acestor datorii se văd şi se vor vedea în continuare. În industrie avem doar câţiva “actori” importanţi la ora actuală. Iar dacă ne referim la resurse, exceptând gazul natural, toate sunt în mâna companiilor străine. Dumneavoastră n-o să vedeţi vreo ţară dezvoltată în care băncile şi resursele energetice sunt controlate, aproape în întregime, de companii străine. Din acest punct de vedere am putea spune că avem un statut de colonie. Suntem la discreţia capitalului străin. Uitaţi şi cazul Nokia: nu le mai convine profitul, pleacă mai departe!
Datoria aceasta trebuie s-o plătim. Cum vom reuşi?
Uitasem să vă spun că am avut şi o creştere accelerată a împrumuturilor de pe pieţele financiare. Domnul Băsescu ne spunea că trebuie să ne împrumutăm pentru a plăti pensiile şi salariile. Dar de ce nu ne-am preocupat serios de combaterea evaziunii fiscale şi de fiscalizarea economiei “gri”, sau la negru, cum se spune? Avem o evaziune estimată anual la 15 miliarde de euro. N-ar trebui să ne împrumutăm deloc. Am însă senzaţia că nu se vrea acest lucru. Deja, după părerea mea, justificările celor aflaţi la putere sunt puerile. Că n-au timp, că “aparatul” din finanţe nu e suficient, că nu e suficientă competenţă, sunt explicaţii de doi bani… Există însă o categorie privilegiată, restrânsă, care beneficiază din plin de pe urma evaziunii.
Aşadar, încerc să traduc: banii ce trebuiau ghidonaţi către clasa de mijloc, ce revine în sărăcie, ajung acum către o clasă restrânsă, de tip oligarhic, aflată la putere…
Aşa este, ne îndreptăm cu paşi rapizi spre un sistem oligarhic. Dacă pierdem clasa de mijloc şi nu asigurăm un trai decent pentru majoritatea populaţiei, putem spune că avem un regim oligarhic.
Ce se va întâmpla în acest al doilea val al crizei? Cum va rezista populaţia?
O să avem mari probleme cu redresarea economică, deoarece reducerea salariilor în sectorul bugetar, dar şi în cel privat – pentru că şi aici s-au redus salariile – afectează cererea de consum. Nu poţi avea o relansare economică fără cerere. Există justificarea tăierii salariilor, adică “dom’le, să n-avem deficite”. Problema asta a austerităţii cu orice preţ a fost pusă în discuţie de mai mulţi laureaţi ai Premiului Nobel în Economie. Ei spuneau că este o greşeală să ieşi din criză adâncind austeritatea. Pornind de la premisa că trebuie să reduci cu orice preţ deficitele lovind în cererea de consum prin tăierea salariilor, n-ai cum să ajungi la relansare economică.
Şi totuşi, cum am putea ieşi din acest cerc vicios?
Din păcate, până şi Comisia Europeană a recunoscut că a greşit în privinţa fondurilor europene. Trebuiau stabilite doar câteva priorităţi. În opinia mea era necesară accesarea rapidă de fonduri pentru IMM-uri şi pentru dezvoltarea infrastructurii. Şi-a dat seama şi Comisia că procentele de cofinanţare pentru IMM-uri sunt prea mari. De asemenea, am fost surprins că, şi după ’89, în economia românească au dictat politrucii. Guvernele care s-au succedat până astăzi nu s-au bazat pe specialiştii pe care-i avem. Şi avem destul de mulţi buni, să ştiţi! Vedeţi ce se întâmplă şi acum. Preşedinţi, manageri de instituţii sau companii de stat, oameni care nu au nici o tangenţă cu managementul instituţional sau strategic, sunt numiţi politic pe acele funcţii. Nu poţi să ai performanţe cu asemenea oameni. Dacă nu se înţelege treaba asta, e grav! Eu am propus încă din ’90 crearea unui consiliu al economiştilor de marcă din România, care să fie consultat înainte de luarea deciziilor importante ale guvernului, indiferent care ar fi acesta. Vedeţi şi dumneavoastră rezultatul!”