Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Doamne ajută! Bine ai venit în cadrul Sinaxei.
Te rugăm să îți creezi un cont nou sau să te autentifici în secțiunea din dreapta.
După înregistrare poți contribui cu articole noi în cadrul Sinaxei.


Pagina 73 din 81« Prima...102030717273747580...Ultima »

de admin

Pelerinaj la Aiud

12:45 pm, ianuarie 23, 2011 în Comunism, Martiri si mucenici, Marturisiri de credință, Neamul romanesc, Sfinti de admin

În această toamnă, un grup de o sută de persoane, format din enoriaşi ai Parohiei “Sf. Ilie” din Victoria şi ai Parohiei “Sf. Treime” din Bucium, am călătorit împreună într-un pelerinaj care a cuprins: Schitul “Înălţarea Sfintei Cruci” din Aiud, Mănăstirea Râmeţ şi Catedrala Unirii din Alba Iulia. Prima oprire a fost la Aiud, unde am găsit o realizare arhitectonică impresionantă, care emoţionează profund pe orice privitor, chiar dacă nu cunoaşte exact ce reprezintă.

Centre de exterminare a elitelor Supravieţuitorii puşcăriilor politice ale anilor 1945-1964, dintre care un rol deosebit l-a avut Părintele Iustin Pârvu, fost deţinut al acestui înspăimântător loc care a fost Aiudul, au depus eforturi cu adevărat supraomeneşti pentru a ridica “un memorial al durerii” în amintirea camarazilor care au fost ucişi în aceste centre de exterminare, dintre care amintesc: Aiud, Sighet, Târgu Ocna, Piteşti, Baia Sprie, Canalul Dunăre-Marea Neagră şi multe altele.

Ţinta era elita intelectuală şi duhovnicească a ţării, care se opunea instaurării regimului comunist ateu, orientarea Ministerului de Interne din acea perioadă fiind de a trimite selectiv în puşcării pe cei mai buni, mai pregătiţi, mai credincioşi fii ai ţării; astfel, la Aiud trebuia exterminată intelectualitatea, la Piteşti studenţimea şi aşa mai departe… O impresie copleşitoare Schitul de la Aiud este amplasat în acea parte a oraşului numită “Râpa Robilor”, chiar pe locul în care, în mare taină, au fost aduşi spre a fi îngropaţi deţinuţii ucişi.

Având în vedere faptul că panta pe care este amplasată biserica-monument este foarte abruptă, lăcaşul este construit pe verticală, având două încăperi: în prima se află paraclisul având 4 metri la intrare şi 12 metri în partea altarului, iar în partea de jos, adică sub Sfântul Altar, este amplasat “memorialul durerii”. Atât în paraclis, cât şi în “memorial”, pe pereţi se află plăci de marmură albă, pe care sunt înscrise numele celor care au suferit şi au murit în puşcăria Aiud în perioada amintită (atât cât au putut reconstitui supravieţuitorii). Impresia pe care o lasă construcţia în ansamblu este copleşitoare; aceasta este numită şi “Crucea purtată”, deoarece în partea superioară arhitecţii au reprezentat sugestiv, prin şapte rânduri de câte două cruci, deţinuţii care poartă pe umerii lor o cruce imensă, Crucea care le-a fost hărăzită lor, celor mai buni dintre cei mai buni, pentru păcatele neamului românesc.

Urmele torturilor

În interiorul “memorialului” sunt vitrine în care se află expuse osemintele dezgropate din “Râpa Robilor”, care, evident, nu au putut fi identificate. De aceea, şi cei care se zbat pentru ca aceşti martiri să fie canonizaţi, doresc ca pomenirea lor să fie a unei comuniuni de sfinţi. Privirea osemintelor produce o emoţie neobişnuită, iar însoţitorul care ne-a prezentat locaşul ne-a dat câteva explicaţii şocante pentru un pelerin ce nu a aflat niciodată despre ceea ce s-a întâmplat în aceste centre de exterminare a fiilor neamului românesc. Astfel, se pot vedea oase cu fractură, maxilare rupte în timpul inimaginabilelor torturi, iar acel craniu care poartă în el urma fierăstrăului cu care a fost tăiat te lasă realmente fără glas.

Cutremurătoare sunt şi osemintele de mici dimensiuni, la care însoţitorul ne precizează că au aparţinut copiilor care au fost ucişi aici. Deosebit de important este faptul că osemintele în totalitate sunt de culoare gălbuie, şi nu albă, ceea ce arată sfinţenia acestor oameni, după cum explică Părintele Iustin Pârvu.

Pentru că am amintit de Părintele Iustin, vă supun atenţiei şi o întâmplare care ne arată credinţa adevărată şi sfântă în Domnul Iisus Hristos a părintelui: după doisprezece ani de puşcărie executaţi pentru vina de a crede şi de a propovădui cuvântul Domnului, în ziua eliberării sale Părintele Iustin a fost întrebat de către anchetatori dacă va mai continua să propovăduiască Sfânta Evanghelie; pentru că a răspuns afirmativ cu toată hotărârea, a fost condamnat la încă patru ani de închisoare, pentru “crima” de a fi creştin.

“Să nu te temi. Să nu te îndoieşti.” În încheierea acestei prezentări a unei tragedii naţionale insuficient cunoscute, vreau să vă pun la suflet cuvintele pe care Valeriu Gafencu, ”Sfântul închisorilor”, le-a primit de la Maica Domnului, care i s-a arătat în puşcăria de la Târgu Ocna, cu puţin timp înainte de moartea lui: “Eu sunt dragostea ta! Să nu te temi. Să nu te îndoieşti. Biruinţa va fi a Fiului meu. El a sfinţit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile întunericului cresc şi încă vor mai înspăimânta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu îi aşteaptă pe oameni să se întoarcă la credinţă. Azi sunt mai cutezători fiii întunericului decât fiii luminii. Chiar de vi se va părea că nu mai e credinţă pe pământ, să ştiţi că totuşi izbăvirea va veni, dar ca prin foc şi prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici însă e multă credinţă şi am venit să vă îmbărbătez. Îndrăzniţi, lumea e a lui Hristos!

Ioan Antonescu, Victoria

de admin

15 Ianuarie – Ziua lui Mihai Eminescu, ziua națională a culturii

2:17 pm, ianuarie 16, 2011 în Marturisiri de credință, Personalitati de admin


15 ianuarie este ziua în care îl comemorăm pe Eminescu. De la Bucureşti şi până la Chişinău, de la Timişoara şi până la Constanţa şi chiar peste hotare, românii l-au omagiat pe cel mai îndrăgit şi cunoscut dintre poeţii lor.

Pe „Aleea scriitorilor” din Cimitirul Bellu, unde se află mormântul poetului, câteva zeci de oameni s-au strâns pentru a participa la slujba de pomenire, pentru a aprinde lumânări şi pentru a aşeza câte o floare în semn de recunoştinţă pentru cel care a contribuit în mod esenţial la construirea istoriei literaturii române şi la dezvoltarea limbii noastre moderne, informează TRINITAS TV.

Parastasul a fost oficiat de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal.

„Într-un articol din ziarul ‘Timpul’, Mihai Eminescu numea Biserica lui Matei Basarab şi a Mitropolitului Varlaam: ‘mama neamului românesc’. Mihai Eminescu a subliniat în foarte multe rânduri rolul pe care Biserica noastră l-a jucat în istoria poporului, în păstrarea identităţii naţionale, a culturii şi a limbii româneşti. El spune că ‘vreme de optsprezece sute de ani’, adică 18 secole, ‘Biserica a fost paznicul latinităţii aici la Dunăre’.”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul.

Evenimentul comemorativ a fost organizat de Asociaţia culturală „Vârf de piatră seacă” din Bihor. A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, pe data de 15 ianuarie, elevii şi profesorii instituţiilor de învăţământ din Capitală şi din provincie să participe la slujba de pomenire oficiată la mormântul lui Mihai Eminescu.

GLOSSA

de Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)
Pagina 73 din 81« Prima...102030717273747580...Ultima »